Istoricul burselor din Romania

Categoria: Referat Economie

Descriere:

Denumirea de „bursă" provine de la oraÅŸul Bruges, unde aceste adunări se Å£ineau la Hotel des Bourses, numit aÅŸa după un senior din vechea ÅŸi nobila familie van den Boursen care îl construise ÅŸi pe al cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi (fr. bourse). Aici se întâlneau bancherii ÅŸi negustorii pentru a negocia bani, metale preÅ£ioase, hârtii de valoare ÅŸi mărfuri. Cu timpul, locurile de întâlnire ale comercianÅ£ilor au primit denumirea de burse...

Apariţia şi formarea burselor de mărfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a �nceput �n urmă cu aproximativ 2000 de ani �n Grecia şi Roma Antică şi continuă şi astăzi. Dacă ar fi să alegem oricare din produsele tranzacţionate azi la bursă şi am �ncerca să-i traversăm evoluţia pe piaţă de-a lungul istoriei, am găsi că acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfă (barter), contractul cu plată şi livrare imediată (spot), contractul cu plată şi livrare ulterioară stabilirii preţului (forward) şi contractul la termen (futures şi options).

Darul şi schimbul de marfă datează de la �nceputul civilizaţiei. A treia fază, contractul spot, poate fi considerată ca adevăratul �nceput al pieţelor de marfă organizate.

P�nă �n anul 1600 comerţul �n Europa şi Asia nu a fost destul de intens pentru a permite susţinerea activităţii comercianţilor locali sau a pieţelor locale. Periodic, t�rgurile serveau ca pieţe de desfacere pentru arii geografice �ntinse. Aceste t�rguri au fost organizate la �nceput de comercianţii ambulanţi care schimbau mărfurile lor locale pe mărfuri exotice aduse din ţinuturi �ndepărtate. Banii erau puţini şi majoritatea tranzacţiilor se făceau prin simplu schimb. Acest tip de t�rg era des organizat �n Grecia Antică, �n timpul Imperiului Roman, dar şi �n China.

Treptat, a apărut o reţea de t�rguri specializate şi bine organizate. Existau reguli  precise care  stabileau unde, c�nd şi cum pot vinde comercianţii, �n funcţie de tipul de marfă oferit. S-a introdus interdicţia contractării �n afara acestor t�rguri, pentru a preveni acumularea unei cantităţi mari de marfă care ar fi permis ulterior controlul preţului.

Cu timpul, s-au constituit asociaţii de comerţ care reprezentau interesele noii clase de comercianţi. Disputele din afaceri erau soluţionate �n tribunale special �nfiinţate, prin aplicarea codului comerciantului.

Odată cu creşterea numărului de tranzacţii s-a introdus ca mijloc de schimb „scrisoarea de t�rg". Aceste scrisori permiteau am�narea plăţii unei mărfi, deci o extindere a creditului. Comercianţii aveau posibilitatea să circule din t�rg �n t�rg regl�nd plăţile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de t�rg, plătind la sf�rşit eventualele datorii rămase, �n bani. Aşa a apărut piaţa spot (cash). Adesea, comercianţii prezentau eşantioane din marfa lor, urm�nd ca plata - �n bani sau cu scrisoare - să se facă numai atunci c�nd titlul trecea la cumpărător.

Se consideră că rădăcinile comerţului la termen se află �n sistemul de t�rguri medievale japoneze, care a permis Japoniei să dezvolte şi să organizeze piaţa la termen �ncep�nd cu anul 1697, cu aproape un secol şi jumătate �naintea Statelor Unite ale Americii.

Denumirea de „bursă" provine de la oraşul Bruges, unde aceste adunări se  ţineau la Hotel des Bourses, numit aşa după un senior din vechea şi nobila familie van den Boursen care �l construise şi pe al cărui frontispiciu erau sculptate �n piatră trei pungi (fr. bourse). Aici se �nt�lneau bancherii şi negustorii pentru a negocia bani, metale preţioase, h�rtii de valoare şi mărfuri. Cu timpul, locurile de �nt�lnire ale comercianţilor au primit denumirea de burse.

Primele burse de mărfuri �n lume

Prima bursă, �n accepţiunea modernă, a fost cea de la Anvers, �nfiinţată �n anul 1531. Bursa din Anvers avea o clădire proprie unde se �ncheiau tranzacţii cu mărfuri coloniale.

�n anul 1554 s-a �nfiinţat la Londra o bursă denumită „Royal Exchange", care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare.

�n anul 1639 apar la Paris o serie de agenţii de schimb �n domeniul negocierii titlurilor de valoare; apoi la Lyon, Toulouse şi Rouen, iar spre sf�rşitul secolului al  XVII-lea, la Montpellier.

�n Germania, la jumătatea secolului al XVI-lea apar primele burse la Augsburg, N�rnberg şi Hamburg, iar la �nceputul secolului al XVII-lea, bursa din Berlin.

La �nceputul secolului al XVII-lea la Amsterdam mărfurile se puteau negocia �n baza contractelor „options" prin care se permitea convenirea unui preţ �n baza căruia cumpărătorul obţinea de la v�nzător dreptul de a cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilită �n viitor. Un secol mai t�rziu, tot �n acest mare centru comercial se constituie o bursă a gr�ului �n care se desfăşurau tranzacţii de trei ori pe săptăm�nă, �ntr-o hală uriaşă de lemn �n care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din gr�ul pe care dorea să-l v�ndă şi pentru a negocia preţul �n funcţie de calitatea acestuia.

Burse au mai fost �nfiinţate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.

�n secolul al XVIII-lea şi �n prima jumătate a secolului al XIX-lea �n Olanda şi Anglia comerţul spot devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare şi industriale.

�n 1848 şi-a �nceput activitatea Chicago Board of Trade ca bursă de gr�ne. C�ţiva dintre cei mai pricepuţi comercianţi de gr�ne au hotăr�t să se reunească �ntr-o bursă organizată de cereale - CBOT. Odată cu apariţia unei burse organizate, care oferea un loc de �nt�lnire centralizat, investitorii bogaţi au văzut o oportunitate pentru construirea unor silozuri imense unde să-şi depoziteze gr�nele pentru consumul pe un an �ntreg. Aceasta a ajutat la soluţionarea problemelor legate de oferta de gr�ne care existau �n trecut �n America şi a contribuit la stabilirea preţurilor cerealelor pentru tot cursul anului. �n acest interval de timp s-a produs transformarea comerţului „spot" �n comerţ „la termen", proces apărut pentru prima dată �ntr-o formă asemănătoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade �n 1865. Chicago devenise �n acel moment capitala mondială a cerealelor. Acest gen de comerţ s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin.

�n 1874, negustorii au format Bursa de Produse din Chicago, unde se comercializau la �nceput unt, ouă, br�nză, păsări domestice şi alte produse agricole. Mai t�rziu, aceasta a fost numită Bursa de Unt şi Ouă din Chicago (Chicago Egg&Butter Board). �n cele din urmă, aceasta a �nceput să tranzacţioneze tipuri de marfă at�t de multe şi diverse, �nc�t, �n 1919, a fost numită mai aproape de realitate, Chicago Mercantile Exchange. C�teva dintre mărfurile tranzacţionate �n acel timp erau cartofii, ceapa şi pieile de vită iar din perioada anilor 1950, curcanii, ouăle �ngheţate şi slănina de porc au fost adăugate mărfurilor care se tranzacţionau la CME. Astăzi se lucrează cu patru grupe de produse: mărfuri agricole, valute, dob�nzi şi indici bursieri.

prime industriale (cupru, plumb, zinc), carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice. Dezvoltarea pieţelor la termen, creşterea semnificativă a numărului de tranzacţii au determinat, ca �ncep�nd cu anul 1971, să se diversifice gama produselor tranzacţionate la termen cu metale preţioase (aur, argint, platină), devize, titluri financiare cu venit fix şi indici bursieri.

�n 1972, CME inaugurează tranzacţionarea contractelor futures pe valute - primele contracte futures financiare, iar �n 1975 CBOT lansează primele contracte futures pe rata dob�nzii. �n 1982 Kansas City Board of Trade iniţiază primele contracte futures pe indici bursieri.

Este de remarcat faptul că deşi CBOT lansase contracte futures pe gr�ne �ncă din 1865 şi CME contracte futures pe ouă şi unt �ncă din 1919, prima lege care venea să reglementeze „pieţele de contracte" a fost adoptată abia �n 21 septembrie 1922 - „Legea tranzacţiilor futures cu cereale"(The Grain Futures Act of 1922). Legea superviza tranzacţiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme ca reglementarea mecanismului de tranzacţionare şi prevenirea manipulării pieţelor. Crahul bursier din 1929 şi criza economică de la �nceputul anilor '30 au grăbit adoptarea �n 1936 a „Legii bursei de mărfuri"(The Commodity Exchange Act of 1936).

Istoria s-a repetat �n ceea ce priveşte reglementarea contactelor futures de pe pieţele financiare. Deşi acestea erau cunoscute �ncă din 1970 şi au fost lansate �n 1972, legea care le reglementa a fost adoptată �n 23 octombrie 1974.

O creştere deosebită a interesului pentru tranzacţiile la termen s-a �nregistrat �ntre anii 1975-1985, fapt evidenţiat de volumul contractelor pe pieţele americane şi engleze.

�n prezent, numărul burselor care funcţionează �n lume trece de 100, din care 18 sunt �n SUA, 11 �n Anglia, 8 �n Germania, 7 �n Franţa. Există azi 60 de burse futures şi de opţiuni răsp�ndite �n 37 de ţări.

Odată cu schimbările petrecute �n ţările din Europa Centrală şi de Est s-au făcut eforturi �n vederea organizării unor pieţe bursiere şi �n ţările din această zonă.

Bursele de mărfuri �n Rom�nia

După cum relatează Nicolae Iorga �n „Istoria comerţului"(1937), �ncă din 1839 apare ideea organizării unor burse �n Bucureşti şi Brăila. �n anul 1840 �n ziarul „Mercurul Brăilei" este prezentat „Codul de Comerţ" care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ �n Muntenia. Acest cod a fost pus �n practică şi �n Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, �n cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comerţ" din 1840 constituie o reproducere  a „Codului Comercial Francez " din 1807. �n 1865, �n ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Rom�ne" apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila care cuprinde reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri" din 1881 adoptată după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai t�rziu se deschidea Bursa de la Bucureşti. „Legea asupra burselor de comerţ" din 1904 a redefinit instituţia bursieră iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii instituţiei bursiere din Rom�nia.

Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu", admitea operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate �n Rom�nia p�nă �n 11 iulie 1997, c�nd au fost lansate �n premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piaţa din Rom�nia, Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat �n lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute. Este cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Mărfuri din Sibiu ca piaţă futures financiară.

Prima iniţiativă legislativă după1990 a avut loc �n 28 august 1997 prin Ordonanţa 69 privind „Legea burselor de mărfuri". Ea venea să contureze modul de organizare al burselor de mărfuri �n vederea tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni.