Economia turismului

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul românesc. Managerii au fost obligaÅ£i să facă faţă concurenÅ£ei destinaÅ£iilor externe, interzise până atunci în România. Marile oraÅŸe din vest ÅŸi staÅ£iunile de la Marea Neagră au fost principalele Å£inte. La început, majoritatea românilor au preferat tot litoralul românesc. în prezent, agenÅ£ii de turism spun că destinaÅ£iile externe se vând foarte bine...

Economia turismului

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa - în general şi în Franţa - în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare, mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement.

            Prin turism se înţelege:

• în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament;

• în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Luând în considerare rapida schimbare pe care a suferit-o mediul economico-social în care se desfăşoară turismul în perioada de la ultima Conferinţă Internaţională a ONU privind turismul (Roma 1963), Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism:

„Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat. Astfel sunt consideraţi turişti persoanele care:

• efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);

• se deplasează în staţiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii stării de sănătate;

• se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa la competiţii sportive;

• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale, reuniuni ştiinţifice sau misiuni religioase etc;

• se deplasează în scopuri culturale.

Forme ale activităţii turistice

In cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:

• turismul intern (domestic tourism) - rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară;

• turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) - vizitarea unei ţări date de către non-rezidenţi;

• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) - rezidenţii unei ţări date care vizitează alte ţări.

Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:

• turism interior - incluzând turismul intern şi turismul receptor;

• turism naţional - incluzând turismul intern şi turismul emiţător;

• turism internaţional - incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător (outgoing).

Evenimentele de după 1989 au reprezentat un nou punct de plecare pentru turismul românesc. Managerii au fost obligaţi să facă faţă concurenţei destinaţiilor externe, interzise până atunci în România. Marile oraşe din vest şi staţiunile de la Marea Neagră au fost principalele ţinte. La început, majoritatea românilor au preferat tot litoralul românesc. în prezent, agenţii de turism spun că destinaţiile externe se vând foarte bine. După ce a pierdut clar cursa cu Turcia şi Grecia, iar destinaţii precum Spania sau Egipt sunt din ce în ce mai solicitate, din acest an şi litoralul bulgăresc pare să fi luat o felie consistentă din piaţa românească. În ultimii ani, turismul românesc a suferit modificări semnificative. Importanţa litoralului a scăzut, iar infrastructura învechită i-a determinat pe mulţi turişti să se orienteze către alte locuri. Marii câştigători par a fi agroturismul, zonele montane şi Delta Dunării. Specialiştii sunt de părere că ar putea apărea noi staţiuni cu potenţial turistic.

În ţara noastră sunt prezente aceste forme de turism şi sunt intrate de mai multe decenii atât în teoria turismului, cât şi în activităţile turistice desfăşurate de către unităţile prestatoare de servicii turistice. Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:

a) după motivele călătoriei.

• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);

• vizite la rude şi prieteni;

• afaceri şi motive profesionale;

• tratament medical;

• religie/pelerinaje;

• alte motive.

b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:

• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).

• turismul itinerant (de circulaţie);

• turismul de tranzit.

c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:

• turismul particular;

• turismul social;

• turismul de masă.

d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:

• turismul organizat;

• turismul neorganizat;

• turismul mixt.

e) după vârsta participanţilor:

• turismul pentru preşcolari;

• turismul pentru elevi;

• turismul pentru tineret (18-31 ani);

• turismul pentru adulţi (31-60 ani);

• turismul pentru vârsta a III-a.

Aceste forme de turism nu trebuie privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin anumite caracteristici comune.

Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale

Evoluţia, atât a turismului, cât şi a turismului internaţional se caracterizează, la nivel mondial, printr-o tendinţă de creştere datorită influenţei factorilor economici, demografici, politici, sociali. Turismul internaţional are, în această situaţie, cea mai importantă creştere datorită dorinţei oamenilor de a vizita alte ţări, de a cunoaşte alte civilizaţii, obiceiuri dar şi datorită progresului tehnic înregistrat în domeniul transporturilor, progres care permite călătorii mai rapide şi mai confortabile pe distanţe din ce în ce mai lungi.

Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin acţiunea a doi indicatori: sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional.

            Se observă o creştere accentuată a turismului internaţional în anii '60 şi '70, urmată de o încetinire a ritmului de creştere.

Repartizarea sosirilor internaţionale pe regiuni geografice confirmă poziţia de lider a Europei (717 milioane), urmată de Asia de Est şi Pacific (397 milioane) şi de continentul american (282 milioane). Urmează Africa, Orientul Apropiat şi sudul Asiei.

IMPACTUL TURISMULUI ASUPRA ECONOMIEI

În ansamblul unei economii naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în stimularea producţiei ramurilor participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace de transport, instalaţii de agrement pentru sporturi de iarnă, nautice etc. Dezvoltarea turismului conduce astfel, la un semnificativ spor de producţie.

Impactul macroeconomic al turismului

Cu toate că are un aport semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la realizarea valorii adăugate. Având ca specific consumul mare de muncă vie, de inteligenţă şi creativitate, turismul participă la crearea valorii adăugate într-o măsură mai mare decât alte ramuri apropiate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare.

De asemenea, turismul antrenează şi stimulează producţia din alte domenii. Studiile de specialitate au evidenţiat faptul că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului.

Turismul reprezintă totodată un mijloc de diversificare a structurii economiei unei ţări. Astfel, necesitatea de adaptare a activităţii turistice la nevoile tot mai diversificate, mai complexe ale turiştilor determină apariţia unor activităţi specifice de agrement, transport pe cablu.

Pe lângă toate acestea, turismul reprezintă şi o cale (în unele cazuri chiar singura) de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse şi în special a celor naturale: frumuseţea peisajelor, calităţile curative ale apelor minerale sau termale, condiţiile de climă.

Trebuie menţionat şi faptul că turismul este capabil să asigure prosperitatea unor zone defavorizate, putând fi un remediu pentru regiunile dezindustrializate. Aceasta prin dezvoltarea unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare economică mare, dar cu importante şi atractive resurse turistice naturale şi antropice. Datorită acestui fapt el este considerat o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale.

O altă formă de manifestare a efectelor economice ale turismului o reprezintă contribuţia sa la asigurarea unei circulaţii băneşti echilibrate, realizată deopotrivă pe seama turismului intern şi internaţional.

Efectul multiplicator al turismului

Este vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în creşterea veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agenţiilor tour-operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în decursul unei anumite perioade de timp, de obicei un an. în al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizează impactul creşterii cheltuielilor pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de consum la care firmele turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta turistică la parametri competitivi. In fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus asupra întregii economii naţionale, deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism, cât şi cele ce revin sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea procurării altor mărfuri şi servicii de care au nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare a cererii agregate la scară macroeconomică.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi definit ca volumul suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat în economie.

Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe

Una dintre trăsăturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă creşterea şi diversificarea schimburilor internaţionale. Astfel, turismul apare ca o componentă importantă a relaţiilor economice internaţionale.

Este binecunoscut faptul că turismul face parte din structura comerţului invizibil mondial, reprezentând una dintre principalele componente ale acestuia. Comerţul invizibil este o formă a schimburilor economice internaţionale care nu au ca obiect o marfă. Comerţul invizibil se materializează şi formează „balanţa invizibilă" sau „balanţa serviciilor", componentă importantă a balanţei de plăţi externe a unei ţări.

Impactul social al turismului

Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie socio-umană. El acţionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât şi asupra populaţiei din zonele vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng şi asupra calităţii mediului, a utilizării timpului liber şi nu în ultimul rând asupra legăturilor dintre naţiuni.

Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizează comunicarea, schimbul de idei, de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării intelectuale.

Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său reconfortant, în calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a populaţiei, atât prin formele de odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale. Totodată, turismul reprezintă un mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor. Dacă privim activitatea turistică ca pe una de producţie, cu intrări şi ieşiri, se observă că aceasta presupune exploatarea unei game variate de resurse, cele naturale având un rol fundamental. în consecinţă, turismul exercită influenţă asupra mediului şi componentelor sale.

Tot în plan socio-economic, dar şi politic, trebuie amintit rolul deosebit de important al turismului în intensificarea şi diversificarea legăturilor între naţiuni pe plan mondial. într-adevăr, alături de comerţul propriu-zis, turismul internaţional tinde să devină una din formele principale de legătură dintre oameni situaţi pe continente diferite.

ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA TURISMULUI

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de funcţionare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale activităţii lor se referă la promovarea turismului, reglementarea unitară a raporturilor juridice şi economice dintre organizaţiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector, înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experienţă în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.

Organisme internaţionale de turism

Organizaţiile internaţionale de turism au un caracter permanent, iar modul de funcţionare a lor este stabilit prin intermediul unor tratate multilaterale. Principalele obiective ale activităţii lor se referă la promovarea turismului, reglementarea unitară a raporturilor juridice şi economice dintre organizaţiile de turism, pregătirea personalului ce activează în acest sector, înlăturarea piedicilor ce stau în calea dezvoltării turismului, facilitarea schimbului de experienţă în oricare din domeniile de servire turistică mondială etc.

Una dintre cele mai mari organizaţii internaţionale de turism cu caracter interguvernamental este Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), care a fost înfiinţată în 1975 (prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid).

O.M.T. are rolul de centru mondial al informaţiilor turistice, prin schimbul de date asupra turismului naţional şi internaţional, în special sub formă de culegeri statistice, prin schimbul de informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare în domeniul turismului în statele membre sau în legătură cu evenimente din domeniul turismului. Organizaţia este un instrument de iniţiativă în mâna statelor membre pentru organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în domeniul formării şi perfecţionării cadrelor (O.M.T. dispune de un centru internaţional specializat în acest domeniu), în sectorul concepţiei produsului turistic, organizării şi promovării ofertei turistice (prin cooperări cu P.N.U.D. sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial). Organizaţia furnizează membrilor săi studii, rapoarte, analize, manuale şi alte materiale de referinţă în domeniul economiei, finanţelor şi turismului.

Ţara noastră, ca membru fondator al O.M.T., a fost prezentă în toate fazele impuse de procesul de organizare şi de delimitare programatică a noii organizaţii, începând din 1979, România a fost aleasă, pentru un mandat de patru ani, în Consiliul Executiv al O.M.T., candidând din partea grupului ţărilor europene, iar în 1981 a fost aleasă vicepreşedinte al acestui organ de conducere.

Dintre organizaţiile cu caracter neguvernamental (la care participă şi România, prin intermediul asociaţiilor profesionale, menţionăm: Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj (F.U.A.A.V. / U.F.T.A.A.), care este, în momentul de faţă, cea mai reprezentativă organizaţie internaţională neguvernamentală cu profil turistic, Alianţa Internaţională de Turism (A.I.T.) şi Federaţia Automobilistică Internaţională (F.I.A.), Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatologie (F.I.T.E.C.), Federaţia Internaţională a Scriitorilor şi Ziariştilor din Turism (F.I.J.E.T.), Academia Internaţională de Turism, Federaţia Mondială a Bucătarilor şi Cofetarilor, Organizaţia Internaţională a Transportatorilor pe Cablu (O.I.T.A.F.), Biroul Internaţional de Turism Social (B.I.T.S.)

Rolul statului în turism

Încă de la sfârşitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelică şi până în zilele noastre, dezvoltarea turismului a atras atenţia cercurilor guvernamentale din diverse ţări cu potenţial turistic, care au început să tragă importante foloase de pe urma acestei activităţi. Cu toate acestea, problema promovării turismului a fost lăsată în întregime în seama iniţiativei private, fără o coordonare pe plan central a eforturilor instituţiilor şi firmelor care participau la dezvoltarea turismului (companii feroviare şi de navigaţie maritimă, firme hoteliere, asociaţii de propagandă, turing-cluburi etc).

În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri guvernamentale de colaborare turistică, a elaborării unor proiecte de legi, decrete etc. legate de reglementarea unitară pe plan naţional a activităţilor turistice etc), statele exercită totodată o importantă funcţie de dezvoltare a turismului şi în politica de investiţii şi amenajări turistice. Este vorba de coordonarea eforturilor investitorilor pentru realizarea unor amenajări turistice de mari proporţii, cum este cazul creării unor noi zone şi staţiuni de interes turistic, - montane sau de litoral, - unde dezvoltarea infrastructurii turistice (dotarea reţelei de căi ferate, de autostrăzi, şosele, canalizare, aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic etc.), depăşeşte puterea financiară a agenţilor economici investitori.

Direct sau indirect, statul are un rol însemnat şi în procesul de orientare a cererii turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltării social-economice a ţărilor, respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui timp i liber sporit etc. Dezvoltarea turismului de masă a creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice şi la eşalonarea concediilor şi vacanţelor; statele au făcut şi continuă să facă eforturi pentru rezolvarea acestor probleme.

Statele participă la acţiunile de promovare a turismului şi prin procesul elaborării diverselor reglementări legate de activitatea turistică. Importantele beneficii pe care le aduce turismul economiilor naţionale au determinat majoritatea ţărilor să faciliteze dezvoltarea circulaţiei turistice internaţionale, prin desfiinţarea sau simplificarea la maximum a formalităţilor de trecere a frontierei naţionale pentru turiştii străini.

Evident, legislaţia turistică trebuie să ţină pasul permanent cu orientarea şi dezvoltarea în perspectivă a circulaţiei turistice şi cu noile circumstanţe în cadrul cărora se derulează fluxurile turistice.

Organizarea şi coordonarea activităţilor turistice

Turismul este un sector de activitate cu profil complex, un agregat de servicii şi activităţi cu implicaţii multiple în toate ramurile vieţii naţionale. Apare evident, în acest caz, că turismul, ca sector de activitate social- economică, nu poate fi limitat exclusiv la activitatea unui singur departament sau organism guvernamental. De aceea, în turism, mai mult ca în alte sectoare de activitate, trebuie să se consolideze o strânsă coordonare între diversele departamente guvernamentale şi organizaţii care se ocupă cu activitatea turistică. în consecinţă, în afara coordonării centrale a activităţii turistice la nivelul economiei naţionale, trebuie să existe o coordonare şi între reprezentanţii organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal şi, respectiv, local.

Funcţia de coordonare a întregului ansamblu de măsuri de promovare a turismului se realizează prin intermediul organismelor naţionale de turism. Organismele naţionale de turism sunt menite să coordoneze politica turistică naţională, constituind totodată şi instrumentul de executare, îndrumare şi control al activităţii turistice naţionale.

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), a cărei membră este şi ţara noastră, a elaborat următoarea tipologie a organismelor naţionale de turism:

- ministere de sine stătătoare (ex: Ministerul Turismului);

- ministere mixte sau combinate {ex., Ministerul Comerţului şi Turismului, Ministerul Turismului şi Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului şi Culturii sau Spectacolelor, Ministerul Turismului şi Sporturilor etc);

- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine stătătoare sau în cadrul unor ministere mixte;

- departamente în cadrul unor ministere mixte;

- comitete de stat sau comisariate pentru turism;

- oficii naţionale de turism (guvernamentale);

- autorităţi naţionale de turism;

- direcţii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente etc

Organismele naţionale de turism sunt menite să coordoneze politica turistică naţională, constituind totodată şi instrumentul de executare, îndrumare şi control al activităţii turistice naţionale.

Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), a cărei membră este şi ţara noastră, a elaborat următoarea tipologie a organismelor naţionale de turism:

- ministere de sine stătătoare (ex: Ministerul Turismului);

- ministere mixte sau combinate {ex., Ministerul Comerţului şi Turismului, Ministerul Turismului şi Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului şi Culturii sau Spectacolelor, Ministerul Turismului şi Sporturilor etc);

- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine stătătoare sau în cadrul unor ministere mixte;

- departamente în cadrul unor ministere mixte;

- comitete de stat sau comisariate pentru turism;

- oficii naţionale de turism (guvernamentale);

- autorităţi naţionale de turism;

- direcţii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente etc.

Organismele turistice care funcţionează ca intermediare între firmele economice angrenate în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a activităţii turistice desfăşurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal şi vertical, în următorul mod:

1. Organizaţii orizontale (organizaţii profesionale):

1.1. Organizaţii naţionale:

- organizaţii private (de transport, de hotelărie, agenţii de voiaj etc);

- organizaţii publice.

1.2. Organizaţii internaţionale:

- organizaţii private;

- organizaţii publice.

2. Organizaţii verticale:

2.1. Organizaţii naţionale:

2.1.1. Organizaţii private

- cu caracter local ( societăţi de dezvoltare, sindicate de iniţiativă, asociaţii de interes);

- cu caracter regional (oficii şi asociaţii regionale);

- cu caracter naţional (asociaţii şi oficii naţionale)

2.1.2. organizaţii publice:

- cu caracter naţional (direcţii, Oficii Naţionale de Turism, Comisariate, Ministere ale Turismului);

- cu caracter regional (oficii şi administraţii regionale de turism);

- cu caracter local (oficii şi administraţii turistice)

2.2. Organizaţii internaţionale:

- organizaţii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.

- organizaţii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.

3.4. Agenţiile de turism, veriga de bază a instituţiilor care activează în industria călătoriilor şi turismului

Aceste firme turistice pot îmbrăca, după caz, cele mai diverse forme organizatorice, purtând în consecinţă, variate denumiri.

Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activează în industria turismului. Pot fi considerate ca agenţii de turism unităţile economice care dispun de mijloace de producţie şi fonduri circulante adecvate pentru conceperea şi prestarea de servicii în vederea satisfacerii cererii turistice.

Una din clasificările mai des întâlnite în literatura turistică de specialitate împarte întreprinderile economice care activează în turism, în funcţie de prestaţiile oferite, în două categorii principale:

- firme turistice primare, care se consacră exclusiv sau preponderent activităţii de turism şi, în consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele economice ale acestei activităţi.

Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care oferă servicii de cazare, alimentaţie şi servicii speciale (ghizi, instructori de sport, interpreţi etc), sanatoriile şi clinicile din staţiunile turistice care oferă servicii de tratament balneomedical, societăţile comerciale specializate în transporturi turistice (carreers), firmele producătoare de mărfuri pentru necesităţile turiştilor (cadouri, amintiri etc), firmele prestatoare de servicii de agrement etc.

- firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări de servicii are un caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei locale, dar care într-o anumită măsură prestează şi servicii turistice.

Practic, în această categorie pot fi incluşi deci toţi prestatorii de servicii generale, care dintr-un considerent sau altul nu au fost cuprinşi ca firme turistice primare Din cete de mai sus se poate desprinde următoarea situaţie ierarhică a organizaţiilor turistice, a agenţiilor de voiaj şi a birourilor de turism care acţionează pe pieţele turistice din ţările economic dezvoltate: - marile concerne turistice, agenţiile de voiaj de mărime mijlocie, agenţiile şi birourile de turism mici

Agenţiile de voiaj îndeplinesc, indiferent de formele lor de proprietate şi de volumul tor de activitate, următoarele funcţii de coordonare a activităţii turistice;

- de creaţie: agenţiile de voiaj promovează şi organizează pentru public noi excursii către noi destinaţii; unele din aceste acţiuni pot fi comandate de firmele turistice specializate, fiind doar executate de agenţia de voiaj;

- de promovare: agenţiile de voiaj trezesc interesul publicului pentru vizitarea unor ţări, zone, staţiuni etc, prin intermediul diferitelor forme de propagandă, publicitate şi informare turistică;

- de informare; agenţiile de voiaj acordă toate informaţiile turistice solicitate de clienţii potenţiali la sediul acestora;

- de distribuire; agenţiile de voiaj vând călătorii şi servicii ale prestatorilor: bilete de transport, de spectacole culturale, sportive etc;

- de realizare; agenţiile de voiaj organizează aranjamente (programe) special comandate pentru turişti individuali şi pentru grupuri organizate.

O definiţie mai cuprinzătoare, ce pare a fi tot mai larg acceptată, este următoarea: "Agenţia de voiaj este un organism complex, ce cuprinde misiuni intelectuale, comerciale, industriale, care constau în procurarea directă sau indirectă - o parte prin el însuşi, o parte prin terţi (contra unui comision) - de programe turistice (transportul, cazarea, hrana etc) solicitate-de turişti."

Pornind de la specificul activităţii turistice desfăşurate, responsabilitatea agenţiilor de voiaj poate fi:

- limitată la atribuţiile unui simplu intermediar (mandatar), în cazul în care toate serviciile sunt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;

- sporită, pentru activitatea desfăşurată, în situaţia în care creşte rolul de organizator (de antreprenor) al agenţiilor de voiaj pentru serviciile contractate, ca de exemplu în cazul voiajelor forfetare practicate la un preţ global (în cazul "I.T'-urilor şi al "Package-Tour"-urilor) şi în cazul activităţii desfăşurate direct (pentru mijloacele de transport sau unităţile de cazare închiriate de agenţiile de voiaj în sistemul pauşal).

Cererea turistică

Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie.

Oferta turistică

Oferta turistică este formată din ansamblul atracţiilor turistice care pot motiva vizitarea lor. Practic, oferta turistică a unei ţări (zone, staţiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.

A. Cadrul natural

Cadrul natural este bogat, variat şi complex, cu o structură peisagistică deosebit de armonioasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt în strânsă corelaţie cu treapta de relief şi cresc progresiv, de la câmpie către munţi - excepţie făcând Delta Dunării şi Litoralul Mării Negre.

B. Potenţialul turistic antropic.

De-a lungul existenţei sale de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente care, prin specificul lor pot fi (şi sunt) considerate unicate mondiale. De exemplu: cetăţile dacice din Munţii Orăştiei care au rezistat mulţi ani atacurilor strălucitelor legiuni romane, cetăţile ţărăneşti şi bisericile "fortificate" din Transilvania, bisericile de lemn din Maramureş, mănăstirile din Bucovina, Moldova şi nordul Olteniei, monumentele stilului brâncovenesc din Muntenia şi Oltenia etc., ca şi creaţiile lui Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau ale lui Grigorescu ş.a.m.d. Fiecare dintre acestea au o valoare turistică deosebită.

Vestigiile antichităţii sunt numeroase şi de mare valoare pentru istoria culturii şi civilizaţiei poporului nostru.

Puncte forte ale turismului romanesc

După o analiză a resurselor turistice româneşti am decis că principalele puncte tari sunt următoarele: potenţialul natural, potenţialul antropic, dezvoltarea şi diversificarea capacităţii de cazare şi alimentaţie, posibilitatea de a crea noi produse turistice, potenţialul balnear. Iată care sunt argumentele noastre în acest sens.

Potenţialul natural

Diversitatea cadrului natural oferă premisele unei dezvoltări viitoare a turismului asigurând totodată şi substratul pentru o varietate de forme de turism. Prin varietatea formelor de relief: munţi, podişuri, litoral, câmpii, deltă, România se situează printre cele mai frumoase şi apreciate destinaţii ale Europei.

Munţii Carpaţi reprezintă o componentă importantă a reliefului, acoperind circa 35% din teritoriul ţării. Chiar dacă nu au altitudinile Alpilor, Carpaţii au câteva particularităţi care îi deosebesc de ceilalţi munţi ai Europei (Alpi, Pirinei, Tatra):

• diversitatea peisagistică - asociată structurilor geologice şi alternanţei tipurilor de relief: peisaje alpine (Făgăraş, Retezat, Rodnei, Parâng), peisaje carstice (Aninei, Bihor-Vlădeasa, Mehedinţi, Cernei), abrupturi calcaroase (Piatra Craiului), chei şi defilee (Bicazului, Olteţului, Turzii, Oltului, Jiului, Dunării);

Zona dealurilor subcarpatice şi a podişurilor este deosebit de interesantă prin bogăţia şi varietatea resurselor balneare.

Zona de câmpie nu prezintă resurse deosebite, dar se poate folosi în interes turistic prin arealul forestier, fondul cinegetic şi piscicol şi prin resursele balneare (lacuri sărate, nămoluri, ape minerale).

Litoralul (cu 245 km de plajă) se deosebeşte de oferta altor ţări printr-o serie de caracteristici:

• orientarea spre est şi sud-est;

• coborârea în mare cu o pantă lină;

• calitatea nisipului;

• lăţimea plajei.

Delta Dunării reprezintă una dintre cele mai complexe zone turistice din România şi una dintre marile atracţii ale ţării datorită unicităţii ei în zona europeană. Cele mai importante atracţii ale Deltei sunt:

• plajele întinse în zona litorală (Sulina, Petrişor);

• dunele de nisip (Caraorman, Săraturile);

• vegetaţia de mare varietate (codrii de stejar-Letea, Cărorman, zăvoaie de plută şi sălcii uriaşe, stufărişuri, specii rare), cuprinzând peste 1150 de specii de plante;

• fauna piscicolă şi ornitologică (peste 300 de specii de păsări şi circa 150 de specii de peşti);

• fond cinegetic şi piscicol.

Hidrografia cuprinde o vastă reţea de râuri, numeroase lacuri de diferite tipuri (glaciar, carstic, vulcanic, de baraj natural) şi o mare varietate de ape subterane.

Vestigiile arheologice:

• cetăţile greceşti de pe ţărmul Mării Negre: Histria, Tomis, Callatis;

• cetăţile dacice din Munţii Orăştiei: Sarmisezetusa, Costeşti;

• cetăţile romane: Drobeta, Apullum, Napoca;

• cetăţile medievale din epoca timpurie: Biharia, Severin sau din epoca modernă: Neamţ, Suceava, Sighişoara, Alba-Iulia, Bucureşti.

Monumentele istorice, de artă şi arhitectură:

• mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina: Voroneţ, Humor, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore;

• bisericile din lemn din Maramureş: Bogdan-Voda, Surdeşti, Botiza, Ieud;

• bisericile şi cetăţile ţărăneşti fortificate din Transilvania: Răşinari, Biertan, Cristian sau din Oltenia: Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneţi, Cula Greceanu de la Măldărăşti;

• castele şi palate: Bran, Mogoşoaia, Hunedoara, Peleş, Cotroceni;

• edificii religioase, monumente şi statui: catedrala romano- catolică din Alba-Iulia, biserica Sf. Trei Ierarhi - Iaşi, Biserica Neagră - Braşov, biserica Stavropoleos - Bucureşti, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, moscheea din Constanţa, Turnul Chindiei - Târgovişte, Arcul de Triumf - Bucureşti, Ansamblul sculptural C. Brâncuşi - Tg. Jiu.

Instituţiile şi evenimentele cultural-artistice:

• edificiile unor instituţii culturale: Atheneul Român, Palatul Culturii-Iaşi, Casa Sfatului- Braşov;

• reţeaua de muzee şi case memoriale: peste 450 de muzee şi circa 1000 de case memoriale de interes local, naţional sau internaţional;        • evenimente culturale: festivaluri muzicale (G. Enescu, Mamaia, Cerbul de Aur), ale filmului, târguri, serbări (Serbările zăpezii, Serbările mării).

Arta şi tradiţia populară:

• arhitectura şi tehnica populară;

• creaţia artistică: producţia meşteşugărească şi de artizanat (Horezu, Corund, Marginea, Vama - centre de ceramică), muzica, dansul, portul (ţara Moţilor, ţara Zarândului, ţara Maramureşului), creaţia literară;

• manifestări tradiţionale: Sâmbra Oilor, târgul de fete, Festivalul Narciselor, Cocoşul de Horez.