Politica monetara si valutara

Categoria: Referat Economie

Descriere:

La începutul anului 1998 piaÅ£a valutară se confrunta cu o serie de tensiuni manifestate pe parcursul ultimului trimestru din anul anterior , astfel încât deprecierea mai accelerată a leului din prima parte a lunii ianuarie nu poate fi asociată integral procesului de liberalizare a accesului la valută pentru persoanele fizice . Dimpotrivă , această decizie a fost percepută prin efectul său pozitiv , iar piaÅ£a financiară românească a continuat să înregistreze influxuri de capital , chiar dacă mediul general economic nu a fost favorabil...

Politica valutara a Băncii Naţionale a României in anul 1998

Cel mai important eveniment in planul politicii valutare a fost , fără îndoială , notificarea oficială către F.M.I .a acceptării de către România a obligaţiilor prevăzute in Art. VIII , aliniatul 2-4 , din statul F.M.I. ( la 25 martie 1998 ) , acest pas garantând decizia autorităţilor de eliminare a restricţiilor la operaţiunile  de cont curent , dar si asumarea angajamentului de a nu se introduce in viitor asemenea restricţii .

Anunţarea introducerii convertibilităţii totale de cont curent a constituit un semnal hotărât de continuare a reformei in direcţia utilizării pe scară tot mai largă a mecanismelor specifice unei economii de piaţă performante .

          In afara acestui eveniment esenţial , orientarea de ansamblu a politicii valutare nu a consemnat modificări in raport cu anul precedent , păstrând , in linii mari , aceleaşi caracteristici :

1.      cursul de schimb este determinat pe piaţa valutară , in mod liber , efect direct al cererii şi ofertei , Banca Naţională intervenind doar in scopul evitării fluctuaţiilor prea ample ale cursului monedei naţionale . Mecanismul de formare a cursului de schimb , corespunde condiţiilor actuale de dezvoltare , dar si perspectivelor imediate de evoluţie a economiei româneşti , fiind in consonanţa cu utilizarea ancorei monetare pentru atingerea obiectivului final de stabilitate a preţurilor .

2.      Banca Naţională a păstrat , pe întreg parcursul anului 1998 , controlul influxurilor de capital pe termen scurt si al achiziţiilor de titluri de stat in lei de către ne rezidenţi . Consecvenţa cu care a fost promovată această  politică , in pofida presiunilor care au existat , s-a dovedit cu atât mai justificată , cu cât ţările care au adoptat in pripă măsuri de liberalizare au avut de suferit .

Adoptarea obligaţiilor prevăzute in Art. VIII , al. 2-4 din Statutul FMI , dincolo de importanţa în sine a măsurii , a însemnat nu numai o creştere a încrederii in politica valutară practicată de Banca Naţională ci şi , mai ales , hotărârea autorităţilor de a nu mai reveni la practicile administrative din trecut , promovând in viitor politici consecvente si prudente .

Decizia de adoptare a convertibilităţii depline de cont curent este rezultatul unui proces îndelung elaborat si minuţios pregătit de banca centrală , fiind posibilă datorită acţiunii conjugate a unui complex de factori :

1.      Creşterea rezervelor valutare in anul 1997 ( de la 748,5 milioane dolari la 2530 milioane dolari la sfârşitul anului ) , ca urmare îndeosebi a influxurilor de capital din primul semestru.

2.      Funcţionarea echilibrată , fără sincope , a pieţei valutare , constant probată de creşterea volumului operaţiunilor tranzacţionate , o dată cu liberalizarea pieţei valutare şi a cursului de schimb , în martie 1997 .

3.      Consacrarea modului de formare a cursului de schimb pe baza raportului cerere – ofertă pe piaţa valutară , banca centrală influenţând nivelul cursului de schimb doar prin instrumentele specifice pieţei , in scopul evitării fluctuaţiilor majore ale cursului monedei naţionale . Aceasta a condus la creşterea credibilităţii politicii valutare a Băncii Naţionale  .

4.      Crearea premiselor liberalizării “ de jure “ a tranzacţiilor de cont curent prin adoptarea , la 30 decembrie 1997 , a noului regulament valutar .

La începutul anului 1998 piaţa valutară se confrunta cu o serie de tensiuni manifestate pe parcursul ultimului trimestru din anul anterior , astfel încât deprecierea mai accelerată a leului din prima parte a lunii ianuarie nu poate fi asociată integral procesului de liberalizare a accesului la valută pentru persoanele fizice . Dimpotrivă , această decizie a fost percepută prin efectul său pozitiv , iar piaţa financiară românească a continuat să înregistreze influxuri de capital , chiar dacă mediul general economic nu a fost favorabil . În consecinţă , calmarea tensiunilor de pe piaţa valutară din lunile următoare a permis fluctuarea cursului de schimb în marje reduse , intervenţiile băncii centrale având caracter preponderent marginal .

Fără a se disocia de constrângerile impuse de evoluţia economiei româneşti , conducerea politicii valutare a avut in vedere armonizarea ei cu politica monetară . Se poate vorbi , aşadar , de două perioade distincte :

            Până la mijlocul lunii august , in scopul susţinerii procesului dezinflaţionist , Banca Naţională a controlat procesul de depreciere a leului , păstrând o marjă de 1,5-2% lunar , ceea ce a condus la aprecierea în termeni reali a monedei naţionale ( + 13,8 procente ) .

            După declanşarea crizei din Rusia , in a doua parte a lunii august , Banca Naţională nu a mai putut folosi aceeaşi manieră de conducere a politicii valutare , inversarea fluxurilor de capital generând o depreciere accentuată a monedei naţionale . Aceasta era de altfel justificată de nivelul supraapreciat al leului , întreţinut de intrările de capital din 1997 şi din prima parte a anului 1998 . Pentru a evita degradarea încrederii in moneda naţională şi resuscitarea inflaţiei , Banca Naţională a adoptat soluţia apropierii treptate a cursului de schimb de nivelul său de echilibru . Această alternativă a antrenat si intensificarea intervenţiilor Băncii Naţionale pe piaţa valutară , cu consecinţa reducerii rezervelor .

Politica monetară şi valutară desfăşurată

de B.N.R. pe parcursul anului 1999

            Hotărârea şi abilitatea băncii centrale de a imprima politicii monetare restrictivitatea dorită au fost serios puse la încercare de complexitatea şi dificultatea conjuncturii monetare a ultimului trimestru al anului, conducând la apariţia caracterului conflictual al obiectivelor politicii monetare în această perioadă.

            Orientarea politicii monetare spre controlul creşterii preţurilor a fost, astfel, stânjenită de măsurile menite să împiedice accentuarea aprecierii în termeni reali a leului, precum şi de cele care au decurs din rolul de împrumutător de ultimă instanţă pe care banca centrală şi l-a asumat; prin aceste măsuri, autoritatea monetară a urmărit, pe de o parte, să consolideze câştigul de competitivitate externă acumulat anterior şi, pe de altă parte, să evite implicaţiile sistemice ale problemelor de lichiditate şi solvabilitate ale Băncii Agricole.

            Referitor la evoluţiile pe piaţa valutară, presiunile exercitate asupra leului de prelungirea excesului pe piaţa valutară (a căror slăbire a necesitat suplimentarea cererii prin intervenţiile băncii centrale) au format cel mai inedit aspect monetar al ultimului trimestru al anului; astfel, pentru prima dată de la formarea pieţei valutare, în anul 1999 Banca Naţională a României şi-a menţinut calitatea de cumpărător net de valută chiar şi în luna decembrie.

            Politica lichidităţii desfăşurată de B.N.R. pe parcursul anului 1999 se caracterizează prin apelarea la măsuri extreme pentru a evita scăparea de sub control a lichidităţii; pentru a creşte eficacitatea controlului monetar în condiţiile constrângerilor impuse de limitele instrumentelor de care dispune, rolul principal a fost atribuit mecanismelor rezervelor obligatorii. Anihilarea unei mari părţi a excedentului monetar prin dubla majorare a ratei rezervelor minime obligatorii nu a fost susţinută de aceeaşi eficacitate a atragerii de depozite, astfel încât la nivelul sectorului bancar s-au înregistrat uşoare excedente de rezerve în fiecare lună a trimestrului IV. Las rândul său, numerarul în afara B.N.R. a cunoscut în ultima lună a anului o majorare spectaculoasă, ca efect al programului de lucru special adaptat de bănci în vederea prevenirii dificultăţilor informatice pe care trecerea în anul 2000 le-ar fi putut provoca; în aceste condiţii, baza monetară a înregistrat cea mai semnificativă creştere trimestrială (din anul 1999 - de 29% -), dinamica sa fiind mult superioară ratei inflaţiei iar (11,5%).

            Din punct de vedere al politicii de refinanţare, creditele de refinanţare au redevenit o importantă sursă de lichiditate începând cu mijlocul lunii octombrie, astfel încât la sfârşitul anului creditul special – exprimat ca valoare medie – a atins un nivel de circa 1,900mld. Lei, reprezentând în luna decembrie circa 5% din volumul mediu al bazei monetare al aceleiaşi luni.

            Apogeul atins de intensitatea atragerii de depozite în ultimul trimestru al anului 1999 atestă mărimea fără precedent a excesului de lichiditate din sistem. Amploarea excesului consemnat în luna octombrie a fost cu atât mai gravă cu cât a apărut la doar două luni după majorarea la 20% a ratei rezervelor minime obligatorii; volumul mediu al depozitelor atrase a atins în aceste circumstanţe recordul lunar absolut pentru prima dată de la introducerea acestui instrument, plasamentele băncilor la B.N.R. depăşind în luna octombrie pragul de 7000mld. Lei.

            Funcţie de anvergura şi frecvenţa operaţiunilor de atragere a depozitelor, rata medie a dobânzii ataşate acestui instrument s-a încadrat în marjele normale de fluctuaţie faţă de rata medie a dobânzii plasamentelor interbancare (între +4 şi –1.6 puncte procentuale).

            Notabil pentru intervenţiile B.N.R. pe piaţa valutară o reprezintă comportamentul acesteia în ultimul trimestru al anului, acesta înregistrând cele mai mari abateri faţă de ceea ce anii anteriori au consacrat ca fiind normal pentru această parte a anului. Manifestarea neobişnuită a constituit-o prezenţa băncii centrale pe piaţa valutară în calitate de cumpărător net, atât în luna octombrie, cât şi în luna decembrie; intervenind pentru a apăra leul de o prea accentuată apreciere în termeni reali, B.N.R. a achiziţionat în acest trimestru, în sumă netă, aproape 140 milioane dolari SUA.

            În timp ce impactul acestor intervenţii asupra rezervelor valutare a fost aproape anulat de cumpărările de titluri în valută emise pe piaţa internă la care a recurs B.N.R., contribuţia lor la majorarea excedentului de lichiditate a fost semnificativă.

            În ceea ce priveşte politica ratelor dobânzilor, capacitatea Băncii Naţionale de a utiliza ratele dobânzilor sale ca mijloc de influenţare a variabilelor nominale şi reale din economie sau cel puţin de semnalare a unor modificări în orientarea politicii monetare, şi-a păstrat ne modificate coordonatele anterioare. Ne dispunând de condiţiile care să le confere atributele unui instrument de politică monetară, ratele active ale dobânzilor băncii centrale nu au suferit modificări pe parcursul ultimului trimestru al anului; doar ratele dobânzilor bonificate  pentru rezervele minime obligatorii au fost ajustate în funcţie de diverşi parametrii ai pieţei monetare.

            De asemenea, în ceea ce priveşte politica rezervelor minime obligatorii, în trimestrul IV locul central pe care-l ocupă mecanismul rezervelor minime obligatorii în setul de instrumente de politică monetară a fost pus din nou în evidenţă, în condiţiile în care, pentru a atenua excesul de lichiditate din sistem banca centrală a recurs la o dublă majorare a ratei rezervelor minime obligatorii pentru rezervele în lei, creşterea succesivă, de la 20 la 25% în luna noiembrie şi apoi la 30% în luna decembrie s-a produs la un interval de doar 3 luni faţă de precedenta ajustare cunoscătoare a ratei rezervelor minime obligatorii.

            Măsura de majorare a ratei rezervelor minime obligatorii nu a avut un impact direct asupra mecanismului de multiplicare a depozitelor, îndeplinirea noilor niveluri prevăzute ale rezervelor minime realizându-se exclusiv pe seama reducerii depozitelor atrase de B.N.R..

            În aceste condiţii şi efectul ajustării menţionate asupra parametrilor cantitativi şi calitativi ai pieţei monetare a fost relativ redus.

Bibliografie