Asigurarea riscurilor financiare si politice

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Întrucat, cel mai adesea, părÅ£ile contractante convin, prin contract, asupra unui decalaj între momentul livrării ÅŸi momentul plăţii, furnizorul acordă cumpărătorului extern un credit comercial ÅŸi, deci, furnizorul îÅŸi asumă atât riscul exportatorului pe credit, cât ÅŸi efectele de trezorerie ale operaÅ£iilor de export cu plata la termen...

Asigurarea riscurilor financiare

şi politice

            Acest tip de asigurare face parte din sfera asigurărilor de bunuri, fiind generată de cadrul relaţiilor economice şi financiare care se derulează între agenţii economici pe plan intern şi, cu deosebire, pe plan internaţional, de abilitatea debitorului de a face faţă sau nu obligaţiilor sale la scadenţa convenită în raport cu creanţa creditorului.

            Aceste riscuri pot fi structurate în:

1.      riscuri comerciale;

2.      riscuri generate de forţa majoră şi provocate de calamităţi naturale;

3.      riscuri politice;

4.      riscuri valutare.

            1. Riscurile comerciale se pot manifesta atât în tranzacţiile interne, cât şi în cele internaţionale, şi constau în deteriorarea sistemului financiar al cumpărătorului astfel încât acesta ajunge în starea de imposibilitate de plată a sumei datorate la scadenţă. Uneori, neonorarea obligaţiilor de plată poate constitui rea credinţă din partea cumpărătorului.

            2. Riscurile generate de forţa majoră şi provocate de calamităţi naturale sunt, în general, imprevizibile şi se manifestă prin fenomene naturale sau cauzate de o forţa majoră care pun cumpărătorul în imposibilitate de plată faţă de furnizor (cutremur, inundaţii).

            3. Riscurile politice constau în evenimentele social-politice, independente de voinţa şi solvabilitatea cumpărătorului, care îl impiedică să-şi onoreze obligaţiile de plată faţă de furnizor (război, greve).

            Sunt situaţii când împotriva ţării importatorului sunt instituite măsuri cu caracter politic de către terţe ţări, cum este cazul embargo-ului.

            Riscurile politice pot constituite şi de diverse măsuri luate de autorităţile publice ale statului în care se află partenerul, concretizate în efecte ca:

·         restrângerea importurilor,

·         limitarea transferului valutar,

·         sechestrarea sau rechiziţionarea unor bunuri aparţinând agentului economic asigurat, s.a.

 Tot în această categorie se încadrează şi cazul neonorării plăţii la termen de către importatorii publici.

4. Riscurile valutare se manifestă în cazul unor tranzacţii comerciale internaţionale. Pentru aceasta, în contract se prevede posibilitatea plăţii în altă valută decât cea luată în vedere la încheierea contractului, deoarece se poate modifica raportul de schimb pe parcursul perioadei dintre momentul încheierii contractului şi momentul plăţii.

Acest tip de riscuri are mai multe forme:

·         riscul de schimb valutar;

·         riscul creşterii costurilor de fabricaţie al mărfurilor contractate datorită inflaţiei;

·         riscul fluctuaţiei ratei dobânzii (dobânda are tendinţă de majorare, iar acest lucru este în dezavantajul importatorului, creditorului).

            În practică s-au instituit două forme de asigurare specifice riscurilor de import-export:

I.                   asigurarea riscurilor financiare;

II.                asigurarea riscurilor politice.

I.                   Asigurarea riscurilor financiare

            Asigurarea riscurilor financiare este o forma de asigurare complexă, putând avea un câmp de manifestare şi pe plan intern, dar, în deosebi, se manifestă pe plan internaţional.

            În sistemul asigurărilor pentru riscurile financiare se disting:

a.       asigurarea creditelor, respectiv:

a.1. asigurarea creditelor interne;

a.2. asigurarea creditelor de export;

a.3. asigurarea ratelor la credite;

a.4. asigurarea creditelor pentru investiţii;

b.      asigurarea de garanţii (de cauţiune);

c.       asigurarea de fidelitate.

            a. În cadrul acestor asigurări, un loc deosebit îl ocupă asigurarea creditelor care au drept scop protejarea comercianţilor şi producătorilor împotriva daunelor financiare generate de insolvabilitatea cumpărătorilor.

            Primele încercări de asigurare a creditelor s-au facut în Franţa, în 1850, dar prima societate de asigurări specializată, care a procedat la preluarea riscurilor respective, a fost American Credit Indemnity Company - 1893.

            Asigurarea de credite este specifică economiei de piaţă care presupune existenţa unui sistem de credite dezvoltat.

            În ţara noastră s-a practicat, înainte de 1989, numai asigurarea de credite de export, dar, în procesul de tranziţie, asigurarea de credite s-a amplificat.

a.1. Asigurarea de credite interne

Aceasta se impune în condiţiile unei pieţe concurentiale, constituind un instrument care facilitează protecţia vânzătorului faţă de riscul de insolvabilitate al debitorului, dar şi protecţia băncii care a acordat creditul.

            Asigurarea de credite se referă la riscurile potenţiale în toate etapele procesului de producţie şi de distribuţie.

Poliţa emisă variază în funcţie de legislaţia şi de uzanţele din fiecare ţară, putându-se utiliza într-o tranzacţie individuală sau într-un flux de afaceri continuu.

            O alternativă este poliţa specială, care asigură un număr de tranzacţii, cu unul sau mai mulţi cumpărători, stabilite pe o perioadă de 12 luni.

            O alta alternativă este poliţa generală pe cifra de afaceri, pe credit, prin care se asigură toate afacerile realizate pe o perioadă de timp            (de regulă 12 luni). Pentru emiterea unei astfel de poliţe, societatea de asigurări face investigaţii în privinţa agentului economic cu privire la:

·         volumul afacerilor în anul anterior;

·         volumul creditelor anterioare;

·         structura şi bonitatea cumpărătorilor;

·         volumul creditelor furnizor;

·         volumul tranzacţiilor estimate pe perioada de asigurare.

Poliţa de asigurare de credite interne nu acoperă integral paguba prin intermediul despăgubirilor. Asiguratul suportă până la 20 - 25 % din pierdere, practicându-se sistemul despăgubirilor limitate prin franchisă.

Suma asigurată o poate constitui, după caz:

·         cifra de afaceri a asiguratului în perioada de referinţă;

·         volumul tranzacţiilor cu partenerii nominalizaţi.

            În practica ţării noastre, asigurarea de credite interne este redusă.

a.2. Asigurarea de credite externe

Contractul de export are ca obiect: livrarea de mărfuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, cesiunea de licenţe şi brevete de invenţii în favoarea unor cumpărători sau beneficiari străini.

            Întrucat, cel mai adesea, părţile contractante convin, prin contract, asupra unui decalaj între momentul livrării şi momentul plăţii, furnizorul acordă cumpărătorului extern un credit comercial şi, deci, furnizorul îşi asumă atât riscul exportatorului pe credit, cât şi efectele de trezorerie ale operaţiilor de export cu plata la termen.

            Acest fapt implică blocarea resurselor financiare ale furnizorului o perioadă de timp, iar deblocarea impune apelul la credite bancare.

Asigurarea creditelor bancare se corelează cu mecanismul formelor pe care le îmbracă creditele la export:

n credit - furnizor;

n credit - cumpărător;

n credit - ajutoare din resurse publice.

Asigurarea creditelor de export acoperă o multitudine de riscuri care, privite prin prisma momentului în care se pot produce, sunt grupate în:

n riscuri premergătoare semnării contractului;

n riscurile ulterioare semnării contractului.

            Concurenţa tot mai puternică pe plan internaţional determină agenţii economici să lanseze oferte ferme, valabile o anumită perioadă de timp.

            Modificarea condiţiilor economice, în perioada de valabilitate a ofertei (preţ, dobândă, curs valutar), poate genera, pentru exportatori, în cazul încheierii unor contracte comerciale, o serie de pierderi care nu pot fi recuperate de la importatori.

            În perioada premergătoare semnării contractului, ofertantul este obligat să depună o cauţiune în favoarea cumpărătorului, care să-i garanteze acestuia că ofertantul va încheia contractul, în condiţiile prevăzute în ofertă.

            În faza ulterioară încheierii contractului, pot interveni o serie de riscuri:

n specifice intervalului dintre momentul semnării contractului şi livrarea bunurilor;

n specifice intervalului dintre momentul livrării bunurilor şi încasării contravalorii acestora.

            Contractul de asigurare pentru credite la export intră în vigoare, în cazul aigurării creanţelor rezultate din vânzări de bunuri, la data la care s-a efectuat prima livrare de bunuri şi drepturile asupra acestora au trecut asupra cumpărătorului extern, iar în cazul asigurării creanţelor rezultate din prestări de servicii, la data la care a început prestarea.

            Răspunderea asigurătorului încetează la data ultimei scadenţe a creditului acordat, dacă acesta a fost complet rambursat, în condiţiile nerambursării creditului ca urmare a producerii unor riscuri excluse de asigurare, o dată cu plata despăgubirilor de către asigurător şi în cazul denunţării sau rezilierii contractului de asigurare.

            Cele mai uzuale excluderi ale unui astfel de tip de poliţă se referă la:

·         reclamaţii pentru livrări de bunuri sau prestări de srevicii necorespunzătoare;

·         penalităţi sau orice alte pierderi în legatură cu nerespectarea obligaţiilor contractuale;

·         amenzi de orice fel;

·         pierderi din diferenţe de curs valutar;

·         pierderi rezultate ca urmare a producerii unor riscuri politice;

·         pierderi provocate de război civil, revoluţie;

·         pierderi provocate de calamităţi naturale.

            Suma asigurată la un asemenea tip de poliţă nu poate depăşi valoarea din factura externă. În general, suma asigurată se exprimă în valuta în care s-a încheiat contractul comercial.

            Franchisa se situează, în practică, între 10 - 50 %, procent stabilit în funcţie de:

n bonitatea şi solvabilitatea cumăarătorului;

n ramura economică;

n ţara în care se face exportul;

n perioada de creditare.

            Prima de asigurare se stabileşte pe baza cotaţiei de primă determinată de asigurator în functie de criteriile enumerate.

            În general, prima se achită anticipat şi integral, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului. La asigurările incheiate pe perioade mai mari de 1 an, prima poate fi achitată şi în rate anuale.

            Plata despăgubirilor se face în baza unor documente care să ateste insolvabilitatea debitorului sau neîndeplinirea obligaţiilor contractuale din cauze comerciale.

            Situaţiile cele mai frecvente se referă la:

·         depăşirea perioadei de aşteptare prin neplata prelungită;

·         iniţierea procedurii de faliment.

            Constatarea şi evaluarea daunelor se efectuează de asigurător sau de experţi desemnaţi de acesta.

            Pentru stabilirea despăgubirilor, din valoarea daunei se scad:

·         plăţile efectuate de debitori până la producerea riscului asigurat;

·         sumele obţinute din valorificarea garanţiilor;

·         eventualele prime de asigurare datorate de asigurat până la sfârşitul perioadei de asigurare;

·         franchisa stabilită prin contractul de asigurare.

            a.4. Asigurarea creditelor de investiţii

            Aceasta serveşte deţinătorului ei la asigurarea contului sau de debitor pe termen mediu şi lung.

            Poliţa cea mai uzuală este poliţa generală pe cifra de afaceri (tranzacţiile individuale se utilizează mai rar).

            Acest tip de asigurare se foloseşte atât la asigurarea exporturilor de bunuri, cât şi a celor de capital (sub formă de împrumuturi sau investiţii de capital).

Această direcţie a cunoscut o dezvoltare importantă în asigurarea tranzacţiilor de leasing. În multe state, această formă de garantare cade în sarcina unor organisme guvernamentale.

b. Asigurarea de garanţii (de cauţiune)

            Aceasta este o altă formă de asigurare prin care asigurătorul garantează că debitorul îşi va îndeplini obligaţiile contractuale pe care le are faţă de creditor.

            Cauţiunea reprezintă un serviciu similar celui oferit de bănci. Cele mai utilizate forme se referă la:

·         garanţii pentru licitaţii;

·         garanţii de restituire a avansului;

·         garanţii pentru asigurarea serviciului de întreţinere;

·         garanţii pentru vamă;

·         garanţii pentru îndeplinirea diverselor obligaţii faţă de organismele oficiale.

·                    Garanţiile pentru licitaţii – se garantează faptul că, în cazul în care câştigă licitaţia, debitorul va semna contractul şi va furniza garanţia, respectiv cauţiunea de bună execuţie a contractului.

Dacă debitorul nu va semna contractul sau dacă nu va aduce cauţiunea, câştigătorul licitaţiei va fi următorul ofertant, iar asigurătorul va plăti diferenţa dintre valoarea licitată de debitorul asigurat şi al doilea ofertant.

·                    Garanţiile de restituire a avansului - în situaţia în care creditorul prefinanţează debitorul prin plata unui avans. Astfel, se garantează rambursarea sumei plătite cu anticipaţie, printr-o cauţiune a cărei valoare descreşte proporţional cu valoarea lucrărilor executate.

            Garanţia de bună executare a contractului presupune emiterea unei poliţe de cauţiune prin care să fie garantată îndeplinirea, la termen, a contractului.

            Riscul valutar

            Acesta apare ca urmare a faptului că, în relaţiile dintre asigurat şi asigurător, se utilizează 2 monede: moneda naţională a exprtatorului şi o altă monedă în care a fost încheiat contractul comercial extern.

             Cursul de schimb poate fluctua de la o zi la alta şi, astfel, în schimbul valutar pot apărea influenţe financiare care avantajează sau dezavantajează pe asigurat.

            Pentru a se proteja de eventualele consecinţe nefavorabile, asiguratul poate solicita asigurătorului inserarea în contractul de asigurare a unor clauze de schimb valutar, în baza cărora societatea de asigurări preia riscul asupra sa.

            Riscul valutar poate fi acoperit prin asigurare numai în condiţiile în care perioada asigurabilă solicitată este de cel puţin 2 ani.

            Riscurile valutare, decurgând din tranzacţiile pe termen scurt, pot fi protejate de băncile comerciale prin contracte de schimb la termen.

            c. Asigurarea de fidelitate

Aceasta este o formă de asigurare prin care se oferă protecţie unei societăţi împotriva unor prejudicii datorate unor acte de necinste ale personalului său.

            Scopul asigurării este de a proteja asiguratul împotriva unor daune care ar rezulta din încrederea acordată diferitelor persoane care administrează o parte din activitatea sa.

            Poliţa de asigurare protejează societatea împotriva daunelor provocate de acte frauduloase sau de necinste ale personalului, indiferent dacă acesta acţionează singur sau împreuna cu alte persoane.

Societatea de asigurare plăteşte numai dauna propriu-zisă, nu şi costurile suportate de asigurat pentru stabilirea pierderilor înregistrate.

            Garanţiile de fidelitate se emit pentru fiecare persoana în parte, pentru anumite posturi sau general, pentru toţi angajaţii unei societăţi.

II. Asigurarea riscurilor politice

            Aceasta desemnează acoperirea de care dispune o societate comercială dintr-o ţară pentru a-şi susţine activitatea de export, concretizată în contracte de livrare şi pentru susţinerea propriilor investiţii în străinătate.

            Riscurile politice cuprind o gamă variată de evenimente:

·         naţionalizarea investiţiilor legată de expansiunea capitalului în ţările în curs de dezvoltare;

·         dificultăţi în transferul banilor din ţara cumpărătorului;

·         orice acţiune a unor guverne străine care duce la dificultăţi în respectarea obligaţiilor contractuale;

·         război, război civil, revoluţie, care impiedică realizarea obligaţiilor contractuale;

·         riscurile privind cumpărătorii publici;

·         retragerea sau reînnoirea licenţelor de export sau impunerea unor restricţii la export;

·         pierderi rezultate din imposibilitatea de a institui procese legale în ţara cumpărătorului, ca urmare a lipsei sau a proastei funcţionări a sistemului legal şi juridic din ţara respectivă.

ASIGURĂRI DE PERSOANE

Consideraţii generale

            Asigurările de persoane au drept scop protecţia persoanelor fizice împotriva unor riscuri care pot afecta integritatea corporală sau viaţa asiguratului.

            Protecţia prin asigurarea persoanelor se realizează de către societatea de asigurare, prin garantarea plăţii unei indemnizaţii, în ipoteza producerii evenimentului asigurat.

            În funcţie de riscul acoperit, asigurările de persoane pot fi structurate în:

A. asigurări de viaţă, care pot fi:

A.1. asigurări de supravieţuire;

A.2. asigurări de deces;

A.3. asigurări mixte;

B. asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă- de accidente, de boală.

 Ambele categorii de asigurare au ca obiect persoanele fizice.

În primul caz, prin prisma protecţiei de risc, este vizată viaţa, iar în al doilea caz, prin prisma protecţiei pentru riscuri de accidente, boala şi alte riscuri.

Între cele două ramuri specifice de asigurări există o serie de elemente comune:

1. asiguratul poate să încheie, după caz, unul sau mai multe contracte de asigurare împotriva aceluiaşi risc sau a unui complex de riscuri, pentru sume variate (acest tip de asigurare se încheie, în general, condiţionat de vârstă, starea sănătăţii, etc.);

2. au ca titular persoana, dar, în anumite forme de asigurare, pot avea ca referinţă grupuri de persoane (familia, un grup profesional);

3. suma asigurată se stabileşte în mod forfetar, de către asigurat, în funcţie de posibilităţile şi necesităţile sale financiare;

4. la producerea evenimentului asigurat, asiguratul sau beneficiarul de asigurare poate fi indemnizat pentru toate contractele de asigurare încheiate cu diferite societăţi de asigurare;

5. suma asigurată se plăteşte asiguratului indiferent de drepturile care i s-ar cuveni din alte contracte de asigurare;

6. suma asigurată cuvenită beneficiarului nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului;

7. asiguratorul nu plăteşte suma în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs prin comiterea de către asigurat a unor fapte penale în mod intenţionat sau a fost cauzat de acţiuni de război;

8. beneficiarul de asigurare este exclus din această calitate dacă a provocat intenţionat decesul asiguratului.

Între asigurarea de viaţă şi alte asigurări de persoane, deşi înrudite prin subiectul asigurării, există şi deosebiri. Astfel, acestea se deosebesc prin riscul sau complexul de riscuri asigurate şi, mai ales, prin mecanismul asigurării şi prin tehnicile de asigurare.

A.    Asigurarea de viaţă

Această asigurare se defineşte ca fiind contractul în virtutea căruia societatea de asigurări se angajează, în schimbul primelor încasate de la o persoană fizică (asiguratul), să plătească subscriitorului însuşi sau unui terţ beneficiar de asigurare, o sumă determinată, în cazul decesului asiguratului sau al supravieţuirii lui după vârsta înscrisă în contract.

În funcţie de risc se pot identifica:

A.1. asigurarea de supravieţuire;

A.2. asigurarea de deces;

A.3. asigurarea mixtă de viaţă.

A.1. Asigurarea de supravieţuire se caracterizează prin faptul că asigurătorul se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă.

Această sumă se constituie din primele de asigurare plătite de asigurat, acumulate în decursul perioadei de asigurare şi fructificate prin diferite modalităţi de asigurător.

Asiguratul beneficiază de suma asigurată numai în cazul în care este în viaţă la expirarea contractului; în cazul decesului asiguratului, asigurătorul se consideră eliberat de această prestaţie înscrisă în contract şi, deci, suma acumulată de asigurat revine de drept societăţii de asigurare.

În cazul asigurării de supravieţuire cu titlu de rentă, suma cuvenită asiguratului la expirarea contractului se plăteşte acestuia treptat, prin plăţi periodice cu titlu de rentă.

A.2. Asigurarea de deces are în vedere protecţia asiguratului pentru riscul de deces, “un risc viitor şi sigur, dar incert ca moment”.

Practica perfectării şi derulării acestor asigurări reţine mai multe soluţii:

n angajamentul asiguratului de a plăti prime de asigurare toată viaţa;

n soluţia limitării plăţii primelor de asigurare la o anumită perioadă de timp prevăzută în contract;

n soluţia plăţii primelor de asigurare pe o durata de “n” ani, până la o dată “t”, moment critic (de exemplu: ieşirea la pensie);

n soluţia transformării unei asigurări de deces într-o asigurare de rentă viageră opţională.

            Asigurarea de deces încheiată în termen limitat obligă pe asigurător să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a contractului. Dacă, la expirarea contractului, asiguratul este în viaţă, asigurătorul este exonerat de orice răspundere faţă de acesta. Aşadar, asigurarea de deces nu este o asigurare de economisire, ci una de protecţie împotriva unui risc determinat.

A.3. Asigurarea mixtă de viaţă se caracterizează prin faptul că, printr-un singur contract, acordă protecţie împotriva celor două riscuri: de deces şi de supravieţuire.

Cuprinderea celor două riscuri într-un singur contract nu înlătură caracterul lor contradictoriu. Dacă asiguratul este protejat pentru ambele riscuri, aceasta are loc în condiţiile în care el suportă prima de asigurare aferentă ambelor riscuri, în mod cumulat.

Mecanismul asigurărilor de viaţă

Asigurările de viaţă au un grad de complexitate ridicat, atât prin natura riscurilor, cât şi prin formele şi tehnicile de realizare a lor.

Ele au, după caz, o funcţie de protecţie de risc sau o funcţie de economisire, dar pot şi îmbina aceste două funcţii în cadrul asigurărilor mixte.

Elementele generale ale mecanismului asigurărilor de viaţă sunt:

1.      au caracter facultativ;

2.      se încheie cu persoane cuprinse între anumite limite de vârstă, pe durate de asigurare egale sau nu cu durata plăţii primelor de asigurare exprimate în ani;

3.      perioada de asigurare şi perioada de plată a primelor de asigurare se află în corelaţie cu suma asigurată, care are un plafon minim la perioade de asigurare de peste 10 ani;

4.      persoanele cu o invaliditate permanentă mai mare de 50 % nu sunt primite în asigurare;

5.      prin contract se asigură o singură persoana, dar există şi excepţii, în cazul asigurărilor familiale;

6.      tariful de prime este diferit pe forme şi variante ale asigurării;

7.      primele de asigurare sunt:

n crescătoare, în funcţie de grupele de vârstă ale asiguraţilor;

n descrescătoare, în raport cu durata contractului şi durata plăţii primelor de asigurare.

            La toate variantele de asigurări de viaţă la care plata sumei asigurate se face şi la expirarea perioadei de asigurare, se impune, cu necesitate, constituirea rezervei matematice. Prin urmare, prima are în structura sa:

n prima de risc - pentru acoperirea sumei asigurate, în caz de invaliditate sau deces în cursul perioadei de asigurare şi

n rezerva matematică - ca exprimare a unui act de economie.

Constituirea rezervei matematice determină efecte specifice în tehnica asigurării de viaţă, şi anume:

·         reactivarea contractului;

·         continuarea asigurării pe baza unei sume depuse, mai reduse;

·         răscumpărarea;

·         acordarea unor împrumuturi.

            Pentru ca asiguratul să resimtă efectul asigurării încă de pe parcursul perioadei de asigurare, fără a ne referi la apariţia riscului (deci a cazului asigurat), unele societăţi de asigurare au instituit formula plăţii sumei asigurate pe bază de amortizare. Tragerile de amortizare sunt lunare. În acest scop, la emiterea poliţei de asigurare se atribuie de către asigurător combinaţii de 3 litere pentru fiecare 10.000 lei de sumă asigurată. La fiecare tragere lunară se extrag 8 combinaţii de litere, pentru care societatea de asigurări plăteşte asiguraţilor câştigatori partea aferentă combinaţiilor de litere din poliţe.

            O particularitate care intervine în asigurările de viaţă este anticipaţia, care reprezintă prima rată, inclusiv taxa de poliţă care se plăteşte la semnarea declaraţiei.

            Răspunderea societăţii de asigurare începe în momente diferite, în funcţie de risc, dar variabile de la o societate la alta.

În portofoliul societăţilor de asigurare din ţara noastră sunt incluse următoarele forme de asigurare:

1.      asigurarea de viaţă cu formare de capital;

2.      asigurarea de viaţă cu acumulare de capital şi adaptare dinamică;

3.      asigurarea de deces cu acumulare de capital;

4.      asigurarea de deces cu acumulare de capital în fonduri;

5.      asigurarea mixtă de viaţă cu variantele:

n asigurarea mixtă de viaţă obişnuită;

n asigurarea mixtă de viaţă şi suplimentară de accidente;

n asigurarea familială mixtă de viaţă;

n asigurarea mixtă de viaţă cu pensie pentru urmaşi;

n asigurarea mixtă de viaţă cu formare de capital;

6.      alte asigurări de viaţă cum sunt:

·         asigurarea de economie şi de invaliditate permanentă din accidente;

·         asigurarea viagera de deces cu prima unică sau cu plata primelor de asigurare pe termen limitat;

·         asigurarea pe termen fix;

·         asigurarea de rentă pe termen limitat, etc.

B.     Alte asigurări de persoane

B.1. Asigurări de accidente - au drept scop protecţia persoanelor fizice de consecinţele neaste ale unor evenimente neprevăzute, care le afectează viaţa, integritatea sau capacitatea de muncă.

Consecinţele obiective ale accidentului corporal sunt, după caz:

1.      decesul;

2.      invaliditatea parţială sau totală;

3.      cheltuieli impuse de refacerea sănătăţii prin tratamente, medicaţie, proceduri medicale.

            Multe societăţi de asigurare preiau protecţia de risc pentru invaliditate, totală sau parţială, din accidente, doar în cazul în care are caracter permanent. Invaliditatea parţială, de regulă, se încadrează în sfera asigurărilor sociale.

            Asigurările de persoane pentru riscuri de accidente se încheie pentru perioade variabile de timp (de 3, 5, 10 şi chiar 20 de ani), fiind, de regulă asigurări mutuale.

Asigurările de persoane pentru riscuri de accidente sunt incluse în portofoliul diferitelor societăţi  de asigurare, având un caracter complex.

I.  După regimul juridic al asigurării putem deosebi:

1.      asigurări prin efectul legii obligatorii de accidente;

2.      asigurări facultative.

            În ţara noastră s-a practicat, până la sfârşitul anului 1995, o singură formă de asigurare obligatorie a persoanei de accidente: asigurarea prin efectul legii de accidente a călătorilor.

            Prin actuala lege, în ramura de bunuri, de persoane şi de viaţă nu mai funcţionează asigurările prin efectul legii.

            Elementele care au caracterizat asigurările prin efectul legii a călătorilor s-au transformat, de fapt, într-o asigurare facultativă a acestora, prin excluderea obligativităţii şi a monopolului asupra lor.

            II.  După efectele generate de accidente, în planul asigurării găsim:

1.      asigurări de deces din accident;

2.      asigurări de invaliditate din accidente.

III.  După gradul de autonomie al asigurării de persoane pentru cazurile de accidente, sunt:

1.      asigurări de accidente autonome, independente de alte forme de asigurare;

2.      asigurări de accidente complementare - asigurări incluse în contractul de asigurare de bază (asigurare de accidente produse la domiciliul asiguratului integrată în asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice);

3.      asigurări de accidente suplimentare - se completează o asigurare de bază, dar care presupune şi plata unor prime de asigurare distincte, suplimentare, realizând, asfel, şi o protecţie suplimentară.

            Asigurările de accidente se încheie în următoarele variante:

1.      asigurarea de accidente a călătorilor;

2.      asigurarea de accidente cu sume fixe sau cu sume convenite;

3.      asigurarea de accidente turistice;

4.      asigurarea familială de accidente;

5.      asigurarea de accidente a cetăţenilor români care participă la excursii organizate de societăţi de turism;

6.      asigurarea de economie şi invaliditate permanentă din accidente;

7.      asigurarea pentru accidente a angajaţilor;

8.      asigurarea personalului navigant profesionist;

9.      asigurarea complexă a elevilor şi studenţilor;

10.  asigurarea managerilor.

            B.2. Asigurarea de boală este practicată de mai multe ţări, alături de celelalte asigurări de persoane. Această asigurare preia protecţia unei categorii de riscuri complexe, insuficient cunoscute, care se transpun într-un risc patrimonial.

            Asigurarea de boală acoperă cheltuielile de boală, cum sunt:

1.      cheltuielile de spitalizare;

2.      cheltuielile pentru intervenţii chirurgicale;

3.      cheltuielile pentru tratamente;

4.      alte cheltuieli medicale;

5.      complementar, incapacitatea temporară de muncă.

            Suma asigurată se stabileşte prin convenţia părţilor, în raport cu mărimea cheltuielilor medicale suportate efectiv de asiguraţi.

            Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de cota de primă tarifară, variabilă de la o societate la alta. Această asigurare are în vedere o perioadă de carenţă variabilă, în funcţie de natura bolilor, care pot constitui riscuri asigurate.

            Asigurarea de boală se află într-o fază incipientă în practica asigurărilor din ţara noastră. Ea se regăseşte în portofoliul unor societăţi de asigurare, dar vizează persoanele cu domiciliul permanent în România, aflate în parcurs în afara ţării.