Prorogarea de competenta

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Al doilea caz de conexitate este impus de legatura dintre cele doua sau mai multe infractiuni, savarsjte dupa o prealabila Intelegere intre infractori. Nu are relevanta daca infractiunile sunt de acela§i fel sau diferite (inculpatii A, B si C, fara ocupatie, s-au inteles sa racoleze, din mai multe localitati, persoane de sex feminine pe care, sub pretextul angajarii la munca in strainatate, le-au determinat sa accepte sa fie duse in Spania si Italia

Prorogarea de competenta

1. Notiune si cazuri

         Pentru buna desfasurare a procesului penal, legiuitorul a avut în vedere, pe langa

reglementarea normelor privitoare la competenta organelor judiciare, si situatiile în care -

pentru înfaptuirea în bune conditii a justitiei penale - se impun unele devieri sau derogari de la aceste norme obisnuite.

         Aceste devieri sunt impuse, de regula, de împrejurarea ca între cauzele ce se afla în acelasi timp în fata unor instance de judecata diferite, exista asemenea legaturi, meat reunirea si judecarea lor simultana de catre aceeasi instanta apare ca o necesitate stringenta.

         Prorogarea de competenta consta, asadar, în extinderea competentei unui organ judiciar si asupra unor infractiuni sau persoane care nu îi sunt date spre urmarire ori judecare potrivit normelor obisnuite de competenta.

         Codul de procedura penala nu utilizeaza, în mod expres termenul de ,,prorogare": însa reglementeaza cazurile în care prorogarea de competenta poate avea loc. in materie penala nu este admisa prorogarea conventionala.

         Prorogarea competentei poate avea loc numai in favoarea unei instante de acelasi grad sau unei instante superioare in grad si niciodata in favoarea unei instante inferioare în grad.

         Dintre cazurile în care se impune prorogarea competentei, cel mai obisnuit este cei

determinat de conexitatea sau indivizibiiitatea cauzelor.

         Alte cazuri de prorogare sunt determinate de schimbarea încadrarii juridice a faptei, de schimbarea calificarii faptei dedusa judecatii, de solutionarea unor chestiuni prealabile (cand instanta penala trebuie sa solutioneze chestiuni extrapenale - civile, financiare etc.), in materia stramuta'rii judecarii cauzelor.

2. Indivizibilitatea

         Indivizibilitatea se caracterizeaza prin existenta unei singure infractiuni (unitate de

infractiune), care fie este savarsita de o pluralitate de persoane (participatie), fie este compusa dintr-o pluralitate de acte (infractiune continuata etc.) sau prin existenta unei singure actiuni (unitate de actiune) care a generat o pluralitate de infractiuni (concurs ideal) .

         In limbajul dreptului penal, vom avea, asadar, indivizibilitate in cazul participantilor

care savarsesc o singura infractiune, în cazul infractiunii continuate si în cazul concursului ideal de infractiuni.

         Indivizibiiitatea poate fi definite, asadar, ca fiind situatia juridica a unei cauze penale  formeaza totusi, prin natura sa ori prin vointa legii, o unitate ce impune judecarea lor simultana de catre aceeasi instanta.

         Potrivit art. 33 C.proc.pen,, cazuriie de indivizibilitate sunt urmatoarele:

a) cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane (este vorba de participate penala, cand doi sau rnai multi faptuitori au participat, în calitate de coautori, instigatori sau complici, la savarsirea aceleiasj infractiuni; judecarea ior simultana la aceeasi instanta se impune pentru evitarea pronuntarii unor hotarari contradictorii);

b) cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act (este cazul

concursului ideal de infractiuni; judecarea de catre aceeasi instanta se impune

data fiind legatura dintre infractiunile provenite dintr-o actiune unica);

c) în cazul infractiunii continuate sau în orice alte cazuri cand doua sau mai multe acte

materiale alcatuiesc o singura infractiune (acest caz de indivizibilitate se refera la

infractiunea continuata, complexa si de obicei; situatia de indivizibilitate este data

de faptul ca actele componente ale infractiunii nu pot fi judecate separat, acestea

constituind o unitate legala de infractiune).

3. Conexitatea

         Conexitatea este situatia juridica caracterizata prin faptul ca între doua sau mai multe infractiuni exista o legatura care impune judecarea lor simultana la aceeasi instanta.

         In doctrina''. se face distinctie tntre conexitatea subiectiva - in cazul in care legatura dintre infractiuni se face prin mijlocirea infractorului care le-a savarsit - si ccnexitatea obiectiva - legatura este data de imprejurari care se refera la locul. timpul. modul de savarsire a infractiunilor.

         Codu! de procedura penala prevede, expres, trei cazuri de conexitate si un ultim caz. cu un caracter mai general, in care orice alta legatura dintre cauze poate ,impune reunirea acestora pentru o mai buna înfaptuire a justitiei.

         Exista conexitate, potrivit art. 34 C.proc.pen.; in urmatoarele cazuri:

a; cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsjte prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane impreuna, in acelasi timp s.i in aceiasi loc; o b. cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsjte in timp ori in loc diferit. dupa o prealabila intelegere intre infractori; cand o infractiune este savarsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savarsita pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a faptuitorului ;

c) cane înntre doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cause care se irnpune pentru o buna infaptuire a justitiei. Privitor la primul caz de conexitate, existenta acestei forme de conexitate este data de legatura de timp si de loc intre infractiunile savarsite (inculpatii A, B si C patrund intr-o banca, unde A asigura paza, B distruge sistemul de alarma, incuietorile si seiful bancar de unde sustrage banii, iar C ucide prin impuscare agentul de paza, aparut in ultimul moment, iar apoi, vatama grav, intr-un accident de circulatie, integritatea corporala unui lucrator de politie pornit in urmarirea celor trei care s-au indepartat in graba cu un autoturism condus de C).

         Al doilea caz de conexitate este impus de legatura dintre cele doua sau mai multe

infractiuni, savarsjte dupa o prealabila Intelegere intre infractori. Nu are relevanta daca

infractiunile sunt de acela§i fel sau diferite (inculpatii A, B si C, fara ocupatie, s-au inteles sa racoleze, din mai multe localitati, persoane de sex feminine pe care, sub pretextul angajarii la munca in strainatate, le-au determinat sa accepte sa fie duse in Spania si Italia, unde, apoi, le-au sechestrat si le au obigat sa practice cesetoria si prostitutia sub o identitate falsa

         Caracteristic pentru cel de-al treilea caz de conexitate este legatura dintre infractiuneamij! oc sj infractiunea a carei savarsire a fost sprijinita, inlesnita sau ascunsa on ai carei faptuitor a fost ajutat sa se sustraga de la consecintele penale ale faptei sale".

         Existenta infractiunii ulterioare este conditional, esential, de existenta infractiunii

anterioare. Astfel, de exemplu, nu poate exista uz de fals, fara preexistenta unei infractiuni de fals ori în cazul infractiunilor de înselaciune realizate prin falsificarea prealabila a unor acte.

         Ultimul caz de conexitate are o aplicatie subsidiara în raport de celelalte cazuri de conexitate, în sensul ca va opera numai in ipoteza în care nu exista nici una din ipotezele de la lit. a-c al art. 34 C.proc.pen. Insa nu orice legatura între doua sau mai multe infractiuni constituie un caz de conexitate, ci numai aceea care impune reunirea cauzelor ,,pentru o buna infaptuire a justitie..Asemenea situatii se întalnesc la infractiunile între care, întamplator s-au ivit legaturi care fac necesara urmarirea si judecarea lor împreuna, pentru a se asigura o mai buna administrare a probelor si o solutionare operative si eficienta.

4. Efectele starii de conexitate sau indivizibilitate

Conexitatea sau indivizibilitatea între doua sau mai multe cauze produce doua efecte

principale:

A) reunirea cauzelor în fata aceleiasi instante;

B) prorogarea competentei în favoarea acestei instante.

A) Reunirea cauzelor

         In vederea unei judecari simultane, de catre aceeasi instanta si a evitarii pronuntarii unor hotarari contradictorii, legiuitorul a prevazut reunirea cauzelor conexe sau indivizibile.

         Reunirea cauzelor la aceeasi instanta poate avea loc în cursul judecarii in prima

instanta, în apel sau la instanta de recurs.

         Privitor la reunirea cauzelor în fata judecatii în prima instanta, art. 32 C.proc.pen.

prevede ca, în caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanta, daca are loc în acelasj timp pentru toate faptele sj pentru toti faptuitorii, se efectueaza de aceeasi instanta.

         Rezulta ca reunirea cauzelor este posibila numai în cazul în care cauze. conexe sau indivizibile se afla în aceeasi faza procesuala (a judecatii în prima instanta), neavand relevanta stadiul de judecata în care se gasesc (reunirea poate avea loc sj cu ocazia deliberarii).

         Reunirea cauzelor este posibila si la instantele de apel sau de recurs, daca sunt

îndeplinite doua conditii:

- instantele sa fie de acelasj grad

- cauzele sa se afle în acelasi stadiu de judecata De la regula enuntata mai sus, face

exceptie cazul de indivizibilitate, prevazut de art. 33 lit.c C.proc.pen., cand cauzele trebuie sa fie reunite intotdeauna fara a avea importanta faza procesuala sau stadiul de judecata în care se afla.

B) Prorogarea competentei

         In caz de indivizibilitate sau conexitate, are loc, de regula, si o prorogare a

competentei in favoarea instantei la care se reunesc cauzele (instanta principala).

         Prin prorogarea competentei, instantei principale i se confera - datorita

conexitatii sau indivizibilitatii dintre cauze - dreptui de a solutiona si cauze penale care în mod obisnuit sunt de competenta altei instante. Instanta competenta, prin prorogare, se stabiieste dupa urmatoarele reguli (art. 35 C.proc.pen.):

a) daca competenta in raport cu difenti faptuitori ori diferitele fapte apartine, potrivit iegii, mai multor instante de grad egal, si de aceeasj categorie (instantele civile sau miiitare), competenta de a judeca toate faptele si pe toti faptuitorii revine instantei mai mtai

sesizate. Regula se intemeiaza pe prezumtia ca instanta care a fost mai intai sesizata este cea mai avansata in desfa§urarea procedurii judiciare (criteriui prioritatii cronologice).

         b) daca competenta dupa natura faptelor sau dupa caiitatea persoanelor

apartine unor instante de grad diferit (si de aceeasi categorie), competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare în grad. Criteriui pe baza caruia se stabileste competenta este cel al prioritatii ierarhice, fiind unanim adoptat in toate legislatiile procesual penaie.

c) daca competenta in raport cu diferitii faptuitori sau diferitele fapte apartine,

potrivit iegii, unor instante de acelasi grad, dar de categorii diferite (judecatorie si

tribunal rnilitar), prorogarea de competenta se face in favoarea instantei miiitare

(criteriul prioritatii functionate).

         Daca instanta civila este superioara in grad instant,ei miiitare (tribunal - tribunal

militar), competenta revine instantei miiitare echivalente in grad cu instanta civila (in

acest caz tribunaluiui militar tentorial).

         Daca instanta civila superioara este Inalta Curte de Casatie si Justitie,

competenta revine acesteia. instanta careia i-a revenit competenta, ca urmare a prorogarii de competenta, va ramane competenta sa judece chiar daca pentru fapta sau faptuitorul care a determinat competenta acelei instante, s-a dispus incetarea procesului penal ori sa pronuntat achitarea.

         Infractiunile de tainuire, favorizarea infractorului si nedenuntarea unor

infractiuni sunt de competenta instantei care judeca infractiunea la care acestea se

refera.

5. Procedura de reunire a cauzelor

.Reuni.rea cauzelor conexe sau indivizibile se hotaraste, din oficiu, la cererea

I parti.or sau a procurorului, de catre instanta careia ii revine competenta de

judecata, prin prorogare (instanta la care sunt reunite cauzele, daca acestea se afla

in aceeasi faza si etapa procesuala).

         Exista doua modalitati de reunire:

a) în cazul In care urmarirea penala a fost efectuata de acelasi organ, in acelasi timp, pentru toate infractiunile si toti participanti, procurorul va sesiza cu rechizitor instanta competenta sa judece cauza în Intregime;

b) în cazul m care urmarirea penala a fost efectuata de catre organe diferite si 'in perioade de timp diferite, iar sesizarea prin rechizitor s-a facut la mai multe instante, reunirea cauzelor la instanta competenta prin prorogare este obligatorie, daca judecata in prima instanta are loc in acelasi timp.

         In situatia In care judecata privind infractiuni conexe sau indivizibile are loc la instante de apel sau de recurs diferite ori, pentru uneie infractiuni, la prima instanta si pentru altele ia instanta de apel sau de recurs, ori privitor la unele infractiuni s-a pronuntat o solutie definitiva, cauzele se reunesc, dupa alte reguli, prevazute In art. 37 C.pr.pen, Cauzele privind infractiuni conexe sau indivizibile afisate In curs de judecata, In fata nor instante de apel sau de recurs de aceiasi grad, si In acelasi stadiu de judecata, se reunesc prin prorogare, în mod obligatoriu, la instanta competenta.

         In mod obligatoriu, reunirea cauzelor este obligatorie si In cazul de indivizibilitate

prevazut de art. 33 lit. c C.pr.pen., respectiv In cazul infractiuni! continuate sau In orice alte situatii cand doua sau mai multe acte materiate alcatuiesc o singura infractiuns.ln ipoteza In care, privitor la unele din actele care intra In continutul aceieiasi infractiuni, s-a pronuntet, anterior, o hotarare definitiva, instanta reuneste cauza cu aceea In care s-a dat hotararea definitiva si pronunla o noua hotarare, In raport cu toate actele care intra In continutul infractiunii, desfiintand hotarare anterioara. In ceea ce priveste actele mdeplinite si masurile dispuse de celeialte instante, instanta principala ie poate mentine sau poate dispune, motivat, completarea, refacerea sau chiar

infirmarea ior.

         Nesocotirea obligativitatii reunirii cauzelor este sanctionata cu nulitatea absoluta cand

prorogarea se refera la competenta materials si personala, si cu nulitatea relativa cand

prorogarea se refera la competenta teritoriala.

6. Disjungerea cauzelor

         Disjungerea reprezinta operatia de separare a cauzelor reunite la aceeasi instanta, în vederea unei bune desfasurari a procesului penal. Potrivit art. 38 C.proc.pen., In cazul de indivizibilitate prevazut In art. 33 lit. A C.proc.pen., precum si In toate cazurile de conexitate, instanta poate dispune In interesui unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau infractiuni sa se faca separat.

         Privitor la întelesul expresiei Jn interesul unei bune judecati, folosita de legiuitor, în

doctrina s-a aratat ca ea poate fi determinata de necesitatea de a solutiona uneie cauze, fara întarzieri inutile, fara a face sa depinda, în mod injust, situatia unor subiecti procesuali de situatia altor subiecti sau solutionarea unei cauze de rezolvarea altei cauze care face obiectui aceluiasi proces penal.

         Ca urmare a disjungerii, va avea loc judecarea separata, în sensul ca instanta principala judeca ea însasi, în cadrul aceluiasi proces, pe infractorii sau infractiunile care au facut obiectui disjungerii, numai ca solutionarea problemelor privind pe acesti infractori sau aceste infractiuni are loc într-o alta sedinta si la o data ulterioara celei la care au fost solutionate problemele privind pe ceilalti infractori sau celelalte infractiuni.

Din economia textului prevazut de art. 38 C.proc.pen., reiese ca disjungerea nu poate fi

dispusa în cazurile de indivizibilitate prevazute în art. 33 lit. b sj c C.proc.pen. (concurs ideal de infractiuni, infractiuni continuate, complexe sau de obicei). Codul de procedure penala actual reglementeaza si unele cazuri speciale de disjungere a

cauzelor, cum ar fi:

a) plangerea prealabiia - potrivit art. 281 alin.1 C.pr.pen., în caz de conexitate sau de indivizibilitate între infractiunile prev. de art. 297 lit. a-c C.proc.pen. sau între una din aceste infractiuni si o alta infractiune pentru care nu se cere plangerea prealabila.daca disjungerea nu este posibila, instanta competenta sa judece cauzele respective se va determina conform dispozitiilor prev. de art. 35 C.proc.pen.;

b) în cazul cand în cauza, alaturi de inculpati arestati sunt sj inculpati liberi, daca instanta gaseste necesar si daca este posibil, se aplica disjungerea (art. 293C.proc.pen.);

c) suspendarea judecatii (art. 303 C.proc.pen.) - daca sunt mai multi inculpati, iar

cauza suspendarii priveste numai pe unul din ei §i disjungerea nu este posibila, se dispune suspendarea întregii cauze;

d) în cazul în care rezolvarea pretentiilor civile ar provoca întarzierea solutionarii actiunii penale, instanta poate dispune disjungerea actiunii civile si amanarea judecarii acesteia într-o alta sedinta (art. 347 C.proc.pen.);

e) in caz de concurs între infractiuni flagrante supuse procedurii speciale si alte infractiuni, se procedeaza la disjungere, urmarirea si judecarea infractiunilor facandu-se separat.

         In caz de conexitate sau indivizibilitate, daca procedura speciala se aplica numai unora dintre fapte sau faptuitori, iar disjungerea nu este posibila, urmarirea si judecata se vor face conform procedurii obis.nuite (art. 478 C.proc.pen.);

f) cand în aceeasj cauza sunt mai multi inculpati, dintre care unii minori si altii majori si nu este posibila disjungerea, instanta judeca în compunerea prev. de art. 483 C.proc.pen. si dupa procedura obisnuita. Instanta poate dispune disjungerea din oficiu, la cererea uneia dintre parti sau la propunerea procurorului.

Alte cazuri de prorogare a competentei

A) Prorogarea competentei în caz de schimbare a încadrarii juridice a faptei

         In cursul judecarii unei cauze, in prima instanta, se poate constata ca este necesara schimbarea încadrarii juridice data faptei prin actul de sesizare. In asemenea cazuri, dupa ce dispune schimbarea mcadrarii juridice, în baza art. 334 C.proc.pen., instanta este obligata sa verifice daca, in raport cu noua incadrare, este competenta. Daca, în raport cu noua incadrare juridica data faptei, competenta materiala revine altei

instante, distingem doua situatii:

1. cand competenta materials revine unei instante superioare celei care a fost sesizata cu judecarea cauzei, se impune declinarea competentei în favoarea acelei instante, indiferent de momentul in care prima instanta a schimbat încadrarea juridica a faptei (inainte sau dupa începerea cercetarii judecatoresti);

2. cand se constata, dupa efectuarea cercetarii judecatoresti ca infractiunea este de competenta unei instante inferioare, instanta sesizata cu judecarea infractiunii ramane competenta a judeca (art. 41 alin. 1 C.proc.pen.).

         Din continutul textului art. 41 alin. 1 C.proc.pen., rezulta, per a contrario, ca, în

situatia în care se constata, înainte de începerea cercetarii judecatoresti, ca infractiunea este de competenta unei instante inferioare, instanta trebuie sa-si decline competenta în favoarea instantei inferioare. Drept urmare, prorogarea competentei va avea loc numai atunci cand sunt îndeplinite cumulativ doua conditii:

- instanta sesizata cu judecarea cauzei în prima instanta sa fie superioare instantei care ar deveni competenta, dupa rnaterie, ca urmare a schimbarii mcadrarii juridice a faptei. Cand una dintre instante este civila si alta militara, se impune, totdeauna. deciinarea de competenta în favoarea instantei devenite competente ca urmare a schimbarii mcadrarii juridice a faptei.

- schimbarea încadrarii juridice a faptei sa fie determinate de elemente noi ivite în cursul cercetarii judecatoresti efectuate de instanta sesizata cu judecarea cauzei. Astfel, daca înainte de începerea cercetarii judecatoresti, instanta sesizata constata, din simpla examinare a continutului faptei descrise în actul de sesizare, ca fapta este de competenta altei instante, inferioare, trebuie sa-si decline competenta în favoarea acesteia

B) Prorogarea competentei în cazul schimbarii calificarii faptei

         Spre deosebire de schimbarea încadrarii juridice, pe care o poate dispune instanta de judecata, schimbarea calificarii faptei reprezinta opera legiuitorului.

         Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita in cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instantei de judecata, afara de cazul cand prin acea lege s-ar dispune altfel (art. 41 alin. 2 C.proc.pen.).

         In acest mod, se asigura judecarea unei infractiuni de catre instanta sesizata prin rechizitor, chiar daca, ulterior, in cursul judecarii, a aparut o lege noua, care a dat o alta calificare juridica aceleiasi fapte, care atrage competenta unei atte instante. In cazuriie in care schimbarea calificarii, printr-o lege noua, s-a realizat inainte de sesizarea

instantei, evident ca trimiterea m judecata va trebui sa fie facuta la instanta competenta in raport de noua calificare juridica data faptei.

C) Prorogarea competentei în cazul chestiunilor prealabile

In desfasurarea procesului penal se poate ivi necesitatea lamuririi unor chestiun! de natura extrapenala, care se refera la existenta unei situatii, a unei calitati. a unui raport juridic etc., de care depinde solutionarea cauzei.

         Chestiuni: extrapenale de a caror rezolvare prealabila depinde rezolvarea unei cauze per.ale se nurnesc chetiuni prealable. Penta; a dobandi caracterul de chestiune prealabila, o chestiune extrapenala trebuie sa se caracterizeze prin urmatoarele:

         Sa constate existenta sau inexistenta unui element sau a unei cerinte esentiale a continutului unei infractiuni, dar care sa fie de natura extrapenala (sa apartina altei ramuri de drept – de exemplu, stabilirea existentei unei casatorii valabile, tn cazul infractiunii de bigamie prevazuta de art. 303 C. pen.).

         In literature de specialitate , s-au propus doua sisteme pentru rezolvarea chestiunilor prealabile, potrivit carora competenta revine fie instantei penale care judeca cauza respectiva, fie instantei extrapenaie, m functie de natura chestiunii.

         In actuala reglementare a Codului de procedura penala, s-a adoptat sistemul absolut, potrivit caruia instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila, potrivit regulilor si mijloacelor de proba privitoare la materia careia ii apartine acea chestiune (art. 44 alin. 2 C.proc.pen.).

         Drept urmare. se ajunge la o prorogare de competenta, in sensul ca instanta penala devine competenta sa judece si chestiuni care, in mod obisnuit, sunt de competenta unor instante civile sau a altor organe de jurisdictie.

         In situatia in care chestiunea prealabila a fost anterior solutionata, printr-o hota-rare definitiva,

         Codul de procedura penala prevede in art. 44 alin. 3, ca hotararea definitiva a instantei civile asupra unei împrejurari ce constitute o chestiune prealabila in procesul penal, are autoritate de lucru judecat in fata instantei penale.

         Textul mai sus-mentionat nu prevede nimic pentru ipoteza în care hotararea definitive apartine unei alte instante penale.

         In literatura de specialitate, s-a aratat ca, pentru identitate de ratiune, trebuie sa admitem ca hotararea definitiva a unei instante penale va avea aceiasi elect - autoritate de iucru judecat.

D) Prorogarea competenta in cazul stramutarii judecarii cauzei

penale

a) Notiune

         Pentru a se asigura normala desfasurare a procesuiui penal, în cazul intervenirii unor imprejurari locale care ar putea influenta (pune la indoiala) influenta obiectivitatea si impartialitatea judecatoilior unei instante, Codul de procedure penala a reglementat institutia stramutarii.

         Asadar, putem defini stramutarea ca fiind un remediu procesual prin care o cauza este luata de la instanta competenta sa o judece si data la o instanta de aceiasi grad, dar din alta localitate, unde normala desfasurare a procesuiui penal poate fi asigurata.       Prin stramutarea cauzei penale se realizeaza o prorogare de competenta teritoriala a unei instante judecatoresti, în favoarea unei alte instante de aceiasi grad. Codul nostru de procedure penala reglementeaza institutia stramutarii in art. 55 C.proc.pen., care prevede ca I.C.C.J. stramuta judecarea unei cauze de la instanta competenta la o alta instanta egala In grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de stramutare, considera ca prin aceasta se asigura desfasurarea normaia a procesuiui.

         Textul art. 55 alin. 1 C.proc.pen. nu precizeaza expres temeiurile stramutarii, adoptand

o formuiare cu caracter de generalitate, în sensul ca temeiul consta în asigurarea desfasurarii normale a procesuiui.

         In doctrina si în practica judiciara, gu fost considerate motive de stramutare acele situatii, stari sau împrejurari care creeaza la locul judecarii cauzei o ambianta cu totul defavorabila unui cadru legal de înfaptuire a justitiei si care pun sub semnul îndoielii impartialitatea si obiectivitatea judecatorilor acelei instante. Este insa necesar ca aceste împrejurari sa se reflecte in mod concret în desfasurarea procesuiui. In literatura de specialitate, s-a aratat ca, desi nu se confunda cu vreuna din cauzeie de incompatibilitate, temeiul stramutarii poate rezuita din atitudinea, din comportarea, in mod repetat a unor subiecti procesuali oficiali fata de una din partile cauzei penale, atitudine sau comportare care nu poate fi încadrata în nici unul din cazurile de recuzare, dar care vadeste existenta unei pornin, unei lipse de obiectivitate si impartialitate, reflex al influentei (temerii sau presiunii) exercitata de climatul în care se desfasoara procesul penal. Stramutarea cauzei este posibila în orice etapa de judecata: în prima instanta, în apel sau recurs "

b) Procedura stramutarii

         Instanta competenta, in mod exclusiv, sa solutioneze cererile de stramutare este Inalta Curte de Casatie si Justitie.

         Partite, înstiintate despre termen cu ocazia procedurii prealabile, se pot infatisa la sedinta, caz in care se asculta si concluziile acestora.

         Inalta Curte de Casatie exarnineaza cererea pe baza motivelor formulate in cerere,

inscrisurilor aSaturate acesteia, informatiilor primite, memoriile partilor.

         Solutionand cererea, Inalta Curte poate admite sau respinge cererea, printr-o decizie care nu se motiveaza.

         In cazul in care gaseste cererea intemeiata, dispune stramutarea judecarii cauzei de la instanta in fata careia se afia ia o aita instanta egala in grad de pe teritoriul tarii.   Admitand cererea, se hotaraste si in ce masura actele indeplinite in fata instantei de la care s-a stramutat cauza se mentin (art. 60 al.2 C.proc.pen.)

         Inalta Curte trebuie sa instiinteze de indata despre admiterea cererii, instanta de la care s-a stramutat cauza, aceasta din urma avand obligatia de a trimite dosarul instantei la care s-a stramutat cauza. In cazul in care, dupa introducerea cererii de stramutare, nu s-a dispus suspendarea judecatii ia instanta la care se afla cauza a carei stramutare s-a cerut, iar aceasta instanta a procedat intre timp la judecarea cauzei, hotararea pronuntata este desfiintata prin efectu! admiterii cererii de stramutare.

         In practica judiciara, s-a aratat ca, in cazul in care, dupa stramutare, instanta la care s-a trimis cauza dispune restituirea cauzei la procurer, in baza art. 333 C.proc.pen., dosarul se trimite procurorului care dispusese initial trimiterea in judecata, si nu celui corespunzator instantei la care s-a stramutat cauza. Respingerea cererii de stramutare are drept efect inlaturarea suspendarii cauzei si reiuarea judecatii de catre instanta la care se gaseste.

         Stramutarea cauzei nu poate fi ceruta din nou, afara de cazu! cand noua cerere se intemeiaza pe imprejurari necunoscute Inaltei Curti de Casatie la solutionarea cererii anterioare suu ivite dupa aceasta.