1.htm
REGIMUL
POLITIC AL REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII Sl
IRLANDEI
DE NORD
Trasaturi
generale
Ceea ce
frapeaza, în primul rând,
pe
analistul institutiilor politice si
juridice
britanice este, pe de o parte, îmbinarea elementelor constitutionale
cutumiare cu cele
scrise si pe de alta
parte,
pragmatismul conceptiei
politicojuridice
si,
în general, al sistemului de drept englezesc. Cele doua
caracteristici
împletite
armonios confera sistemului
constitutional
britanic o remarcabila
stabilitate,
confirmata pe deplin de
practica
parlamentara, ca si
de functionalitatea
proprie unui
mecanism de ceasornic, a instrumentelor de guvernare.
Ca tip istoric
de stat, statul englez s-a format într-un spatiu
geografic izolat
datorita
despartirii
Angliei, prin Canalul Mânecii, de continentul convulsionat de
lupte politice
si cu un nivel scazut
al fortelor de productie.
La rândul sau, dreptul
constitutional
este un produs al unei evolutii
politico-juridice si social-economice
îndelungate în
acelasi spatiu
geografic închis .
Conditiile
geografice si politice în
care
s-au format statul si natiunea
engleza
-
insularitatea, izolarea relativa de
alte influente si
practici politice si, prin
urmare,
imposibilitatea unei comparatii
a eficientei diferitelor
metode
de
guvernare - au
influentat într-o masura
considerabila filozofia de
conducere
sociala,
ca si psihologia
actului de supunere a
indivizilor fata de autoritatile
publice si
fata
de
lege.
O privire
introspectiva în istoria politica
a
Angliei arata ca,
în secolul al
XlV-lea,
institutiile constitutionale
britanice erau deja conturate în linii esentiale,
iar spre sfârsitul
secolului al XVI-lea, ele capatasera
o
fizionomie definitiva -
rod si
al unei foarte
dezvoltate gândiri politice pentru acea vreme, ca si
al unui
pragmatism
judiciar ale carui solutii
au ramas neclintite
multe secole .
Ca orice alt
sistem de drept, sistemul juridic britanic se sprijina
pe
principiul
legalitatii. Dar în
insulele
britanice, principiul legalitatii,
„domnia legii"
(legea este
luata
aici
în sensul de norma
general
obligatorie), este mult mai plina
de continut
decât pe continent. Aceasta, poate si
ca rezultat al pragmatismului
conceptiei
juridice si al perpetuarii
dreptului cutumiar.
Ar fi, poate,
interesant de analizat printr-o investigatie
de psihologie
sociala
de ce
cutuma juridica patrunde
mai adânc si se mentine
mai mult în
constiinta
individului decât legea scrisa.
Domnia legii, scria cu peste 70 de ani în
urma
profesorul
George Alexianu, refe-rindu-se la sistemul de drept
englezesc,
înseamna
ca toate organele
statului respecta, ca si
orice individ, regula de drept
prestabilita
si o
considera, atât timp cât
nu
este abrogata, ca sacra.
De asemenea,
profesorul C.
Dissescu aprecia la începutul secolului al XX-lea, ca
amintirea
si
uzul zilnic al
drepturilor si libertatilor
individuale consfintite de cutuma
britanica
sunt sapate
adânc în viata poporului. Si
atât de adânc au fost sapate, încât nici o
Constitutie
din lume nu a fost atât de putin
nesocotita cum a fost
Constitutia
engleza
.
Câteva idei
sunt cuprinse în aceste aprecieri:
a) la baza
întregii activitati sociale este asezata
legea;
b) Guvernul nu
are o putere arbitrara, puterea sa
derivând
din lege;
c) regula de
drept se aplica în mod egal
tuturor
indivizilor si persoanelor
juridice,
inclusiv autoritatilor publice;
d) toate
regulile juridice ordinare din domeniul exercitarii
puterii politice
alcatuiesc
regimul constitutional, neexistând
reguli cu valoare superioara si
reguli
cu valoare
inferioara subordonate
acestora.
În Anglia, la
fel ca si în celelalte
state
europene feudale, nu s-a simtit
nevoia, multa
vreme,
a codificarii
dreptului public - ca, de altfel, a dreptului în
general -
întrucât cutuma constitutionala
era
adânc înradacinata
în constiinta
sociala.
Este adevarat si
faptul ca aceasta
cutuma nu avea o mare
complexitate.
întocmirea în
1215 a unui document oficial („ Magna Charta
Libertatum "), care
constituie
începutul constitutionalismului
englez
se explica prin faptul ca
raporturile
juridice pe
care le-a consfintit acesta,
drepturile
baronilor pe care le-a
reconfirmat si
le-a întarit erau de
provenienta
recenta, posterioare
cuceririi Angliei
www.referat.ro
de catre
normanzi si, prin urmare,
nu
devenisera cutuma
. La
data de 11 februarie
1225, regele
Henric al 111-lea a acordat o noua Magna
Charta, care, printre
altele,
statueaza
ca: „Cetatea
Londrei se
va bucura de vechile sale libertati
si cutume libere.
Dorim iarasi
ca toate cetatile, burgurile,
satele, baroniile celor cinci porturi si
toate
porturile sa se bucure de
toate
libertatile si
cutumele libere" .
Atasamentul
fata
de
lege este însotit
- ca o alta trasatura
distinctiva a
sistemului
constitutional - de atasamentul
pentru principiul libertatii personale. în
Anglia,
libertatea este înteleasa
într-un
sens mult mai larg decât în alte state
democratice .
O alta
trasatura
proprie
sistemului constitutional
britanic este absenta unei
constitutii
în sensul formal si cuvântului. Aceasta nu înseamna
însa lipsa unei
constitutii
în sens material.
în Marea
Britanie nu exista o lege care sa
fie
denumita Constitutie
si care
sa
aiba o forta
juridica superioara
celorlalte
acte normative adoptate de Parlament
sau emise de
alte autoritati publice si
recunoscuta ca atare de instantele
judecatoresti.
în doctrina engleza se subliniaza
constant
ca, în ceea ce priveste
Marea
Britanie, cuvântul constitutie
este folosit în doua sensuri. Mai
întâi
este
folosit pentru
a descrie întregul sistem de guvernare, ca un ansamblu de reguli care
au partial
un continut juridic si
partial nejuridic .
Constitutia
Angliei se prezinta ca un ansamblu
suficient de coerent de
cutume, la
care se adauga texte juridice
adoptate de parlament, având o valoare si
o importanta
deosebita pentru
dezvoltarea
institutiilor politice
din
aceasta tara,
ca
si
pentru raporturile între guvernanti
si guvernati
. Acestea sunt: „Magna Charta
Libertatum"
(1215 si 1225);
„Petition
of Rights" (1628); „Habeas Corpus Act"
(1679);
„Bill of Rights" (1689); „Act of settlement" (1701); „Reform
Act" (1832);
„Parliament
Act" (1911); „Statutory Instruments Act" (1946); „Life Peerages Acf
(1958)
etc.
Alaturi
de aceste acte, exista si se aplica
un
mare numar de traditii
si
cutume
constitutionale având un
rol
functional bine
stabilit. Ele sunt cunoscute si
respectate de
catre actorii
politici; de existenta
si obligativitatea
lor este constienta
întreaga natiune
engleza, care le si
respecta cu
scrupulozitate.
Acesta este si
motivul pentru
care ele continua sa
se
aplice ca simboluri constitutionale
traditionale,
fara a
se simti nevoia de a fi
codificate.
Astfel de
cutume sunt: formalismul acordului monarhului la dizolvarea
Camerei
Comunelor; alegerea primului-ministru din cadrul partidului politic
care a
obtinut
victoria în alegerile electorale generale; regula ca primul-ministru sa
fie
membru al
Camerei Comunelor; stabilirea mandatului Camerei Comunelor;
solidaritatea
ministeriala; obligatia
monarhului de a semna legea votata de
parlament etc.
In principiu,
lipsa unui document constitutional
cunoscut si acceptat ca
atare de cetateni
are ca urmare lipsa de legitimitate a actului de guvernare. Acest
lucru nu se
poate sustine în cazul
sistemului politic britanic. Cutuma
constitutionala,
consolidata prin repetare
identica
timp
de secole, este adânc
întiparita
în
mentalitatea poporului englez, care o percepe ca pe o regula
de
guvernare
codificata.
Ca atare, Parlamentul, Guvernul si
curtile judecatoresti
desfasoara
o
activitate specializata,
care este conforma cutumei constitutionale,
precum si,
dupa
caz,
unor legi speciale adoptate de forul
legislativ pentru
reglementarea
diferitelor domenii ale procesului de exercitare a puterii. îmbinarea
cutumei
constitutionale cu textul
unei
legi consolideaza si mai mult traditiile
si
legitimitatea
institutiilor de
guvernare.
în acest proces, forta juridica
a
legii o
egaleaza
pe
cea a cutumei, de unde rezulta lipsa
unei ierarhii a actelor normative.
Procesul de
formare a institutiilor de
guvernare,
în special, a Monarhiei si
Parlamentului
a parcurs etape distincte. Mai întâi, s-a format Coroana ca simbol al
autoritatii
publice. Parlamentul a aparut mai târziu,
ca
reactie a burgheziei
împotriva
absolutismului regalitatii, manifestat
deseori în forme violente.
Caracteristicile
Constitutiei Marii Britanii
a) Este o
constitutie nescrisa
(în
sensul formal al cuvântului); ea este
formata,
pe de o parte, din cutume si
traditii constitutionale,
la care se adauga
texte
legislative având o vechime considerabila sau
legi recente care
reglementeaza
institutii juridice cu
caracter constitutional (de
exemplu: „Life
Peerage
Act" din 30 aprilie
1958, care a conferit monarhului
si Guvernului
dreptul
www.referat.ro
de a înnobila
pe viata anumite personalitati
din cele mai diverse domenii de
activitate si
din toate straturile sociale sau „House ofLords
Act" din 1999).
b) Este o
constitutie supla
.
Datorita caracterului
cutumiar
al normelor ce-i
confera
continutul, Constitutia
poate fi modificata cu usurinta
si fara
o
procedura
speciala
de catre parlament. Nu
are
importanta daca
în
locul unei cutume
constitutionale
se profileaza o alta, care
stabileste
un alt regim juridic. în Marea
Britanie,
doctrina si practica
judiciara
resping
ideea controlului constitutionalitatii
legilor. De
altfel, în dreptul britanic nu se face deosebire între normele cuprinse
într-o lege
ordinara si normele constitutionale.
Temeiul juridic al acestei conceptii
consta
în
considerentul ca parlamentul,
fiind depozitarul suveran al puterii
poporului,
poate modifica fara
nici
o cenzura atât
cutumele constitutionale, cât si
textele
legislative continând dispozitii
cu caracter constitutional. înca
de la
începutul
secolului al XVII-lea, s-a acceptat ideea ca nu
poate fi emisa o norma
care sa
fie
superioara legii
votate de Parlament . în acest mod s-a format treptat
teoria
suveranitatii Parlamentului,
care concura puterea suverana a
monarhului.
Daca
Parlamentul
este suveran, legile sale au o autoritate
incontestabila fata
de
puterea
executiva si de cea judecatoreasca.
Chiar legitimitatea Guvernului si
a
Curtilor
rezida
în
vointa
suverana a Parlamentului.
Forul legislativ poate adopta
orice lege si
poate abroga fara
nici
o restrictie
legi în vigoare, chiar daca acestea
ar
reglementa
raporturi guvernamentale de putere .
Teoria
suveranitatii Parlamentului
a
fost larg folosita de Guvernul condus
de Tony Blair
pentru a impune (prin lege) importante reforme în sistemul de
guvernare
britanic, nu numai în ceea ce priveste
structura de stat a regatului, dar si
în alte
domenii, cum ar fi statutul functionarilor
publici, bugetul administratiei
publice
locale, structura aparatului de guvernare etc. Datorita
acestei
caracteristici,
dispozitiile
constitutionale britanice si,
pe baza lor, viata politica
britanica se
adapteaza
cu usurinta
noilor
cerinte si
realitati sociale.
c) Este o
constitutie unanim si,
practic, fara
rezerve
acceptata de
guvernanti.
Având radacini
adânci în istoria politica a Marii Britanii,
Constitutia
acesteia este
respectata ca un simbol national.
Trainicia ei si
legitimitatea ce-i este
conferita
de
acceptarea sa fara
rezerve
confera,
la rândul lor, legitimitate
institutiilor
politice britanice .
Constitutia
Marii Britanii este formata,
asadar, dintr-un
ansamblu disparat
de texte
juridice, legi, hotarâri judecatoresti
pronuntate de-a lungul
secolelor de
catre
curti în anumite
cazuri si
acceptate în mod unitar, precum si
din conventii,
cutume si
practici .
O problema
interesanta a fost ridicata
de
calitatea Marii Britanii ca stat
1.htm
membru al
Uniunii Europene, în ceea ce priveste
raportul între dreptul britanic si
dreptul
comunitar. Conceptul de suveranitate a Parlamentului, care absoarbe si
institutia
monarhica, ca parte
componenta
a
puterii legislative, alaturi
de Camera
Lorzilor si
Camera Comunelor, implica problema evaluarii
si acceptarii
tratatelor
comunitare.
Tratatul de la Roma este recunoscut ca atare, fiind mentionat
într-un act
al
Parlamentului {European
Communityes Act, 1972).
Prin European
Communityes
Act,
adoptat
în 1972, se prevede ca legislatia
europeana are putere asupra
legislatiei
interne, dar
sub forma unei „delegari legislative"
. Cu toate acestea, tribunalele nu
recunosc
Tratatele Comunitatilor Europene ca
izvoare de drept (cu exceptia
Tratatului de
la Roma) .
Bicameralismul
traditional
Parlamentul
britanic, una dintre institutiile
cele mai vechi ale edificiului
constitutional
englez, este compus din Regina,
Camera Lorzilor si Camera
Comunelor. Initial,
s-a format ca un organism politic în jurul Regelui, fiind
convocat de
acesta, îndeosebi, cu scopul de a obtine
subsidii pentru Coroana, dar
si
pentru a-1 consilia pe Monarh în diferite probleme. Sursa acestor
subsidii
consta, fireste,
în impozitele pe venituri stabilite anterior de catre
Adunarea marilor
nobili si
a clerului înalt (Magnum
Concilium).
Regele Eduard
I (1271-1307) a convocat însa,
alaturi de marii
baroni ai
Coroanei si
clerul înalt, pe cavalerii si
reprezentantii tinuturilor
si oraselor,
precum
si
ai clerului inferior. Cu un simt politic
foarte dezvoltat, aceste ultime trei
categorii
sociale au hotarât cu timpul sa
voteze
în propriile adunari
subsidiile
solicitate de
Rege, concurând astfel marea nobilime concentrata în
Magnum
Concilium.
Aceasta
din urma s-a
constituit, în temeiul solidaritatii
rangului
www.referat.ro
nobiliar,
într-o Adunare exclusivista (Camera
înalta), iar cavalerii si
reprezentantii
burgheziei
s-au constituit în Camera Inferioara (Camera
Comunelor).
Divizarea lui
Magnum Concilium în cele doua camere
s-a produs în timpul
domniei
regelui Eduard al IH-lea (1327). într-o camera îsi
aveau sediul lorzii
Spirituali si
Temporali, iar în cealalta erau reprezentate
Comunele. în ceea ce
priveste
rolul si functiile
Camerei superioare (Camera Lorzilor), trebuie facute
o
serie de
precizari cu caracter
istoric.
Aristocratia
sau nobilimea engleza s-a deosebit în
multe
privinte de
aristocratia
feudala de pe continent, macinata
de
rivalitati si
atrasa
în
numeroase
conflicte
pen.ru putere, fie între diferite familii princiare sau case
domnitoare, fie
între acestea si
papalitate. Acest permanent conflict, ca si
nivelul scazut al
dezvoltarii
fortelor de productie
pe continent au întârziat procesul de formare a
monarhiei
absolute, iar pe plan social au amânat stratificarea si
emanciparea
politica
a
burgheziei. De asemenea, pe continent, burghezia nu a fost atrasa
în mod
real la lupta
pentru putere, ci, cel mult, folosita de
monarh împotriva nobililor
recalcitranti.
Trebuie, totodata, subliniat ca,
pe continent, în primele secole ale
celui de al
doilea mileniu, s-a înregistrat o încetinire a procesului de formare a
natiunii,
datorita farâmitarii
statale si a permanentelor
disensiuni din cadrul
nobilimii.
în Anglia,
neconfruntata cu astfel de
conflicte
politice, aristocratia si-a
întarit
mai repede pozitiile de clasa
dominanta, sprijinita
fiind
si de Coroana.
La
rândul sau,
monarhul venit din afara Angliei si-a
întarit puterea mult
mai devreme
decât
„colegii" sai, care domneau
dincolo de Canalul Mânecii . Monarhii
normanzi s-au
înconjurat de nobili veniti de pe
continent,
atragându-si,
totodata, de
partea lor si
o parte a nobilimii autohtone. Regele si-a
extins astfel autoritatea
asupra
tuturor, uzând de dreptul de „cuceritor". Cu toate acestea, monarhia
britanica
nu a putut fi
exercitata în Evul Mediu ca
autentica monarhie absoluta.
Actele
monarhului
purtau mentiunea „în urma
consfatuirii
cu contii mei si
având
asentimentul
lor" . în timp ce monarhul din statele feudale de pe continent nu era,
practic, legat
de nici o lege, fiind un suveran necontestat, monarhul Angliei era, din
timpurile cele
mai stravechi, supus
cutumelor juridice. Nesocotirea acestora de
catre
Rege atragea nemultumirea
generala. Cu timpul,
Regelui
i s-a impus o serie
de limitari
semnificative ale prerogativelor sale, cele mai multe dintre ele sub
presiunea unei
parti
a micii nobilimi, care si-a atras ca
aliat
populatia oraselor,
adica
vârfurile
burgheziei aparute
într-o forma embrionara
.
Victoria împotriva
regalitatii
a fost posibila, asadar,
datorita aliantei
politice între nobilimea de rang
inferior si
burghezie. Lupta dintre baroni si
rege va duce - scria profesorul George
Alexianu în
cursul sau de Drept
constitutional
- la cucerirea drepturilor poporului
si
la ideea de respect al legii, ca baza de
dezvoltare a vietii în stat . Asa
se explica
de ce lorzii
nu au mai avut un rol decisiv în viata
politica britanica,
principalele
forte
care se luptau pentru drepturi politice si
pentru un rol cât mai mare în
parlament
fiind baronii (nobilimea inferioara)
si burghezia .
Scurta
incursiune istoricf.' în dezvoltarea politica a
Angliei este menita sa
explice de ce,
de-a lungul secolelor, rolul politic al Camerei Lorzilor s-a diminuat
din ce în ce
mai mult devenind, în cele din urma,
simbolic. In prezent, puterea
politica
a
parlamentului este concentrata în
sânul Camerei Comunelor, fiind
exercitata
de
aceasta în strânsa legatura
cu
programul politic si
interesele partidului
de guvernamânt.
Parlamentul
britanic se diferentiaza
de
alte adunari legislative
europene prin
faptul ca,
traditional, a avut un
rol mai putin
important în procesul decizional decât
Guvernul.
Aceasta pozitie
a Parlamentului se explica prin tipul de
sistem
electoral
care
favorizeaza formarea unei
majoritati
parlamentare care va sustine fara
rezerve
un guvern
monocolor . Este deja acceptata,
ca traditie, ca Guvernul sa-si
impuna
în
principiu,
programele executive prin legi votate cu lejeritate în Camera Comunelor
si
acceptate, ca atare, de Camera Lorzilor, întrucât grupul parlamentar
majoritar
a
instituit o
stricta disciplina
de
partid. Acest lucru se petrece numai în teorie. A
ramâne
cu impresia ca un guvern
monocolor si-ar
exercita linistit mandatul, ca
nu
ar întâmpina
obstacole majore în Camera Comunelor ar echivala cu pastrarea
unei
imagini
eronate despre sistemul de guvernare britanic.
Ca în orice
sistem politic, actorul care reuseste
prin calitati personale sa
se
impuna,
dincolo de prerogativele sale constitutionale,
va influenta decisiv procesul
de decizie
guvernamentala. Astfel,
prim-ministrul Margaret Thatcher a dominat
prin
personalitatea sa atât propriul cabinet, cât si
Camera Comunelor, în care
www.referat.ro
Partidul
Conservator a detinut o majoritate
confortabila. Nu acelasi
lucru s-a
întâmplat cu
premierul John Major, care a înlocuit-o pe Thatcher la sefia
partidului
în 1990. în
calitate de prim-ministru, John Major s-a bucurat de un sprijin mai mic
în Camera
Comunelor decât predecesorul sau
. Acelasi declin de
influenta
îl
înregistreaza
si
premierul Tony Blair, dupa interventia
trupelor britanice, alaturi de
cele ale
Statelor Unite în Irak. Teoria suveranitatii
Parlamentului, pe care se
întemeiaza
chiar
conceptia de guvernare
britanica si care este abil
folosita în
strategiile de
guvernare elaborate de Guvern, a facut
din institutia legislativa
un
for care are
trei functii principale, si
anume: elaborarea legislatiei, impunerea
populatiei
la plata impozitelor si taxelor,
dezbaterea
politicilor de guvernare
(„government
policy"), precum si
a altor probleme de interes general.
Structura
de stat
Regatul Unit
al Marii Britanii si Irlandei de
Nord
este considerat un stat
unitar
complex, în forma unei „uniuni încorporate" . Guvernul Blair a acordat,
însa,
Scotiei, Tarii
Galilor si Irlandei de
Nord,
dreptul de a-si alege adunari
reprezentative
si de a-si
constitui guverne locale. Prin aceste masuri,
provinciile
respective au
capatat
dreptul de a beneficia de o autonomie mai larga,
desigur, sub
1.htm
controlul
Guvernului central.
Sistemul
de drept
Cu toate ca
Marea
Britanie este un stat unitar, Parlamentul adopta,
în afara
unei legislatii
unice pentru întregul teritoriu (de pilda,
în domeniul impozitelor si
taxelor), legi
operabile diferitelor zone geografice . Astfel, Anglia, Scotia,
Tara
Galilor si
Irlanda de Nord au sisteme de drept distincte. Oricum, diferentele
de
reglementare
normativa nu sunt foarte
mari.
În cazul
conflictelor între legile diferitelor provincii, reglementând aceleasi
relatii
sociale,
revine Camerei Lorzilor competenta
de a se pronunta si
de a solutiona
conflictul
respectiv. Diferentele de
reglementare
sunt apoi deduse dezbaterii în
Parlament în
vederea modificarii dispozitiilor
legale aflate în conflict.
Explicatia
unui asemenea evantai legislativ este istorica,
Regatul Unit al
Marii Britanii
si Irlandei de
Nord fiind rezultatul cuceririi
de catre Anglia a
teritoriilor
respective. Rezistenta populatiei
autohtone fata de cuceritor,
traditiile
juridice ale
acesteia si conditiile
diferite de viata politica,
religioasa, economica
si
culturala
au
contribuit, alaturi
de alti factori, la pastrarea
unui specific juridic al
fiecarei
provincii.
Izvoarele
dreptului britanic sunt: legile adoptate de Parlament, {„statute
law"),
dreptul
comun („common law") si
legislatia Comunitatii
Europene.
Legile
adoptate de Parlament pot fi interpretate de catre
judecatori în cadrul
proceselor.
Interpretarea unei dispozitii
legale se face prin sentinta
pronuntata,
fiind
de aici
înainte general obligatorie la fel ca orice alta dispozitie
din legea
interpretata.
Dreptul comun
consta
în
ansamblul normelor juridice deduse din
cutuma
straveche,
adaptate la cerintele actuale ale
vietii
sociale si interpretate de
catre
judecatori
în procesul de înfaptuire a justitiei.
în afara de dreptul comun,
se
aplica
un ansamblu de
sentinte pronuntate
de instantele de judecata
din
vremuri stravechi,
de care se tine
seama si în prezent („case
law" sau „judicialprecedent").
Dreptul
Comunitatii Europene este
convenit în cadrul acesteia si
vizeaza în
special
domenii ale vietii economice si
sociale de interes comunitar. Sunt situatii
când dreptul
comunitar prevaleaza chiar fata
de
dispozitiile legale nationale.
Competenta
de a pune în aplicare dreptul cutumiar revine instantelor
englezesti. Cu
toate acestea,
deciziile pronuntate de Curtea de
Justitie a Comunitatii
Europene au o
autoritate de
necontestat pe întreg cuprinsul regatului.
Sistemul de
drept este compus din doua ramuri distincte:
dreptul penal
(„criminal
law") si dreptul civil („civil
law"). Desigur, se face si
distinctia între
dreptul public
si dreptul privat,
dar, datorita
pragmatismului
care sta la
baza
conceptiei
juridice britanice, s-a optat pentru distinctia
între dreptul penal si cel
civil,
întrucât solutiile date de
tribunale în procesele penale si
civile se rasfrâng
direct si
au consecinte mai profunde
asupra
cetatenilor decât, de
pilda,
cutuma
constitutionala.
In plus, în dreptul penal si
în cel civil, ponderea legilor si
cea a
www.referat.ro
sentintelor
tribunalelor sunt considerabile fata de
cutuma, acestea putând sa
fie
analizate,
studiate si aplicate cu mai
multa
usurinta.
Dreptul penal
grupeaza infractiunile
(„ criminal
offences ") în trei categorii:
a) infractiuni
foarte grave („very serious
offences"). Astfel
de infractiuni
sunt: omorul;
omorul cu premeditare; rapirea; violul;
tâlharia
etc.
b) infractiuni
grave („summary
offences"), cum
ar fi: furtul, furtul prin
efractie,
ranirile
premeditate etc;
c) infractiuni
minore („either way
offences").
Crimele din
prima categorie sunt judecate de instante
(„crown
courts")
formate
dintr-un judecator si
un juriu. Crimele din a doua categorie sunt judecate de
trei magistrati
civili, numiti judecatori
de pace, magistrati de juriu. Infractiunile
din
ultima
categorie sunt judecate, dupa caz,
de magistrati sau de judecatori
în
tribunale.
Persoanele
acuzate cu savârsirea
unor infractiuni de competenta
instantelor
judecatoresti
sunt mai întâi audiate de o instanta compusa
din
magistrati, care decid
daca
sunt
întrunite conditiile
pentru a fi trimise în fata tribunalului.
Decizia de
incriminare si
trimitere în judecata se poate ataca
prin
recurs la tribunal. Când
apelul priveste
procedura de incriminare urmata de
magistrati ori legea,
procurorul
sau inculpatul
poate face recurs la înalta Curte („High
Court").
întreaga
activitate de acuzare si de judecare se
face
în numele Coroanei,
împotriva
deciziilor pronuntate de tribunale
se
poate face apel la sectia criminala
a
Curtii
de Apel.
Camera
Lorzilor este instanta de apel care
judeca
toate
cazurile ce îi sunt
deduse atât de
la înalta Curte, cât si de la Curtea de
Apel. în aceasta situatie,
Camera
Lorzilor judeca
în
complet format din 10 judecatori
(„Lords
ofApeal").
în fiecare
dintre cele patru componente ale regatului, sistemul judiciar
prezinta
particularitati. Astfel, în
Anglia si
Tara Galilor, politia
este cea care decide
declansarea
procedurii de incriminare si
întocmeste dosarul, dupa
care
sesizeaza
autoritatea
însarcinata sa
pregateasca
si sa sustina
acuzarea
(„Crown
Prosecution
Service").
Aceasta autoritate decide
daca
sunt
întrunite conditiile
pentru a da curs
acuzarii.
în Scotia,
procedura de incriminare se poate decide de procurorul fiscal, iar
în Irlanda de
Nord de un functionar civil
denumit „Director
of Public
Prosecutions".
Cea mai grava
pedeapsa este pedeapsa cu
moartea, care nu s-a mai aplicat
însa
din
anul 1946.
Dreptul civil
însumeaza normele care
reglementeaza raporturile cu
caracter
personal, cum
ar fi cele privind proprietatea, contractele, raspunderea
delictuala,
familia, relatiile
între patron si salariat etc.
Actiunile
civile se judeca, de regula,
de un judecator, fara
asistenta
juriului. Partile
pot, de asemenea, sa se înteleaga
oricând,
renuntând
astfel la proces.
In Anglia si
Tara Galilor,
jurisdictia
civila
este
formata din
tribunalele de
tinut
sau comitat {„County
Court"), competente
pentru procesele de mica
importanta
si
înalta Curte pentru cazurile mai importante, împotriva
deciziilor
acestora se
face apel la Curtea de Apel, partile
nemultumite putând face
recurs la
Camera
Lorzilor.
In Scotia,
tribunalele civile sunt: curtile
de tinut {„Sheriff
court"),
competente
pentru procesele privind valori între 1500 lire sterline si
„ Court
of
Session
", care este
competenta
pentru
tot felul de actiuni
civile. Acest tribunal
judeca
ca
prima
instanta
(„ Outer House ") si
ca instanta de apel {„Inner
House")
împotriva
sentintelor pronuntate
de instanta de tinut
si a sentintelor
pronuntate în
prima
instanta de Outer
House. Recursurile
împotriva sentintelor
pronuntate de
Inner
House sunt judecate de
Camera Lorzilor.
In Irlanda de
Nord, cazurile minore sunt solutionate
de curtile de tinut
(„
County
courts ") formate din
magistrati.
Cazurile mai importante sunt judecate de
înalta Curte
de Justitie („High
Court ofJustice"). împotriva sentintelor
pronuntate
de aceasta
instanta se poate face
recurs
la Curtea de Apel. Sentintele acesteia pot
fi
atacate în fata
Camerei Lorzilor.
|