Mercantilismului

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Josias Child va aduce rectificări teoriei lui Mun cu privire la „dobânzile ridicate”, contraargumentând că preÅ£ul banilor împrumutaÅ£i reprezintă sufletul comerÅ£ului, iar pentru o balanţă comercială activă este necesară reducerea dobânzii ÅŸi nu creÅŸterea ei, precum ÅŸi simplificarea operaÅ£iunilor comerciale pentru sporirea capitalului comercial...

1)    Evoluţia şi particularităţile naţionale ale mercantilismului

               Mercantilismul, ca doctrină economică, reprezintă prima reflectare teoretică a economiei de piaţă şi marchează începutul formării ştiinţei economice ca ştiinţă autonomă, cu un domeniu de cercetare.

               Termenul de „mercantilism” a căpătat semnificaţie pentru prima dată în mâinile lui Adam Smith. Din punct de vedere etimologic, acest termen provine din cuvintele ialieneşti: „mercato” care înseamnă piaţă şi „mercantile” care înseamnă ceva legat de câştigul bănesc. Ca doctrină economică, mercantilismul desemnează un ansamblu de idei economice şi de măsuri de politică economică, caracteristice pentru sec. XVI – începutul sec. XVIII, fiind subordonate ideii că bogăţia provine din comerţ şi sporirea ei depinde de sprijinul acordat de către stat comercianţilor. De dată recentă mercantilismul a fost denumit „heringul roşu al istoriografiei” şi „un balon teoretic gigantic”.

               Evoluţia mercantilismului:

               În secolele XV - XVII predominau încă valorile religioase şi concepţiile medievale ale primatului supranaturalului. În opoziţie şi în spirit renascentist, se formează o viziune a omului ce exaltă valorile absolute ale Statului, pe de alta parte, şi ale bogăţiei pe de altă parte. Mercantilismul apare astfel ca primul curent de gândire economică modernă. Marx îi numeşte „primii tălmaci ai lumii moderne”.

               Ca doctrină şi politică economică, mercantilismul cunoaşte trei etape: mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar (sec. XVI), mercantilismul matur sau sistemul balanţei comerciale (sec. XVII) şi mercantilismul târziu (sec. XVIII).

              1)Mercantilismul timpuriu:

               Mercantilismul secolului al XVI-lea este apreciat ca fiind „Mercantilismul timpuriu”. Primele probleme studiate de mercantilişti au fost cele monetare. Un prim aspect empiric al politicii mercantiliste exista în sec. XVI, fiind numit „bullionismul” spaniol, acesta nefiind explicat în nici o teorie economică. Conchistadorii spanioli aduceau metale preţioase din America în Spania şi de aici ele pătrundeau în alte ţări europene. Sursa de îmbogăţire şi dovada de îmbogăţire, după cum susţineau guvernele, era acumularea de aur şi argint. De la o vreme guvernele au interzis – mai ales în Spania – ieşirea metalelor preţioase, organizând sistemul balanţei contractelor (ţara „A” poate cumpăra de la ţara „B” numai atât cât ţara „B” cumpără de la ţara „A”.

                Atunci ne putem întreba dacă am putea afirma că în acest fel autorii spanioli au confundat banii cu bogăţia. Mai degrabă, tindem să credem că aceştia apreciau abundenţa monetară pentru că facilita producerea de bogăţie şi din această cauză au încercat să împiedice scurgerea banilor spanioli către alte state. Şi iată că în acest fel au apărut primele elemente ale teoriei cantitative a banilor, înţelegând ca unii economişti spanioli au avut anumite indicii ale influenţei cantitative de bani asupra preţurilor.

                Ca o concluzie putem spune că mercantilismul timpuriu urmărea, în principal, realizarea unei balanţe monetare active, fără a prezenta o gândire economică fundamentală, ci mai degrabă o lipsă de profunzime şi claritate a ideilor, dar o orientare predilectă spre acţiune, spre praxis-ul economic. Pentru această formă de mercantilism este caracteristică politica externă promovată de Spania, Portugalia, Anglia în sec. XVI. În plan teoretic, caracteristică este lucrarea lui William Stafford – „Analiza critică a unor plângeri ale compatrioţilor noştri”(1581).

                William Stanford sublinia faptul ca toţi reprezentanţii straturilor sociale se plâng de scumpire şi găsesc straniu ca ea s-a produs odată cu creşterea producţiei. Din cauza falsificării monedei rezultau următoarele: comercianţii străini vindeau mărfurile la preţuri nominale mai mari şi îi sileau pe comercianţii din ţară să ridice preţurile, iar pe lorzi să ridice arenzile. Cu reforma monetara nu se poate rezolva nimic deoarece, in definitiv mărfurile se plătesc tot cu mărfuri şi numai abundenta sau raritatea mărfurilor le poate scădea sau ridica preţurile. El considera ca o îndreptare nu poate veni decât printr-o politica comerciala cuminte, prin care să nu se lase nici una din materii sa treacă in străinătate, nici să se importe bunuri de lux, nici să se cumpere din străinătate mai mult decât se vindea. Pentru remedierea agriculturii şi îndreptarea situaţiei ţărănimii trebuie să se instituie impozite mai mari pe terenurile destinate păşunatului şi mai mici pe cele destinate aratului şi nu în ultimul rând liberalizarea exportului de cereale.

2)Mercantilismul matur:

             Mercantilismul secolului al XVII-lea este considerat „matur”, politica mercantilistă depăşind teoria cantitativă a banilor. Deşi s-au depreciat, metalele preţioase şi-au menţinut statutul de mărfuri privilegiate o lunga perioadă de timp, crezându-se că abundenţa lor facilitează creditele şi afacerile, permiţând o dezvoltare mai rapidă a producţiei. Pe scurt mercantilismul matur cerea impulsionarea comerţului exterior astfel încât suma de bani intrată să fie mai mare decât cea ieşită. Principalele lucrări ale mercantilismului matur sunt: „Scurt tratat despre cauzele care pot duce la abundenţe de aur şi argint” – Antonio Serra ; „Tratat de economie politică” – Antoine de Montchrestien; „Expunere despre comerţul Angliei cu Indiile Orientale”- Thomas Mun; „Bogăţiile Angliei din comerţul exterior” – Thomas Mun.

             Treptat, mercantilismul s-a aşezat pe noi fundamente teoretice, transformându-se în doctrină productivă. Prima dovadă în acest sens a fost tratatul de economie politică a lui Antoine de Montchrestien în care se spunea următoarele: „ Nu abundenţa de aur şi argint, cantitatea de perle şi diamante face statele mai bogate şi opulente, ci bunurile necesare vieţii. Este adevărat că noi am devenit mai abundenţi în aur şi argint decât părinţii noştri, dar nu mai înstăriţi sau mai bogaţi”. De aici tragem concluzia că bogăţia este masa produselor consumabile şi o ţară este mai bogată cu cât produce mai multe.

                                              Particularităţi naţionale:

        a) Mercantilismul comercial englez este reflectat, în special în lucrarea lui Thomas Mun intitulată „Tezaurul Angliei în comerţul exterior sau balanţa comerţului exterior”.În această carte el tratează chestiuni monetare şi comerţul exterior. Cartea conţine teoria clasica a balanţei comerciale,susţinând că balanţa comerţului nu se reduce doar la compararea importurilor şi exporturilor, ci adăugarea la contul exportului a profitului comercianţilor, iar la contul importului trebuie să se considere doar preţurile de vânzare în Anglia, scăzându-se taxele de vamă şi accizele. În afară de acestea mai trebuie adăugate la pasiv sumele cheltuite în străinătate şi câştigurile realizate de comercianţii străini în Anglia, iar la activ trebuie ţinut cont de cheltuielile făcute de străini în Anglia şi de veniturile comercianţilor englezi în străinătate. Thomas Mun lărgeste balanţa comercială la o balanţă de plăţi.  Moneda este analizată în strânsă legătură cu comerţul: banul ajută comerţul, iar comerţul sporeşte bogăţia în bani. În noţiunea bogăţie autorul distinge trei componente: averea naturală, averea artificială şi averea mobilă. Mun recomandă statului stabilirea artificială a sistemelor de dobânzi, menţinerea şi promovarea unor dobânzi ridicate pentru formarea capitalurilor pentru a putea dezvolta producţia.              

             Josias Child va aduce rectificări teoriei lui Mun cu privire la „dobânzile ridicate”, contraargumentând că preţul banilor împrumutaţi reprezintă sufletul comerţului, iar pentru o balanţă comercială activă este necesară reducerea dobânzii şi nu creşterea ei, precum şi simplificarea operaţiunilor comerciale pentru sporirea capitalului comercial.

             Un alt mercantilist cu un rol foarte important a fost  Gresham Sir Thomas care a operat pe piaţa schimburilor pentru a micşora fluctuaţiile cauzate de neplata împrumuturilor sau a dobânzilor. El a înţeles puterea pe care o avea guvernul în modificarea ratei de schimb şi chiar a sugerat crearea unui bilanţ echilibrat de schimb. Gresham a fost cel care a sfătuit-o pe regina Elisabeta I să bată monedă cu un conţinut de metal inferior. Acestea au determinat mai târziu asocierea numelui lui cu principiul monetar cunoscut sub numele de „legea lui Gresham”, care poate fi rezumată în fraza „moneda rea alungă din circulaţie moneda bună”

.

         b) Mercantilismul industrialist francez (colbertismul) este axat pe ideea dezvoltării industriei franceze pentru creşterea competitivităţii ei pe plan extern prin tarif vamal protecţionist viguros. Colbertismul va face apel la stat pentru a sprijini dezvoltarea manufacturilor, valorificarea bogăţiilor ţării prin munca locuitorilor săi. Jean Baptiste Colbert, ministru de finanţe al Franţei în perioada 1661 – 1683, a devenit celebru pentru dorinţa sa de a face ordine în domeniul financiar şi monetar. Pe plan intern a practicat intervenţia masivă a statului pentru a edifica şi întări industria cât şi pentru a reglementa activitatea economică. Stabileşte raportul argint/aur la 15/1 şi trece corporaţiile şi fabricile în subordinea regelui. Pe plan extern a impus restrângerea importurilor şi stimularea exporturilor,mai ales a produselor manufacturate, impunând prime de export, cu scopul de a realiza o balanţa comercială activă. Mercantilismul francez prezintă paradoxul de a fi mai puţin bogat în teoreticieni decât cel britanic, dar are meritul de a fi pus în practica sa probleme fundamentale ale Economiei Politice cum ar fi: de unde vine bogăţia naţională sau care este producţia cea mai avantajoasă pentru societate. Răspunsul a fost aproape unanim: INDUSTRIA, pentru dezvoltarea căreia s-au făcut numeroase investiţii şi reforme.

           c) Cameralismul german are ca principiu tutela statului, iar tendinţele populaţioniste îi sunt specifice. Mercantiliştii germanii au militat pentru dezvoltarea producţiei industriale şi agricole, a comerţului şi pentru creşterea populaţiei. Datorită faptului că Germania medievală era fărâmiţată în numeroase state mărunte şi izolate, viaţa şi ştiinţa economică nu a putut ajunge la nivelul celei engleze sau franceze. O altă trăsătură a fost politica de sporire a producţiei agricole, vizând îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu produse agro-alimentare.  Politica mercantilistă germană s-a inspirat din politica orăşenească, organizând în mod unitar corporaţiile, viaţa oraşelor şi economia naţională, având în vedere interesele principilor care erau interese fiscale. Transformarea statului feudal într-unul modern, absolutist, a reclamat perfecţionarea aparatului fiscal şi formarea unui corp de funcţionari bine instruit şi bine articulat.

            Germanii au adoptat politica economică a Franţei, implicit principiile mercantiliste. Mercantiliştii germani considerau banii cel mai important factor de producţie şi ajutor al circulaţiei şi n-au văzut în ei întruchiparea bogăţiei, precum s-a întâmplat în cazul celorlalte popoare. Grija lor permanentă a fost stimularea producţiei, mai ales a agriculturii, dar şi a industriei. Principalii reprezentanţi au fost: J.H.G. von Juste, J. von Sonnenfels şi Kaspar Klock.

             În concluzie putem spune că mercantilismul matur priveşte balanţa plăţilor externe de pe poziţiile capitalismului. Înţelegând că „banii nasc pui”, mercantiliştii au apreciat că banii nu trebuie să staţioneze,ci, să se afle mereu într-o mişcare continuă. Ei trebuie aruncaţi mereu în circulaţie pentru a se întoarce mai mulţi.

                  3)Mercantilismul târziu:

                  Mercantilismul târziu apare în sec. XVIII, fiind caracteristic Angliei şi marchează trecerea spre liberalismul economic. Autorii englezi au început să susţină mecanismele economiei de piaţă, ei pronunţându-se pentru o reglementare mai redusă a economiei de către stat, ca şi pentru reducerea importanţei asociaţiilor meseriaşilor. Începând cu sec. al XVIII-lea cercetările economice au căpătat noi caracteristici cum ar fi: tendinţa unor soluţii mai liberale în organizarea economică a naţiunilor, problemele referitoare la bani şi la rata dobânzii devin mai importante, iar studiile economice devin mai analitice.

                   Reprezentanţi principali au fost: William Petty şi Richard Cantillon. William Petty fost un economist şi statistician a cărui contribuţie principală la economia politică a fost a fost lucrarea „Tratat asupra impozitelor şi contribuţiilor” în care analizează rolul statului în economie şi teoria valorii muncii. El considera, spre deosebire de liberalii de după Adam Smith că, menţinerea unui nivel înalt al angajării prin politici monetare şi fiscale şi prin lucrări publice, este o datorie a statului. Tot în această lucrare argumentează că munca necesară pentru producţie reprezintă principala determinantă a valorii de schimb.

                   Richard Cantillon devine cunoscut şi faimos prin lucrarea sa „Eseu asupra naturii comerţului în general”. Această lucrare este descoperită în urma unui incendiu în care Cantillon îşi pierde viaţa. Această lucrare conţine o teorie a salariului relativ care a fost folosită de Adam Smith. De asemenea mai cuprinde şi propria teorie asupra salariilor, preţurilor şi dobânzii; circulaţia banilor, rolul metalelor preţioase în economia naţională şi alte subiecte.

                   În încheiere putem trage o concluzie şi anume aceea că mercantilismul este produsul unui spirit nou manifestat în epocă. Acesta este caracterizat prin predominanţa preocupărilor economice, adică a celor ce fac din câştig un scop, faţă de austeritatea celor morale, politice şi filozofice, predominanţa bogăţiei mobiliare faţă de cea naturală imobiliară tradiţională, a economiei monetare faţă de cea naturală, a manifestărilor individualiste faţă de cele de tip comunitar şi susţinut de afluxul metalelor preţioase din Lumea Nouă şi a profiturilor din comerţul cu ţările „de peste mări”, în special din Indii.