1
Limitele
recunoasterii
1. Procedurile secundare
Recunoasterea
procedurii principale nu īmpiedica deschiderea unei
proceduri secundare de
catre o instanta a unui alt stat, pe
teritoriul caruia
debitorul are un sediu
(art.16 alin. 2 din Regulament).
Potrivit art. 17 alin.1 din
Regulament, hotarīrea
de deschidere a procedurii principale produce, fara īndeplinirea
vreunei
formalitati suplimentare, īn orice lat stat, efectele prevazute de
legea
statului de deschidere, īnsa numai daca īn acel stat nu este deschisa o
procedura secundara. Daca o altfel de procedura este deschisa, segea
statului
de deschidere va fi cea care va guverba efectele procedurii, iar
bunurile
situate pe teritoriul acelui stat vor fi administrate īn cadrul
procedurii secundare.
Prin urmare
deschiderea unei proceduri secundare este o limita a
caracterului universal
al efectelor procedurii principale. Cu toate
acestea, caractetul universal al procedurii principale ramāne evident
īn
atributiile de coordonare a procedurilor secundare care revin
reprezentantului
acestei proceduri.
2. Ordinea publica de
drept international privat
Īn raport cu prevederile Conventiei de la Bruxelles, Regulamentul
1346/2002
limiteaza aria ipotezelor īn
care recunoasterea unei proceduri de insolventa deschise īn alt stat
sau
executarea unei hotarāri adoptate īn cadrul unei astfel de proceduri
sau īn
legatura directa cu acesta va putea fi refuzata.
Regulamentul
1346/2002 prevede, in acest sens, in mod expres, īn art. 25 ca art. 34
alin. 2 din Conventia de la Bruxelles
nu este
aplicabil.
Acest text facea
trimitere, dupa cum stim, la art. 27, art. 28 din Conventie
(actualmente art.
34 si 35 din Regulamentul nr. 44/2001) care
prevedeau un
numar destul de mare de
situatii īn care se putea pronunta un astfel de refuz. Din acest punct
de
vedere Regulamentul nr. 1346/2002
contine un numar
mult mai restrāns de
astfel de cazuri.Astfel,potrivit art. 26
din Regulamentul
1346/2002, recunoasterea unei proceduri de
insolventa
deschise īn alt stat
sau executarea unei hotarīri adoptate īn cadrul
unei astfel de proceduri sau īn legatura directa cu aceasta va putea fi
refuzata daca recunoasterea sau executarea ar contraveni īn mod
manifest
ordinii publice de drept international privat, īn special principiilor
generale
ori drepturilor si libertatilor fundamentale prevazute de Constitutie.
In doctrina Dreptului
international privat ordinea publica
este definite ca fiind o „clauza
generala” care opereaza pentru a exclude producerea anumitor efecte
īntr-un
sistem national de drept. Cu
toate ca ordiea puiblica este un concept cu continut variabil, īn
functie de
coordonatele de timp si spatiu īn care este plasat, ea include, de
regula,
principiile generale si drepturile si libertatile fundamentale
prevazute de
Constitutia fiecarui stat, in parte.
In ceea ce le priveste procedurile de insolventa au pus, in mod
continuu
aspecte legate de ordinea publica, chiar īntre statele membre ale U.E.,
īn special
sub doua aspecte.-
1
- in primul rīnd,
aceste proceduri implica aproape īntotdeauna o
reducere a drepturilor creditorilor, deci o pierdere suferita de
acestia īn alt
stat.
- in al doilea rīnd,
influenta si participarea la aceste proceduri
īn care drepturile creditprilor pot fi diminuate fara consimtamāntul
lor
individual sunt īn mod distinct reglementate īn dreptul national al
diferitelor state.
Din aceste
considerente Regulamentul prevede dispozitii speciale privind
informarea
creditorilor si oferirea oportunitatii de a lua parte la procedura
(spre ex.
art. 40 din Regulament). Pe
de alta parte, normele conflictuale si posibilitatea deschiderii unei
proceduri
secundare ofera suficienta protectie pentru drepturile creditorilor
īntr-un alt
stat.
3.
Neconcordanta prevederilor Regulementului cu Conventiile
internationale
Neconcordanta dispozitiilor Regulamentului cu Conventiile
internationale
la care fiecare stat este
parte poate fi considerata o exceptie, atfel, art. 44 pct.3 din
Regulament
precizeaza expres ca dispozitiile acestuia nu sunt aplicabile, īn orice
stat
membru, īn masura īn care exista neconcordanta īntre acestea si
obligatiile īn
materie de faliment izvorīnd dintr-o conventie īncheiata anterior
intrarii sale
īn vigoare de acest stat cu unul sau mai multe state terte.
4. Alte
cazuri de limitare a recunoasterii a procedurii
a) Pentru a se evita
invocarea „ordinii publice”,
Regulamentul (art. 25 alin.3)
prevede īn mod expres doua reguli si anume :
- instantele nu
sunt obligate sa
recunoasca sau sa execute hotarārile
care ar avea
drept efect limitarea
libertatii individuale sau a secretului
corespondentei
ceea ce denota existenta
unei limite a recunoasterii.
- recunoasterea
automata se aplica si īn
cazul īn care debitorul, din
cauza calitatii
sale, nu poate fi supus
unei proceduri de insolventa īn celelalte state, pe cale de consecinta.
nici un
stat nu va putea invoca „ordinea publica” pentru a refuza recunoasterea
sau
executarea unei hotarāri pe motiv ca o anumita calitate a debitorului
(spre
ex., necomerciant) nu permite deschiderea unei proceduri īmpotriva sa
pe
teritoriul saualitatea debitorului nu poate fi o limita a
recunoasterii.
b) Regulamentul nu precizeaza daca īn sfera notiunii de „ordine
publica de
drept international privat ” sunt incluse si normele care reglementeaza
competenta
exclusiva a instantelor judecatoresti ale unui anumit stat. Īnsa
instanta īn
care este invocata recunoasterea sau punerea īn executare a hotarārii
de
deschidere a procedurii nu va fi īndrituita sa statueze asupra
competentei
nationale a instantei care a pronuntat aceasta hotarāre, ci doar sa
aprecieze
daca este vorba despre o instanta competenta īn sensul art. 3 din
Regulament
(care atribuie competenta internationala instantei statului īn care
debitorul
are centrul pricipalelor sale interese sau cel putin un sediu). Prin
urmare, consideram
ca numai nerespectarea competentei internationale ar putea fi invocata
īn
scopul refuzului recunoasterii unei proceduri, nu si a
celei nationale
(dupa cum cum argumenteaza
Diana Ungureanu ) cu precizarea carecunoasterea numirii
reprezentantului
procedurii si a atributiilor sale ar putea fi refuzata daca acesta nu
prezinta
proba desemnarii sale ,in conformitate cu dispozitiile art. 19 din
Regulament.
|