1
Bilanţul contabil
1. NOţIUNE şI
FUNCţIILE BILANţULUI CONTABIL
Pentru realizarea funcţiilor contabilităţii: de
informare, decizie
şi control, este necesar ca în urma lucrărilor curente de contabilitate
să se
sintetizeze periodic informaţiile generate de conturi şi calculele
contabile,
în documente de sinteză expresiv şi relevante, accesibile nu numai
specialiştilor, ci şi celor interesaţi de gestiunea unităţii
patrimoniale în
calitate de: investitor, administrator, bancă, creditor, fiscalitate şi
alte organisme
economice şi sociale. Aceste documente de sinteză constituie obiectul
de bază
al contabilitaţii financiare, deoarece redau o imagine fidelă asupra
situaţiei
patrimoniale, rezultatelor şi situaţiei financiare a întreprinderii.
Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale
şi a Legii
Contabilităţii 82/1991, toţi agenţii economici ( toate
persoanele
juridice ) sunt obligaţi să întocmească bilanţ contabil.
Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor
unităţilor
patrimoniale. Bilanţul contabil contribuie să dea o imagine fidelă,
clară şi
completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi asupra rezultatelor
obţinute de unitatea patrimonială, care presupune:
-
respectarea cu bună credinţă a regulilor privind
evaluarea
patrimoniului;
-
respectarea principiilor: prudenţei, permanenţei
metodelor,
continuitatea activităţii bilanţului de deschidere cu cel de închidere,
a
noncompensării;
-
posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă cu
datele
înregistrate în contabilitate, puse de
acord cu inventarul.
Procedeu principal al metodei contabilităţii şi bază
informaţională fundamentală, bilanţul propriu-zis este un tablou care
cuprinde
în formă sintetică şi în expresie valorică mijloacele economice
patrimoniale,
sursele de constituire a acestora, precum
şi rezultatul unui agent economic la un moment dat.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză,
prin care se
prezintă activul şi pasivul unităţii patrimoniale la închiderea
exerciţiului,
precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Legea Contabilităţii.
Importanţa bilanţului contabil derivă din funcţiile
pe care acesta le îndeplineşte:
1)
funcţia de generalizare a datelor
contabilităţii;
2)
funcţia de cunoaştere a mersului
activităţii
economico-financiare;
3)
funcţia previzională.
1) Funcţia de generalizare a datelor
în ciclul contabil de prelucrare a informaţiilor izvorăşte din
necesitatea de a
grupa datele dispersate ale contabilităţii curente, după criterii bine
stabilite, într-un număr restrâns de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu asupra situaţiei
economico-financiare
a unităţii patrimoniale.
2) Funcţia de analiză a mersului activităţii
economico-financiare se
manifestă prin aceea că, pe baza bilanţului contabil se analizează
periodic,
gradul realizării indicatorilor proiectaţi şi a rezultatelor, se
identifică
rezerve şi se stabilesc măsuri de perfecţionare a activităţii economice
şi
financiare.
Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de
Administraţie,
managerii unităţilor patrimoniale analizează periodic situaţia
economico-financiară,
pe baza bilanţului contabil, a anexelor sale şi a raportului de
gestiune,
componente de bază ale dării de seama contabile.
3) Funcţia previzională constă în
posibilitatea oferită de bilanţ de a orienta activitatea viitoare. în acest scop, întocmirea
bugetului de
venituri şi cheltuieli pentru perioadele următoare se fundamentează pe
situaţia
patrimonială şi a rezultatelor din perioada considerată baza de
raportare.
2. STRUCTURA
BILANţULUI CONTABIL
Bilanţul contabil are în componenţa
sa documente şi situaţii de sinteză
economică sau de control fiscal, cuprinzând următoarele elemente:
A)
Bilanţul propriu-zis;
B)
Contul de “Profit si
pierdere” ( respectiv contul de exerciţiu în cazul instituţiilor
publice );
C)
Anexa la bilanţ;
D)
Raportul de gestiune.
Având acelaşi scop, de informare asupra situaţiei
patrimoniului, a
situaţiei financiare a unităţii patrimoniale şi a rezultatelor
obţinute, aceste
părţi constitutive formează un tot unitar.
Pentru întocmirea şi prezentarea completului bilanţier,
Ministerul
Finanţelor, prin Colegiul Consultativ al
Contabilităţii, elaborează modele de situaţii privind bilanţul şi
celelalte
componente pentru regii autonome, societăţi comerciale şi instituţii
publice.
Pentru societăţile bancare, modelele şi normele metodologice se
elaborează de
Banca Naţională cu avizul Ministerului Finanţelor.
La întocmirea bilanţului contabil, se au în vedere
următoarele reguli:
-
posturile
de bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse
de acord
cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza
inventarului;
-
nu sunt
admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanţ şi respectiv
între
conturile de venituri şi cheltuieli din contul de “Profit si pierdere”.
în practică se cunosc
două scheme de bilanţ, una sub formă de tablou cu două părti:
partea stângă, activul,
şi
partea dreaptă, pasivUl, numită şi schema
orizontală de
bilanţ, şi modelul sub forma listei verticale sau schema bilanţului vertical.
Bilanţul sub formă de tablou cu două părţi pune în evidenţă egalitatea
între
resurse şi utilizări, iar modelul de bilanţ sub forma listei verticale
ordonează structurile patrimoniale în
active, datorii, capitaluri, rezerve şi alte componente ale situaţiei
nete,
finalitatea fiind prezentarea situaţiei nete a patrimoniului.
A) Bilanţul propriu-zis poate fi alcătuit în
două variante sau sisteme, în funcţie de gruparea întreprinderilor în
întreprinderi mici , mijlocii şi întreprinderi mari, grupare ce se face
în
funcţie de praguri fiscale ( care au în vedere valoarea activului
bilanţului,
cifra de afaceri şi numărul mediu de
salariaţi ).
a.
Bilanţ contabil în sistem simplificat, în cazul întreprinderilor mici si
mijlocii,
care presupune o schemă de bilanţ mai redusă.
b.
Bilanţ contabil în sistem de bază prevăzut să fie utilizat de
întreprinderi mari,
acesta cuprinzând posturi şi indicatori compleţi privind activitatea şi
rezultatele întreprinderii.
Bilanţul unităţilor patrimoniale care desfăşoară
activităţi
economice cuprinde toate elementele de activ şi pasiv grupate după
destinaţie
şi respectiv provenienţa lor. activul bilanţului cuprinde următoarele grupe principale de
elemente:
a)
Activele imobilizate ( imobilizări necorporale;
imobilizări corporale; imobilizări financiare );
1
a)
Activele
circulante
( stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi şi alte
valori );
b)
Conturile de regularizare şi asimilare-activ ( cheltuielile
înregistrate în avans, diferenţe de conversie-activ şi alte elemente
tranzitorii şi de regularizat, de activ );
c)
Primele de rambursare a obligaţiunilor.
Capitalul social subscris nevărsat se înscrie distinct
în grupa activelor circulante ale bilanţului.
Pasivul bilanţului
cuprinde
următoarele grupe principale de elemente:
a)
Capitalurile proprii ( capitalul social sau individual,
primele
legate de capital, diferenţele din reevaluare, rezervele, rezultatul
reportat
nerepartizat, rezultatul exerciţiului, fondurile proprii, subvenţiile
pentru
investiţii si provizioanele reglementate );
b)
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
c)
Datoriile ( împrumuturi şi datorii asimilate, furnizori şi conturi
asimilate, datorii în legatură cu personalul, datorii faţă de bugetul statului, datorii privind asigurările
sociale, creditori şi alte datorii );
d)
Conturile
de regularizare şi asimilare-pasiv ( veniturile înregistrate în
avans, diferenţele de
conversie-pasiv, alte elemente tranzitorii şi de regularizat
de pasiv ).
Elementele patrimoniale în
bilanţ sunt sistematizate pornind de la conturi, pe grupe, capitole,
posturi,
după criteriul lichidităţii activului şi a exigibilităţii pasivului,
astfel:
posturile de activ sunt aşezate în ordinea crescătoare a lichidităţii (
de la
cele mai puţin lichide - cum este cazul activelor imobilizate la
disponibilităţile băneşti ca formă de lichiditate absolută ), iar în
pasiv
posturile sunt dispuse de la cele mai
puţin exigibile ( de la capital - ultimul cont care se închide in cazul
lichidării patrimoniului ) la datoriile curente.
Atât activul cât şi pasivul
bilanţier suportă un dublu criteriu de ordonare:
-
criteriul
major: pentru
active, natura
lor economică, iar pentru elementele de pasiv, natura lor juridică;
-
criteriul
minor: pentru
active,
lichiditatea ( crescătoare ) a acestora, iar pentru elementele de
pasiv,
exigibilitatea lor ( crescătoare ).
Structura bilanţului o stabileşte Ministerul Finanţelor
la
sfârşitul fiecărui an financiar.
B) Contul de “Profit şi pierdere” reprezintă o
recapitulaţie a veniturilor şi a
cheltuielilor, după cum urmează:
a.
Venituri din exploatare;
b.
Cheltuielile activităţii de exploatare;
c.
Rezultatul activităţii de exploatare;
d.
Venituri financiare;
e.
Cheltuieli financiare;
f.
Rezultatul activităţii financiare;
g.
Venituri excepţionale;
h.
Cheltuieli excepţionale;
i.
Rezultatul
operaţiunilor excepţionale;
j.
Venituri
totale;
k.
Cheltuieli totale;
l.
Rezultatul
brut al exerciţiului;
m.
Impozitul pe profit;
n.
Rezultatul net al exerciţiului.
Datele
se preiau din rulajele debitoare ale
conturilor de cheltuieli, respectiv din rulajele creditoare ale
conturilor de
venituri, cumulate de la începutul anului. în
situaţia în care au fost efectuate înregistrari prin creditul
conturilor de
cheltuieli sau prin debitul conturilor de venituri, datele sunt
reprezentate de
soldurile conturilor de venituri şi cheltuieli înainte de a fi
transferate
asupra contului de rezultate finale, cumulate de la începutul anului.
Veniturile
sunt preluate din balanţa de
verificare, suma veniturilor din contul de “Profit şi pierdere” este
egală cu
rulajul creditor cumulat al conturilor
de venituri sau rulajul creditor cumulat corectat.
Cheltuielile
sunt preluate din rulajul
debitor cumulat al conturilor de cheltuieli, corectat dacă este cazul
cu unele
sume înregistrate în credit.
Contul
de “Profit şi pierdere” are un
conţinut îndeosebi economic, deoarece oferă informaţii asupra
activităţii de
producţie, comerciale sau financiare a unităţii patrimoniale prin
dimensiunea
veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor pe care le generează.
în
prezentarea contului de “Profit şi pierdere” sunt conturate două modele
de expunere a cheltuielilor şi veniturilor: unul ce ia în considereare
natura
economică a acestora, altul ce pleacă de
la funcţiunile sau activităţile unei întreprinderi ( de la destinaţia
veniturilor şi cheltuielilor ).
Ca formă, contul de “Profit
şi pierdere “ se poate prezenta:
-
tablou
bilateral sau formă de cont (
schema orizontală );
-
listă (
schema verticală ).
în
ambele cazuri, cheltuielile şi veniturile sunt grupate în trei
categorii:
-
din
exploatare;
-
financiare;
-
excepţionale.
C) Anexa
la bilanţ are
ca obiective principale completarea şi explicarea
datelor înscrise în bilanţ şi în contul de “Profit şi pierdere” şi
conţine informaţii cu privire la situaţia patrimonială şi financiară, la
rezultatele aferente exerciţiului încheiat cum sunt:
-
repartizarea profitului ( anexa 1 );
-
situaţia
stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie ( anexa 2 );
-
situaţia creanţelor şi datoriilor ( anexa 3 );
-
situaţia
altor provizioane ( anexa 4 );
-
date
informative ( anexa 5a );
-
plăţi
restante ( anexa 5b );
-
impozitele, taxele
şi alte obligaţii datorate şi vărsate ( anexa 5c );
-
situaţia
activelor imobilizate ( anexa 6 ):
A. Valori brute
B. Amortizări
C. Provizioane pentru depreciere
-
alte informaţii privind regulile şi metodele contabile
utilizate şi date complementare ( anexa 7 ).
a)
Repartizarea profitului
cuprinde alocări din profitul exerciţiului în curs, la rezerve, fondul
de
participare a salariaţilor la profit, fondul de dezvoltare, surse
proprii de
finanţare, dividende de plătit etc., precum şi profitul rămas
nerepartizat.
b)
Situaţia stocurilor şi a producţiei
în curs conţine date referitoare la dinamica stocurilor de
materii şi
materiale, a obiectelor de inventar, producţiei neterminate, stocurilor
la
terţi, animalelor, mărfurilor, ambalajelor şi a totalului stocurilor.
c)
Situaţia creantelor şi datoriilor
se referă la informaţii cum sunt:
-
creanţe din active imobilizate;
-
creanţe din active circulante;
-
cheltuieli înregistrate în avans;
-
total creanţe;
-
datorii bancare;
|