Stiinte Politice - Ambiguitatile semantice ale conceptului de ideologie (politologie)

Categoria: Referat Diverse

Descriere:

Spre deosebire de polisemantismul unor concepte-cheie din campul stiintelor social-politice (precum democratia sau libertatea, de exemplu) care au o vechime milenara, termenul ideologie are o varsta de mai putin de doua sute de ani. Aparitia si apoi consacrarea lui definitiva reprezinta incununarea fireasca a maturizarii unui curent de gandire — iluminismul care prin laicizarea valorilor si fetisizarea ratiunii la rang de lege universala credea ca poate crea o lume in care pasiunile si dorintele umane sa-si gaseasca o implinire in conformitate cu dreptul omului la fericire...

Ambiguităţile semantice ale conceptului de ideologie

Spre deosebire de polisemantismul unor concepte-cheie din câmpul ştiinţelor social-politice (precum democraţia sau libertatea, de exemplu) care au o vechime milenară, termenul ideologie are o vârstă de mai puţin de două sute de ani. Apariţia şi apoi consacrarea lui definitivă reprezintă încununarea firească a maturizării unui curent de gândire — iluminismul care prin laicizarea valorilor şi fetişizarea raţiunii la rang de lege universală credea că poate crea o lume în care pasiunile şi dorinţele umane să-şi găsească o împlinire în conformitate cu dreptul omului la fericire. Această omnipotenţă a raţiunii de a crea o lume nouă prin descoperirea legilor care acţionează în natură şi în cadrul societăţilor umane pe baza facultăţii de a gândi a dus la încrederea omului în forţele sale proprii, la credinţa că progresul social era implacabil, prin dezvoltarea cunoaşterii, ceea ce a constituit prima configuraţie semantică a conceptului: transformarea ideilor în credinţe, în repere esenţiale ale acţiunii umane.
Termenul „ideologie“ a fost creat în 1789 de Antoine Destutt de Tracy, unul din filosofii pe care Convenţia revoluţionară îi însărcinaseră cu conducerea nou creatului Institut Francez, special pentru a răspândi ideile iluminismului. Institutul s-a bucurat pentru puţin timp de patronajul lui Napoleon, care a devenit membru de onoare înaintea Concordatului său cu Biserica şi a cezarismului crescând care au cauzat o rupere a relaţiilor.
În „Elements d’ideologie“, scrisă între 1801 şi 1805, de Tracy propunea o nouă ştiinţă a ideilor, o ideologie, care ar fi baza tuturor celorlalte ştiinţe. Respingând conceptul de idei înnăscute, de Tracy explica modul în care ideile noastre sunt bazate pe senzaţii fizice. O explicaţie raţională a originii ideilor, eliberată de prejudecăţile religioase sau metafizice, ar constitui fundamentul pentru o societate dreaptă şi fericită. Aceasta deoarece investigarea ideilor individuale ar demonstra originea lor comună în trebuinţele şi dorinţele umane, acel cadru legal reglator al societăţii pe baze naturale.
Deşi la originea sa conceptul de ideologie era considerat progresist, în concepţia lui Napoleon el a căpătat sensuri peiorative. Pe măsură ce guvernarea sa evolua către un imperiu susţinut de către o religie stabilită, critica ideologilor liberali şi republicani era inevitabilă. Aceştia din urmă constituiau o parte din cei pe care i-a învinuit Napoleon după retragerea de la Moscova.

„Ideologia, această metafizică nebuloasă, este cea care, prin cercetarea subtilă a primelor cauze, doreşte să stabilească pe această bază o legislaţie a popoarelor, în loc de a-şi obţine legile din ştiinţa inimii umane şi a lecţiilor istoriei, pe care trebuie să le atribuim nenorocului dreptei noastre Franţe.“1

Oscilaţiile între conotaţiile pozitive şi negative vor fi caracteristice pentru întreaga istorie a conceptului de ideologie. Astfel, „în epoca lui Na-poleon..., «ideologia» ajunge să însemne virtual orice credinţă de tip repu-blican sau revoluţionar, adică orice credinţă ostilă lui Napoleon însuşi.“ 2
Ideologiile sunt, în general, credinţe de grup pe care indivizii le asimilează prin procesele de socializare; mulţi oameni primesc o ideologie prin identificarea cu un grup social sau prin distanţarea faţă de acesta.
2.         Ele se transformă în argumente: ele sunt menite să convingă şi să               contracareze concepţiile rivale.
3.         Ele afectează în totalitate unele din valorile majore ale vieţii.
4.         Ele cuprind programe pentru schimbarea sau conservarea ordinii                politice; pentru apărarea, reformarea sau abolirea unor instituţii                  social-politice.
5.         Ele sunt, în parte, raţionalizări ale intereselor de grup — dar nu în                         mod necesar interesele tuturor grupurilor care le îmbrăţişează.
6.         Ele sunt normative, etice, moralizatoare în ton şi în conţinut.
7.         Ele sunt, inevitabil, părţi ale unui sistem de credinţe mai vast şi                 împărtăşesc proprietăţile structurale şi stilistice ale acestui sistem.
8.         Ele au un corp de documente sacre (Constituţii; Declaraţii ale                    Drepturilor; manifeste; programe) şi eroi (părinţi fondatori; unifi-                         catori; salvatori; profeţi şi înţelepţi; mari interpreţi şi autori).
9.         Toate ideologiile, ca toate celelalte credinţe, implică o teorie a                               cauzei şi a efectului în lume, precum şi o teorie despre natura umană       (bună sau rea; perfectibilă sau nu).
În ce priveşte raportul ideologiilor cu sistemele de credinţe pozitive sau normative, prezente în orice societate, ideologiile ar fi o variabilă a acestora. În raport cu viziunile despre lume, ideologiile se caracterizează prin caracterul explicit al formulării lor. Dar ele sunt mai închise, mai rezistente la inovaţie. 3 Ele sunt promulgate şi încărcate cu accente afective, cerând o adeziune completă din partea celor care aderă la ele.
Ideologiile împărtăşesc cu „sistemele şi curentele de gândire“ (existenţialismul, pragmatismul sau idealismul hegelian, de exemplu) caracterul de a fi fundamentate pe construcţii intelectuale explicite sau sistematice, însă curentele de gândire nu se bucură de adeziune totală tocmai datorită deschiderilor mai largi faţă de inovaţie. Sintetizând, ideologiile se disting de alte tipuri de credinţe prin poziţia pe care o ocupă în raport cu opt criterii:
—        caracterul explicit al formulării;
—        voinţa de a se concentra asupra unei credinţe pozitive sau normative                     particulară;
—        distincţia faţă de alte sisteme de credinţe trecute sau contemporane;
—        închiderea sau respingerea inovaţiei;
—        caracterul intolerant al prescripţiilor;
—        caracterul pasional al promulgării lor;
—        exigenţa lor privind adeziunea;
—        asocierea lor cu instituţiile menite să întărească şi realizeze cre-                  dinţele respective.
„Ideologiile politice amestecă întotdeauna, într-un mod mai mult sau mai puţin fericit, propoziţii de fapt şi judecăţi de valoare. Ele exprimă o perspectivă asupra lumii şi o voinţă orientată spre viitor. Ele nu cad în mod direct sub alternativa adevărului şi falsului, nici nu aparţin gustului sau culorilor.“ 4
Este interesant de remarcat faptul că Talcott Parsons, cu care Edward Shils a colaborat la nenumărate lucrări, propune o definiţie a ideologiei apropiată de cea a lui Marx:
„Criteriul esenţial al ideologiei este deviaţia sa în raport cu obiectivitatea ştiinţifică... Problema ideologiei apare atunci când există o contradicţie între ceea ce credem şi ceea ce poate fi stabilit în mod ştiinţific ca fiind corect.“ 5
„Politica ar trebui să fie realistă; politica ar trebui să fie idealistă; două principii care sunt adevărate atunci când se completează unul pe celălalt şi sunt eronate când sunt separate.“ (M. Bluntschli)
Raymond Boudon distinge „două tipuri fundamentale de definiţie a ideologiei: cea tradiţională, care defineşte ideologia plecând de la criteriul adevărului şi falsului şi cea modernă, care o defineşte mai curând plecând de la ideea de sens. Astfel, o normă poate avea un sens, poate fi adaptată la o anumită stare a societăţii, fără să fie, din această cauză nici adevărată nici falsă. Este cazul valorii pozitive a împrumutului fără dobândă din economiile de reciprocitate. (...)
Pe de altă parte, se pot distinge două tipuri principale de explicaţie a fenomenelor ideologice: explicaţia iraţională şi explicaţia raţională. Primul tip reia într-o mare măsură filosofia clasică a erorii; ca eroare, ideologia ar fi produsul forţelor care scapă controlului subiectului (...).
În explicaţiile de tip raţional adeziunea la ideologii poate, dimpotrivă, să fie analizată ca un comportament comprehensibil, în sensul lui Max Weber. Aceasta nu înseamnă, evident, că acest comportament este produsul deliberării şi al calculului“6 (...).
Din încrucişarea celor două tipuri de definiţii şi a celor două tipuri de explicaţie, Raymond Boudon obţine patru combinaţii posibile:
1.         Definiţie tradiţională (ideologia este o eroare) şi explicaţie iraţio-                           nală (adeziunea la ideologie este rezultatul forţelor care scapă                  controlului subiectului;
2.         Definiţie tradiţională (ideologia este o eroare) şi explicaţie raţională          (adeziunea la ideologie este comprehensibilă);
3.         Definiţie modernă (ideologia nu relevă criteriul adevărului şi falsu-            lui) şi explicaţie iraţională (adeziunea la ideologie este rezultatul           forţelor care scapă controlului subiectului);
4.         Definiţie modernă (ideologia nu relevă criteriul adevărului şi                      falsului) şi explicaţie raţională (adeziunea la ideologie este                                                  comprehensibilă). 7

TIPURI  DE  DEFINIŢIE
A  IDEOLOGIEI

TIPURI  DE  EXPLICAŢIE

Explicaţie iraţională

A  IDEOLOGIEI*

Explicaţie raţională

Definiţie tradiţională
(în raport cu criteriul
adevărului şi falsului)

1.
Orbirea provocată de
interesele de clasă (Marx).
Adeziunea la ideile false
din fanatism (ARON, SHILS)

2.
Fetişismul mărfurilor,
ideologie mercantilă
(Marx)
Magia (MAX WEBER)

Definiţie modernă
(fără referinţă la criteriul
adevărului şi falsului)

3.
Respectul drapelului
(DURKHEIM).
Admiraţia pentru şeful
harismatic (MAX WEBER)

4.
Zeii romani, cultul lui
Mithra (MAX WEBER).
Respectul aristocratului
pentru monarhia absolută
(MARX).
Împrumutul cu dobândă
(MANNHEIM).
Legea Taft-Hartley
(GEERTZ).

* Apud Raymond Boudon, op. cit., p. 83.

Tipuri de explicaţie a ideologiei*

TIPURI  DE TRADIŢIE

EXPLICAŢIE IRAŢIONALĂ

EXPLICAŢIE RAŢIONALĂ

TRADIŢIE MARXISTĂ

MARX I:
Ideologie, imagine
inversată a realităţii
sub influenţa intereselor
de clasă

MARX II:
Ideologia ca efect
al perspectivei sau ca
adeziune conştientă
la credinţe utile.
LENIN:
Ideologia, armă în panoplia
luptei de clasă

TRADIŢIE
NONMARXISTĂ

ARON-SHILS:
Ideologia, produs al
fanatismului, al pasiunilor.

MANNHEIM:
Ideologia — credinţa în
norme adaptate la o
“situaţie istorică”.
GEERTZ:
Ideologia, hartă rutieră care
permite orientarea într-o
lume complexă.

* Apud Raymond Boudon, op. cit., p. 79.