1
regulile
formale).Odata cu complicarea demonstraţiilor
a devenit necesar controlul prin reguli,ceea ce a dus la
construcşiile
axiomatice riguroase(deşi intuitive) şi apoi la construcţile
formale(formalizate)
în care se are în vedere,în primul rand ,sistemul de simboluri şi
regulile de
operare cu aceste simboluri şi regulile de operare cu aceste simboluri.
2.În
funcţie de sprijinul direct sau indirect pe experienţă,există
demonstraţii deductive şi demonstraţii inductive.Dacă în
desfăşurarea demonstraţiilor nu intervin direct date de experienţă
atunci avem
demonstraţii deductive,în caz contrar avem de a face cu demonstraţii
inductive.
3.Demonstraţia deductivă poate fi
:directă şi
indirectă.
Demonstraţia directă este fie
inducţia completă,fie deducţia conformă cu formele de raţionament
cunoscute în
care se trece de la premise la concluzie.Diferitele moduri de silogisme
categorice sunt exemple de demonstraţii directe ,cel ma adesea fiind
eliptice
,dând impresia unior inferenţe imediate (,,deoarece
P,Q’’;non-Q,deoarece
non-P’’)
,,Trei este
un numar prim,deoarece se divide doar cu unu şi cu sine
Se observă
că una dintre premise este chiar definiţia numarului
prim.Demonstraţia satisface toate condiţiile impuse mai sus
Demonstraţia indirecta poate fi :prin
excludere,prin absurd şi apagogică(prin
infirmarea opusei) ,prin imposibil.
Schema de inferenţă a demonstraţiei prin excludere este
următoarea:unde cu,,w’’ notăm disjuncţia
exclusivă şi cu ,,~’’ respingerea,negaţia
A w B
w..................w B
~A, ~ B……………
x
Schema
de inferenţă demonstraţiei
prin absurd este următoarea:
~A
,acceptat B
~~A________
A
Schema
de inferenţă a demonstraţiei prin imposibil
este următoarea:
C1,C1 à C2,C2àC3.....
~C
Vom citi :C1 ,dar dacă C1à C2 ,dacă C2 àC3 ş.a.m.d la
infinit ,ceea ce este imposibil şi deci, ~C1.
Altă
formă de infirmare este reducerea la
absurd.Există următoarele tipuri de reducere la absurd:
1.reducere la contradicţie (demonstraţia
prin reducere la absurd a validităţii modurilor silogistice);
2.reducerea la fals.
Supoziţie:toţi
oamenii sunt sănătoşi.
Formulăm
raţionamentul:
Toţi oamenii sunt sănătoşi
Schizofrenicii sunt oameni
Schizofrenicii
sunt sănătoşi
Or concluzia contrazice un adevăr bine
cunoscut că schizofrenicii au o boală pshica cronică caracterizată prin
destrămarea progresivă a funcţiunilor psihice.Cum premisa minorăeste
demonstrată ,rămâne ca supoziţia(premisa majoră) este falsă (conform
definiţiei validităţii dacă concluzia este falsă ,atunci
cel puţin o premisă este falsă).Infirmarea se produce aici prin simplul fapt că din premise
decurge o concluzie care contrazice un adevăr bine cunoscut,deci
premisa este falsă.
Schema
acestei respingeri este:
(A & B) à C
~C,B
.
~A
3.reducerea
la autocontradicţie are loc în cazul propoziţiei:,,Toate
propoziţiile sunt false’’ :Cum şi acest enunţ este o propoziţie,decurge
că ea
însăşi este falsă.Schema generală de inferenţă este:
A,acc. B
A
Unde
o propoziţie demonstrată (acceptată) este notată cu acc. B.
1
Demonstraţia şi combaterea
logică
I.
DEFINIREA
ŞI
CARACTERIZAREA GENERALA
Cerinţa
principiului raţiunii suficiente
impune că nici o idee sau propoziţie nu trebuie admisă fără o
întemeiere logică
sau fară a avea un temei satisfăcător şi,de aceea vom utiliza în
argumentare
fie demonstraţia,fie combaterea.
DEMONSTRAŢIA
este procesul logic(raţionamentul sau lanţul de raţionamente) prin care
o
propoziţie dată este conchisă numai din propoziţii adevărate.
COMBATEREA este
procesul
invers demonstraţiei prin care o propoziţie este respinsă ca
falsă,adică
demonstrăm că asesiunea ,,p este o propoziţie falsă’’ este o propoziţie
adevărată(în acest sens combaterea este tot o demonstraţie)
II.
STRUCTURA
DEMONSTRAŢIEI
Orce
demonstraţie se compune din:
1.teza
de demonstrat(demonstrandum) este o propoziţie concretă pe care o
propunem
şi pe care urmează să o argumentăm (demonstrăm,dovedim);
2.fundamentul
demonstraţiei(principia demonstrandi) este un ansamblu de premise
din care
urmează să conchidem teza (premisele sunt numite şi argumente);
3.procesul
de demonstrare (forma logică a raţionamentului care leagă
fundamentul de
teză) este raţionamentul sau ansamblul de raţionamente prin care
deducem
tezadin premise.
Diferenţa
esenţială între demonstraţie şi
deducţie este faptul că in demonstraţie ştim că premisele sunt
adevărate
,atunci concluzia este adevărată.
Schema de inferenţă a demonstraţiei este:
P(adevărate)
Q (adevărată)
Dacă
premisele P sun adevărate şi demonstraţia este corectă,atunci concluzia
Q este
adevărată.Rezultatul se marchează cu Q.E.D (quod erat
demonstrandum=ceea ce era
de demonstrat.
Demonstraţia
este,de fapt ,,reducera unei
propoziţiidate la propoziţii adevărate’’ cu ajutorul raţionamentelor
valide.Se
înţelege că nu există procedură
universal valabilă de a afla fundamentul demonstraţiei şi că trebuie să
intuim
din ce propoziţii deducem şi cum deducem.
Propoziţiade
demonstra dispune şi de posibilitatea unei confirmări independente de
premisele
date şi, în acest fel,contribuie ea însăşi la confirmarea
premiselor.Dacă am
acceptat argumentele(premisele) ca fiind adevărate,atunci trebuie să nu
uităm
că în fundamentul demonstraţiei pot intra propoziţii bazate pe
demonstraţie ,pe
observaţie,definiţtt,postulate sau idealizări.Dacă demonstraţia este
încadrată
intr-un sistem deductiv bazat pe un număr determinat de propoziţii
prime
(axiome),atunci să se bazeze pe o altă proprietate:non-contradicţia.
III.CORECTITUDINE ÎN DEMONSTRARE
O demonstraţie pentru a fi logic corectă
trebuie să
respecte anumite reguli în raport cu teza de demonstrat,fundamentul şi
cu
procesul logic de trecere de la fundament la teză.
În
legătură cu teza de demonstrat trebuie respectate urmatoarele reguli:
1.Teza de demonstrat trebuie să
fie clar şi
precis formulată,adica nu trebuie să conţină părţi variabile
(termenii saun
bine definiţi şi au semnificaţie unică).
2.Teza de demonstrat este cel
putin o
propoziţie probabilă si nu este o propoziţie infirmată (în caz
contrar nu
are sens să o demonstrăm).
3.Teza de demostrat trebuie să
rămână aceeaşi pe tot parcursul
demonstraţiei ,adică
ea nu trebuie înlocuită pe parcursul demonstraţiei cu alta printr-o
reformulareaparent identică sau prin demonstrarea altei teze-
În
legătură cu fundamentul demonstraţiei
trebuie respectate următoarele reguli:
1.Argumentele demonstraţiei
trebuie să fir
adevărate ,deoarece ştim că din adevăr decurge în mod valid numai
adevărul
şi că din adevăr decurge în mod valid numai adevărul şi că respingerea unei propoziţii este echivalentă cu acceptare
opusei sae în baza raportului de contradicţie şi că mulţimea
argumentelor
opusei sale în baza raportului de contradicţie şi că mulţimea
argumentelor
demonstraţiei este necontradictorie.
2.Demonstraţia argumentelor este
independentă
de demonstrarea tezei,astfel încât argumentele să constituie un
temei
suficient pentru teza de demonstrat.
3.Demonstraţia trebuie să fie
corectă,adică
teza să decurgă din argumente conform cu regulile logice (acest lucru
nu
înseamnă că demonstraţia este construită numai din raţionamente
complete ,ci
cerinţa este ca demonstraţia să fie completabilă în cazul în care este
construită eliptic).
III.
TIPURI
DE
DEMONSTRAŢIE
1.In
funcţie de procedeul utilizat ,există
demonstraţie intuitivă (neaxiomizat sau axiomizat) şi
formalizată.Demonstraţia intuitivă sa bazează pe relaţiile
dintre termenii şi propoziţii .Cel mai adesea ea nu se bazează pe
raţionamente
complete,ci eliptice,iar,uneori ,cel care le realizează nu este
conştient de
regulilepe carele aplică(elapeleazăla intuiţie care nu este un criteriu
sigur
şi trebuie controlată,deci trebuie cunoscute
|