1
Politici antiinflationiste
Inflatia
este un fenomen si un proces economico-social complex, care a devenit
general
si persistent in epoca noastra. Ea se caracterizeaza prin cresterea
relativ
puternica si cumulativa a preturilor si deprecierea monetara (reducerea
puterii
de cumparare a unitatii monetare) si provine din devansarea puterii de
cumparare a consumatorilor fata de cantitatea de bunuri si servicii
puse la
dispozitia lor.
Politicile
antiinflationiste, de asigurare a unei stabilitati monetare relative,
de
mentinere a preturilor in limite rezonabile, pornesc de la premiza
asigurarii,
simultan, si a cresterii economice si limitarii somajului. Astazi
“expansiunea
in stabilitate”, pare un ideal greu de atins, daca nu imposibil.
In
atentia factorilor de decizie sta, mai intai, preocuparea tinerii sub
control a
procesului inflationist, mentinerii acestuia la o rata redusa, franarea
cresterii masei monetare si a preturilor, concomitent cu realizarea
obiectivelor de evitare a stagnarii si de relansare economica.
Politicile
antiinflationiste trebuie sa fie suficient de puternice pentru a
combate
efectiv inflatia dar, totodata suficient de suple pentru a nu afecta
cresterea
economica, de a nu duce la deflatie si depresiune si accentuarea
somajului.
In logica
strict cantitativa, deflatia pare a fi remediul inflatiei. Deflatia
urmareste
reducerea, blocarea sau temperarea cresterii preturilor prin micsorarea
masei
banilor in circulatie. In practica insa, perioada de deflatie este
insotita de
o slabire a activitatii economice.
Datorita
consecintelor negative, este putin folosita ca reforma monetara si
revalorizarea. Prin revalorizare se urmareste reintoarcerea monezii
nationale
la paritatea pierduta si intarirea cursului oficial in raport cu alte
monede. In
tara noastra revalorizarea a fost incercata, cu rezultate negative, in
perioada
anilor 1923-1928. Virgil Madgearu a considerat o “eroare monetara”
revalorizarea din acea perioada de la noi, deoarece prin plafonarea
emisiunii
de moneda, in conditiile tolerarii cresterii preturilor, s-a creat o
lipsa de
lichiditate care a franat circulatia marfurilor, creditul si a redus
posibilitatiile de procurare a valutei, ingreunand exporturile, ca
urmare a
scumpirii monedei noastre pe piata externa.
Revalorizarea a fost practicata,
impreuna cu
devalorizarea si pentru reglementarea raporturilor valorice oficiale
dintre
principalele monede internationale, in functie de raportul real
existent intre
puterile lor de cumparare. Astfel, de exemplu, la 18 dec. 1971, pe baza
Acordului incheiat la
Washington s-a prevazut devalorizarea unor monede
intre care
si dolarul USA, si revalorizarea altora, intre care yenul si marca
vest-germana.
Devalorizarea
monetara reprezinta reducerea legala a valorii paritare a monedei
nationale ca
urmare a deprecierii sale in procesul de desfasurare a activitatii
economice.
Devalorizarea
monetara in tara noastra, cu ocazia stabilizarii monetare din 15 august
1947,
ca urmare a deprecierii monetare puternice care a avut loc in timpul
razboiului
si care s-a accentuat imediat dupa razboi, s-a concretizat in
inlocuirea
banilor vechi cu banii noi, la raportul invariabil de 20.000 lei vechi
pentru
un leu nou stabilizat.
Experienta
practica a aratat ca stabilizarea monetara, oprirea ferma a inflatiei,
inclusiv
prin devalorizare, a dat rezultate in general favorabile. Reformele
monetare
pentru a da rezultate de durata, trebuie sustinute puternic prin
cresterea
productiei, asigurarea echilibrului bugetar, a unei balante comerciale
si de
plati echilibrate, control riguros al emisiunilor monetare si al
acoperirii lor
temeinice.
Statul
trebuie sa actioneze energic si la timp pentru a frana inflatia, mai
ales
atunci cand aceasta tinde sa ia dimensiunile ingrijoratoare a inflatiei
galopante. Masurile de combatere a inflatiei merg, de regula, in sensul
invers
al cailor care au dus la inflatie si se bazeaza atat pe instrumente
monetare,
cat si economice si financiare. Prima intentie se indreapta spre
diminuarea
cererii. Caile principale de reducere a
cererii sunt:
·
reducerea
cheltuielilor publice
·
reducerea
cheltuielilor private din fonduri imprumutate
·
majorarea
impozitului
Bancile
reduc creditul acordat intreprinderilor si guvernul ia masuri de
reducere a
cheltuielilor. Este era economiilor si dezvoltarii increderii in
moneda. J.K.
Galbraith observa ca primele cheltuieli bugetare vizate de austeritate,
sunt
cele prevazute la capitolele destinate bunastarii, locuintelor,
serviciilor
urbane, educatiei si altora de acest fel. In ceea ce priveste
cheltuielile bugetare
destinate marilor firme, cele concretizate in cheltuieli militare,
etc.,
acestea nu sunt in general afectate. Asupra cererii se poate actiona si
prin
inghetarea salariilor.
Reducerea
creditelor si implicit a investitiilor sunt influentate de majorarea
ratei
dobanzii. Si de aceasta data marile firme, care se bazeaza in proportii
considerabile pe autofinantare, sunt putin afectate. Impactul
principal, aceste
mariri, il au aspra firmelor mici si mijlocii-fermierii, micii
comercianti,
micii oameni de afaceri, negustorii.
Majorarea
impozitelor afecteaza, de asemenea, in cea mai mare masura, tot firmele
mici;
cele mari, controland preturile, transfera asupra societatii majorarile
fiscale.
Strategia
de combatere a inflatiei prin cerere vizeaza si reducerea cererii si
descurajarea consumului unor produse deficitare, precum si
revitalizarea
cererii pentru produse ce se pot substitui produselor deficitare. In
aceasta
privinta mentionez rolul avut de petrol si implicit de reducere a
pretului la
acest produs, de politica de economisire a energiei. Se stie ca in
aceasta
directie s-a trecut la crearea si utilizarea de tehnologii mici
consumatoare de
energie, la introducerea in activitatea economica pe scara tot mai mare
a
surselor alternative de energie, precum si la schimbari in structura
productiei
si consumului mondial.
Imbunatatirea
raportului dintre cerere si oferta, in cadrul pietei unor materii prime
si
materiale deficitare, este posibila si prin recuperarea, reciclarea si
refolosirea materialelor continute in deseuri de hartie, sticla, fier
otel,
zinc etc. Micsorarea cererii ramane chiar cand nu contribuie la
scaderea
preturilor, un factor de moderare a cresterii lor.
In
conditiile micsorarii cererii, lupta impotriva inflatiei trece insa
prin o
crestere economica mai lenta si prin o presiune asupra costurilor
salariale. In
toate tarile industrializate, incetinirea inflatiei, la inceputurile
anilor
‘80, a fost rezultatul acestei combinari. Micsorarea cererii slabeste
influenta
cererii asupra activitatii economice si nu faciliteaza resorbirea
somajului.
J.M. Albertini exprima insa opinia ca somajul
s-ar datora in proportie mai mica insuficientei cererii si mai
mult
insuficientei productiei si inadaptarii fortei de munca. El releva
faptul ca in
Franta, la aceasta perioada, chiar in timpul inviorarii economice
reducerea
proportiilor somajului este limitata, fiind un obiectiv aproape de
neatins.
Contra inflatiei prin costuri politica monetara sau politica bugetara
sunt
considerate ineficace. Tinand seama ca nu
numai revendicarile salariale necorelate cu cresterea productivitatii
muncii,
ci si profiturile excesive, marja de beneficii prea ridicata, materiile
prime
prea scumpe, pot constitui cauze ale inflatiei prin costuri, toate
trebuie
luate in considerare pentru evitarea sau combaterea acestui fenomen.
Este
foarte
1
natural de a duce o politica de
preturi si de venituri
care sa evite distribuirea in economie a unor sporuri de castiguri
superioare
celor create prin cresterea productivitatii.
Politica
de control a preturilor imbraca atat forme radicale, de blocare a
preturilor,
cat si forme mai suple. Uneori este inevitabila recurgerea temporara la
blocarea preturilor, pentru evitarea exploziei preturilor. Un control
permanent
al preturilor insa, poate afecta mecanismele pietei, bazate pe
concurenta si
optiunea consumatorilor, si inlocui logica economica cu procedee
administrative, care conduc la preturi in intregime “administrate”, cu
efecte
negative in ce priveste orientarea productiei si cresterea
productivitatii
muncii. Politica inflationista, vizand problema veniturilor, ia mai
ales, forma
“politicii salariale”. Este vorba cum
s-a mai aratat, de corelarea
salariilor cu cea a
productivitatii muncii. Insa, cum se exprima un economist francez
(Pierre
Masse), “politica veniturilor este clara in intentiile sale, imprecisa
in
continutul sau si incerta in procedeele sale”. Exista de asemenea,
cauze ale
inflatiei in structura economiei si in conditile reale de functionare
ale
acesteia. Se poate imputa, inflatia, capacitatii insuficiente a
productiei de a
raspunde incitatiilor cererii, precum si dezechilibrelor sectoriale si
regionale. Remediul il constituie o politica de diminuare a acestor
disparitati, cresterea productivitatii muncii in aceste sectoare din
urma, in
special in sectorul serviciilor care ocupa, in multe tari, ponderea cea
mai
mare a populatiei.
Inflatia
are si o dimensiune sociologica si psihologica. Cauzele si respectiv,
remediile
inflatiei se afla si in comportamentul grupurilor sociale si in
anticiparile
agentilor economici: salariati, intreprinzatori etc. Grupurile sociale
pot avea
reactii de adaptare sau de refuz, fata de modificarile economice si
nemonetare
care se produc. In cazul in care indeplinirea unor dorinte nu poate fi
realizata, poate aparea fenomenul de contestare, exprimat, mai ales, in
revendicarea de venituri suplimentare.
Satisfacerea
revendicarilor duce la modificari in repartitia existenta a veniturilor
in
societate. Daca acest lucru este acceptat ca just de alte grupuri
participante
la repartitie, inflatia poate fi prevenita, dar daca si ele se inscriu
cu
revendicari, inflatia este inevitabila. Crestera preturilor insa,
anuleaza
castigurile obtinute peste surplusul global datorat cresterii
productivitatii
muncii. Reluarea revendicarilor face ca spirala inflationista sa nu se
mai
opreasca.
Cercetarile
economice si sociologice au evidentiat o anumita corelatie intre
numarul si
amplitudinea grevelor si inflatiei. Remediul inflatiei trebuie cautat
si in
consensul social asupra repartitiei veniturilor si beneficiilor
rezultate din
cresterea economica.
Combaterea
inflatiei presupune si instaurarea unui climat de incredere, de
reducere a
incertitudinilor, atat pentru salariati, pentru consumatori in general,
cat si
pentru intreprinzatori, preocupati de securitatea firmelor, de mersul
afacerilor, de oportunitatea si eficienta investitiilor.
In
promovarea si, mai ales, in desfasurarea inflatiei, un rol important il
are,
ceea ce se numeste “efectul de anticipare”, teama de o evolutie
defavorabila,
incertitudinea, ceea ce determina agentii economici sa-si ia unele
masuri de
precautie.
Exista
opinia altor autori ca un rol moderator in desfasurarea inflatiei
deschise il
are mecanismul de indexare, respectiv legarea marimii nominale a
salariilor, a
capitalurilor, de evolutia preturilor, a productiei sau productivitatii
muncii.
Sunt si opinii opuse, care combat scara mobila, prezentand ca o
incercare de a
crea aparente false sau de a fi un remediu periculos care transforma
“inflatia
curenta” in “inflatie instalata”.
Inflatia
este un fenomen produs de reactiile organismului economic la
dezechilibrele
existente inlauntrul sau, o forma prin care raporturile si proportiile
economice si monetare cauta sa se echilibreze automat.
Dat
fiind faptul ca societatea nu poate trai deasupra posibilitatiilor
sale,
cererea globala este adusa, prin cresterea preturilor si erodarea
puterii de
cumparare a unitatii monetare, la dimensiuni reale, in concordanta cu
marimea
efectiva a ofertei globale.
Politicile
economice de combatere a inflatiei trebuie sa asigure refacerea
echilibrului
economic, in conditii de stabilitate a preturilor, si monetara, luand
masuri de
crestere a ofertei, in primul rand prin cresterea productiei, precum si
masuri
de reducere a cererii la un nivel rezonabil, evitand, pe cat posibil,
in
procesul redistribuirii veniturilor, deteriorarea situatiei economice a
grupurilor sociale defavorizate.
Cercetarea
economica scoate in relief faptul ca, in prezent, la nivel national,
exista o
cvasi-disparitie a mecanismelor spontane de limitare a inflatiei.
Totodata
exista preocupari de a gasi modalitati de incorporare a mecanismelor
auto-reglatoare direct la nivelul intreprinderilor, la nivelul unde se
formeaza
preturile. De asemenea, ca urmare a intensificarii influentei, in
ultimele 2
decenii, a curentelor liberale, in tarile occidentale, cat si in restul
lumii,
s-au adoptat masuri de liberalizare a economiei, accentuarii rolului
mecanismelor automate ale pietii in reglarea economiei. Probabil ca
aceste
mecanisme vor avea un rol mai mare si in sfera inflatiei, in sensul
absorbirii
si temperarii automate, in mai mare masura, a fenomenelor
inflationiste.
Deocamdata in toate tarile exista un control central in domeniul
monetar si al
creditului, precum si programe guvernamentale de stavilire a inflatiei,
statul
fiind principalul factor al luptei pentru combaterea inflatiei.
Rata inflatiei pe luna
februarie a fost de numai 2,2%
Datele
furnizate de Comisia Nationala de Statistica au aratat ca la nivelul
lunii
februarie rata inflatiei a fost de 2,2%, situandu-se putin peste
nivelul
inregistrat in luna anterioara. Efectul acestei diminuari s-a reflectat
deja in
nivelul dobanzilor la care Ministerul Finantelor a acceptat sa
imprumute de la
banci, dobanda aferenta ultimei emisiuni de titluri de stat fiind de
63%, mai
redusa cu 7 puncte procentuale decat dobanzile practicate in cursul
lunii
ianuarie.
Daca
aceasta evolutie se va mentine si in urmatoarele luni, exista sanse ca
guvernul
sa-si atinga obiectivul programat privind o rata a inflatiei anuale de
27%. Pe
de alta parte preconizatele majorari la energia electrica si termica
vor
alimenta inflatia in mod categoric, asa cum s-a intamplat de altfel si
in
cursul anului trecut, cand cea mai mare influenta asupra depasirii
nivelului
prognozat al inflatiei au provocat-o serviciile. Produsul care a
influentat cel
mai mult cresterile inflationiste de la inceputul acestui an este
energia
termica. Spre deosebire de alte produse si servicii, energia termica nu
poate fi
corectata in cazul cresterii pretului printr-o reducere a consumului
din partea
populatiei, asa cum este cazul in ceea ce priveste energia electrica si
benzina. Din fericire, in lunile urmatoare, consumul de energie termica
se va
reduce oricum, si astfel vor fi restranse temporar efectele cu cauze
inflationiste ale unui important produs. In conditile in care
specialistii iau
in calcul pentru lunile iunie si iulie indici de inflatie sub cei
prevazuti in
proiectie eventualele derapaje din primele 4-5 luni ale anului 2000 pot
fi
reglate si inflatia amplasata pe linia de plutire previzionata.
Bineinteles ca
problemela pot interveni si in conditiile in care, la presiunea
sindicatelor,
se maresc in cifre reale salariile, iar plusul de remuneratie rezultat
nu se va
duce in economii, in depozite bancare, ci va suplimenta consumul. Abia
in acel
moment se va putea spune ca obiectivul de inflatie este amenintat,
pentru ca
asupra acestuia actioneaza un factor cu impact puternic. Proiectiile
specialistilor pentru luna martie luau in calcul o crestere de preturi
de max.
1,8% dar Oficiul Concurentei aproba o crestere de 18% a pretului de
energie
electrica.
|