1
Sociologie rurală
Definirea obiectului sociologiei
Există numeroase
modalităţi de definire
a obiectului unei ştiinţe. Pentru a defini obiectul siciologiei putem
porni de
la fapte curente şi direct observabile, pentru că le întâlnim în viaţa
socială
cotidiană şi suntem părtaşi la ele. În cadrul convieţuirii sociale,
intrăm în
nenumărate interacţiuni, adică comunicăm la actele celorlalţi,
colaborăm şi ne
asociem, facum şi desfacem prietenii, ne constituin in grupuri etc.
Prinşi într-o reţea de
relaţii, noi ne
comportăm într-un anumit fel, dar aşteptăm anumite comportamente din
partea
altora. De altfel, şi ceilalţi indivizi cu care intrăm în interacţiune
aşteaptă
şi ei un anumit răspuns la comportamentul lor.
Astfel de fapte de
intracţiune poat fi
observate şi descrise nu numai la nivelul cunoaşterii comune,
contingente. În
ciuda marii lor diversităţi, ele pot fi orbsevate şi descrise,
analizate şi
interpretate din punct de vedere ştiinţific, deoarece există anumite
elemente
esenţiale, o anumită regularitate în comportamentul oamenilor.
Comportamentul uman este
studiat de sociologie.
Există situaţii pe care sociologia nu-şi propune să le studieze, de
comportamentul uman ocupându-se şi alte ştiinţe ca biologia şi
psihologia, care
abordează comportamentul uman fie la nivelul biologiei, fie la nivelul
psihologiei.
Studiind comportamentul
uman,
sociologia identifică înainte de toate modele ale interacţiunii şi
felul cum
acestea îşi spun cuvântul asupra comportamentului uman, asupra
organizării şi
funcţionării grupurilor şi a societăţii. Sociologia studiază schemele
de
comportament care modelează interacţiunile umane.
Sociologia nu se ocupă de
orice fel de
acţiuni, deci nu se interesează de orice fel de scheme sau modele de
comportament.
Schemele nomotetice
prezintă interes
din punct de vedere sociologic:
● regularităţile
generale, împărtăşite
de un număr mare de membrii ai societăţii. Astfel de modele nu sunt
altceva
decât moduri uniforme şi constante de a acţiona şi a gândi, întâlnite
la un
număr relativ mare de oameni.
●
ca orice fapt social, aceste modele sunt exterioare şi exercită
asupra
noastră o anumită presiune, în sensul că ne oferă un ghid mai mult sau
mai
puţin obligatoriu pentru comportamentul nostru social.
Caracterul exterior al
individului al
acestor paternuri şi totodată convingător ne arată că prin intermediul
acestor
modele de comportament, societatea exercită controlul asupra membrilor
săi.
Studiul schemelor
nomotetice oferă
posibilitatea:
● generalizărilor
ştiinţifice
● descoperirii de legi,
corelaţii
● predicţiilor în materie
de
comportament social
Până acum câtva timp se
susţineau
următoarele teze dogmatice, când mai existau voci car să nege
posibilittaea
sociologiei ca ştiinţă:
● comportamentul uman
este prea
schimbător şi instabil în timp pentru ca să se poată face previziuni
ştiinţifice exacte asupra lui
● comportamentul uman
este prea complex
şi prea nesesizabil pentru a putea fi cuprins în categorii de către
instrumentele imperfecte ale ştiinţei
● comportamentul uman,
fiind studiat de
către alte fiinţe umane, care denaturează faptele observate, nu pot să
existe
proceduri obiective pentru cunoaşterea adevărului
● fiinţele umane, făcând
obiectul unor
previziuni, ele pot să le informe, deoarece au capacitatea de a eluda
astfel de
previziuni.
1
Dacă punctele de mai sus
ar fi
adevărate, sociologia ar avea un fundament ştiinţific foarte şubred.
Se poate da o definiţie
mai pertinentă,
ajunşi la acest nivel al precizărilor.
Sociologia este studiul
ştiinţific al
comportamentului uman modelat şi socialmente împărtăşit. Comportamentul
uman
socialmente modelat şi împărtăşit este sinonim cu comportamentul social.
Comportamentul social se
întâlneşte la
oamenii reali, dar pentru a-l analiza şi explica ştiinţific trebuie
să-l
conceptualizăm, adică să creăm concepte care să exprime generalizări
esenţiale.
Fiind o ştiinţă socială,
sociologia are
multe puncte de contact cu celelalte ştiinţe sociale. În ultimă
instanţă, toate
ştiinţele sociale particulare studiază o
latură sau alta a societăţii, într-un cuvânt - societatea.
Sociologia studiază
societatea ca
intreg, deosebindu-se de ştiinţele sociale particulare. Sociologia nu
fragmentează societatea, ci o studiază în ansamblul său. Sociologia
studiază un
aspect sau altul al sistemului social global sau un anumit subsistem al
societăţii. Sociologia retuşează diferitele aspecte parţiale sau
segmentare la
totalitate, integrându-le în funcţionalitatea generală.
Aşa cum susţine si
sociologul Georges
Gurvitch: “... nimic nu poate ilustra mai bine diferenţa dintre
sociologie şi
ştiinţele sociale particulare, decât însăşi ramurile speciale ale
sociologiei,
cum ar fi sociologia economică, sociologia morfologică sau demografică,
sociologia industrială, sociologia dreptului, a limbajului, a
cunoaşterii, a
religiei, a psihologiei colective. Căci dacă, asemenea ştiinţelor
sociale
particulare, pleacă de la unul din palierele sau sectoarele realităţii
sociale
pe care îl accentuează, atunci fac totul pentru a nu rămâne pe loc şi
termină
întotdeauna prin a lega punctul lor de plecare cu toate celelalte
etajări şi
sectoare, ceea ce înseamnă că îl
integrează
în fenomenul social total, în cadrele şi în mişcarea sa”.
Sistemul ştiinţelor
sociologice constă
la ora actuală din peste 50 de ramuri. Ar fi greşit să se tragă
concluzia că
există 50 de “obiecte” ale sociologiei. Sociologia şi-a lărgit mereu
câmpul de
investigare, aplicându-se asupra noi domenii sau extinzându-şi studiul
asupra
unor noi paliere sau orizonturi ale realităţii sociale. Astfel au
apărut
numeroase ramuri ale sociologiei, organic legate între ele, care
alcătuiesc
sistemul ştiinţelor sociologice. Acest sistem este unitar, atât
datorită
obiectului unic pe care îl posedă toate “sociologiile”, cât şi aparatul
conceptual comun şi unitatea existentă pe plan metodologic.
În afară de Sociologia generală
există numeroase sociologii speciale, care se pot grupa după
diferite
criterii. O serie de ramuri ale
sociologiei şi-au fixat drept domeniu de studiu instituţii, apărând
astfel:
sociologia familiei, sociologia învăţământului, sociologia
organizaţiilor. Necesitatea
studierii cadrelor naturale şi sociale ale societăţii a dus la
constituirea
unor ramuri ca: sociologia geografică, sociologia juridică. Ca urmare a
diviziunii interne au apărut: sociologia moralei, sociologia culturii,
sociologia ştiinţei, sociologia cunoaşterii, sociologia educaţiei,
sociologia
medicinei, sociologia rurală, sociologia urbană,
sociologia sportului, sociologia militară, sociologia relaţiilor
internaţionale, sociologia economică.
|