Globalizarea la nivel mondial si al Romaniei

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Globalizarea reprezinta procesul prin care distanta geografica devine un factor tot mai putin important in stabilirea ÅŸi dezvoltarea relatiilor transfrontaliere de natura economica, politica ÅŸi socioculturala . Retelele de relatii ÅŸi dependente dobindesc un potential tot mai mare de a deveni internationale ÅŸi mondiale...

GLOBALIZAREA  si CRESTEREA ECONOMICA DURABILA

            Globalizarea reprezinta procesul prin care distanta geografica devine un factor tot mai putin important in stabilirea şi dezvoltarea relatiilor transfrontaliere de natura economica, politica şi socioculturala . Retelele de relatii şi dependente dobindesc un potential tot mai mare de a deveni internationale şi mondiale.

Globalizarea apare definita diferit  in opinia unor analisti ai fenomenului. Astfel,  Schimnuitov considera “ dincolo de milioane de cuvinte folosite pentru a descrie globalizarea, avem datoria de a recunoaste ca ne aflam in fata unui colonialism modern …” ; Martin Allrow - “ globalizarea se refera la toate acele procese prin care popoarele lumii sun incorporate intr-o singura societate mondiala, societatea globala.”; Anthony Gidees -  “ globalizarea poate fi definita ca intensificarea relatiilor sociale in lumea intreaga care leaga intr-o asemenea masura localitatile indepartate, incit evenimentele care au loc sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile departare şi invers.“ ; Emanuel Richter - “globalizarea este reteaua globala care a adunat laolalta comunitati pe aceasta planeta, altadata dispersate şi izolate , intr-o dependenta mutuala şi o unitate ale unei singure lumi .“.

Globalizarea ofera oportunitati extinse pentru o dezvoltare reala la nivel global, dar se manifesta printr-un progres inegal pe regiuni . Unele tari devin din ce in ce mai integrate in economia mondiala, cu o viteza mult mai mare decit altele. Tarile care au reusit sa devina parte a sistemului unic global pe cale sa se contureze se bucura de cresteri economice mult mai insemnate şi de o reducere mult mai importanta a saraciei.

Pe de alta parte, trebuie precizat şi faptul ca in anii 1970 şi 1980, cind multe tari din America Latina şi Africa au urmat politici de orientare spre interior, dezvoltarea economica a acestora a stagnat sau s-a canalizat pe un trend descrescator şi s-au inregistrat cresteri impresionante ale saraciei cu valori ridicate ale inflatiei.

In momentul de fata, au loc mari transformari in privinta cresterii veniturilor  şi schimbarii politicilor. Incurajarea terendului este cel mai bun curs pentru promovarea cresterii economice, dezvoltarea şi reducerea saraciei. Totusi, crizele inregistrate de pietele emergente in anii 1990 au demonstrat ca oportunitatile asociate procesului de globalizare presupun şi riscuri provenite din miscarile volatile de capital, la care se adauga riscul de ordin social, economic şi de degragarea mediului inconjurator care sunt determinate de acentuarea saraciei.

            In patru domenii – ecologie, societate civila, identitate şi cunoastere – o evaluare a efectelor negative este contrabalansata de noi posibilitati de actiune. Globalizarea a contribuit la deteriorarea naturii şi secarea resurselor neguvernabile. Dar a creat şi posibilitatea unor campanii mondiale şi a oferit concepte şi metode, ca de exemplu, dezvoltarea durabila, recunoscute cvasiuniversal. Societatile civile au o mai putina eficienta in fata factorilor globali, ce nu pot fi trasi la raspundere, precum guvernele sau companiile ancorate in teritoriu, vizibile şi abordabile. Dar ele dovedesc o mare propensiune spre globalizare, pe care o folosesc in aspiratia la o societate civila globala deja emegenta.

Identitatea individului sau agrupului este amenintata de fluiditatea şi ritmul globalizarii. Dar exista şi orizontul nou al unei identitati din reflexivitatea oferita de sansele globalizarii. In sfirsit, cunoasterea este avantajata de fluxul de informatii, productia şi circulatia ei necontenita şi setea de cunostinte a civilizatiilor contemporane.

Din pacate, corul celor care sunt impotriva globalizarii devine din  ce in ce mai puternic. Globalizarea, afirma unii, creeaza o lume a invingatorilor şi a perdantilor. Globalizarea nu este in opinia tuturor un fel de panaceu, capabil sa videce toate bolile de care sufera planeta noastra. Din acest punct de vedere, euforia de care dau dovada unii nu se justifica intru totul. Mai mult decit atit, numerosi observatori ai vietii economice internationale considera ca ea este intretinuta in mod artificial tocmai de cei ce beneficiaza de pe urma ei şi mai putin de cei ce au inregistrat  pierderi sau au fost pur şi simplu marginalizati.

Un punct de vedere interesant cu privire la globalizare a fost exprimat de primul ministru al Malaeziei, dr. Mohathir Mohamad, la Conferinta Liderilor Lumii a Treia, care a avut loc la Kuala Lumpur in 24 iunie 1996. Caracterizind-o de la inceput ca un “ proces incontrolabil “ , dr. Mohamad a spus ca “ … tarile dezvoltate interpreteaza globalizarea ca o demolare a granitelor in calitaea lor de bariere in calea exploatarii. Drept rezultat, fiecare tara bogata sau saraca, ar trebui sa aiba acces la oricare alta tara, toate beneficiind. In realitate, globalizarea  lasa tarile aflate in curs de dezvoltare totalmente expuse şi in incapacitate de a se proteja.”. Concluzia desprinsa de primul ministru malaezian este nu numai pesimista, dar şi drastica.

Cu prilejul Conferintei  UNCTAD – IX tinuta la Midrand, Africa de Sud, citiva lideri ai tarilor aflate in curs de dezvoltare au descris modul cum globalizarea şi liberalizarea au inlaturat companiile locale din afaceri, marginalizind economiile lor. Totodata, ei au aratat cum liberalizarea comertului sau deschiderera economiilor lor marfurilor şi companiilor straine (urmind politicile impuse de institutiile creditoare precum Banca Mondiala şi FMI) au condus adesea la rezultate dezastruase .In acest cadru, presedintele Tanzaniei, Benjamin Mkapa, a subliniat ca tarile care au dat curs liberalizarii şi privatizarii sub indemnul Bancii Mondiale şi FMI au suferit imense costuri sociale (incluzind pierderea de locuri de munca, degradarea sanatatii şi educatiei), concomitent  cu instalarea unei “ mari instabilitati “. “ Deschiderea economiilor noastre – adauga el – constituie o mare problema, iar perspectivele integrarii tarilor noastre in economia globala sunt extrem de diminuate.” Mai mult decit atit, “ industriile afectate masiv de importuri, treptat sunt scoase din circuitul afacerilor. Aceasta echivaleaza cu o dezindustrializare a tarilor noastre.”

            Unul din cei mai aprigi critici ai globalizarii este David Korten, presedinte al People – Centered Development Forum cu sediul in New York, autor printre multe alte lucrari, şi al cartii “ When Corporations Rule the World “ ( tradusa in romana “ Corporatiile Conduc Lumea “ ). Acesta considera ca “ celor care suporta costurile disfuctionalitatilor sistemului li   s-a luat puterea de decizie şi sunt mentinuti intr-o stare de confuzie privind cauza nenorocirilor, de catre o mass - media dominata de corporatii…”. Aceasta ne reasigura in mod constant ca “ … globalizarea este atit un proces istoric inevitabil, cit şi un avantaj pentru specia umana. De fapt, toate acestea sunt mituri, propagate ca sa justifice lacomia dezmatata şi sa mascheze masura in care transformarea globala a institutiilor umane a devenit o consecinta a complicatelor, binefinantatelor şi deliberatelor interventii ale unei elite cu mijloace financiare care ii dau posibilitatea sa traiasca intr-o lume de iluzii, separat de restul omenirii  “.

            Criticii care nu menajeaza mersul contradictoriu al globalizarii considera ca “ in masura in care o schimbare structurala se naste din miscare şi tensiune, globalizarea detine un potential transformativ inalt “ şi ca “ telul unei deschideri istorice mai radicale este disponibil.”

            Trecind in revista doar o mica parte din opiniile pro şi contra globalizarii, este extrem de greu sa ne pronuntam transant spre care din cele doua tabere inclina balanta. Argumentele optimistilor sunt contracarate de cele ale pesimistilor, deocamdata, cu mult mai numerosi. Optimistii tin sa remarce faptul ca, in ultimii 50 de ani, speranta medie de viata a crescut pe glob de la 46 de ani la 66 de ani. Datorita progresului inregistrat in domeniul sanatatii, oamenii de stiinta prezic ca, spre sfirsitul secolului XXI, oamenii vor putea trai 200 de ani. Pe de alta parte, pesimistii atrag atentia ca, de aceste remarcabile cuceriri ale stiintei, se va bucura doar o mica parte de populatia Terrei. Pina acum, cel putin, ele nu s-au reflectat in cresterea bunastarii tututora.