referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Elegia a opta

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Trecerea de la manifestarea pasivă la cea activă a creaÅ£iei co¬res¬punde cu mo¬mentul numit „naÅŸterea uni¬ver¬sului” (Big Bang-ul), iar tre¬cerea de la manifes¬ta¬rea activă la cea pasivă a creaÅ£iei corespunde cu momentul numit „moar¬tea universului” (sfârÅŸitul lumilor). CreaÅ£ia, în virtutea legii ciclicităţii, trece de la o manifestare la alta în mod periodic...

Varianta Printabila 


1

ELEGIA A OPTA, HIPERBOREEANA / N. Stănescu

 

I.

Ea mi-a spus atunci, văzând lucrurile fixe / ale alcătuirii mele:/ Aş vrea să fugim în Hiperboreea / şi să te nasc viu,/ asemenea cerboaicei, pe zăpadă,/ în timp ce aleargă şi urlă / cu sunete lungi atârnate de stelele nopţii.// La frig cu noi şi la gheaţă!/ Îmi voi dezbrăca trupul / şi voi plonja în ape, cu sufletul neapărat,/ luându-şi drept limită / animalele mării.// O­cea­nul va creşte, desigur, va creşte / până când fiecare moleculă a lui / cât un ochi de cerb va fi,/ sau / cu mult mai mare,/ cât un trup de ba­lenă va fi.// Voi plonja într-o astfel de apă mărită,/ izbindu-mă de brow­nienele privelişti,/ într-o mişcare de spor, disperată,/ voi face zigzaguri: lovită / de mari, întunecate, reci molecule,/ a­deptele lui Hercule.// Fără putinţă de-înec şi fără / putinţă de mers şi de zbor -/ numai zigzag şi zigzag şi zigzag,/ înrudindu-mă cu feriga / printr-un destin de spor...// Aş vrea să fugim în Hiperboreea / şi să te nasc viu,/ urlând, alergând, zdrobită de zimţii / cerului vineţiu,/ pe gheaţa crăpată în iceberguri / risipite sub cer vineţiu.//

II.

Ea aprinse deodată-o lumină,/ de lângă genunchiul ei, ver­ticală,/ sub o pălărie roşie / virginală./ Aruncă lângă glezna mea o carte / scrisă în cu­neiforme./ Îngeri presaţi ca florile / se scuturau sfărâmaţi, pe platforme.// Îngeri înnegriţi între litere,/ între pagina de deasupra şi cea de jos,/ subţiaţi, fără apă în ei şi răcoare,/ cu tăiş fioros...// Ca să mă tai cu ei de privirile / care fără să le-nvoiesc, mi-au crescut -/ când, togă virilă, tris­te­ţea mea aspră / cu o fibulă de gheaţă mi-o prind.// La Hiperboreea, a­colo - ea mi-a spus,/ şi luându-ne unul pe altul de ceafă / cu braţul drept, cel nezburând,/ ne vom cu­funda pe sub gheaţă în apă.// Hiper­bo­reea, zonă mortală / a mai marilor minţii,/ loc al naşterilor de copii de piatră,/ din care sculptaţi sunt doar sfinţii.// Hiperboreea, alb, - negru,/ aur-argint,/ revelaţie, nerevelaţie, tristeţe / alergând şi or­be­căind.//

III.

Ea îşi ridică deodată capul:/ deasupra ei aleargă globuri albe / şi norii se destramă în fâşii verzui.// Se-arată-o sferă cu întunecimi ca munţii,/ pe care păsările stând înfipte-n ciocuri,/ cu pocnet greu de aripi, o rotesc.// De­­sigur, idealul de zbor s-a-ndeplinit aici./ Putem vedea mari berze-nfipte-n stânca / mişcându-se în­cet. Putem vedea / vulturi imenşi, cu capul îngropat în pietre,/ bătând asurzitor din aripi, şi putem vedea / o pasăre mai mare decât toate,/ cu ciocul ca o osie al­bas­tră,/ în jurul că­reia se-nvârte,/ cu patru anotimpuri, sfera.// Desigur, idealul de zbor s-a-ndeplinit aici,/ şi-o aură verzuie prevesteşte / un mult mai aprig ideal.//

***

Ultimele cinci elegii alcătuiesc un alt ciclu, iar tema se cir­cum­scrie unei anumite concepţii privind naşterea, e­vo­luţia, moar­tea şi ci­clicitatea Creaţiei, a Uni­versului. Po­trivit acestei concepţii, nimicul n-a existat nici­odată. Toate au existat dintotdeauna şi vor exista mereu. Doar forma şi alcătuirea sunt mereu schi­m­bă­toare. Creaţia are două forme fundamentale de mani­fes­tare: activă şi pasivă. Creaţia activă este forma de ma­ni­fes­tare dina­mică a Universului - suntem martori şi con­temporani ai acestui fenomen. Creaţia pasivă es­te starea de hibernare a elementelor constitutive (timpul, spaţiul şi ma­teria).

Trecerea de la manifestarea pasivă la cea activă a creaţiei co­res­punde cu mo­mentul numit „naşterea uni­ver­sului” (Big Bang-ul), iar tre­cerea de la manifes­ta­rea activă la cea pasivă a creaţiei corespunde cu momentul numit „moar­tea universului” (sfârşitul lumilor). Creaţia, în virtutea legii ciclicităţii, trece de la o ma­ni­festare la alta în mod periodic.

Universul este un sistem viu, o entitate. El s-a năs­cut mu­rind şi va muri născându-se. El trebuie să se nască pentru a muri şi va trebui să moară ca să se nască. Universul e profund masculin şi feminin deo­po­tri­vă. El creşte şi va des­creşte, contractându-se în cele din urmă. Din praful stelelor ce mor, el va naşte alte stele. Aceleaşi elemente ale materiei într-o altă al­că­tuire. Ace­eaşi energie a atomilor într-o altă stare.

Într-un anumit moment al evoluţiei - starea, a­proape fluidă sau mai mult decât fluidă, subtilă, a ener­giei devine capabilă să proceseze informaţiile, gene­rând fe­no­menul nu­mit viaţă.

 

Elegia a opta propune o radiografie a manifestării pasive a cre­aţiei. A­ceas­ta co­respunde cu staticul, ne­miş­carea, iarna, starea de să­mânţă (sămânţă născătoare de alt univers); e cifra zero, punctul, an­te­rior cercului; e sacrul pur, profund şi ne­dez­văluit; e starea latentă a creaţiei, starea de germene a ideii, starea de boboc a florii, starea de să­mânţă a ierbii, orizontul în aştep­tarea răsăritului, som­nul bântuit de vise profetice, e re­pausul şi odihna, in­finitul şi eternitatea, absolutul.

Ma­nifestarea pasivă este Universul dinaintea Big-Bang-ului. Nu zborul, ci idealul zborului; nu soarele, ci lu­mi­na, esenţa sa. E lumina cuibărită în găoacele întu­ne­ri­cului, în coji negre de ouă. Şi dacă tărâmul în care aceste „seminţe” ar purta un nume, cel mai nimerit ar fi să-i spu­nem Hi­per­boreea.

1

Elegia a noua, a oului reia şi dezvoltă bine­cu­nos­cutul mit al naş­terii lumii dintr-un ou, în timp ce Omul-fantă ne propune o scurtă şi pal­pitantă istorie a timpului. Abia în ele­gia a zecea asistăm la naşterea în plan fizic (boala şi durerea sunt specifice acestui spaţiu), iar a un­spre­zecea elegie dez­voltă tema aratului, a muncilor de primăvară, ex­pan­si­u­nea - apogeul - colapsul uni­ver­sului şi din nou sta­rea de sămânţă.

Toată această panoramare nu este posibilă fără dez­văluirea mis­­terului ascuns în mitul literei Aleph, care „re­pre­zintă punctul din Uni­vers în care, dacă eşti plasat, realizezi tot universul în mod global” (Res­pirări, 1982, p.115).

*

Acestui spaţiu şi timp genuin, Nichita i-a dat un nu­me legendar: Hiper­boreea, maternitate divină, ţara în care se nasc zeii. Întinderea de gheaţă, solemnă, e un te­ritoriu co­mun unde îşi au sălaş somnul şi tre­zirea, moartea şi naş­­terea: „Astfel ne trecea viaţa, astfel muream, de­ve­neam tran­sparenţi, de ghea­ţă” (Cântec, Oul şi sfera, 1967).

În alt loc, acelaşi spaţiu încremenit şi fri­guros e plat­­­­forma pe care naşte iubita: „O, totul se azvârle spre Nord, să facem loc în jurul nostru, liber, sub sori ico­no­claşti. Iar eu voi sta în mijloc, la plete dându-mi foc să fie luminată casa în care ai să naşti” (Plonjeu, vol. Oul şi sfera, 1967).

Hiperboreea e spaţiul sacru în care se moare şi se naşte. Din­colo, în sud, e bucla vieţii, zona profană a exis­tenţei. Hiper­boreea e un ţinut al cristalelor de gheaţă şi de lu­mină, al în­ceputului şi sfârşitului de lume, e ţara celor ne­muritori, viteji şi drepţi: „Nu-ţi fie frică de moarte. Adu-ţi aminte de cum erai înainte de a te naşte. Aşa vei fi şi după ce vei muri” (Lupta lui Iacob cu în­gerul, vol. Necu­vintele, 1969), ne spune Ni­chita.

*

Nu e exclus ca Nichita să fi gestat poezia preţ de un an şi ju­mătate, impresionat fiind de splendoarea nop­ţilor albe din Finlanda, ţară pe care o vizitează în iunie 1964, pentru a participa la manifestări pri­le­juite de co­me­mo­ra­rea a 75 de ani de la moartea poetului Mihai Emi­­nes­cu.  Declicul s-a produs în decembrie 1965, în timpul au­to­exilului în „casa cu pământ pe jos”.

Nichita poves­teşte: „Venise iarna şi Gabriela, care avea cei mai fru­moşi dinţi şi mai ostentativi din lume, avea un talent să clănţăne din ei aprig” (Antimetafizica, 1985, p.104). Cu cer­titudine că şi dinţii lui Nichita au clănţănit la fel de aprig, iar gura lui a exclamat: „La frig cu noi şi la gheaţă!”. Atunci, ea, Gabriela, văzând lu­crurile fixe ale alcătuirii sale, i-a spus: „Aş vrea să fugim în Hiperboreea şi să te nasc viu, asemenea cer­boaicei, pe zăpadă, în timp ce aleargă şi urlă cu sunetele lungi atârnate de stelele nopţii.” Camera se umple de „iceberguri risipite sub un cer vineţiu”, aidoma cu­lorii buzelor celor doi îndră­gos­tiţi.

Se înserează devreme. Ea aprinde o lumină de lângă ge­nunchiul ei şi aruncă lângă glezna lui „o carte scrisă în cu­neiforme”, plină de mistere şi legende, pre­cum cea despre Hiper­boreea, „zona mor­­tală a mai marilor minţii, loc al naş­terilor de copii de piatră”. Gabriela îşi ridi­că deodată ca­pul: „deasupra ei aleargă globuri albe”, căci se naşte o lume, un univers. Planetele, sferele se prind în constelaţii şi ga­la­xii, legile se pun în mişcare. Undeva, o sferă cu osia albastră îşi des­face patru anotimpuri, ca patru felii de portocală. Şi-acolo, pe Pământ, în casa cu pă­mânt pe jos, Nichita îşi îmbracă din nou trupul, trezindu-se şi exclamând: „Desi­gur, idealul de zbor s-a-ndeplinit aici...”

Gabriela, cu degetele paralizate de frig, notează pe o coa­lă de hârtie ultimele cuvinte ale po­e­mului Elegia a opta, hiper­bo­reeana.

***

Poemului i s-a acordat o atenţie sporită din partea criticii, textul cucerind, în spe­cial prin invo­carea acelui ţinut mitic - Hiperboreea. „În acest spaţiu simbolic - gno­seologic - are loc, de fapt, o nouă naştere a fiinţei ca fiinţă cu­nos­că­toare; nu o naştere «absolută» ca până acum, ci ulterioară zămislirii propriu-zise, din «neant»: sinele «ştiutor» este (re)­născut viu”[1], afirmă Cristian Mo­raru.

În schimb, Eugen Simion îi atribuie poetului pa­ter­nitatea acestui ţinut, atunci când afirmă că în a opta elegie, „una dintre cele mai frumoase, (Nichita) creează o ţară nouă, Hi­per­boreea, locuită de ideile pure şi uriaşe, un fel de peşteră plato­ni­ci­a­nă, unde sunt primiţi şi poeţii”[2].

Despre „o nouă naştere a făpturii” a vorbit şi Ion Pop, în mo­no­grafia din 1980, apelul fiind rostit de Ea - „prezenţă anonimă, poate em­blemă a mater­ni­tăţii”. Altfel spus, „Hiper­boreea este de fapt o zonă-li­mită între material şi spi­ritual”, iar „elegia a opta (...) construieşte (...) modelul unui act de iniţiere angajat de acea voce anonimă - Ea – care e însuşi principiul existenţei, Muma arhe­tipală, mi­tică...”[3].

            Alex. Ştefănescu conchide: „Elegia a opta este un poem frumos luat în sine, fără apartenenţă la ansamblul ele­giilor. Poetul ex­primă un avânt către un Nord ab­stract”[4].


[1] Cristian Moraru, Nichita Stănescu - sistemul poetic, postfaţă la vol. Nichita Stă­nes­cu: Poezii, Editura Minerva, 1988, p. 358

[2] Eugen Simion, Scriitori români de azi, I, 1978, p.181

[3] Ion Pop, monografia, 1980, p. 62-63, 66

[4] Alex Ştefănescu, Introducere…, 1986, p. 107

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica