Introducere in problematica stocurilor

Categoria: Referat Economie

Descriere:

b) nivelul stocurilor este influentat de starea de precautie care explica provenienta si posesia stocului. In masura in care nu exista o certitudine cu privire la cererea de consum este necesar sa se detina la fiecare stadiu al fluxului de aprovizionare si livrare o rezerva de reglare ce constituie o garantie la orice abatere de previziune, a starii de precautie a decidentului;

INTRODUCERE IN PROBLEMATICA STOCURILOR

1.      Notiune, semnificatie si importanta

Problema stocurilor, atat ca activitate, cat si ca fenomen economic reprezinta tema de permanente reflectari,  analize si raspunsuri la multe din intrebarile carora, fie literatura de specialitate, fie practica direct productiva, le-au dat de fiecare data solutii mai mult sau mai putin eficiente, cert insa este faptul ca mai toti agentii economici inca se mai confrunta cu aspecte de genul: marfuri in stoc fara miscare, cu miscare lenta sau alte stari de manifestare care nu pot genera efecte de prejudiciere a firmei de importante valori materiale si financiare.

Necesitatea de a administra stocurile, depozitele, amplasarea si conditiile adecvate de depozitare a bunurilor, materialelor reprezinta un aspect important deoarece prin aceasta se poate economisi mult timp si se pot minimaliza erorile in optimizarea utilizarii spatiului de depozitare, precum si a faptului ca, fiecare tip de stoc este pastrat tot timpul in conditii de depozitare corecte.

De asemenea adaugam si considerentul indispensabilitatii stocurilor, constienti de faptul ca, cel putin din punct de vedere teoretic constituirea de stocuri reprezinta o necesitate obiectiva a cunoasterii, in sensul constituirii, utilizarii si rationalizarii acestora in scopul atingerii, mentinerii si eventual diversificarii – dezvoltarii nivelului maximelor interese ale firmei in relatiile cu piata.

Pornind de la anumite date cunoscute, caracteristice procesului economic, respectiv: beneficii unitare, coeficienţi tehnologici, disponibil de resurse, cheltuieli unitare, consumuri specifice etc., se pot formula probleme care să ţină seama de scopul agenţilor economici atunci când porneşte procesul tehnologic.

Teoria stocurilor a apărut din necesitatea asigurării unei aprovizionări ritmice şi cu cheltuieli minime a stocurilor de materii prime şi materiale în procesul de producţie, sau a stocurilor de produse finite şi  bunuri de larg consum  în activitatea de desfacere a mărfurilor.

STOCURILE reprezintă cantităţi de resurse materiale sau produse (finite sau într-un stadiu oarecare de fabricaţie) acumulate în depozitele de aprovizionare ale unei organizatii într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp determinată, în vederea unei utilizări ulterioare.

Pe perioada respectivă resursele materiale sunt disponibile, dar nu sunt utilizate, deci sunt neactive, scoase din circuitul economic, sau care prelungesc acest circuit (aspect considerat negativ).

Stocul este o rezervă de material destinat să satisfacă cererea beneficiarilor, aceştia identificându-se, după caz, fie unei clientele (stoc de produse finite), fie unui serviciu de fabricaţie (stocuri de materii prime sau de semifabricate), fie unui serviciu de întreţinere (articole de consum curent sau piese de schimb), fie unui serviciu de după vânzare (piese detaşate).

Tratarea procesului de stocare ca proces “obiectiv necesar” se impune, nu numai ca urmare a naturii economice a acestuia, ci şi pentru că realizarea lui atrage cheltuieli apreciabile, concretizate în afectarea unor importante spaţii de depozitare-păstrare, de mijloace pentru transport-depozitare, de fonduri financiare etc.

 Deşi diferite, procesele de stocare au totuşi o serie de caracteristici comune, dintre care esenţială este acumularea unor bunuri în scopul satisfacerii cererii viitoare. O problemă de teoria stocurilor există doar atunci când cantitatea resurselor poate fi controlată şi există cel puţin o componentă a costului total care scade pe măsură ce cantitatea stocată creşte.

       Evoluţia nivelului stocului este interesantă din două puncte de vedere:

a) din punctul de vedere al producătorului, care este preocupat de valoarea medie a nivelului stocului, deoarece această valoare permite cunoaşterea imobilizării totale a stocului şi scopul producătorului va fi reducerea imobilizării la valoarea sa minimă;

b) din punctul de vedere al beneficiarului, care dorind să fie satisfăcut  imediat, apreciază că trebuie să evite, în măsura posibilităţilor, rupturile de stoc. Obiectivul beneficiarului va fi reducerea la minim a riscului de ruptură de stocuri.

       Aceste două puncte de vedere sunt contradictorii: riscurile de ruptură de stocuri nu sunt reduse decât dacă imobilizările sunt foarte mari. Este deci necesar să se stabilească un echilibru, obiectivul conducerii stocului constând în căutarea acestui echilibru.

       Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare, de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.      

        Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod obiectiv, să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea producţiei materiale şi a consumului.

Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor factori care le condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi scopul constituirii. Între aceştia amintim:

Ø  contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al cererii;

Ø  diferenţa spaţială dintre producţie şi consum; caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea produselor producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la produsele agricole situaţia este inversă;

Ø  periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;

Ø  necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;

Ø  punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionare-transport sau faţă de factorii de forţă majoră (stare de necesitate,  calamităţi naturale, seisme, caracterul deficitar al resurselor);

Ø  necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de livrare sau consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare – dezambalare, formarea loturilor de livrare, pregătirea materialelor pentru consum ş.a.m.d.);

Ø  necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

       Ţinând seama de această dublă influenţă a procesului de stocare, este necesară găsirea de modele şi metode în vederea formării unor stocuri, care prin volum şi structură, să asigure desfăşurarea normală a activităţii unei societati, dar în condiţiile unor stocări minim necesare şi a unor cheltuieli cât mai mici.

Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură certitudine, siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei si consumului prin servicii şi ritmicitatea desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator al ritmului aprovizionărilor cu cel al consumului, iar stocul reprezintă acel “tampon inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de furnizare a resurselor materiale.

Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:

Ø  investirea unei părţi din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile de organizare;

Ø  capitalul investit în stocuri e uşor de  evidenţiat;

Ø  asigurarea desfăşurării neîntrerupte a procesului de producţie sau de furnizare a unui serviciu;

Ø  asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului imediat nu este întotdeauna posibilă şi eficientă din punct de vedere economic;

Ø  comenzile onorate de către furnizorii din alte localităţi nu pot fi introduse imediat în procesul de fabricaţie;

Ø  anticiparea unei creşteri a preţurilor (exceptând speculaţiile) etc.

2.  Organizarea si conducerea activitatii Stocuri

Apreciata in majoritatea cazurilor, ca fiind activitatea cu cea mai importanta influenta asupra stabilitatii, evolutiei sau involutiei productiei, a calitatii, costurilor si eficientei, constientizand in acelasi timp si fenomenele generate de lipsa stocurilor, majoritatea firmelor, isi infiinteaza in sistemul organizatoric-functional, compartimente specializate, al carui obiect de activitate consta in exclusivitate in problematica stocurilor.

Acceptiunea de Compartiment Stocuri, in functie de dimensiunile organizatorice ale firmei, de complexitatea obiectului de activitate, de gradul de specializare, numarul de personal si volumul de munca poate imbraca una din urmatoarele forme :

Ø  Departament;

Ø  Serviciu;

Ø  Birou;

Ø  Compartiment;

Ø  Persoana cu raspunderi unice sau integrate

In oricare din componenetele organizatorice enumerate mai sus este necesar sa lucreze personal de specialitate cu pregatire sau persoana cu raspunderi unice sau integrate sa stapanesaca eficient activitatea de fundamentare – urmarire – control utilizare, valorificare stocuri

Compartimentele ,,Stocuri” se afla in relatii de directa subordonare activitatii Aprovizionare pentru asigurarea operativitatii in cel putin trei aspecte deosebit de importante:

a)      compartimentul Stocuri este un generator de informatii cu privire la evolutia sau involutia stocurilor, situatie in care el poate furniza in orice moment Aprovizionarii date concrete cu privire la marimea stocurilor din firma, materii prime si materiale aflate atat in depozit cat si pe circuitul intern al firmei;

b)      prin serviciul sau compartimentul Stocuri se mareste practic puterea de urmarire si control in conditii de maxima eficienta a activitatilor de depozitare – gestionare, pastrare si utilizare a bunurilor ce intra sau ies de pe stoc;

c)      fiind o permanenta sursa de informatii pentru aprovizionare si desfacere compartimentul Stocuri poate asigura efectuarea unor analize economice pentru stabilirea optimului de marfa pentru relatiile cu piata de vanzare.