1
Eminescu- omul
Mihai Eminescu- cel pe care N. Iorga avea să-l
numească „expresia integrală a spiritului rom�nesc”- s-a arătat pe
„cerul cu stele sudice” la 15 ianuarie 1850, �n vestitul Botoşani.
Rădăcinile t�nărului Mihai care-şi face
apariţia �ntr-o lume „nepregătită să-l asculte şi să-l �nţeleagă” (M.
Cojocaru) sunt mult ramificate, pornind de la rudele pe linie paternă-
Eminovici- şi maternă- Juraşcu.
Gheorghe Eminovici- tatăl- aparţinea unei
familii de rom�ni migraţi �n N-ul Bucovinei, �n satul Călineştii lui
Cuparencu; el face eforturi deosebite pentru a-i trimite pe cei şase
feciori la şcoli �nalte, oferindu-le totodată posibilitatea de a
practica meserii precum cele de doctor, avocat, militar etc.
Raluca Juraşcu- mama poetului- făcea parte
dintr-un neam de mici boieri moldoveni, al cărui principiu moral era
fervoarea ortodoxă, fapt pentru care o parte din fraţii şi surorile
sale au ales viaţa monahală.
Al cincilea fiu al familiei Eminovici �şi
petrece anii copilăriei �n locurile natale, hoinărind prin codrii
bătr�ni, acompaniat fiind de susurul izvorului şi de buciumul de la
st�nă. Conform tradiţiei timpului, Mihai �ncepe să studieze acasă, cu
un dascăl particular, parcurg�nd astfel primele două clase primare. Ca
elev la Ober Gymnasium, Eminescu �nt�mpină numeroase greutăţi, a căror
cauză o constituie imperfecţiunea sa �n a vorbi limba germană �n
comparaţie cu ceilalţi colegi care erau de v�rstă mai mare şi o
�nvăţaseră �n clasele anterioare; şi acesta nu este singurul obstacol:
�n clasa a II-a răm�ne repetent din pricina matematicii şi a limbii
latine, ceea ce-l determină ca �n anii următori să studieze serios
aritmetica la National Hauptschule. Nemulţumit de disciplina rigidă a
instituţiei germane de �nvăţăm�nt, t�nărul devine autodidact, dob�ndind
o cultură impresionantă.
Dornic de cunoaştere şi mereu atras de
folclorul rom�nesc, Mihai călătoreşte prin vestite locuri ce-i umplu
sufletul cu pace şi lumină binefăcătoare. Fără a fi �n posesia vreunui
atestat şcolar care să-i confirme cunoştinţele necesare, Eminescu
urmează cursurile universitare la Viena şi Berlin, beneficiind de
sprijinul financiar al neobositei sale familii, precum şi al Societăţii
Junimea, reuşind să-şi completeze şi să consolideze informaţiile cu
privire la filosofie, istorie antică orientală; re�ntors �n ţară,
obţine titlul de lider al tinerilor intelectuali. �n anii următori
ocupă diverse funcţii, cum ar fi cea de bibliotecar la Universitatea
din Iaşi, revizor şcolar, redactor la „Curierul de Iaşi” şi, din 1877,
redactor la ziarul „Timpul” din Bucureşti.
Depăn�nd firul vieţii acestui om, nu trebuie
să neglijăm prietenia sa cu Ion Creangă, prietenie ce a stat sub semnul
sincerităţii şi al poveştilor culese de pe �nsoritele plaiuri
moldoveneşti.
Mihai Eminescu a dus şi o adevărată luptă
politică, fiind un susţinător al Partidului Conservator, fapt ce a
st�rnit simpatia publică pentru acest partid.
Fire romantică, „sensibil la tot ce i-a marcat
existenţa”(M.Popa), Mihai a iubit şi el „un �nger de fată”, „o dulce
porumbiţă, cu chip alb de copiliţă”, aceasta purt�nd numele de Veronica
Micle.
Mărturie dragostei lor stă un buchet de c�teva
scrisori ale celor doi, adunate sub titlul „Dulcea mea Doamnă/ Eminul
meu iubit”. Acest sentiment
reprezintă un model pentru generaţiile următoare, ce, prin iubire, �şi
construiesc o lume a lor �n care domnesc pacea şi duioşia.
Activitatea publicistică, desfăşurată la
„Timpul”, este epuizantă, grăbind izbucnirea bolii care pune capăt
zbuciumului său interior, urm�nd ca la 15 iunie 1889, să fie redat
eternităţii.
|