1
INTRODUCERE
�ntr-o
economie de tip planificat agenţii economici au fost obişnui’i ca
“regulile
jocului”să fie dictate. Directivele, normele, planurile, deciziile,
instrucţiunile, preţurile reglementate, fondul resurselor alocate
formau acel
sistem economic şi administrativ �n care agenţii economici derulau o
activitate
liniştită şi fără griji.
Odată cu trecerea la
economia de piaţă agenţii economici au devenit liberi �n organizarea şi
derularea activitaţilor lor. Dar libertatea economică a adus cu ea
riscul şi incertitudinea.
Activitatea
�n astfel de condiţii impune
anumite condiţii, principala fiind cea de a avea capacitatea de a nu
ignora
riscul, de a-l putea preveni şi ai
estima influienţa.
At�t
�n literarura de
specialitate c�t şi �n practica economică, �ntr-o economie �n tranziţie
este
foarte dificil de a găsi regulile stricte de aplanare a riscurilor. �n
plus,
chiar �n ţările cu o economie dezvoltată nu au fost găsite răspunsuri
concrete,
care ar fi legile sau regulile de a exclude riscurile. Concluzia la
care au
ajuns specialiştii acestui domeniu este că riscurile nu pot fi excluse
şi de
aceea este foarte important de a şti să le estimezi.
Peter Drucker avea perfectă
dreptate,
apreciind că un manager eficient trebuie să dedice cel puţin 50 % din
timpul
său de muncă activităţilor de analiză şi diagnosticului. Este extrem de
important ca printre alte analize făcute, o parte importantă să fie
dedicată
evaluării riscurilor, pentru că succesul strategiei deciziei se bazează
pe
decizia economică care la r�ndul ei este direct legată de risc.
�n Republica Moldova riscurile
legate
de domeniul economic sunt puţin analizate, iată de ce scopul acestei
lucrări
este sistematizarea asupra metodelor de evaluare a riscurilor �ntr-o
economie
in tranziţie.
�n funcţie de scopul propus
sarcinile
acestei lucrări sunt urmatoarele:
�
De a defini riscurile
�
De a determina aparenţele
subiective şi obiective ale
riscurilor
�
De a clasifica riscurile
�
De a expune unele metode de
analiză a riscurilor interne
şi externe cu care �ntreprinderea se confruntă
�
De a studia metodele de
estimare a riscului financiar
pentru a putea diriga eficient cu el.
Lucrarea constă din
�ntroducere, 2
capitole şi concluzii, fiind expusă pe 61
pagini.
CAPITOLUL
1
RISCUL
�N ACTIVITATEA AGENŢILOR ECONOMICI
1.1. Definirea şi
esenţa riscurilor
Noţiunea
de risc este utilizată
�ntr-o serie de ştiinţe. Dreptul studiază riscul �n funcţie de
legalitatea sa.
Teoria accidentelor aplică acest termen pentru descrierea avariilor şi
cataclismelor. Se pot găsi studii asupra riscurilor �n lucrări de
psihologie,
filozofie, medicină şi �n fiecare dintre aceste domenii studiul asupra
riscului
se bazează pe obiectul ştiinţei date şi, bine�nţeles, pe metode şi
aproşuri
proprii. O astfel de varietate a studiului riscului se explică prin
diversitatea acestui fenomen.
�n cea ce priveşte riscurile
economice,
este necesar de remarcat că �n ultimii
ani au apărut lucrări ştiinţifice �n care
considerări asupra planificării, activităţii economice a
�ntreprinderilor comerciale, raportul �ntre cerere şi ofertă, abordă
chestiunea
riscurilor. Ca exemplu pot servi lucrările “Riscurile business-ului
modern”,
“Alfabetul �ntreprinderii” de Raisberg; Piaţa financiară: calcului
riscului” de
Pervozvanski
ş.a. Un oarecare interes �l prezintă compararea teoriilor
clasice şi neoclasice ale riscurilor de entreprenoriat şi aplicarea lor
economică.
�n studierea profitului entreprenorilor reprezentanţi ca J. Mill, J.U.
Senior,
distingeau structura profitui patronal (de entreprenoriat). Un procent
( ca o
parte a capitalului vărsat), remunerarea entreprenorului şi plata
pentru
riscuri (ca rambursare pentru riscurile posibile, legate de activitatea
de
producere).�n teoria clsică a riscului patronal, ultimul este
identificat cu
aşteptarea matematică a pierderilor, care ar putea să se producă �n
funcţie
de deciyia luată. Aici riscul nu este
dec�t prejudiciul purtat de către
decizia dată.
1
O astfel de
interpretare unilaterală a esenţei riscului a provocat o obiecţie
puternică din
partea economiştilor străini care a provocat apariţia altei �nţelegeri
a
riscului patronal.
�n anii 30
economiştii A. Marshall şi A. Pigou au elaborat bazele teoriei
neoclasice a
riscului de entreprenoriat. Bazele acestei teorii cuprind
următoarele :
entreprenorul, lucr�nd �n condiţii de incertitudine, beneficiul fiind o
variabilă aleatorie, se ghidează de două criterii :
�
Mărimea profitului
aşteptat
�
Mărimea
fluctuaţiilor acestuia.
Conduita entreprenorului,
conform
teoriei neoclasice a riscului, este condiţionată de utilitatea
marginală.
Aceasta �nseamnă, că �n prezenţa a două variante, de exemplu,
investiţiile care
dau acelaşi beneficiu aşteptat, entreprenorul va alege varianta, �n
care
fluctuaţiile profitului aşteptat sunt mai mici. Dacă se acceptă un
număr mic de
decizii de acelaşi tip, nu se poate considera că diferenţele de profit
vor fi
egalizate mutual, pentru că �n acest caz legea numerelor mari nu va mai
funcţiona. Iată de ce entreprenorul, lu�nd decizia, trebuie să ia �n
consideraţie fluctuaţiile profitului şi să aleagă varianta de decizie,
care dă
acelaşi rezultat, dar care se caracterizează printr-o fluctuaţie mai
mică.
Conform teoriei neoclasice,
pentru
antreprenor, acelaşi profit, dar legat de eventuale fluctuaţii, este
mai puţin
interesant.
Dezvoltarea ulterioară a
acestei teorii
neoclasice a riscurilor a fost continuată de către economistul ungar N.
Batchkai, D.Mescent etc. Ei vedeau esenţa riscului �n posibilitatea de deviaţie faţă de scopul, graţie căruia a
fost luată decizia.
Analiza literaturii dedicată
problemelor riscului, a astfel de autori ca A. Abciuc, A.Alighin,
S.Jiznin, Iu.
Osipov, B.Raisberg, S.Vladaicev, arată că �ntre investigatori nu există
o
opinie comună �n cea ce priveşte riscul.
Abciuc şi Alighin definesc
riscul ca
activitate sau acţiune a “�nlăturării incertitudinii”. Rastrighin şi
Raisberg
definesc riscul drept “prejudiciu, pierderi posibile” conduc�ndu-se de
teoria
clasică a riscului patronal.
Analiza numeroaselor definiţii
ale
riscului permit de a releva momentele principale, care sunt
caracteristice
situaţiilor de risc ca:
�
Caracteristicile
accidentale ale evenimentelor
�
Prezenţa soluţiilor
alternative
�
Sunt
cunoscute sau pot fi calculate probabilităţile rezultatele aşteptate
�
Probabilitatea
apariţiilor pierderilor
�
Probabilitatea
de a avea un profit suplimentar
Astfel categoria riscului se
poate
defini ca pericolul apariţiei pierderii, potenţial posibile, probabile,
a
resurselor sau ca atingerea unui venit mai mic dec�t cel calculat �n
varianta
utilizării raţionale a resurselor �n aspectul dat al activităţii
patronale.
Altfel spus, riscul este
probabilitatea
faptului că antreprenorul va avea pierderi �n materie de cheltuieli
suplimentare sau va avea venituri mai mici dec�t cele aşteptate.
Dat fiind faptul că,
consecinţele
riscului se mai des drept pierderi financiare sau drept imposibilitatea
recepţionării profiturilor aşteptate, riscul nu este doar rezultatul
nedorit al
deciziilor luate.
�n unele proiecte de
investiţii există
nu numai pericolul de a nu atinge rezultatul aşteptat, dar şi
probabilitatea de
a exceda beneficiul aşteptat (cazul companiilor de telefonie mobilă din
Rom�nia).
�n aceasta consistă riscul
patronal
care se caracterizează prin combinarea posibilităţii de a achiziţiona
rezultate
nedorite la fel de bine ca devierea favorabilă a rezultatelor
planificate.
Tot ce a fost spus mai sus
caracterizează categoria “risc” din punct de vedere calitativ, dar
crează baza
pentru un transfer al noţiunii “risc patronal” �ntr-o noţiune
cantitativă. �n
concluzie, dacă riscul este pericolul pierderii resurselor sau
veniturilor,
există măsura cantitativă definită prin nivelul absolut sau relativ al
pierderilor.
�n expresie absolută riscul poate fi definit prim marimea
pierderilor posibile �n expresie fizică sau a preţului, şi
prejudiciul poate fi astfel măsurat.
�n
expresie relativă, riscul
este definit ca mărimea pierderilor posibile adus la o bază oarecare.
Ea poate
fi sau starea patrimonială a antreprenorului, sau cheltuielile totale
legate de
aspectul �ntreprinderii, sau venitul aşteptat.
1.2. Aparenţele
obiective şi subiective
ale riscului
Riscul
este elementul, din
punct de vedere obiectiv, inevitabil al acceptării a oricărei decizii
economice
�n virtutea faptului că incertitudinea este o caracteristică
inevitabilă a
condiţiilor de gestiune. �n literatura economică, destul de des nu se
face
diferenţa �ntre noţiunile de “risc” şi “incertitudine”. Din punctul meu
de
vedere ele trebuiesc delimitate. �n realitate prima caracterizează o
situaţie,
c�nd apariţia unui eveniment incert este foarte
probabilă şi poate fi estimată, iar a doua – c�nd probabilitatea
apariţiei
a astfel de evenimente este imposibil de estimat din timp. �n situaţia
reală
decizia acceptată de către antreprenor
este asociată aproape �ntotdeauna de risc, care este condiţionat
prin
prezenţa unei serii de factori de incertitudine iniţial neprevăzută.
Pentru
�nţelegerea naturii riscului personal o semnificaţie fundamentală are
legătura
�ntre risc şi profit.
Adam Smith �n lucrarea sa
“Studiul
asupra naturii bogăţiei oamenilor” remarca, că obţinerea chiar a unui
profit
ordinar este �ntotdeauna legată de risc mai mult sau mai puţin mare. Se
ştie că
obţinerea de profit nu este garantată antreprenorului. După timpul
pierdut,
efortul depus el poate obţine beneficii sau, �n egală măsura pierderi.
|