Politica agricola comuna - agricultura si pescuitul preliminarii

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Preferinta pentru produsele comunitare, prin aceea ca trebuie sa fie favorizat consumul produselor originare din Europa în raport cu cele din alte tari, iar patrunderea acestor produse pe piata comunitara sa fie descurajata prin taxe prohibitive;...

Politica Agricola Comuna Agricultura si Pescuitul

Preliminarii

         Politica agricola comuna a constituit, în prima sa perioada din anii ’60, un exemplu de evolutie a politicii comunitare, pentru ca în etapa urmatoare „sectorul agricol al Uniunii sa devina o economie planificata”, generând, în anii ’70 si ’80 o „complexitate a reglementarilor si, partial, de facto, o renationalizare”.

         Drept urmare, costurile crescute au fortat reforma din 1999, influentata substantial de Acordul General privind Tarifele si Comertul (GATT) si de

politicile americane comerciale.

         Scopul declarat al P.A.C. a fost mentinerea unui sector economic institutional si social, distinct, multifunctional si orientat catre fermele de familie, cu reglementari stufoase pentru întreaga uniune.

         În ciuda revolutiei economice si sociale din statele Europei de vest P.A.C., în esenta sa, a ramas aceeasi, ca o parte integranta a „sistemului social al statelor vest-europene si a economiei sale morale deosebite, având, deci o ratiune politica.

1. Evolutia, principiile, obiectivele si reformele P.A.C.

1.1. Functiile Politicii Agricole Comune

P.A.C. este o strategie defensiva, condusa politic, de modernizare a agriculturii europene, în ciuda amenintarii externe a competitiei comerciale americane.

         Functiile sale, care pot fi considerate si ca efecte ale politicii comune vizeaza, în principal, sprijinirea preturilor si veniturilor. Asadar, P.A.C.:

– faciliteaza politica de garantare a venitului, fara a cere contacte directe si costisitoare cu fermierii;

– permite guvernelor sa decida asupra nevoilor diferitelor grupuri de fermieri sau ale unor fermieri individuali;

– ofera sectorului fermier un interes major în mentinerea politicii comune cu scopul de a îmbunatati, permanent situatia tuturor fermierilor;

– sprijina utilizarea unor preturi specifice pe fiecare produs ceea ce permite guvernelor sa echilibreze nevoile eterogene ale unui sector fermier poate diferentiat si

– stimuleaza cresterea preocuparii guvernelor si a gruparilor de interese nationale în sustinerea politicii supranationale comune. P.A.C. constituie, însa, un mecanism economic si politic, având ca obiect central integrarea populatiei nationale a fermierilor în politica nationala si în cea comunitara, protectionismul agricol, reflectat în preturile alimentelor interne, fiind instrumentul de baza.

1.2. Principiile de baza si obiectivele esentiale ale P.A.C.

1.2.1. Principiile

Tratatul constitutiv (T.C.E.) de la Roma – 1957 a dat o reglementare sumara în ce priveste agricultura (nr.39-47), Comisia având sarcina sa prezinte Consiliului propuneri privind organizarea comuna a pietelor. Sistemul P.A.C . are la baza unele principii:

– circulatia libera a produselor agricole, fiind constituit un spatiu unic comun fara taxe vamale, impozite si subventii, dar cu reglementari administrative, sanitare si veterinare armonizate progresiv;

– o organizare comuna a pietei, care înlocuieste sistemele nationale, cu un pret unic în interiorul Uniunii, fixat pentru fiecare produs;

– preferinta pentru produsele comunitare, prin aceea ca trebuie sa fie favorizat consumul produselor originare din Europa în raport cu cele din alte tari, iar patrunderea acestor produse pe piata comunitara sa fie descurajata prin taxe prohibitive;

– solidaritatea financiara, prin aceea ca sarcinile legate de interventie (preturi garantate, export de produse excedentare) si de ameliorare a structurilor sunt împartite între statele membre.

1.2.2. Obiectivele P.A.C.

Prin Tratatul C.E. (art.39) au fost fixate cinci obiective majore ale P.A.C.:

– ameliorarea productivitatii,

– asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru producatori si prin mentinerea si securitatea veniturilor fermierilor,

– stabilizarea cursului si a pietelor,

– garantarea securitatii aprovizionarii si

– preturi rezonabile fata de cumparatori.

Sistemul garantarii preturilor a fost adoptat cu scopul de a favoriza pe o anumita perioada dezvoltarea unor produse anume,

– garanta veniturile producatorilor si a

– mentine costul vietii în limite rezonabile.

Acest sistem, diferentiat pe sector, presupune stabilirea unui prêt orientativ, un pret de prag care se aplica importurilor la intrarea în Uniune si un pret de interventie, corespunzator unui minim garantat, cu care organismele competente cumpara produsele excedentare ca sa le stocheze sau sa le distruga.

1.3. Parametrii reformei P.A.C. – 1992 si a Acordului Agricol (România, Ungaria – aprilie 1994)

1)Reforma P.A.C. din anii ’70 preconiza initial doua mari directii strategice:

– o exploatare moderna, pe suprafete si dimensiuni mari (80-120 ha la culturi, 40-60 vaci)

– reducerea la jumatate a populatiei active din agricultura în zece ani prin masuri care sa încurajeze încetarea activitatii.

         Planul aprobat, în acest scop, de Consiliul de Ministri, a fost aplicat, numai în parte, prin:

– atribuirea unor indemnizatii anuale pentru producatorii care accepta sa se retraga (1972) si prin acordarea ajutoarelor publice în functie de elaborarea unui plan de dezvoltare pe mai multi ani care sa prevada marirea suprafetelor

agricole.

2)Modernizarea agriculturii europene

        Dupa 1980 s-a trecut la masuri pentru limitarea dezechilibrului, însa, practic reforma globala a P.A.C. s-a întrezarit în 1992 la interventia GATT si a devenit efectiva dupa anul 2000.

         Schimbarea procentajului acordat agriculturii din P.I.B. constituie argumentul relevant, ilustrând „dimensiunea sistemului de asigurari sociale al statului cu implicatii foarte mari asupra functionarii P.A.C. si asupra

relatiilor sale comerciale externe”.

         Dinamica politica si sociala a P.A.C. a produs, între altele, un efect nedorit si anume continua întârziere în transformarea agriculturii Europene si industrializarea din ce în ce mai mare a productiei agricole.

         Acest fenomen european, în cadrul caruia modernizarea economica de la

tara a ramas oarecum restanta, a fost „centrat” prin decizia Consiliului European de la Berlin din 9 martie 1999, în cadrul Agendei 2000. Acordul, privind reformele P.A.C. din vara 1992, implementate din 1993 marcheaza o noua faza: separarea problemei veniturilor din agricultura de politica preturilor, economia P.A.C. fiind orientata catre asigurarile de stat si catre rezultate.

         Acest fapt, însa a generat o consecinta paradoxala în P.A.C. în ultimul deceniu:

- explozia costurilor combinata cu miscarea populatiei reprezentata de fermieri si o diminuare a rolului agriculturii în economie.

Totusi, P.A.C. s-a dezvoltat într-o permanenta tensiune cu comertul

international si a constituit o sursa permanenta de disputa între U.E. si

partenerii sai comerciali internationali.

3) Parametrii reformei P.A.C. – 1992

a) Reducerea pretului grâului cu 30% în viitorii trei ani si a pretului carnii de vita cu 15%.

b) Introducerea unor plati compensatorii de venituri directe, dar nu indiferente fata de productie: fermierii pot obtine platile numai daca cresc produse eligibile (grâu, leguminoase, seminte de oleaginoase, porumb).

c) Introducerea unei scheme obligatorii de renuntare; toti fermierii care detin, peste o anumita suprafata, trebuie sa renunte la 15% din terenul arabil spre a putea fi eligibil pentru platile de transfer.

d) Asa-numitii mici producatori sunt scutiti de la cererea de renuntare.

4. Acordul Agricol – aprilie 1994. Obiective. (Runda Uruguay)

a) Reducerea interventiilor interne în agricultura, masurata printr-un

grad de agregare a sprijinului pe o perioada de implementare de peste

6 ani, începând cu 1995 si utilizând 1986 – 88 ca perioada de baza.

b) Platile directe catre fermieri în cadrul programelor de limitare a

productiei nu se supun angajamentului de reducere a ajutorului, atâta

timp cât se bazeaza pe o suprafata fixa si pe recolta sau pe septel.

c) Toate barierele non-tarif (cotatii sau alte restrângeri asupra

importului) vor deveni subiectul unei introduceri de tarife.

d) O reducere a tarifului mediu cu 36% dupa perioada de implementare;

fiecare tarif va fi redus cu cel putin 15%.

e) O reducere a cheltuielilor cu subventiile pentru export cu 36% si o reducere a volumului exporturile subventionate cu 24% dupa perioada de implementare.

f) Introducerea unei clauze de protectie care sa specifice circumstantele în care tarilor le este permis sa impuna taxe suplimentare pentru a preveni schimbari nedorite ale pietei si ale pretului datorita importurilor.

g) O garantie de acces minim pe piata egala cu 3% din consumul mediu intern în perioada de baza.

1.4. Noile reforme ale P.A.C.

1. Reformele din 1992 s-au realizat numai în parte, generând o schimbare majora catre plata venitului direct si o încetinire a cresterii cheltuielilor, fara a forta scaderea preturilor suficient pentru a elimina subventionarea.

2. „Acordul GATT privind agricultura (1994) a adus cu sine un sistem de reglementare pus în lumina unui regim economic international, orientat catre piata, dar fara a integra pe deplin agricultura într-o ordine comerciala liberala”7.

3. Cu ocazia Agendei 2000, la Consiliul European de la Berlin în martie 1999 s-a ajuns la un acord, „mai putin ambitios decât propunerile Comisiei”, dar în acceptiunea Comisiei, „constituie cea mai radicala reforma de când a fost înfiintata P.A.C. pentru prima data la începutul anilor ’60. Într-adevar, foarte rar s-a întâmplat ca o propunere a Comisiei sa treaca printr-un proces de negociere atât de lung si dificil si sa ramâna intacta ca si aceste propuneri fata de reforma P.A.C.” (Comisia, DG VI 1999).

4. Evolutia ulterioara a preturilor la produsele agricole si a pretului garantat în virtutea P.A.C. releva sublinierile facute mai sus, asa cum se prezinta în diagrama urmatoare:

2. Noul cadru constitutional al politicii privind agricultura si pescuitul

2.1. Definirea si obiectivele noii P.A.C.

1. Prin art. III – 121 alin.1 din proiectul Constitutiei Uniunii se prevede dar la nivel de principii ca:

„Uniunea defineste si pune în aplicare o POLITICA COMUNA în domeniul AGRICULTURII SI PESCUITULUI” (P.A.C.T.) Noua viziune include, asadar, în politicile agricole comune si domeniul pescuitului, sectiunea a patra din Cap.III fiind intitulata „Agricultura si Pescuit”. De altfel, conform art. III – 121 alin.2 final „drepturile la politica agricola comuna sau la agricultura si utilizarea termenului „agricol” se înteleg ca facând referire si la pescuit, având în vedere caracteristicile specifice acestui sector”.

2. Definitii constitutionale

l „Prin produse agricole se înteleg produsele solului, cele animaliere si piscicole, precum si produsele care au suferit o prima transformare si se afla în raport direct cu aceste produse” (III-121 alin.2 teza I)

 „Piata interna include agricultura si comertul cu produse agricole” (III

– 122 pct.1)

„Functionarea si dezvoltarea pietei interne pentru produsele agricole trebuie sa fie însotite de stabilirea unei politici aplicabile comune” (III – 122 pct.4).

2.2. Obiectivele P.A.C.

2.2.1. Dispozitiile art. III – 123 pct.1 prevad ca:

„Politica agricola comuna are ca obiective:

a) cresterea productivitatii agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, precum si prin utilizarea optima a factorilor de productie, în special a fortei de munca;

b) asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, în special prin majorarea venitului individual al lucratorilor în agricultura;

c) stabilizarea pietelor;

d) garantarea sigurantei aprovizionarilor;

e) asigurarea unor preturi de livrare catre consumatori rezonabile.

2.2.2. Premizele elaborarii P.A.C. si ale metodelor speciale de aplicare (III – 123 pct.2):

a) caracterul special al activitatii agricole, care rezulta din structura sociala a agriculturii si din discrepantele structurale si naturale existente între diferitele regiuni agricole;

b) necesitatea de a opera treptat modificarile necesare;

c) faptul ca, în statele membre, agricultura este un sector strâns legat

 2.2.3. Organizarea comuna a pietelor agricole – cerinta a îndeplinirii

obiectivelor

a) Conform art. III – 124 cpt.1 alin.1: „În vederea îndeplinirii

obiectivelor (art.III – 123) se instituie o organizare comuna a pietelor agricole”.

b) Formele organizarii comune

În functie de produse organizarea va avea una din urmatoarele forme:

a) republicarea în domeniul concurentei;

b) o coordonare obligatorie a diferitelor metode de organizare nationala

a pietei;

c) o organizare europeana a pietei.

2.3.3. Masurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor vizeaza, în special:

– reglementarea preturilor,

– subventii atât pentru producerea, cât si pentru comercializarea diferitelor produse,

– sisteme de depozitare si de report si

– mecanisme comune de stabilizare a importurilor si exporturilor (art. III

– 124 pct. 2).

Organizarea comuna trebuie, totodata, sa:

– se limiteze la urmarirea obiectivelor prevazute în art.III – 123 si

– sa excluda orice discriminare între producatorii sau consumatorii din cadrul Uniunii.

Textul art. III – 124 pct.2 alin.3 prevede expres ca: „O eventuala politica comuna a preturilor trebuie sa se bazeze pe criterii comune si pe metode de calcul uniforme”.

2.3.4. Dispozitia constitutionala (art.III – 124 pct.3) mai stabileste ca pentru ca organizarea comuna sa-si poata atinge obiectivele, se pot înfiinta

„unul sau mai multe fonduri de orientare si garantare agricola”.

3.2.4. Politica agricola comuna si masurile specifice de realizare a obiectivelor ei

2.4.1. Masurile generale consacrate de Constitutie (art. III – 125):

a) o coordonare eficienta a eforturilor întreprinse în domeniile formarii profesionale, cercetarii si popularizarii cunostintelor agronomice, care poate include proiecte sau institutii finantate în comun si

b) actiuni comune pentru promovarea consumului anumitor produse.

2.4.2. Ajutoarele

La propunerea Comisiei, Consiliul de Ministri poate adopta un regulament sau o decizie europeana autorizând acordarea de ajutoare:

a) în vederea protejarii exploatatiilor defavorizate de conditiile structurale sau naturale;

b) în cadrul programelor de dezvoltare economica.

2.4.3. Elaborarea si aplicarea P.A.C. Propuneri

1. Conform art.III – 127 „Comisia prezinta propuneri referitoare la elaborarea si punerea în aplicare a politicii agricole comune, inclusiv înlocuirea formelor de organizare nationale cu una dintre formele de organizare comuna, precum si la punerea în aplicare a masurilor mentionate în prezenta sectiune”. Propunerile, însa, trebuie sa tina seama de interdependenta dintre problemele agricole reglementate de constitutie

Organizarea comuna poate înlocui formele de organizare ale pietelor nationale, în conditiile prevazute de art. III – 127 pct. 2 numai daca:

a) organizarea comuna ofera statelor membre, care se opun acestei masuri si care dispun de o organizare nationala a productiei în cauza, garantii echivalente pentru încadrarea în munca si nivelul de trai al producatorilor interesati, luându-se în considerare ritmul adaptarilor posibile si specializarile necesare si

b) aceasta organizare asigura, pentru schimburile comerciale din cadrul

Uniunii, conditii similare celor existente pe piata nationala

         Pe de alta parte, daca se instituie o organizare comuna pentru anumite materii prime, înaintea stabilirii organizarii comune pentru produsele de transformare corespunzatoare, materiile prime în cauza folosite pentru produsele de transformare destinate exportului în tari terte, pot fi importate din afara Uniunii.

2. „Legile sau legile-cadru europene stabilesc organizarea comuna a pietelor agricole, precum si celelalte dispozitii necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii comune agricole si în domeniul pescuitului”; ele vor fi adoptate dupa consultarea Comitetului Economic si Social

3. Textul constitutional mai prevede ca la propunerile Comisiei „Consiliul de Ministri adopta regulamente sau decizii europene privind fixarea preturilor, taxelor, ajutoarelor si limitarilor cantitative, precum si stabilirea si repartizarea posibilitatilor de pescuit”.