1
Cascada Iguacu – serie de cataracte pe raul
Iguacu, 23 km
mai sus de confluenta sa cu raul Parana, la granita dintre Argentina si
Brazilia. Cascada seamana cu o potcoava alungita, ce se intinde pe 2,7
km –
aproape de 3 ori mai intinsa decat cascada Niagara din America de Nord
si
semnificativ mai mare, din punct de vedere al latimii, decat cascada
Victoria
din Africa. Cascada este impartita de catre insulele udate de raul
Iguacu in
275 de cascade de apa sau cataracte, a caror inaltime variaza intre 60
si 82 de
metri.
Numele
cascadei, ca si cel al raului, provine din limba Gurani si inseamna
“mari ape”.
Debitul
de apa al cascadei poate ajunge la maxima de 12 750 metri cubi pe
secunda in
timpul sezonului ploios din Noiembrie pana in Martie. Debitul este
minim in
timpul sezonului uscat, din August pana in Octombrie. Valoarea medie
anuala a
debitului de apa este de 1 756 metri cubi pe secunda.
Cascada
apare intr-o deschidere larga, unde raul Iguacu, ce curge spre vest si
apoi
spre nord, se rostogoleste peste marginea Platoului Parana inainte de
a-si
continua cursul in canion. Deasupra cascadei, insule si ostroave impart
raul in
mai multe cursuri ce alimenteaza cataractele. O portiune importanta din
rau
cade intr-o prapastie ingusta si semicirculara, cunoscuta sub numele de
“Garganta do Diablo” – “Gatul diavolului”; rezultatul acestei
impresionante
caderi a fost descris ca “plonjonul facut de un ocean in abis”. Aceasta
sectiune este vizibila atat din partea braziliana cat si din cea
argentiniana.
Multe din cascadele individuale sunt rupte la jumatate de tapsanul
iesit in
afara; refractia luminii in apa si picaturile ce tasnesc din toate
partile
creaza aici o portiune plina de curcubee. De la marginea “Gatului
diavolului”,
la 150 de metri in aer se ridica o perdea de ceata.
1
Dintre
nenumaratele insule din apropierea cascadelor, cea mai importanta este
Insula
Grande San Martin, situata in aval de “Gatul diavolului”, pe partea
argentiniana. De pe aceasta insula se poate admira un numar
considerabil dintre
cataracte. Intre cascadele individuale ce pot fi vazute de pe potecile
din
padure de pe partea argentiniana, se numara si Dos Hermanas, Bozzetti,
San
Martin, Escondido si Rivadavia. De asemenea, de pe partea braziliana se
poate
vedea o imagine magnifica a cascadelor. Cateva dintre cascadele
vizibile de pe
partea braziliana sunt cele cunoscute sub numele de: Benjamin Constant,
Deodoro
si Floriano.
Primul
explorator spaniol care a vizitat cascadele a fost Alvar Nunez Cabeza
de Vaca
in 1541. In 1897, Edmundo de Barros, un ofiter brazilian, a conceput
planul
unui parc national la cascada Iguacu. In urma rectificarii granitei
dintre
Brazilia si Argentina au rezultat doua parcuri nationale separate, cate
unul
pentru fiecare tara: Parcul National Iguasu in Brazilia in 1939 si
Parcul
National Iguazu, in 1934 in Argentina. Amandoua parcurile au fost
infiintate
pentru a pastra vegetatia, fauna si frumusetea naturala asociata
cascadelor. In
1984, parcul argentinian a fost numit Loc international de mostenire
geografica, de catre UNESCO; doi ani mai tarziu si parcul brazilian a
primit
acelasi titlu. Zona Iguacu este alimentata cu turisti de trei
aeroporturi: din
Argentina, din Paraguay si din Brazilia.
Vegetatia
acestei regiuni este bogata si variata, cuprinzand specii de la
semi-foioase la
tropicale, fapt datorita caruia a fost un punct major de interes pentru
botanisti. Din specia plantelor de apa, aici se intalneste o familie ce
creste
doar in apa curgatoare si poate fi gasita pe tapsanurile cascadelor.
Contrastele sunt de asemenea abundente, cu orhidee ce cresc langa pini,
bambusi
langa palmieri, si muschi langa liane si begonii colorate.
Fauna
este la fel de bogata si abundenta dar a fost mult mai putin studiata.
Iguanele
sunt aici omniprezente. Dintre mamifere, putem intalni cateva specii
din
familia pisicii, oceloti si jaguari, cerbi, tapiri si nenumarate alte
animale
mici. Tucani si pasari din multe alte specii pot fi gasite aici.
Printre
speciile de pesti se numara si somonul auriu.
|