Tipologia comunicarii - Comunicare si relatii publice
Categoria: Referat
Marketing
Descriere:
Comunicarea interpersonală reprezintă acea trainică relaÅ£ie în care o
persoană ascultă propria voce interioară şi poartă un dialog cu sine.
Astfel omul se consiliază pe sine, chestionându-se asupra trebuinÅ£elor
şi aspiraţiilor sale, faţă cu propria sa conştiinţă morală... |
|
|
1
FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMCĂ
�N AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ BUCUREŞTI
INGINERIE ŞI MANAGEMENT �N ALIMENTAŢIE PUBLICĂ ŞI AGROTURISM
ANUL I - ID
Nume: ………………………………..
COMUNICARE
Tipologia comuncării
Cuvinte cheie: comunicare organizaţională,
comunicare organizată, gestiunea comunicării, intracomunicare
Există o diversitate de criterii pentru clasificarea comunicării.
La nivelul unei organizaţii comunicarea poate fi privită din două
perspective: comunicarea �ntre indivizi numită şi comunicare
interpersonală; comunicarea �ntre diferite subdiviziuni şi grupuri ale
organizaţiei, numită comunicare organizaţională. Aceste două forme de
comunicare sunt interdependente, comunicarea interpersonală fiind
aproape �ntotdeauna parte componentă a comunicării organizaţionale.
1. Comunicarea organizaţională
- Comunicarea, la nivel de firmă după sursa
emitentului, este de două tipuri: externă şi internă.
• Comunicarea externă – cuprinde relaţiile firmei cu
piaţa, cu furnizorii, clienţi, foruri ierarhice, după cum reiese şi din
schema de mai jos. Organizaţia acţionează �ntr-un mediu economic,
social şi politic, stabileşte relaţii şi comunică permanent cu
partenerii săi exteriori. Formele de comunicare cu aceşti parteneri
externi sunt variate: comunicarea financiară, comunicarea de marketing,
comunicarea cu concurenţii, relaţiile publice, v�nzarea sau negocierea.
Partenerii externi ai organizaţiei pot fi grupaţi astfel:
Parteneri economici – furnizori, cumpărători şi concurenţi.. Cu
furnizorii poţi negocia urmărind �ncheierea unor acorduri pe termen
scurt sau lung etc. Cu clienţii, acţiuni de cercetare a pieţei, reclamă
şi publicitate, acţiuni de relaţii publice, v�nzare, negociere,
comunicare cu ocazia derulării contractelor cu concurenţii.
Partenerii financiari sunt cei de la care organizaţia �şi procură
fonduri sau alte servicii financiare, acţionarii, băncile, bursa,
societăţi de asigurări, alte instuituţii financiare.
Partenerii sociali sunt reprezentaţi de comunitatea locală, opinia
publică, asociaţiile şi sindicatele.
Partenerii politici sunt autorităţile publice locale sau puterea
publică centrală.
Sistemul de comunicare externă al organizaţiei
• Comunicarea internă are �n principal rolul de a
prezenta rezultatele tehnice, economice organizatorice; de a transmite
informaţii, cunoştinţe şi decizii; de a explica o nouă orientare, o
nouă metodă, o nouă tehnologie etc.
• Comunicarea formală (oficială) face parte
integrantă din structura organizatorică formală a organizaţiei,
reprezentată prin organigramă, şi are ca scop să faciliteze
�ndeplinirea sarcinilor, prin prescrierea şi controlul circulaţiei
mesajelor �n r�ndul personalului angajat. Comunicarea formală este de
mai mute feluri: comunicarea verticală de sus �n jos; comunicare
verticală de jos �n sus; comunicarea pe orizontală.
Reprezentarea grafică a comunicării formale
Comunicarea de sus �n jos este cea dintre superior şi subaltern
(indiferent dacă este vorba de superiorul direct sau nu).
Comunicarea de jos �n sus este cea dintre subalterni şi superiori. O
bună comunicare se poate realiza atunci c�nd se creează o atmosferă
propice, permisivă.
Comunicarea pe orizontală dispune de canale mai puţin variate:
contactele personale, şedinţele, notele interne şi rapoartele. Stilul
de conducere predominant �n organizaţie �şi pune amprenta asupra
comunicării orizontale.
Comunicarea neformală (neoficială) Orice comunicare ce are loc �n afara
canalelor formale de comunicare, se �ncadrează �n comunicarea neformală.
2. Comunicarea interpersonală
Relaţia „de la om la om” ce ia naştere �n dialogul dintre doi
interlocutori poartă denumirea de comunicare interpersonală. �n cadrul
firmei această comunicare este dictată de atribuţiile postului şi
obiectivele grupului.
Atunci c�nd un individ transmite o idee, opinie sau o informaţie unui
alt individ sau unui grup de indivizi, are loc o cumunicare
interpersonală.
1
Comunicarea interpersonală reprezintă acea trainică relaţie �n care o
persoană ascultă propria voce interioară şi poartă un dialog cu sine.
Astfel omul se consiliază pe sine, chestion�ndu-se asupra trebuinţelor
şi aspiraţiilor sale, faţă cu propria sa conştiinţă morală.
- După modalitatea de exprimare, pot fi puse �n
evidenţă mai multe tipuri de comunicare orală, scrisă şi nonverbală.
Comunicarea orală – transmiterea ideilor cuv�ntul rostit: conversaţie
directă, discuţie �n grup, teleconferinţă.
- �n funcţie de numărul participanţilor, se poate
face distincţie
�ntre ipostazele comunicării de la persoană la persoană, �n grup sau de
la o persoană către un public larg, care presupun reguli şi fac apel la
tehnici diferite:
Comunicare de la persoană la persoană
(interpersonală) – �n care
sunt angajaţi doi indivizi poate avea un grad diferit de formalizare.
Comunicare �n cadrul grupului – funcţionează
grupuri şi echipe pe
structură şi durată de funcţionare permanente sau temporare.
Comunicare �n faţa publicului – adesea angajatul
este pus �n
situaţia să vorbească �n faţa unui auditoriu, fie că acesta este format
din persoane din interiorul organizaţiei sau din afara acesteia.
Cele mai utilizate forme ale comunicării orale sunt:
- Monologul
- Conferinţa - conferinţa clasică
- Conferinţa cu preopinenţi
- Expunerea
- Discursul
- Predica
- Interpelarea
- Dialogul
- Dezbaterea
- Interviul
Comunicarea scrisă include rapoarte, memorii, scrisori, note şi alte
documente bazate pe cuv�ntul scris. Ea are un grad mai mare de
exactitate dec�t comunicarea orală, av�nd plus avantajul păstrării
facile a informaţiilor vehiculate.
3. Comunicarea nonverbală
Aceasta constă �n transmiterea unui g�nd sau a unei idei fără cuvinte
sau, dacă sunt utilizate şi cuvinte, se transmite mai mult dec�t
simplul lor �nţeles literal. Stilul de exprimare, limbajul corpului şi
ambianţa spaţială sunt formele principale de comunicare nonverbală.
Comunicarea nonverbală are un impact deosebit �n transmiterea
mesajelor.
Comunicarea nonverbală este, �n fond, un element de psihologie a
comportamentului. O altă componentă de aceeaşi factură, cu rol
important �n comunicarea interpersonală, este percpeţia. Prin percepţii
diferite oamenii selectează şi organizează informaţiile �n diverse
moduri, care pot sau nu să reflecte realitatea.
Procesul subconştient de neglijare sau evitare a informaţiilor
provenite din domeniul cunoaşterii, care nu ne sunt familiare sau
a
informaţiilor care nu ne sunt pe plac, se numeşte percepţie selectivă.
4. Comunicarea organizată
Pentru a fi caracterizată drept organizată, comunicarea dintr-o
organizaţie trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
- să fie orientată spre finalitate (scop);
- să fie multidirecţională – să se realizele de sus
�n jos, pe orizontală, verticală etc.
- să fie instrumentală – să se sprijine pe o
varietate de suporturi �n funcţie de obiectiv;
- să fie adaptată – se folosească sistemele de
informare specifice
fiecărui sector de activitate şi să concorde cu cultura organizaţională
promovată;
- să fie flexibilă – pentru a integra comunicarea
informală şi pentru a crea structura care o favorizează.
Drept urmare, comunicarea organizaţională nu este un process spontan şi
natural. Ea trebuie proiectată �n aşa fel �nc�t să permită:
coordonarea, amortizarea.
Comunicarea trebuie să fie gestionată �n conformitate cu un plan
strategic de ansamblu ale activităţii specifice organizaţiei. Dacă
acest plan nu există, comunicarea se desfăşoară aleatoriu.
Sistemele de informare la r�ndul lor suferă de anumite patologii,
cauzate de o proiectare defectuoasă. Ele pot fi grupate �n trei
categorii, fiind de fapt problemele legale de: volumul informaţiei;
calitatea informaţiei; propagarea informaţiei.
|
Referat oferit de www.ReferateOk.ro |
|