Inflatia in Romania

Categoria: Referat Economie

Descriere:

În cea de-a doua subperioadă analizată 1994 – 1997 , se remarcă similitudinea tendinÅ£elor înregistrate de inflaÅ£ie ,măsurate prin cei 2 indicatori , respective de scădere în anii 1994 ÅŸi 1995 ÅŸi de revigorare a acesteia începând cu 1996 ...

Inflaţia în România

 Inflaţia , problematica de mare importanţă a gândirii şi practicii economice în perioada de tranzacţie spre o economie de piaţă, este un proces deosebit de complex generat de creşterea generală a preţurilor şi tarifelor .

 Înainte de a trece la o analiză detaliată în ce priveste manifestarea fenomenului inflaţionist în România , trebuie precizate câteva aspecte generale care tind de inflaţie .

Conform dicţionarului limbii române , inflaţia este un fenomen specific perioadelor de criză, constând într-o emisiune de hârtie monedă peste necesităţile reale ale circulaţiei băneşti .

Unii consideră inflaţia un cerc vicios în care o economie odată intrată , cu greu poate ieşi : dezechilibrul masa monetară , producţie de bunuri şi servicii ce determină creşterea preţurilor, de unde rezultă că nevoile de mijloace monetar financiare ale statului nu poate fi acoperite din veniturile bugetului , ceea ce determină creşterea impozitelor .

Impactul inflaţiei asupra României

Postdecembriste

Revenirea la economia de piaţă şi democraţie impunea la începutul anilor ’90  o serie de decizii majore cu privire la modul de organizare social , economic , instituţional , care să asigure restabilirea după cinci decenii de totalitarism , a normalităţii evoluţiei ţării .

După decembrie 1989 a existat o mare presiune pentru exporturi şi extinderea importurilor, atât de bunuri pentru consum , cât şi intermediare . Producţia era în scădere ( s- a introdus saptămâna lucrătoare de 5 zile ) , cursul de schimb supraevaluat iar rezervele valutare erau deficient administrate . În aceste condiţii s-a introdus un plan de stabilizare , susţinut de FMI , care nu a reuşit însă să oprească inflaţia .

În România inflaţia are origine monetară , dar intervine şi cauze structurale , ca acţiunea expectaţiilor inflaţioniste.

În legătură cu prima cauză trebuie remarcat că inflaţia s-a menţinut la cote ridicate indiferent de dinamica PIB- ului .

În tot acest interval emisiunea de bază monetară a BNR ( fie contrapartidă la creşterea de active nete externe , fie credit net suplimentar acordat băncilor comerciale) a fost considerabil .

Alte cauze ale inflaţiei : sindicatele care cer mărirea salariilor în conditiile în care nivelul general al preţurilor creşte ( metoda grevelor e bine cunoscută în România ) , creşterea costurilor  bunurilor importate ( agenţii economici nu vor să-şi diminueze profiturile şi atunci preţurile bunurilor cresc ) , scumpirea resurselor ( condiţii în care autorităţile au tendinţa de a bloca libera formare a preţurilor ) .

Pentru măsurarea dimensiunilor inflaţiei se folosesc concomitent mai mulţi indicatori . În prezent este măsurată prin următorii indici :

-          indicele general al preţurilor ;

-          indicele costului pieţii ce modifică puterea de cumpărare a banilor pe piaţa internă şi pe plan internaţional ;

-          evoluţia masei monetare şi a vitezei de rotaţie a banilor;

-          indicii macroeconomici : PIB ,PNB, VN.

Alături de creşterea reală a PIB , rata anuală a inflaţiei constituie un indicator deosebit de important pentru măsurarea performanţelor economice ale unei ţări .

Inflaţia , ca semn al evoluţiei negative a economiei , s-a manifestat asemănător în România ca şi în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est după 1989 .Astfel , se poate vorbi de inflaţie în 3 faze , susţinută de creşterea exponenţială a masei monetare :

-          în prima fază , dominată de liberalizarea preţurilor are loc o explozie inflaţionistă însoţită de suprasaturaţia canalelor de circulaţie monetară . Acest fenomen se datorează în principal acumulării de disproporţii între cererea şi oferta de produse ;

-          în cea de-a doua fază , apar primele rezultate ale reducerii subvenţiilor bugetare însoţite de  scăderea presiunii inflaţioniste ;

-          în cea de-a treia fază , aplicarea consecventă a mixului de politici fiscal- monetare antiinflaţioniste , susţinută de reluarea inflaţiei sub 40% anual .

Fără îndoială că acest “ model general “ al inflaţiei nu este identic pentru toate ţările , durata fiecărei faze fiind diferită de la o ţară la alta în funcţie de modul de aplicare a reformelor economice de eficienţa acestora .Creşterea inflaţiei depinde de orientarea politicilor macroeconomice , de modul în care se utilizează deversele instrumente ale politicilor monetare şi bugetare. În cazul economiei româneşti , prima fază de instabilitate se caracterizează prin durata prelungită a inflaţiei galopante , exprimată prin 3 cifre . Procesul inflaţionist s-a manifestat încă de la sfârşitul anului 1990 când , în noiembrie a avut loc prima acţiune de liberalizare a preţurilor , punctul de inflexiune fiind atins în 1993 (256,1 %) .

Ritmul accelerat al inflaţiei a fost susţinut de incercările de corectare a distorsiunilor legate de preţurile administrate precum şi de scăderea drastică a PIB , ca urmare a rezulattelor obţinute într-o economie de trecere de la o structură hipercentralizată la una specifică celei de piaţă .

           Evoluţia ratelor anuale ale inflaţiei măsurate  prin preţurile de consum

                            şi preţurile de producţie în perioada 1991 – 1997

Perioada analizată poate fi subdivizată în două din punct de vedere al caracteristicilor inflaţiei , prin intermediul celor doi indici . În perioada 1991 – 1993  tendinţele de evoluţie ale  IPC şi IPP  sunt diferite , nu numai datorită sferei de cuprindere a fiecăruia , dar şi ca urmare a aplicării la momente diferite a măsurilor de liberalizare a preţurilor , nefuncţionării mecanismelor şi pârghilor din economie în mod corelat , modului diferit în care subiecţii din economie au reacţionat în procesul aplicării reformei şi adaptării la principiul adevăratei economii de piaţă . Astfel , inflaţia măsurată prin IPC are valoare maximă în 1993 în timp ce nivelul măsurat prin IPP este atins în anul 1991.

În cea de-a doua subperioadă analizată 1994 – 1997 , se remarcă similitudinea tendinţelor înregistrate de inflaţie ,măsurate prin cei 2 indicatori , respective de scădere în anii 1994 şi 1995 şi de revigorare a acesteia începând cu 1996 .

                             Evoluţia ratelor anuale ale inflaţiei măsurate prin

                                        IPC şi IPP în perioada 1991 – 1997 .

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

Rata anuala a inflaţiei măsurată prin IPC

170,2 %

210,4%

256,1%

136,7%

32,3%

38,8%

154,8%

Rata anuala a inflaţiei măsurată prin IPP

220,1%

184,8%

165%

140,5%

35,1%

49,9%

157%

Inflaţia şi deflatorul PIB în perioada 1990 – 1997

O altă măsură a inflaţiei luată în considerare în practica economică internaţională , o constituie deflatorul PIB .

În teoria economică de specialitate se fac numeroase referiri la posibilitatea măsurării  “ în sens larg “ a inflaţiei cu ajutorul  deflatorului PIB ; spre deosebire de rata inflaţiei calculată pe baza IPC , care exprimă mişcarea preţurilor şi tarifelor bunurilor şi serviciilor consumate de populaţie , rata inflaţiei determinată pe baza deflatorului PIB , are în vedere evoluţia preţurilor pentru o sferă mai largă de bunuri , inclusive a celor de capital . Dacă se are în vedere faptul că măsurarea inflaţiei tebuie să pornească de la preţurile bunurilor şi serviciilor ce constituie rezultatele integrării activităţiieconomice într-o ţară , atunci se poate aprecia ca o măsurare mai bună a inflaţie  ce poate fi dată de deflatorul PIB .

Având în vedere bazele lor diferite de calcul ,se poate aprecia că atât deflatorul PIB cât şi IPC evidenţiază aceleaşi caracteristici specifice procesului inflaţionist din România : tendinţe de creştere a inflaţiei până în 1993 când atinge nivelul maxim , scaderea acestuia în anii 1994 şi 1995 pentru ca apoi , în anul 1996 ,să se constate o revigorare a fenomenului .

                              Evoluţia ratei anuale ale inflaţie măsurate prin

                                IPC şi  deflatorul PIB în perioada 1990 -1997

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

Rata anuala a inflaţiei măsurată prin IPC

5,1%

170,2%

210,4%

256,1%

136,7%

32,3%

38,8%

154,8%

Rata anuala a inflaţiei măsurată prin deflatorul PIB

13,6%

195%

199,9%

227,3%

139%

35,5%

44,6%

146,7%

Corelaţia dintre ritmul de creştere a PIB

şi rata inflaţiei

După cum PIB se calculează în preţuri curente sau în preţuri  comparabile , se poate vorbi de evoluţia nominală sau reală a acestui indicator .

Evoluţia nominală este redată de relaţiile :

                    crt

               PIB 1

IPIBn = ________

                     crt

                PIB0 

RPIBn = IPIBn -1

Evoluţia reală presupune recalcularea în preţuri comparabile (ale perioadei de bază ) a PIB din perioada curentă , cu ajutorul deflatorului produsului intern brut ( D) :

                         crt

         comp.        PIB

PIB1       =_________

                       D

D = RI + 1

RI = rata inflaţiei calculată pe baza deflatorului

Evoluţia reală este redată de relaţiile :

                    comp.                              comp

                 PIB1                        PIB1

IPIBr = __________ = _____________

                        comp.                           crt

                  PIB0                                PIB0

   RPIBr = IPIBr   -1

Relaţia de legătură între PIB nominal , PIB real şi rata inflaţiei este :

IPIBn = IPIBr x D

sau transferată în ritmuri :

RPIBn = RPIBr + RI + RPIBt x RI

Cum ultimul produs înregistrează – în conditiile unei inflaţii reduse – o valoare nesemnificativă , în multe cazuri se utilizează relaţia :

RPIBn ≈ RPIBr + RI

În condiţiile actuale ale economiei româneşti , în această ultimă relaţie nu poate fi utilizată , produsul RPIBr x RI  având o valoare suficient de mare .

                                            Programe antiinflaţioniste

Un program ce-şi propune diminuarea inflaţiei trebuie să ţină cont si de situaţia concretă a economiei , şi de modul ei de funcţionare. Prima condiţie este în strânsă legătură cu creşterea economică . Astfel forţarea creşterii economice conduce la agravarea inflaţiei şi deteriorarea unor echilibre fragile .

În lupta împotriva inflaţiei trebuie antrenate mai multe componente de bază ale politicii economice . Programul antiinflaţie nu se poate rezuma pur si simplu la reducerea emisiunii de bani , ci trebuie să existe un pachet de măsuri în domeniile : monetar – valutar , finanţe publice , impunerea disciplinei financiare , politica veniturilor , supravegherea sistemului financiar bancar , legislaţia antimonopol şi politica concurenţei .

Se desprind următoarele condiţii :

1.      Autorităţii monetare să i se respecte independenţa ;

2.      Stabilirea de priorităţi pentru banca centrală;

3.      Acordul cu organismele internaţionale care să suplimenteze finanţarea externă şi să reducă costurile accesului pe pieţele financiare internaţionale ;

4.      Atragerea investiţiilor straine în economia românească şi deci îmbunătăţirea percepţiei faţă de aceasta;

5.      Întărirea severă a supravegherii bancare.

Soluţii ca inflaţia să fie redusă până la o cifră se pot implementa prin două alternative :

1.                                                          printr-un proces condus în care se impun : rezerve valutare de 5 -6 mld.$ sau investiţii externe , însă ambele necesită credibilitate , dispariţia pierderilor înregistrate de marile societăţi comerciale de stat , eficientizarea monopolurilor din unităţile publice ;

2.                                                          printr-un proces impus : crah economic şi instituirea consiliului monetar , dar această soluţie are consecinţe nefaste asupra nivelului de trai .

Scăderea pierderilor din economie , corelată cu scăderea dinamicii arieratelor cel puţin sub rata lunară a inflaţiei şi cu indexările salariale care să nu depăşească ţinta pentru inflaţie ar avea ca rezultat reducerea succesivă a inflaţiei.

Fostul economist şef ,la Banca Mondială , JOSEPH STIGLITZ , recomandă ţărilor în tranziţie ca unul din obiectivele pe care să se sprijine dezvoltarea economică să fie scăderea dobânzilor.

Profesorul MIRCEA COSEA afirmă: “ economia românească este asemeni unui centaur pentru că o parte a rămas închistată în vechile norme , faţă de partea care s-a structurat după noile tendinţe ” .

Scăderea inflaţiei presupune oprirea alocării de resurse către sectorul de stat , lucru realizabil prin închiderea întreprinderilor producătoare de pierderi. Dar oprirea activităţii acestor întreprinderi presupune crearea de alternative pentru forţa de muncă disponibilizată , lucru imposibil de realizat fără existenţa investiţiilor .

În concluzie evolutia inflatiei în România în perioada 1991 – 2000 a fost următoarea ;

1991       - 170,2%

1992       – 210,4%

1993       – 256,1%

1994       -  136,7%  

1995       – 32,3%

1996       – 38,8%

1997       -154,8%

1998       -59,1%

1999       – 45,8%

2000       – 40,7%

BIBLIOGRAFIE :

1.                                                                  Elena Ionescu – “ Economie” Ed.Gimnasium  - 1999;

2.                                                                  I.Capanu    - “Indicatori macroeconomici “ Ed. Economică – 1998;

3.                                                                  Constanţa Popescu – “ Economie “ Ed. Bibliotheca – 2005;

4.                                                                  Anuarul Statistic al României.