Identitate si alteritate

Categoria: Referat Filozofie

Descriere:

La Immanuel Kant acest principiu al idenfificării cu celălalt ia forma imperativului categoric al raÅ£iunii „acÅ£ionează astfel încât maxima voinÅ£ei tale să poată servi oricând în acelaÅŸi timp ca principiu al unei legiferări universale”. Dacă în filosofia lui Kant întrebarea principală este „cum?”, atunci la întrebarea „cum pot să devin fericit” răspunsul unic constă în urmarea acestui imperativ din care reiese faptul că fiecare om trebuie tratat ca scop în sine ÅŸi nu ca pe un mijloc...

Identitate şi alteritate

-           cu referire la Nietzsche, Kant, Rousseau

Oamenii relaţionează între ei în diverse moduri. În timp ce unii produc fapte bune şi înfăptuiesc dreptatea, alţii, neglijând oamenii din jurul lor, săvârşesc fapte ale căror consecinţe constau în îngrădirea libertăţilor celuilalt sau, în cele mai crude situaţii, în chiar distrugerea celuilalt. În această situaţie, mulţi dintre filosofi, căutând să găsească esenţa care se ascunde în spatele omului şi a comportamentului acestuia, au reflectat asupra felului naturii umane (bună sau rea) şi în funcţie de viziunea fiecăruia, au încercat să descrie mecanismele care stau în spatele acţiunilor umane.

scop în sine. Premisa pe care Kant o foloseşte aici este că dacă toţi oamenii sunt dotaţi cu raţiune, atunci toţi oamenii sunt egali.

            Egalitatea dintre oameni este exact principiul pe care filosoful german, Friedrich Nietzsche îl va nega atunci când va împărţi comportamentul uman în două tipuri: cel bazat pe o morală de stăpân şi cel bazat pe o morală de sclav. Considerând că oamenii nu se nasc egali, Nietzsche consideră că aplicarea egalităţii în relaţiile dintre oameni este o nedreptate. Cei puternici, cu morală de stăpân şi dotaţi cu „voinţa de putere” sunt cei care trebuie să domine. Raportul eu-ceilalţi bazat pe alteritate (spre deosebire de Rousseau unde era importantă identificarea cu celălalt) este caracterizat de dominanţă, supraomul (propovăuit de către Nietzsche) îl va domina pe cel slab, iar în voinţa de dominare a acestuia  rezidă însăşi esenţa vieţii. Nietzsche nu mai pune problema în termenii lui Rousseau care se întreba dacă oamenii sunt de la natură buni sau răi, ci afirmă că oamenii sunt puternici şi slabi şi de aceea dreptatea constă, cum spuneam, în dominanţa asupra celui slab. „Viaţa însăşi, spune Nietzsche, este în esenţă sustragere, rănire, biruinţă asupra celui mai slab, oprimare, duritate, impunere cu forţa a formelor proprii, asimilare sau, cel puţin şi în cel mai blând caz, exploatare.” Interpretată în diverse feluri filosofia lui Nietzsche a determinat apariţia unor ideologii nocive precum ce a fascismului.

            Dacă omul se naşte bun sau rău şi în conformitate cu acest factor îşi reglează propriul comportament, atunci înseamnă că pornim de la ideea că omul se naşte om. Ori în filosofie dacă se caută esenţa naturii umane şi dacă ne întrebăm: ce este omul? (iar dacă la această întrebare răspundem că el este mai mult decât o fiinţă bipedă care se naşte), atunci cu siguranţă că omul nu este om numai prin faptul că se naşte aşa, ci devine om prin procesul propriu al formării de sine. Omul devine om doar în relaţie de comunicare cu semenii, într-un mediu socio-cultural propice şi favorabil dezvoltării personalităţii acestuia.