Emisia hartiilor de valori

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Necatind la faptul ca scopul principal al activitatii de emisiune este atragerea capitalului, emisiunea permite rezolvarea si altor probleme - reconstruirea proprietatii, de exemplu, de stat in cea actionara prin intermediul privatizarii. Emitind hirtiile de valoare pentru vinzare se poate imbunatati planificarea financiara si dirijarea fluxurilor financiare...

Emisia hârtiilor de valori

Plan.

     Introducere

1) Esenta, scopurile si formele emisiunii.

2) Emisiunea valorilor mobiliare.

·      emisiunea actiunilor.

·      emisiunea obligatiunilor.

·      emisiunea certificatelor de depozit si de economii.

3) Particularitatile emisiunii si plasarii valorilor mobiliare           in Republica Moldova.

    Concluzie

Introducere.

Piata hirtiilor de valoare este un regulator a multor procese ce au loc in cadrul economiei de piata. Aceasta se refera in primul rind la procesul investirii capitalului. Ultimul presupune, ca migratia capitalului se efectuiaza in forma de aflux in locurile necesare si reflux din ramurile de productie unde se observa proficit de capital. Mecanizmul acestei miscari este stiut: creste cererea la marfurile (serviciile) oarecare, respectiv cresc preturile lor, cresc veniturile de la producere, si in ramurile aceste se indreapta capitalurile disponibile, parasind acele ramuri de producere, la productia carora se micsoreaza cererea si care devin din punct de vedere economic mai putin eficiente. Hirtiile de valoare sunt un mijloc, cu ajutorul carora se asigura lucrul acestui mecacnizm. Ele absorba capitalul temporar disponibil, si prin intermediul vinzarii - cumpararii ajuta sa-l «puna» in directia corecta. In practica economiei de piata, aceasta duce la aceea ca in general capitalul  se plaseaza in productia ceea, care este intradevar necesara societatii. Ca rezultat apare structura optimala a producerii sociale si se creaza economia nedeficitara. Acesta este un avantaj important al economiei de piata.

Necesitatea intrepinderilor in capitalul suplimentar pot fi legate de circumstante diferite. Principalile din ele sunt - crearea noilor si modernizarea fondurilor fixe vechi, largirea mijloacelor circulante. Toate aceste necesitati sunt direct legate cu conjunctura pietei, schimbarile careia se efectuiaza in termenii de timp determinati. De aceea mijloacele necesare  intreprinderile trebuie sa primeasca in decursul unei perioade anumite, adica pina cind exista conjunctura de piata favorabila pentru functionarea lor. In tarile cu economia de piata dezvoltata obtinerea capitalului suplimentar se petrece mai usor, prin intermediul hirtiilor de valoare. Emisiunea si inregistrarea actiunilor si obligatiunilor ocupa, de obicei, aproximativ 2 saptamini, publicarea prospectului de emisiune si discutarea lui de subiectii pietei se petrece 2 - 4 saptamini, procesul lor de vinzare - cumparare si calculilor respective ocupa 2 - 3 saptamini. In final, peste 2   

luni emitentul moblizeaza capitalul necesar si primeste dreptul sa dispuna de el. Din aceasta rezulta, ca cea mai ieftina si cea mai usoara sursa de  atragere a  resurselor este piata hirtiilor de valoare, de pe care se pot acumula imprumuturi prin intermediul unei din cele mai raspindite metode - emisiunii valorilor mobilare.

1.Esenta, scopurile si formele emisiunii.

Cu ajutorul operatiunilor de emisiune se formeaza atit capitalul propriu cit si capitalul de imprumut.Cu acest scop se emit asa fel de hirtii de valoare ca: actiuni -la formarea capitalului propriu si obligatiuni - la formarea capitalului de imprumut. Emisiunea certificatelor de depozit si de economii i se permite doar bancilor. Cambiile se emit si conform legislatiei in vigoare nu necesita inregistrarea prospectului de emisiune. In asa mod, societatile pe actiuni pot emite doar 2 tipuri de hirtii de valoare - actiuni si obligatiuni. Operatiunile de emisiune creaza baza pietei hirtiilor de valoare, adica mediul in care in viitor se efectuiaza operatiunile, de aceea acest sector poarta denumirea de sector primar. Necatind la faptul ca scopul principal al activitatii de emisiune este atragerea capitalului, emisiunea permite rezolvarea si altor probleme - reconstruirea proprietatii, de exemplu, de stat in cea actionara prin intermediul privatizarii. Emitind hirtiile de valoare pentru vinzare se poate imbunatati planificarea financiara si dirijarea fluxurilor financiare.

Schematic componenta emitentilor se poate arata in felul urmator:

Emisiunea privata.

Serviciile bancare investitionale, de regula, ofera firmele de brockeraj si mai rar bancile comerciale. In unele cazuri citiva investitori institutionali mari exprima un interes fata de toata noua emisune, atunci lor li se vind toate actiunile noi emise.  In presa financiara despre aceste tipuri de emisiuni private se comunica in post factum. Numai cum apare un numar relativ ingust de cumparatori potentiali ( sa presupunem mai putin de 25), indeplinirea cererii cu privire la prezentarea informatiei detaliate referitor la pregatirea emisiunii noi poate fi aminata pe o periada de timp nedeterminata, ce permite micsorarea cheltuielilor legate de emisiune. Dar totusi trebuie de mentionat, ca aceste forme de investitii nu au o lichiditate inalta, deoarece investitorilor de obicei li se interzice vinzarea hirtiilor de valoare procurate in asa mod pe parcursul de 2 ani din data procurarii. Din aceasta cauza foarte putine emisiuni de actiuni simple au fost plasate in felul acesta. In majoritatea cazurilor emisiunile private se petrec la emisiunile obligatiunilor cu cupon fix. Cumparatorii lor sunt cei pe care ii atrage primirea procentelor de la cupon, dar nu perspectiva veniturilor de la sporirea capitalului.

Emisiunea publica.

Plasarea a noii emisiuni de obicei se petrece prin vinzarea publica. In acest caz mai multe companii pot aparea in calitatea de intermediari. Dar totusi rolul principal ii apartine bancii investitionale, care formeaza sindicatul de emisiune (sau grupul de cumparare) si grupul de vinzare. In acest sindicat intra firmele-underwritter, care rascumpara hirtiile de valoare de la societatile - emitente, prin aceasta garantind plasarea lor pe piata. Iar membrii grupului de vinzare cauta cumparatorii potentiali si vind o oarecare parte din emisiune, primind pentru aceasta comisione.

Pregatirea pentru vinzarea a noilor emisiuni se incepe cu petrecerea negocierilor intre societatea-emitent si una sau mai multe banci investitionale. Unii din emitenti organizeaza concursuri de oferte pentru incheierea contractului, in urma caror se alege banca investitionala, care a propus conditii cele mai avantajoase. In legislatie este mentionata cererea obligatorie in legatura cu petrecerea acestor concursuri de cele companii care apartin ramurilor supravegheate de stat. Dar majoritatea societatilor au relatii strinse cu o banca investitionala oarecare si prefera sa negocieze conditiile vinzarilor emisiunilor noi numai cu ea. De obicei, banca investitionala participa foarte activ la pregatirea emisiunii noi, la volumul ei, etc preluind o pozitie de consultant financiar al corporatiei.

Dupa ce s-au determinat caracteristicile principale a emisiunii noi, emitentul depune o cerere la organul de supraveghere de stat in domeniul pietei hirtiilor de valoare (in republica Moldova - Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare) si emite prospectele preliminare, ce contin toata informatia necesara pentru investitorii potentiali. Aceste prospecte nu contin datele referitor la pret, si bazindu-se pe ele investitorii potentiali nu pot procura hirtiile de valoare. In principiu, vinzarea se incepe dupa ce au fost inregistrate emisiunile noi de hirtii de valoare si se emit prospectele finale, unde sunt indicate preturile valorilor mobiliare, la care ele se vor vinde. Prospectele finale pot fi emise dupa o perioada de asteptare (de obicei 20 de zile), pe parcursul careia organul de stat superior verifica si controleaza informatia necesara. Dar ea nu efectuiaza aprecierea calitatii investitionale a emisiunilor de hirtii de valoare propuse spre vinzare si acceptabilitatea preturilor lor.

Banca investitionala si alti membrii a sindicatului de emisiune pot garanta plasarea integrala pe piata. In acest caz, societatea-emitent primeste pentru valorile sale mobiliare pretul ofertei diminuata cu o diferenta stabilita. Dupa acesta underwritter-ul vinde hirtiile de valoare la pretul emisiunii publice si poate insasi  sa cumpere o parte oarecare din emisiune. Luind obligatiunea ferma de a vinde toata emisiunea underwritter-ul asuma un risk deoarece se poata intimpla ca o parte din emisiune va ramanea neplasata.

La efectuarea operatiunilor cu hirtii de valoare pot aparea cheltuieli evidente si neevidente. La plasarea primara,cheltuielile evidente cuprind diferenta preturilor in favoarea underwritter-ului, dar cele neevidente sunt diferenta intre pretul probabil al ofertei publice si pretul la care se va petrece vinzarea. Diferenta preturilor in favoarea underwritter-ului este, in principiu, o recompensa pentru membrii sindicatului de emisiune pentru vinzarea emisiunii si riscul pe care il suma in cazul in care emisiunea nu va fi vinduta si  ei vor fi nevoiti sa suporte o responsabilitate financiara pentru hirtiile de valoare neplasate. Cu cit pretul ofertei este mai jos cu atit mai mic este riscul ca emisiunea nu va fi vinduta rapid. Daca pretul ofertei a emisiunii noi este subevaluat, atunci membrii sindicatului pot fi siguri ca vor vinde hirtiile de valoare fara eforturi mari si nu vor recurge la suportul initial pe piata secundara. Deoarece majoritatea societatilor pe actiuni prefera sa lucreze numai ca o singura firma bancara investitionala, si in legatura cu aceea ca companiile mari ce intra in sindicatul de emisiune au relatii strinse intre ele, este evident ca emitentul pierde foarte mult din cauza diferentei de preturi in favoarea underwritterul-ui. Cu alte cuvinte, plata pentru plasarea garantata a emisiunilor noi este prea mare in comparatie cu riscul, compensat cu aceasta garantie. Pricina este in faptul ca undewritter-ul ignoreaza interesele emitentului,sau in existenta a unui acord neformal intre companiile investitionale bancare.

Emisiunea sezoniera.

S-a evidentiat ca emisiunea sezoniera duce la scaderea pretului pe actiune aproximativ cu 2-4%. Cauza acestei scaderi poate fi urmatoare: intre conducerea firmei-emitentului exista o tendinta de a emite actiuni noi cind lor li se pare ca pretul lor pe piata este supraevaluat. In asa mod, emisiunea publicata serveste un motiv pentru investitori de a reevalua din nou cursurile actiunilor, ce duce la scaderea preturilor lor de piata. Si se observa ca preturile actiunilor companiilor industriale scad mai mult in comparatie cu preturile companiilor din sfera sociala. Aceasta probabil este legat de faptul ca companiile sferei sociale anunta mai des emisiuni sezoniere decit companii industriale.

Emisiunea de “rezerva”