Organele Consiliului Europei

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Între sesiunile la nivel ministerial si cele la nivelul delegatilor nu există diferente legale (deciziile adoptate au aceeasi valoare), ci doar la nivelul continutului si desfăsurării lor. Pentru buna desfăsurare a activitătii sale, Comitetul Ministrilor beneficiază si de sprijinul unui Secretariat. Acesta este format din 25 de membri ai Secretariatului General si condus de Secretarul Comitetului de Ministri...

Organele Consiliului Europei

Pentru a-si putea atinge obiectivele propuse, Consiliul este dotat cu organe care, prin activitatea lor, contribuie la apărarea drepturilor omului si a democratiei pluraliste, la valorizarea identitătii culturale europene, sprijină edificarea noilor societăti democratice si luptă împotriva oricăror forme de intolerantă, xenofobie, încălcare a drepturilor minoritătilor etc.

Organizatii europene si euroatlantice

Conform articolului 10 din Statut, organele Consiliului Europei sunt Comitetul Ministrilor si Adunarea Consultativă (devenită, din 1974, Adunarea Parlamentară), asistate de un secretariat.

Comitetul Ministrilor este organul decizional al Consiliului Europei. El este format din ministrii de externe ai statelor membre (sau de un supleant al ministrului de externe), fiecare reprezentant

national dispunând de un vot. Rolul acestuia este triplu. Mai întâi, în cadrul său, statele membre au posibilitatea de a-si exprima prin reprezentantii lor pozitiile nationale cu privire la problemele societătii europene. În al doilea rând, el este locul de elaborare a răspunsurilor la aceste probleme si, de asemenea, apărător al valorilor care constituie fundamentul Consiliului Europei. În al treilea rând, este însărcinat cu monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de statele membre.

         Comitetul se întruneste, la nivel ministerial, o dată pe an (în mai sau noiembrie), dar se poate reuni si la cererea unuia dintre membrii săi sau a secretarului general (dacă 2/3 din membri sunt de acord), atunci când se consideră necesar. Reuniunea oficială durează o zi; există, de asemenea, o întrunire a reprezentantilor permanenti si directorilor politici din ministerele afacerilor externe.

          Pentru a asigura o abordare cât mai cuprinzătoare a diferitelor subiecte, fiecare ministru poate delega un reprezentant care actionează în numele său în perioada dintre sesiuni. Delegatii sunt asistati de un birou, grupuri de raportori si organisme subsidiare ad-hoc. Acesti delegati sunt, în general, reprezentantii permanenti ai statelor pe lângă Consiliu.

         Între sesiunile la nivel ministerial si cele la nivelul delegatilor nu există diferente legale (deciziile adoptate au aceeasi valoare), ci doar la nivelul continutului si desfăsurării lor. Pentru buna desfăsurare a activitătii sale, Comitetul Ministrilor beneficiază si de sprijinul unui Secretariat. Acesta este format din 25 de membri ai Secretariatului General si condus de Secretarul Comitetului de Ministri.

         Presedintia Comitetului Ministrilor este asigurată prin rotatie, pe o durată de sase luni, si se schimbă cu fiecare sesiune, potrivit ordinii alfabetului englez al statelor membre. Comitetul Ministrilor este organul competent să actioneze în numele Consiliului Europei. El examinează, la recomandarea Adunării Parlamentare sau din initiativă proprie, măsurile în vederea atingerii obiectivelor Consiliului, inclusiv elaborarea de conventii si acorduri, precum si adoptarea unor politici comune în diferite domenii. Concluziile, comunicate statelor membre de către secretarul general, pot îmbrăca uneori forma unor recomandări către guverne, iar acestea pot fi invitate să comunice Comitetului actiunile întreprinse de ele ca urmare a acestor recomandări. Alteori, concluziile Comitetului pot fi exprimate sub forma unor conventii sau a unui acord, care sunt supuse ratificării de către statele membre si care angajează doar tările care le-au ratificat. Consiliul poate adopta, de asemenea, decizii definitive sub forma unor rezolutii.

         Activitatea desfăsurată de Comitetul Ministrilor vizează: dialogul politic, cooperarea cu celelalte instituŃii si organe ale Consiliului, urmărirea respectării angajamentelor asumate de către statele membre, adoptarea bugetului, admiterea de noi membri, formularea de recomandări pentru statele membre, încheierea de acorduri si conventii.

         În functie de domeniul de interventie, deciziile din cadrul Comitetului pot fi adoptate: în unanimitate (recomandările către guverne, comunicarea unor informatii despre activitatea Comitetului către Adunarea Parlamentară, caracterul public al unor reuniuni, amendarea Statutului, alte probleme pe care Comitetul decide să le adopte în unanimitate), cu majoritate simplă (probleme legate de Regulamentul intern sau de regulamente financiare si administrative), cu majoritate de două treimi a membrilor Comitetului (admiterea de noi membri) sau cu majoritate de două treimi din voturile exprimate (toate celelalte decizii). Recurgerea la vot în cadrul sesiunilor ministeriale este însă destul de rară, căutându-se mai mult obtinerea consensului asupra problemelor importante.

         Discutiile din cadrul Comitetului Ministrilor nu sunt publice, fiind transmis doar un comunicat de presă (adoptat în unanimitate) la finalul lucrărilor.

Adunarea parlamentară. Specificitatea Consiliului Europei pe scena internatională s-a manifestat încă de la constituirea sa, fiind prima organizatie care a făcut din cooperarea între state nu doar o problemă între guverne, ci a asociat la acest demers si popoarele, prin reprezentantii lor alesi. Astfel a fost consacrată prima adunare parlamentară internatională: Adunarea Consultativă a Consiliului Europei (devenită, din 1974, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), care s-a afirmat ca „autoritate morală si ca tribună în fata căreia numerosi sefi de stat si de guvern din statele membre sau din state terte vin într-o zi să se exprime”.

         Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei poate fi considerată cel mai vechi for parlamentar international, format din deputati democratic alesi si constituit în baza unui tratat interguvernamental. Pe lângă membri, la lucrările Adunării Parlamentare participă, în calitate de observatori, Israelul, SUA, Canada, Japonia, Mexicul si Vaticanul.

         Începând din 1989, în vederea procesului de aderare a statelor din Europa Centrală si de Est, a fost introdus si statutul de invitat special. De acest statut pot beneficia toate adunările legislative nationale ale statelor europene nemembre, care au semnat sau aderat la Actul Final de la Helsinki.

         Adunarea Parlamentară este un organ deliberativ si este formată dintr-un număr de reprezentanti individuali din fiecare stat membru, proportional cu populatia fiecărei tări. Presedintele este ales în fiecare an dintre membrii Adunării pentru o perioadă de maxim 3 sesiuni.

         Compozitia politică a delegatiilor nationale trebuie să tină cont de ponderea detinută de diverse partide în parlamentele nationale. În cadrul Adunării Parlamentare există cinci grupuri politice, în functie de afinitătile politice ale membrilor si fără a exista constrângerea apartenentei la partidul lor national. Cele cinci grupuri parlamentare actuale sunt: Grupul Socialist, Grupul Partidului Popular European, Grupul Democrat European, Grupul Liberal Democrat si Reformator si Grupul Stângii Europene Reunificate.

         Adunarea Parlamentară se întruneste, anual, în patru sesiuni de câte aproximativ o săptămână fiecare (ianuarie-februarie, aprilie- mai, iunie-iulie si septembrie-octombrie).

         Trei domenii de interventie sunt privilegiate: democratia pluralistă, statul de drept, protectia drepturilor omului. Adunarea este asistată în activitatea sa de către Birou, format din presedinte, 19 vicepresedinti si presedintii grupurilor politice sau reprezentantii acestora.

         În perioada dintre sesiuni, cea care actionează în numele Adunării este Comisia permanentă, formată din Birou, presedintii comisiilor generale (potrivit Regulamentului, Adunarea are 10

comisii) si membrii desemnati de Adunare.

         Comisiile specializate ale Adunării actionează în următoarele domenii: probleme politice; probleme juridice si drepturile omului; chestiuni sociale, de sănătate si familie; cultură si educaŃie; mediu, amenajarea teritoriului si puterile locale; stiintă si tehnologie; agricultură si dezvoltare rurală; probleme economice si de dezvoltare; migratie, refugiati si demografie; relatii parlamentare si publice; egalitatea sanselor pentru femei si bărbati; respectarea obligatiilor si angajamentelor statelor membre.

         Adunarea adoptă patru categorii de texte: recomandări, rezolutii, avize si directive.

         Recomandările sunt propuneri adresate Comitetului Ministrilor, a căror aplicare intră în competenta guvernelor.

         Rezolutiile contin hotărârile Adunării asupra problemelor din domeniile sale de reglementare sau în privinta cărora exprimă opinii, care angajează doar responsabilitatea ei.

         Avizele privesc, în general, problemele pe care i le supune Comitetul Ministrilor, cum ar fi admiterea de noi membri, proiectele de conventii sau acorduri, bugetul, activitătile Congresului

Puterilor Locale si Regionale, aplicarea Cartei Sociale Europene.

Directivele sunt instructiuni adresate de Adunare comisiilor sale. Numărul de reprezentanti si de voturi în Adunarea Parlamentară este determinat de populatia fiecărui stat membru. Numărul total de membri ai Adunării (reprezentanti si supleanti) este de 630; acestora li se adaugă invitatii speciali si observatorii.

         Desi a cunoscut o parlamentarizare sporită (cresterea numărului de sesiuni, consultarea cu privire la propriul buget si asociată la elaborarea sa), după modelul dezvoltat la nivel national,

         Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei rămâne totusi un for consultativ. Un for care are însă o adevărată „putere de tribună”  si care „dispune de un statut departe de a fi neglijabil decurgând din natura sa de Adunare internatională si din câmpul său nelimitat de competentă.     Adunarea Parlamentară asociază la constructia europeană toate popoarele continentului prin intermediul alesilor nationali”.

         Cel de-al treilea organ al Consiliului reglementat prin Statut este Secretariatul Consiliului Europei (art. 36 si 37 din Statut). Desi prin Actul constitutiv rolul Secretariatului se reduce la „asistenta” acordată Adunării si Comitetului, în practică, activitatea sa a cunoscut o evolutie remarcabilă (fiind sustinut si de Adunarea Parlamentară). Astfel, misiunile sale implică mai multe dimensiuni: administrativă (asigură buna functionare a serviciilor Consiliului, recrutează personalul, reprezintă Consiliul în justitie), tehnică (stabilirea si respectarea calendarului si a ordinii de zi,

asigurarea legăturii între Comitet si Adunare), precum si asistentă acordată persoanelor participante la activitatea sa (este prezent, dacă nu se decide astfel, la toate sedintele Comitetului Ministerial, ale Adunării Parlamentare, ale Comitetelor de experti, având competente consultative) sau atribuirea de misiuni speciale.

         Secretariatul cuprinde: secretarul general, secretarul general adjunct, grefierul Adunării, Secretariatul Comitetului Ministrilor. Secretarul general este desemnat de Adunarea Parlamentară, la recomandarea Comitetului Ministrilor. Rolul secretarului general este extrem de important, activitatea sa, modul său de numire, contactele personale în mediul diplomatic contribuind la dinamica si eficienta misiunilor Consiliului.

         Alte organe ale Consiliului Europei. Începând din anul 1957, Consiliul Europei a actionat în favoarea reprezentării puterilor locale, ceea ce s-a concretizat în crearea Conferintei Permanente a Puterilor Locale si Regionale din Europa. Importanta crescândă

a democratiei locale a determinat, în 1994, transformarea acestei conferinte într-un Congres al Autoritătilor Locale si Regionale din Europa. În 1985 a fost semnată, la Strasbourg, Carta Europeană a Autonomiei Locale, document care prezintă bazele democratiei locale, recunoaste dreptul cetătenilor de a participa la gestiunea afacerilor publice si precizează, de asemenea, limitele autonomiei locale.

         Congresul este alcătuit din 313 membri titulari si 313 supleanti. Mandatul lor este de doi ani (două sesiuni). Congresul îsi desfăsoară activitatea în cadrul a două camere: Camera puterilor locale si Camera regiunilor. Cele două camere îl desemnează, alternativ, pe presedintele Congresului, pentru o perioadă de doi ani. În perioada dintre sesiuni (există o sesiune ordinară pe an, dar si alte reuniuni pot fi organizate cu acordul Comitetului Ministrilor), continuitatea activitătii Congresului este asigurată de

o Comisie permanentă.

         Interesul sporit acordat respectului drepturilor omului în statele membre a determinat, încă din 1950, crearea unor mecanisme de garantare colectivă a unor drepturi enumerate în Declaratia

universală a drepturilor omului din 1948 (ONU). Astfel, a intrat în vigoare, în 1953, Conventia pentru apărarea drepturilor omului si libertătilor fundamentale (deschisă pentru semnare la Roma la 4 noiembrie 1950), care consacră o serie de drepturi si libertăti civile si politice si stabileste un sistem vizând garantarea si respectarea de către statele contractante a obligatiilor asumate. Institutiile însărcinate cu acest control erau: Comisia Europeană a Drepturilor Omului, creată în 1954, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, înfiintată în 1959, si Comitetul Ministrilor. De la intrarea în vigoare a Conventiei au fost adoptate 11 protocoale aditionale. Protocolul numărul 11 prevede restructurarea mecanismului de control.

         În prezent, singurul mecanism de control este Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a început să functioneze în noua formulă de la 1 noiembrie 1998. Ea este formată dintr-un număr de judecători egal cu acela al statelor contractante15, fără a exista restrictii numerice în functie de naionalitate. Judecătorii sunt alesi pentru o perioadă de sase ani de Adunarea Parlamentară, jumătate din ei fiind reînnoiti la trei ani. Judecătorii îsi exercită activitatea independent în raport cu statele ai căror reprezentanti sunt. Curtea îsi alege un presedinte, doi vicepresedinti si doi presedinti de sectiune pe o perioadă de trei ani. Curtea este formată din patru sectiuni în cadrul cărora sunt

constituite camere din sapte membri. Noua structură prevede, în cadrul sectiunilor, si comitete de trei judecători desemnati pentru o perioadă de 12 luni, care efectuează o mare parte din activitatea de

filtrare realizată anterior de Comisie. De asemenea, o cameră formată din 17 judecători (Marea Cameră) este constituită pentru o perioadă de trei ani.

         Fiecare stat contractant sau persoană individuală care se consideră victima violării Conventiei se poate adresa direct Curtii Europene a Drepturilor Omului. Procedura în fata Curtii este contradictorie si publică (dacă Marea Cameră nu decide altfel).

         Procedura în fata Curtii are două părti distincte: procedura referitoare la admisibilitate si procedura referitoare la fond. Prima etapă a procedurii este de obicei scrisă, iar hotărârile Camerei privind admisibilitatea trebuie să fie motivate si publice. Ele se iau cu majoritate de voturi. În ceea ce priveste fondul cauzei, acesta poate fi supus unei audieri publice. Dacă au însă loc tratative destinate

încheierii unei reglementări amiabile, acestea sunt confidentiale.

         Hotărârile Curtii, pronuntate în cadrul camerelor, sunt definitive după trei luni, dacă în această perioadă nu s-a cerut deferirea afacerii către Marea Cameră. În cazul hotărârilor pronuntate

de Marea Cameră, acestea sunt definitive. Hotărârile definitive ale Curtii sunt obligatorii pentru statele

interesate.

         Limbile oficiale ale Curtii sunt cele două limbi oficiale ale Consiliului Europei – franceza si engleza –, dar cererile pot fi redactate si într-una din limbile oficiale ale statelor contractante. Cel care veghează la respectarea si aplicarea, de către statele membre, a deciziilor Curtii este Comitetul Ministrilor.