1
Notiunea de
moneda
Denumirea
de moneda,
prezenta in mai multe limbi, vine din timpul Imperiului Roman, urmare e
a
fatrului ca atelierul unde se confectionau piesele metelice fusese
instalat
alaturi de templul zeitei Moneta din
Roma.
Pe teritoriul tarii
noastre, i.C. ,
circulau monede de provenienta
greceasca. Prima emisiune proprie apartine Histriei, cu peste doua
milenii in
urma. La inceput, sefii uniunilor tribale geto-dacice au reprodus
monede
macedonene, iau mai tarziu in timpul domniei lui Burebista si Decebal,
se trece
la imitarea denarului roman republican de argint.
O
trasatura specifica a economiei de
piata consta in limitarea schimburilor directe de marfuri si servicii
(trocul)
si generalizarea utilizarii banilor.
In
conversatia de fiecare zi, termenul de bani este
utilizat pentru a insemna mai
multe lucruri foarte diferite. Unul dintre acestea este tocmai moneda, cand se pune intrebarea “Aveti
bani la d-voastra?” in realitate numai o mica proportie din valoarea in
dolari
a cumparaturilor, probabil in jur de 1% este platita cu ajutorul
monedei. Deci,
aceasta definitie populara a banilor este foarte ingusta pentru a fi
utilizata
in stiinta economica sau juridica.
Intr-o
alta definitie populara a banilor care este prea
larga, se trateaza banii ca sinonim al avutiei.
A spune ca “cineva are o multime de bani” inseamna ca acel cineva este
bogat
(avut).
Moneda
a contribuit substantial la patrimunoiul de valori al
omenirii in cursul mileniilor. Fiind in primul rand un instrument
social-economic, indispensabil oricarei economii, ea a reprezentat “o
institutie
istorica, a urmat si urmeaza evolutia societatii umane”.
Ascensiunea
sau declinul natiunilor a fost adesea marcata
profound de modurile de administrare a monedei, care s-a manifestat -
dupa caz
– ca factor al dezvoltarii ori ca obstacol in calea evolutiei,
avantajand ori
impiedicand, influenta sa asupra comutitatilor umane resfrangandu-se in
doua
chipuri, precum, simbolic a si fost creat: din avers si revers.
Aparitia
si circulatia monedei in stransa corelatie cu
economiile popoarelor au dus la afirmarea sa plenara, la asimilarea ei
de catre
diferitele colectivitati umane.
Utilizarea
sa la nivelul planetar a determinat abordarea
fenomenelor monetare de catre teoreticieni printr-o varietate
apreciabila de
explicatii, solutii si forme de exprimare, de cele mai multe ori vadit
contradictorii.
Controversele
asupra naturii si functiilor monedei persista
de secole si probabil ca acumularea progresiva a informatiilor prin
utilizarea
tehnicilor moderne de investigare va lansa noi ipoteze, teorii si
metode in acest
domeniu.
Din
complexitatea fenomenului monetar deriva si multitudinea
definitiilor date monedei, datorita cunoasterii variate sau
insuficiente a
genezei, manifestarilor si functiilor ei. Unele definitii exprima
particularitati ale monedei (actuale sau cele ce s-au pepetuat in
timp), altele
o considera ca fiind marfa ori pur si simplu o notiune abstracta.
Intr-o
definitie prin moneda este desemnat orice bun acceptat
ca instrument liberator de creditori sau vanzatori, un “bon” pentru
cumpararea
marfurilor. Intr-un alt punct de vedere se considera ca atunci “cand o
marfa
serveste continuu ca intermediar pentru schimburi indirecte, ea devine
moneda”.
Moneda,
in forma ei clasica de disc metalic cu o greutate
determinata, se utilizeaza ca mijloc de circulatie, de plata si
tezaurizare. Ea
reprezinta un instrument-etalon legal de plata pentru facilitarea
schimburilor,
pentru acumulari, fiind masuratorul general de valori care poarta girul
autoritatii emitente, statul, si care se bucura de incredere publica.
1
Functiile
monedei
Functiile
monedei au evoluat in timp odata cu
dezvoltarea productiei si schimbul de marfuri. La aparitie moneda a
servit ca
masura a valorii si mijloc de circulatie a marfurilor: incepand a fi
practicate
apoi vanzarile de credit si imprumutul de capital, ea dobandeste si
rolul de
mijloc de plata, pentru ca in cele din urma, odata cu crearea pietei
mondiale,
sa indeplineasca functia de bani universali, slujind in circulatia
internationala a valorilor materiale ca mijloc general de schimb.
·
Functia de
evaluare a
valorilor economice. Cu moneda se masoara valori materiale, se exprima
preturile, puterea de cumparare, creditul.
Cand
moneda este marfa, fiind turnata din metal pretios (aur,
argint) ea are o valoare intrinseca, pretuind prin sine insasi are o
putere de
cumparare corespunzatoare acestei valori. In acest caz, moneda cu
valoare
proprie serveste ca etalon direct pentru alte valori. Cand insa
reprezinta doar
un semn, un bon, ea are numai valoare corespunzatoare marfurilor ce pot
fi
achizitionate in schimbul ei. Si aceasta moneda are putere de
cumparare,
valoare deci, putand servi ca etalon pentru alte valori, dar este in
fapt numai
intermadiar intre marfuri. Cu moneda se exprima preturile care sunt
expresia
monetara a valorii.
·
Functia de
mijlocire a
schimburilor de bunuri si servicii prin intermediul operatiunilor de
vanzare-cumparare. Moneda mijloceste circulatia marfurilor, ea insasi
fiind o
marfa intermediara. Datorita dezvoltarii continue a economiei, moneda a
devenit
un instrument economic “par excellence”, utilitatea ei ca mijloc de
schimb
fiind primordiala in raport cu alte functii. Moneda a evoluat
neintrerupt cu
productia si schimbul de marfuri; prin schimb, produsele devin marfuri
a caror
circulatie este inlesnita de moneda. Marfurile, serviciile si moneda se
afla
intr-o relatie economica indisolubila.
·
Functia de
mijlocire a
platilor. Moneda dobandeste calitatea de moneda legala pentru ca
creditorul
este obligat sa primeasca moneda aflata in circulatie la data
lichidarii unei
datorii. Ea poate fi intrebuintata la efectuarea oricaror plati, de
catre
oricare dintre subiectele de drept, indiferent de categoria marfurilor
ori
serviciilor supuse acestui act commercial. Valoarea esentiala a monedei
rezida
in puterea ei de cumparare si de efectuare a platii.
·
Functia de
mijlocire a
creditului. Creditul reprezinta transmiterea temporara a unei puteri de
cumparare; el este un imprumut de moneda. Montesquieu afirma ca “banul
este un
semn al valorii si cui ii lipseste trebuie sa-l imprumute”. Creditul in
moneda
este cel mai generalizat. Fizic si functional, moneda este un document
de
credit pentru cel ce o primeste, cat si pentru cel ce o livreaza. Orice
moneda
este fiduciara, deci este bazata pe creditul care i se acorda. Moneda
serveste
ca mijloc de acordare a creditului.
·
Functia de
mijlocire a
economiilor. Disponibilitatile temporare ale populatiei se pot
valorifica prin
intermediul monedei. In acest mod, moneda transforma in capital, care
se poate
utiliza eficient in circulatia monetara.
·
Functia de
tezaurizare. Cu
ajutorul monedei se pot pastra si transfera valorile care se cer
mentinute in
timp pe o perioada indelungata. De asemenea, valorile pot trece de la
un
detinator la altul in modul cel mai eficient prin intermediul monedei.
Tezaurizarea se realizeaza in conditiile circulatiei banilor cu valoare
integrala (de aur) cand functia de mijloc de circulatie si de plata
este
indeplinita de catre monedele din metal obisnuit sau bancnote, acesti
bani
lipsiti de valoare intrinseca inlocuindu-i pe cei din metal pretios,
care sunt
transformati in lingouri, putand fi pastrati ori vanduti sub aceasta
forma,
dupa greutate, ca orice marfa.
·
Functia
sociala de distribuire si redistribuire a bunurilor si serviciilor. Produsul
social se distribuie cu ajutorul monedei celor care
au contribuit direct sau indirect la crearea lui. Moneda inlesneste o
buna
utilizare a factorilor de productie nationala, asigurand o repartitie
cat mai
justa a produsului social.
Aceste
functii ale monedei nu se cer indeplinite cu
necesitate, cumulativ, de catre o marfa pentru a fi considerata moneda.
Este
suficient ca ea sa indeplineasca o singura functie din cele amintite
pentru a
deveni moneda, daca este asimilata ca atare.
In
ultimii ani moneda exista tot mai rar prin
materialitatea ei, dar exista totdeauna prin functiile pe care le
indeplineste.
|