Sistemul bancar

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Organizarea băncii, ca firmă comercială realizând activităţi specifice, se concretizează în constituirea acesteia ca unitate de decizie, printr-o abordare sistemică a elementelor componente, definite prin variabilele funcÅ£ionale ÅŸi relaÅ£ionale în cadrul unei structuri apte să asigure activitatea convergentă, sinergică a elementelor componente...

Sistemul bancar – domeniu specific de exercitare a managementului bancar

1.1.Organizarea sistemului financiar-bancar

Organizarea sistemului financiar-bancar se bazează pe structura instituţională a spaţiului financiar şi monetar, centrată pe cele cinci componente: Banca Centrală, băncile, alte instituţii de credit, Trezoreria şi piaţa financiară, evidenţiind rolul organizatoric şi reglementativ al Băncii Centrale, precum şi dispunerea concentric-diferenţiată a tuturor instituţiilor financiare, angajate în realizarea circuitelor monetare şi financiare dintr-o economie.

Organizarea sistemului bancar, ca parte componentă a sistemului financiar, se realizează pe baza unor principii definitorii specifice economiei de piaţa:

a)                  construcţia duală a sistemului bancar, în sensul delimitării instituţiilor de reglementare şi de coordonare, în particular, Banca Centrala, de entităţile bancare operative;

b)                  asigurarea autonomiei entităţilor bancare într-un cadru reglementat la nivel naţional şi internaţional;

c)                  constituirea unui cadru organizatoric unitar;

d)                 promovarea diferenţierii şi specializării instituţiilor bancare;

e)                  realizarea unei configuraţii funcţionale, în cadrul acesteia având un rol primordial organismele de credit.

Organismele de credit, cuprinzând ansamblul intermediarilor financiari a căror activitate se circumscribe realizării “operaţiunilor de bancă”, pot fi grupate în 5 categorii:

a)                  băncile comerciale, care au vocaţie universală;

b)                  băncile mutuale şi cooperatiste, care au anumite restricţii în distribuirea creditelor;

c)                  case de economisire şi organismele locale de credit;

d)                 societaţile bancare care-şi procură resursele prin împrumuturi pe piaţa monetară;

e)                  instituţii financiare specializate, care pot emite bonuri de trezorerie pe termen scurt.

Sistemul financiar cuprinde, în plus, instituţii financiare diverse, care nu efectuează operaţiuni de credit, organisme şi instituţii de plasament pe pieţele de capital şi, în fine, Trezoreria.

În principiu, toate aceste organisme de credit sunt afiliate la o organizaţie (asociaţie) profesională, reprezentativă, prin intermediul căreia se execută supravegherea şi controlul din partea autoritaţii publice.De asemenea, sunt constituite diverse organisme, cu rol de reprezentare sau consultative, care asigură în ansamblul lor coordonarea sistemului de credit, fundamentarea profesională a politicii monetare, implicarea sistemului bancar în circuitele financiare internaţionale.

Relaţiile de autoritate şi funcţionale din cadrul sistemului financiar-bancar sunt prezentate  într-o abordare clasică, în schema nr. 1.

Organizarea sistemului financiar-bancar este supusă unui continuu proces de adaptare şi transformare, de specialitate şi difereţiere, de reglementare sau de dereglementare, această evoluţie confirmându-se atât nevoilor interne ale economiei, cât şi cerinţelor sistemului financiar internaţional.

Organizarea financiară nu este o componentă pasivă a sistemului şi structurilor economice, ea manifestându-şi activismul în sensul nevoii de transformare pe direcţiile necesare de evoluţie, dinamizând procesele economice şi restructurările care se impun.

Banca – concept şi funcţiile băncii în economie

O bancă poate fi definită ca o instituţie care mobilizează mijloace băneşti disponibile, finanţează şi creditează persoanele fizice şi juridice, organizează şi efectuează decontările şi plăţile în cadrul economiei naţionale şi în relaţiile cu celelalte state, în scopul obţinerii de profit.

Din definiţie rezultă caracterul complex al rolului pe care banca îl are în economie, atât din punct de vedere al serviciilor pe care le efectuează, cât şi din punct de vedere al relaţiilor în spaţiul geografic.

În principal, o bancă îndeplineşte urmăoarele funcţii:

1.            Funcţia de depozit constă în:

ü   efectuarea de operaţiuni de depozit la vedere şi la termen, în cont, cu numerar şi cu titluri, constând în atragerea  resurselor băneşti de la persoane fizice şi juridice, în vederea păstrării şi fructificării lor;

ü   efectuarea de operaţiuni de depozitare şi trezorerie pentru obiecte de valoare aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice.

2.            Funcţia de investiţii constă în:

ü   acordarea de credite în lei şi în valută persoanelor fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

ü   participă în calitate de acţionar la înfiinţarea unor instituţii bancare sau nebancare în ţară şi străinătate;

ü   achiziţionează active financiare în nume propriu.

3.            Funcţia comercială constă în:

ü   realizarea de încasări şi plăţi, în valută şi în lei, generate de activităţi de export, import, prestări de servicii şi turism intern şi internaţional, operaţiuni cu caracter financiar, necomercial şi alte operaţiuni legate de încasări şi plaţi între persoane fizice şi juridice din ţară şi străinătate;

ü   cumpără şi vinde, în ţară şi în străinătate, valută, efecte de comerţ exprimate în lei şi valută;

ü   efectuează operaţii de scontare şi rescontare a efectelor de comerţ;

ü   efectuează operaţii de schimb valutar şi operaţii de arbitraj pe pieţele monetare internaţionale pe cont propriu sau în numele clienţilor;

ü   participă la tranzacţii externe financiare de plăţi şi de credit, încheie cu bănci şi instituţii financiare străine angajamente şi convenţii de plăţi;

ü   cumpără şi vinde, în ţară şi străinătate, aur şi metale preţioase, monede;

ü   emite efecte de comerţ, bilete la ordin, cambia sau trate, cecuri în favoarea unor beneficiari din ţară şi străinătate;

ü   efectuează operaţiuni de vânzare-cumpărare şi alte operaţiuni cu titluri emise de stat;

ü   prestează servicii bancare, expertiză tehnică, economică şi financiară a diferitelor proiecte, acordă consultanţă şi asistenţă în probleme de gestiune financiară şi evaluare;

ü   organizează lansarea de obligaţiuni, asigură mobilizarea împrumuturilor prin emisiunea de obligaţiuni, garantează emisiunea şi plasează obligaţiunile pe piaţa secundară.

1.1.2.Organizarea băncii

Organizarea băncii, ca firmă comercială realizând activităţi specifice, se concretizează în constituirea acesteia ca unitate de decizie, printr-o abordare sistemică a elementelor componente, definite prin variabilele funcţionale şi relaţionale în cadrul unei structuri apte să asigure activitatea convergentă, sinergică a elementelor componente.În acest sens, componentele organizatorice ale băncii vor avea un comportament interdependent în cadrul băncii, ca întreg, în perspectiva realizării obiectivelor şi îndeplinirii funcţiilor băncii.

Din punct de vedere organizatoric, banca poate fi tratată într-o tripla perspectivă:

a)                  perspectiva iererhică, subcoordonativă, prin care banca este structurată pe nivele iererhice, organizarea vizând atât conducerea băncii, cât şi activităţile operaţionale, executive, care asigură realizarea produselor şi seviciilor băncii;

b)                  perspectiva funcţională, prin care banca este organizată conform funcţiunilor băncii, atributele conducerii fiind ataşate diferenţiat fiecărei funcţiuni (productivă, financiară, comercială, etc.);

c)                  perspectiva configuraţională, prin care banca este organizată pe centre operaţionale (centrala, sucursala, filiala, agenţia, oficiu), în cadrul fiecărui centru realizându-se selectiv funcţiunile băncii şi atributele conducerii, organizarea în această perspectivă generând reţeaua bancară.

Cele trei perspective organizatorice considerate în interdependenţa lor constituie arhitectura băncii, evidenţiată prin organigrama acesteia, în cadrul cărei sunt relevate nivelele organizatorice, centrele operaţionale, compartimentele funcţionale, relaţiile dintre acestea (de autoritate, de coordonare, de colaborare, de informare, etc.), precum şi paramentrii definitorii ai fiecărui element organizatoric (atribuţii, competenţe, responsabilitaţi).

În funcţie de perspectiva organizatorică considerată, organigrama băncii poate evidenţia prioritar o anumită categorie de relaţii:

A.                     Relaţiile ierarhice, de subordonare, organizarea centrându-se pe activitatea de conducere caracterizată prin decizie, coordonare şi control.

Conducerea, administrarea şi controlul băncii sunt realizate printr-o ierarhie subordonativă a organismelor de conducere, cărora le sunt ataşaţi parametri specifici de conducere (atribuţii, competenţe, responsabilităţi), caracteristică fiind autoritatea de decizie.

Elementele organizatorice ale organigramei ierarhice sunt următoarele:

-                    Adunarea generală a acţionarilor;

-                    Consiliul de Administraţie;

-                    Comitetul de direcţie sau de conducere;

-                    Preşedintele şi vicepreşedintele.

La nivelul conducerii băncii sunt constituite organisme specializate care asigură realizarea integrării şi armonizării unor activităţi, orientate pe obiective specificare (Comitetul de risc, Comitetul de credit, Comisia de cenzori, Controlul intern, etc.).

Conducerea curentă a băncii este exercitată de preşedinte, vicepreşedinte, dar şi de şefii diviziilor, departamentelor şi direcţiilor funcţionale.

Daca preşedintele răspunde de desfăşurarea, în condiţii optime şi profitabile, a întregii activităţi a băncii, vicepreşedintele îndeplineşte atribuţii însoţite de competenţe şi responsabilităţi corespunzătoare, referitoare la coordonarea unor departamente funcţionale sau centre (unităţi) operaţionale – sucursale, filiale, agenţii.

B.                      Relaţiile funcţionale, organizarea centrându-se pe activităţi specifice băncii, generatoare de produse şi servicii, şi în acest sens constituindu-se compartimente (birouri, servicii, direcţii divizii, departamente) care realizează operaţiuni bancare caracterizate prin omogenitate, interdependenţă şi finalitate.

În funcţie de dimensiunile băncii şi specialitatea acesteia, activităţile şi operaţiunile pot fi realizate fie în cadrul unor direcţii sau divizii, fie, în cazul băncilor mari, detaliate pe departamente, servicii sau birouri.

Organigrama funcţională este flexibilă şi diferă de la bancă la bancă, chiar pentru aceeaşi bancă ea putându-se modifica în funcţie de strategia băncii, de natura şi volumul activităţilor desfăşurate.

Principalele compartimente funcţionale din cadrul băncii sunt: de coordonare, de trezorerie, de casierie, de control, de operaţiuni comerciale, de creditare, de contabilitate, de informatică, de relaţii externe, de organizare, de resurse umane, de dezvoltare, juridic.

Compartimentele funcţionale la nivelul centralei băncii au atribuţii în domenii precum:

-                    elaborarea şi avizarea normelor metodologice;

-                    îndrumarea şi controlul centrelor (unităţilor) operaţionale;

-                    realizarea de studii, analize, evaluări, etc.

C.                      Relaţiile configuraţionale, organizarea concretizându-se în reţeaua teritorială a băncii, evidenţiind o structură în reţea a băncii, în cadrul căreia subordonarea este însoţită  de autonomie, autoritate de responsabilitate.

Structura reţelei de unităţi a băncii în profil teritorial (naţional şi transnaţional) este:

-                    centrala

-                    sucursala

-                    filiala (subordonată fie sucursalei, fie centralei)

-                    agenţia (subordonată fie filialei, fie sucursalei)

Centrele operaţionale (sucursala, filiala, agenţia) sunt unităţi cu sarcini operative, cu competenţe şi responsabilităţi relative limitate, neavând personalitate juridică.Acestea au relaţii directe cu clienţii din raza de activitate (atât persoane juridice, cât şi persoane fizice).

Configuraţia în reţea a organizării băncii evidenţiază atât autonomia centrelor operaţionale, cât şi convergenţa activităţilor acestora în cadrul băncii ca întreg.

În acest sens, comparativ cu organigrama ierarhică, unde decizia este acordată prin delegare, cu organigrama funcţională, unde derivă din specificul activităţilor (competenţa profesională), în cadrul organigramei configuraţionale competenţele decizionale sunt distributive, vizând fie un anumit volum de activitate, fie o anumită dimensiune a responsabilităţii.

În perspectiva configuraţională, Centrala are aproape exclusiv atribuţii de coordonare; treptat, prin deplasarea spre agenţii şi oficiu, ca centre oparţionale exclusiv de execuţie, atribuţiile de coordonare se diminuează.

Perspectiva configuraţională evidenţiază rolul major al sucursalei, atât în calitatea sa de coordonator al activităţilor celorlalte unităţi operaţionale, cât şi în cea de operator, în sfera creditării, decontării, etc., sucursala dispunând, de regula, de o largă autonomie operativă şi de gestiune, în cadrul acesteia activitatea bancară desfăşurându-se într-o structură funcţională adecvată dimensiunii teritoriale.

Dacă filialele sunt unităţi teritoriale  operative ale băncii cu o relativă autonomie de gestiune, agenţiile şi oficiile sunt puncte de lucru ale sucursalelor sau filialelor, direct sobordonate acestora, constituindu-se în scopul apropierii de clienţi.

Una dintre activităţile esenţiale ale băncii, care reclamă o organizare adecvată şi eficientă, este activitatea de creditare (de fapt, o funcţie distinctă a băncii).

Conform strategiei şi principiilor manageriale, banca stabileşte competenţele ierarhice, funcţionale şi configuraţionale în domeniul apropierii, avizării şi acordării creditelor.

În funcţie de dimensiunile băncii, de reţeaua acesteia, ofiţerii de credite realizează diferenţiat setul de operaţiuni implicate în acordarea creditului.

Totodată, în perspectiva configuraţională, sunt constituite compartimente sau organisme distincte implicate în diferitele etape ale procesului de creditare, precum: serviciul de credite, comitetul de credit, departamentul de credit, comitet de risc.

Sarcinile şi competenţele acestor elemente organizatorice vizează activităţi de analiză, revizuire, rescadenţare, îndrumare, urmărire şi control, informare, etc.

În cadrul organigramei, cele trei perspective organizaţionale sunt reprezentate prin trei blocuri:

A - Relaţiile ierarhice

B - Relaţiile funcţionale

C - Relaţiile configuraţionale

Predominanţa unui anumit tip de relaţii în fiecare bloc al organigramei nu înseamnă eliminarea celorlalte, ansamblul de relaţii din fiecare bloc căpătând caracteristicile celor predominante.

Blocul C, al relaţiilor configuraţionale, evidenţiază structura în reţea a centrelor operaţionale în profil teritorial, în cadrul fiecărui centru existând relaţii ierarhice, de conducere, şi funcţionale, prin compartimentele structurii organizatorice ale fiecărui centru (sucursale, filiale, agenţii).

De asemenea, între blocul C şi blocul A sunt manifestate relaţii iererhice de autoritate, caracterizate în actele de decizie şi coordonare exercitate de elementele organizatorice ale blocului A (de la Adunarea generală până la vicepreşedinte), precum şi de elementele organizaţionale de stat major (Comitetul de risc, Comitetul de credit, etc.).

Pe de altă parte între blocul C şi blocul B sunt manifestate relaţii funcţionale, prin care compartimentele funcţionale, de specialitate, ale Centralei Băncii îndrumă, coordonează metodologic, analizează centrele operaţionale, teritoriale, care cuprind şi acestea, în structura lor organizatorică, compartimente funcţionale similare Centralei Băncii, însă mult simplificate, în funcţie de dimensiunile unităţii teritoriale.