1
Conceptul de
crestere economica. Dezvoltarea
economica durabila
Sporirea avutiei
nationale, a rezultatelor macroeconomice pe ansamblu si pe locuitor
constituie
una din preocuparile actuale ale factorilor de decizie din diferite si
principalul obiect al investigatiilor si controverselor teoretice
dintre
economisti in perioada ultimelor decenii.
• Conceptul de
crestere economica
In gandirea economica actuala sunt exprimate diferite puncte de
vedere in
legatura cu cresterea si dezvoltarea economica. Tinand seama de
diferitele
puncte de vedere cu privire la continutul cresterii economice, aceasta
poate fi
definita ca reprezentand procesul de sporire a dimensiunilor
rezultatelor
economice, determinat de combinarea si folosirea factorilor de
productie si
reliefate prin indicatori macroeconomici – produsul intern brut,
produsul
national brut si venitul national in termeni reali, atat pe total, cat
si pe
locuitor.
Cresterea economica zero, mentionata pentru prima oara intr-un
raport
catre Clubul de
la Roma, reflecta situatia
in care rezultatele economice si populatia totala sporesc in acelasi
ritm, iar
nivelul rezultatelor pe locuitor ramane constant. In planul politicii
economice, cresterea economica zero este prezentata ca fiind singura
reactie
sociala normala fata de caracterul tot mai restrictiv al resurselor si
de
deteriorarea echilibrului ecologic.
Cresterea economica negativa reflecta situatia in care
rezultatele
macroeconomice pe locuitor au o tendinta de scadere, mentinandu-se sub
control
o serie de corelaTii fundamentale de echilibru, cu compromisuri
acceptabile pe
planul eficienTei economice si al nivelului de trai. Ea reprezinta, pe
planul
politicii economice, legitimarea unei stari
de fapt sau a
unei perspective
nefavorabile.
Cele trei sensuri ale cresterii
economice sunt
surprinse in anumite sisteme de gandire prin noTiunea de reproducTie
sociala
(simpla, largita, restransa).
Prin urmare, raportul dintre cresterea economica si dezvoltarea
economica
este ca de la parte la intreg. In aceasta situaTie, orice dezvoltare
economica
presupune si o crestere economica, dar nu orice crestere economica
inseamna si
dezvoltare economica. Dezvoltarea economica, pe langa cresterea
economica, isi
asociaza si modificari structural-calitative in economia nationala si
calitatea
vietii oamenilor. Conceptelor
de
crestere economica si dezvoltare economica li se asociaza cel de
progres
economic. Acesta evidentiaza specificul si sensul dezvoltarii din
fiecare etapa,
in comparatie cu etapele anterioare, si constituie suportul unei
viziuni
optimiste asupra evolutiei societatii in perspectiva.
• Dezvoltarea
economica durabila
Ca forma de manifestare a dinamicii macroeconomice, dezvoltarea
economica
presupune un ansamblu de transformari cantitative, structurale si
calitative,
atat in economie, cat si in cercetarea stiintifica si tehnologiile de
fabricatie, in mecanismele si structurile organizatorice de functionare
a
economiei, in modul de gandire si comportamentul oamenilor. In acest
context,
apare conceptul de dezvoltare economica durabila, ce reprezinta acea
forma de
dezvoltare economica in cadrul careia se urmareste ca satisfacerea
cerintelor
prezente de consum sa nu compromita sau sa
prejudicieze pe
cele ale generatiilor
viitoare.
Raportul Mondial al Dezvoltarii Umane (1996), elaborat sub egida
Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), sintetizeaza
patru
componente esentiale ale paradigmei dezvoltare durabila:
a)
Productivitatea: populatia trebuie sa-si
sporeasca productivitatea si sa participe deplin la procesul de
generare a
veniturilor, cresterea economica reprezentand un subsistem al modelelor
de
dezvoltare umana;
b) Echitatea:
populatia trebuie sa aiba
acces echitabil la opTiuni;
c)
Durabilitatea: accesul la optiuni trebuie
asigurat nu numai pentru generatiile prezente, ci si pentru generatiile
viitoare. Toate formele de capital – fizic, uman si mediu – trebuie sa
fie reintregite;
d) participarea:
omul trebuie sa participe
deplin la deciziile si la procesele care ii modifica viata. Pentru
realizarea
conditiilor de compatibilitate a celor patru cerinte, strategia
dezvoltarii
durabile include, ca un element esenTial, simultaneitatea progresului
in toate
cele patru dimensiuni.
Obiectivul general al dezvoltarii durabile este de a gasi un
optim de
interactiune si compatibilitate a patru sisteme: economic, uman,
ambiental si
tehnologic, intr-un proces dinamic si flexibil de functionare. Nivelul
optim
corespunde acelei dezvoltari de lunga durata care poate fi sustinuta de
catre
cele patru sisteme. Cerintele minime pentru realizarea dezvoltarii
durabile
includ:
-
redimensionarea cresterii economice, avand
in vedere accentuarea laturilor calitative ale productiei;
- eliminarea
saraciei in condiTiile
satisfacerii nevoilor esentiale: un loc de munca, hrana, energie, apa,
locuinta
si sanatate;
- asigurarea
cresterii populatiei la un
nivel acceptabil (reducerea
cresterii
demografice necontrolate);
- conservarea si
sporirea resurselor
naturale, intretinerea diversitaTii ecosistemelor, supravegherea
impactului
dezvoltarii economice asupra mediului;
- reorientarea
tehnologica si punerea sub
control a riscurilor acesteia;
-
descentralizarea formelor de guvernare,
cresterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul
si economia.
Din sfera larga a optiunilor posibile, trei sunt considerate
esentiale:
longevitatea, educaTia si standardul de viata. Acestea stau la baza
indicelui
dezvoltarii umane (IDU) care ofera o masura simplificata, dar utila, a
unei
realitati complexe. Indicatorii utilizati la calcularea IDU sunt:
speranta de
viata, gradul de alfabetizare si gradul de cuprindere
in invatamant,
ce reflecta nivelul de
educatie, PIB pe locuitor, ca
masura a
standardului de viata.
Dezvoltarea durabila nu este un scop in sine, ci un mijloc pentru a
stimula
progresul tehnic si economic, prin distribuirea mai echitabila a
efectelor sale
asupra generatiilor prezente si viitoare.
Recunoasterea dependentei dezvoltarii economice de resursele
naturale si
starea lor fizica si formularea conceptului de dezvoltare au loc in
cadrul unei
confruntari indelungate intre diferite conceptii privind protectia
mediului
natural, din care mentionam: concepTia geoconcentrica, cea biocentrica
si cea
antropocentrica.
1
Conceptia
geocentrica face din protectia
Terrei, a factorilor naturali, un scop in sine, pamantul urmand a fi
aparat fara
rezerve. In aceasta conceptie, omul este doar unul din elementele ce se
cer
conservate pentru ca natura sa ramana neatinsa in puritatea ei. O
asemenea conceptie
a condus la ideea de crestere economica zero. Conceptia biocentrica
aseaza in
centrul preocuparilor ecologice organismele vii, indeosebi formele de
viata
nonumane. Se pretinde ca omul sa nu intervina in viata speciilor decat
in
scopul protejarii lor. Conceptia antropocentrica are ca punct de
sprijin ideea
conform careia totul trebuie subsumat trebuintelor crescande si tot mai
diverse
ale oamenilor. Desigur, a considera ca omul are dreptul sa faca orice
constituie o grava eroare.
Retinand elementele comune, raTionale si utile ale acestor trei
conceptii privind protecTia mediului natural, se poate ajunge la una
generalizatoare – conceptia reconcilierii omului cu natura si cu sine
insusi.
Acest concept presupune respect fata de legile naturii in activitatea
economica,
respect pentru echilibrul ecologic, pentru sanatatea Terrei, pentru
progresul
social. O asemenea conceptie conduce la prevenirea deteriorarii
conditiilor de
mediu, care este pe deplin posibila, in condiTiile compatibilitaTii
dintre
dezvoltarea productiei si mediul inconjurator.
• Ecodezvoltarea
Notiunea de
ecodezvoltare a fost introdusa,
in 1972, de catre Maurice Sliong, secretar general al ConferinTei de la
Stockholm asupra mediului, castigand tot mai mult teren, pana in
prezent. Ideea
de ecodezvoltare orienteaza cercetari si inspira proiecte concrete ale
PNUD si
alte programe ale organizaTiilor specializate de pe langa ONU.
Dezvoltarea
ecologica sau ecodezvoltarea reprezinta cresterea economica in stransa
corelatie si intercondiTionare cu legile mediului ambiant, ale
echilibrului
ecologic. Ecodezvoltarea este orientata spre satisfacerea unor cerinte
practice
concrete, dar si de lunga durata, propunand armonie si complexitate,
excluzand
orientarea unilaterala spre o ramura sau alta a industriei.
In cadrul strategiei de ansamblu privind politicile de protectie
a
mediului, in prezent, se disting urmatoarele obiective:
a) stabilizarea
populatiei lumii, cu o
legislatie destinata sa creeze in
fiecare din
tarile lumii conditii necesare
pentru asa zisa tranzitie demografica – trecerea de la un echilibru
dinamic, cu
rata ridicata a natalitatii si mortalitatii, la un echilibru stabil, cu
rate de
natalitate si mortalitate scazute;
b) crearea si
dezvoltarea rapida a unor
tehnologii corespunzatoare ecologic – special, in domeniul energiei,
transportului, agriculturii, constructiei de locuinte proceselor de
fabricatie
- capabile sa se adapteze la progresul economic fara sa degradeze
mediul;
c) realizarea
unor transformari radicale
prin care sa se masoare impactul deciziilor economice asupra mediului,
consecintele ecologice atat in alegerea pietelor indivizilor sau
companiilor, cat
si in optiunile macroeconomice mai largi, ale natiunilor;
d) negocierea si
aprobarea unor noi
acorduri internationale, prin care sa se asigura cadrul legislativ,
interdictii
speciale, mecanisme de constrangere, planificare operativa angajamente
reciproce, penalizari etc.; aceste acorduri trebuie sa fie sensibile la
marile
decalaje de capacitate si necesitate intre natiunile nedezvoltate si
cele
dezvoltate;
e) stabilirea
unui plan de cooperare
pentru educarea populatiei lumii asupra problemelor globale de mediu;
supravegherea constienta a starii mediului si o conlucrare la nivel
international.
• Factorii de
crestere economica
Factorii care
intervin in functionarea
economiei nationale si care se manifesta prin rezultatele
macroeconomice sunt
implicati direct sau indirect in procesul cresterii economice. Factorii
cu
actiune directa, ce determina cresterea economica, sunt: factorul uman
(resursele de munca), factorul material (resursele naturale si
echipamentele de
productie acumulate), progresul tehnic sau tehnologic, factorul
informational
etc. Exista si factori cu actiune indirecta (mediata) cum sunt: cererea
agregata,
respectiv capacitatea de absorbtie a pietei interne, rata
investitiilor,
cheltuielile de cercetare-dezvoltare, politica financiara, monetara,
bugetara
si fiscala a statului, schimburile internationale, politica ecologica,
migratia
fortei de munca si a capitalului etc.
• Tipuri de
crestere economica Actiunea
factorilor de crestere economica pune in evidenta anumite posibilitati
de
combinare a diferitelor laturi ale acestor factori, in variante
cunoscute sub
denumirea de tipuri de crestere economica. In esenta, conceptul tip de
crestere
economica exprima caracteristica dominanta a procesului de crestere
economica,
determinata de contributia factorilor la realizarea cresterii
economice, ritmul
de crestere a indicatorilor agregati pe locuitor, compatibilitatea
efectelor
economice cu cele sociale si ecologice etc. Potrivit acestor criterii,
cresterea economica poate sa
fie: extensiva
sau intensiva.
Tipul extensiv de crestere economica se caracterizeaza prin
contributia
preponderenta a laturilor cantitative ale factorilor directi la
formarea
sporului produsului national brut (PNB). Avand in vedere raritatea
resurselor,
influenta cresterii dimensiunilor cantitative ale factorilor in
procesul
economic este limitata in timp si spatiu. Tipul extensiv de crestere
caracterizeaza tarile care, in trecut sau in prezent, inregistreaza un
nivel
economic scazut, incapabil sa asigure satisfacerea cererii agregate a
pietei si
sa valorifice superior, intr-o structura complexa, resursele naTionale.
Acest
tip de crestere presupune acumulari sustinute, un amplu efort
investitional.
Tipul intensiv de crestere economica se defineste prin faptul ca
cea mai
mare parte a sporului de rezultate macroeconomice se datoreaza
laturilor
calitative ale factorilor de crestere, maririi eficientei utilizarii
lor.
Acesta este propriu economiilor avansate, cu o structura diversificata,
capabile de a genera si absorbi progres tehnologic, si in care act
ioneaza
mecanisme economice prin care se stimuleaza latura calitativa, a
resurselor.
Cresterea de tip intensiv poate sa se autointreTina si sa se
autoaccelereze
prin efecte de conexiune inversa pozitiva.
Tipul de crestere intensiva succede, in principiu, celui de
crestere
extensiva. In teoria si in practica economica se intalneste si tipul
intermediar de crestere economica, ce caracterizeaza situatia in care
laturile
cantitativa si cea calitativa au contributii aproximativ egale la
obtinerea
sporului de rezultate macroeconomice.
|