1
Capitalismul şi
duşmanii săi
Ludwig
von Mises dărâmă încă de la începutul cârţii imaginea concepută despre
capitalism, potrivit căreia într-o astfel de societate ar exista un
rege al
petrolului, oţelului, zahărului în general al unui subdomneiu economic.
El
subliniază că un astfel de patron într-o societate capitalistă este
sclavul
clientului şi nu invers, regatul său se va menţine atâta timp cât va fi
în
măsură să furnizeze clientului bunurile şi serviciile necesare lui. În
momentul
în care el nu mai este capabil să mulţumească clientul, el va fi
detronat din
poziţia sa.
Autorul pentru a pune în evidenţă
trăsăturile
benefice ale capitalismului compară efectele sale cu celelalte tendinţe
opuse.
Pentru a descrie tendinţele opuse capitalismului începe cu perioada
timpurie a
lui, sau mai bine zis cu naşterea acestuia în Anglia
secolului XVII. Atunci, poziţia socială era stabilită de la naştere,
indiferent
de calităţile posedate de fiecare individ, această poziţie socială era
transmisă copiilor fără posibilitatea de a fi schimbată. Fiecare avea
privilegii şi îndatoriri, clasa aristocrată având numai privilegii, iar
clasa
de jos numai obligaţii. În
capitalism însă, statutul şi-l stabileşte fiecare
individ în funcţie de meritele personale.
Odată cu pătrunderea industrializării,
aristocraţia s-a simţit ameninţată de faptul că forţa de muncă,
reprezentată de
ţărani, migra spre oraşe unde li se ofereau condiţii şi salarii mai
mari.
Astfel nobilii se vedeau nevoiţi să le plătească celor rămaşi, salarii
la fel
de mari ca şi cele din aşezările urbane nou constituite. Datorită
salariilor
mai mari, foştii ţărani capătă o poziţie socială mai importantă.
Vechile reguli
care se aplicau înainte structurilor sociale nu mai erau valabile.
Astfel că apare ideea cum că
migraţia forţei de munca din mediul rural în mediul urban este un rău,
şi că
acest rău trebuie oprit în orice chip, indiferent dacă starea ţăranului
ajuns
la oraş începea să se amelioreze. Tot în acea perioadă, apare imaginea
capitalismului ca o plagă socială, imaginea Angliei în literatura
acelui secol
fiind aceea a copiilor exploataţi şi subnutriţi, a muncitorului fără
casă, în
contrast cu mediul rural prezentat bucolic şi a muncilor câmpeneşti în
slujba
aristocraţiei protectoare. Această imagine este mai mult reclama negativă a
situaţiei de atunci, făcută de către aristocraţie. Însă acest atac la
adresa
capitalismului nu este fondat, deoarece rapoartele comisiilor desemnate
atunci
de guvernul britanic descriu situaţia exact invers: cei din mediul
rural aveau
condiţii mai proaste decât băştinaşii din India acelui secol, iar cei
din
mediul urban işi permiteau un nivel de trai echivalent cu cel al
micilor
nobili.
În prezent, într-o societate
capitalistă nu există o diferenţiere între posibilităţi, ci între
capacităţi,
astfel diferenţa dintre omul de mijloc şi cel bogat e mai mult
diferenţa dintre
un Ford şi un Cadillac, însă amandouă aceste maşini îndeplinind aceeaşi
funcţie, pe când în epoca precapitalistă omul din clasa de sus avea
tot, iar
cel din clasa de jos nu-şi putea permite nici măcar o pereche de
încălţăminte.
Autorul combate socialismul de tip
marxist, care promovează imaginea negativă a capitalismului, potrivit
căreia
muncitorul primea ca retribuţie a muncii prestate un salariu din
care-şi
permitea minimul de subzistenţă (legea de fier a salariilor). Această
teorie
este incorectă, deoarece atât Marx, cât şi socialiştii în general,
identifică
oamenii cu o cultură de microbi, ignorând celelalte tendinţe ale
acestuia, în
afara susţinerii sale materiale. Mises mai adaugă faptul că într-o
societate
capitalistă, individul în afara susţinerii sale materiale caută să se
implice
în activităţi care îi vor aduce profit, astfel prin capitalul investit
se
creşte nivelul de trai. Prosperitatea unei ţări este direct
proporţională cu
volumul de capital investit pe individ.
Un alt aspect al societăţii este
libertatea. Autorul compară formele de manifestare ale acesteia într-o
societate de tip capitalist şi socialist. Libertatea individuală este
inexistentă acolo unde nu există libertate economică, deoarece dacă
statul ar
deţine toată puterea economică, atunci el ar deţine şi suportul
material care
stă la baza libertăţii individului. Astfel prin economia dirijată se
pot
elimina formele de manifestare care au o concepţie diferită de cea a
statului.
În cadrul acestui stat omul nu este liber să-şi aleagă profesia, ci
este
dirijat astfel încât alegerea lui să corespundă planului stabilit de
guvern.
Într-o societate de tip capitalist, individul are dreptul să-şi
stabilească
profesia singur, singurul rege e cumpărătorul, iar preţul e stabilit
liber,
faţă de societatea socialistă unde preţul şi acţiunea în cadrul pieţei
sunt
fixate de guvern.
Se critică societatea de tip
capitalist şi anume tendinţa guvernului de a controla totul. Însă
datoria
guvernului nu este aceea de a stabili frumosul din artă sau utilitatea
lecturilor, stabilind anumite standarde (astfel în Germania lui Hitler
erau
considerate ca cea mai înaltă formă de artă frescele cu soldaţi, iar pe
timpul
comuniştilor muncitorii cu mâinile groase care clădeau comunismul,
restul
formelor fiind izolate, artiştii fiind 'reeducaţi').
Guvernul e un
guvern mai bun cu
cât se implică mai puţin pe piaţă. Rolul guvernului trebuie să fie mai
mult de
supraveghere a pieţei şi nu de influenţare a mecanismelor acesteia, de
a
proteja buna funcţionare a economiei împotriva fraudei şi violenţei
ivite din
interiorul său din exteriorul ei. În socialism, şi în comunism în
special,
statul controlează totul, individul trebuind pur şi simplu să se supună.
Societatea socialistă nu include
necunoscutul, nedeterminatul, ideile inovatoare nu-şi au locul acolo
unde totul
se datorează planificării, unde fiecare acţiune trebuie să fie
prevăzută de
guvern în marele său plan de conducere. Neexistând nedeterminatul,
într-o
astfel de societate nu va exista nici riscul, deci nici evoluţia pe
care o
implică un astfel de risc. În mare parte această involuţie a sistemului
se
datorează şi incapacităţii grupului conducător de a înţelege anumite
idei.
Astfel în orice problemă, indiferent de domeniul pe care-l vizează, nu
va
exista decat o singură instanţă care-i va determina sau nu utilitatea.
Posibilitatea înţelegerii unei idei e cu atât mai mică cu cât soarta
celor
cărora le este prezentată nu are nici o legătura cu materializarea ei.
În
societatea capitalistă, riscul işi are o mare contribuţie, deorece
există
răsplata care însoţeşte acest risc. Singura instanţă care poate
determina
utilitatea ideii este însăşi materializarea ideii în realitate, de aici
decurgând mulţimea de inovaţii tehnice prezente în mediul capitalist,
cât şi
evoluţia pe care o are o societate care adoptă un astfel de model.
1
Câştigul
banilor e principalul motor al inovaţiilor, încercărilor de a aduce
satisfacţie
consumatorului, o motivaţie mult mai puternică decât altruismul şi
renunţarea
la un salariu mai avantajos, doar pentru a avea o retribuţie egală cu
cea a
unei femei de serviciu.
O altă hiba a soceităţii
comunist-socialiste este că fără existenţa pieţei libere nu se poate
stabili
preţul resurselor şi a materiilor prime. Dar calculul economic este
imposibil
fără determinarea acestor preţuri. Comunismul însă iese din această
dilemă prin
preluarea preţurilor de pe piaţa capitalistă.
Într-o societate capitalistă
principalul pericol este inflaţia. Însă autorul arată ca această
inflaţie se
datorează tocmai intervenţiei statului în mecanismele pieţei. E acuzat
inervenţionismul ca principala cauză a ei. Astfel de la intervenţia
statului
într-un sector economic, sau mai bine spus a stabilirii de către stat a
unui
preţ maximal, acest control se propagă şi se amplifică în toate
celelate
sectoare şi pieţe, datorită dependenţelor dintre ele, până la stadiul
în care
guvernul ajunge să controleze preţul tuturor produselor. Autorul
reaminteşte
exemplul Germaniei înainte de al doile război mondial: statul stabilise
un preţ
maximal la lapte, producătorii de lapte atraşi de acest preţ işi cresc
producţia, această producţie necesită materii prime, ca de exemplu
furajele,
datorită cererii mari, apare penuria de furaje, statul este nevoit
astfel să
stabilească un preţ maximal la furaje, producătorii de furaje sunt
atraşi şi
tot asa se ajunge ca statul să controleze preţurile tuturor produselor.
Astfel
se ajunge ca, încercând să se rezolve o problemă să se genereze o
problemă mai
gravă decât prima. Odată cu acest control, preţurile fixate sunt mai
mari decât
valoarea lor reală, salariile nu cresc, se naşte inflaţia, şi odată cu
ea
raţionalizarea produselor, favoritismul, corupţia, etc.
Un principal element care determină
apariţia intervenţionismului este existenţa grupurilor de presiune
care-şi
urmăresc interesele lor şi ale părţii de populaţie pe care o reprezintă
în
detrimentul întregii populaţii, astfel încât statul plăteşte din banii
tuturor
contribuabililor pentru a aduce profit şi a menţine interesele numai
unei
anumite părţi, fără ca ceilalţi să beneficieze de pe urma acestei
intervenţii.
Tot datorită unei intervenţii a
statului în mecanismele pieţei se produce un dezechilibru:
protecţionismul.
Astfel acesta este principala cauză a naşterii cartelurilor,
monopolurilor,
care pot fixa un preţ în care să corespundă intereselor lor şi nu
intereselor
consumatorilor.
Protecţionismul şi intervenţionismul
deriva din concepţia că statul nu poate greşi, deciziile lui sunt
infailibile,
această concepţie reprezentând o relicvă a vremurilor istorice când
monarhul
era unsul lui Dumnezeu pe pământ, iar deciziile lui aveau într-o formă
mai
probată sau nu rădăcini divine.
O altă calitate a societăţii
capitaliste este promovarea investiţiilor. Astfel diferenţa dintre
salariul
unui muncitor din occident şi unul din ţările mai slab dezvoltate nu
işi
găseşte explicaţia în faptul că muncitorul este mai bun ci în faptul că
este
mai productiv prin mijoacele tehnice care-i sunt puse la dispoziţie
prin
investiţiile de capital făcute. Greşeala făcută de ţările cu sistem
economic
socialist a fost că au considerat investiţiile străine o formă de
exploatare a
resurselor proprii şi prin urmare au confiscat capitalul,neexistând
nici o
protecţie legală pentru investiţiile de capital. Nefiind capabili să-şi
asigure
capitalul necesar pentru investiţii şi alungând capitalul străin pasul
spre
colaps era foarte mic.
Protecţionismul taxelor vamale se
opune introducerii de capital extern, împiedicând astfel
industrializarea
rapidă a ţării în cazul lipsei capitalului autohton. Şi chiar dacă
muncitorii
din aceste ţări vor face greve pentru ca nivelul salariilor lor să se
ridice la
acelaşi nivel cu cel al confraţilor din ţările industrializate, aceste
greve nu
vor duce decât la un şomaj prelungit, deoarece nu vor exista baze reale
ale
măririi salariului.
În statul socialist-comunist
formarea capitalului autohton, atragerea capitalului extern sau mai
bine zis
orice formă de capital privat care nu e supusa planificării este
confiscată
fără a-i da posibiliatatea investirii în scopul iniţial.
Ludwig
von Mises propune în această carte un model de capitalism în care să nu
existe
lipsa posibilităţii, singurul responsabil în cazul existenţei
defavorizării
nefiind statul, vina purtând-o lipsa intenţiei individului de a se
afirma.
|