referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Eminescu - pururi tineri

Categoria: Referat Romana

Descriere:

În fiecare an, mii de tineri români intră sub influenţa operei poetice a lui Eminescu, ,,cel mai mare poet care l-a ivit vreodată, poate, pământul românesc” – cum îl socotea exegetul său cel mai cuprinzător , G. Călinescu. Şi aceasta nu se face premeditat, ci spontan...

Varianta Printabila 


1 Aurel-Herman Ana Maria – Lic. teoretic Ion Creangă Bucureşti
aurelherman@zappmobile.ro

















,,Eminescu e romnul absolut…
                                                                                              L-am definit eu: sumă lirică de voievozi.”
Petre Ţuţea





     n fiecare an, mii de tineri romni intră sub influenţa operei poetice a lui Eminescu, ,,cel mai mare poet care l-a ivit vreodată, poate, pămntul romnesc” – cum l socotea exegetul său cel mai cuprinzător , G. Călinescu. Şi aceasta nu se face premeditat, ci spontan. Mii de canale se deschid ntre fiecare tnăr şi acest munte uriaş, ,,nzestrat cu cel mai fantastic şi mai eterogen peisaj din cte se pot nchipui, peisaj nu numai de mare şi pură nălţime, de severă autoritate dar şi nfricoşător prin prăpăstioasele, labirinticele genuni pe care le conţine, prin hăţişul inextricabil al vegetaţiei sale”1.


,,Dar n-a murit, ci, ca un nou Iisus,
  El s-a-nălţat n lumea cea de sus.
  Şi s-a oprit pe muntele Olimp
  Ca să domnească veşnic peste timp.
  Acum nici o rană nu-l mai doare;
  Aproape e de stele şi de soare…
  Alături de bătrnul Jupiter,
  El gustă pacea veşnicului cer;
  Şi, legănat de cntec şi renume,
  EL varsă Poezie peste lume…”
                       Clementin Antonovici –Eminescu
   

,,Să-l nvelim cu mări pe Eminescu,
  Să-ngenunchem, să-l nvelim cu munţi,
  Să-l nvelim cu lacrimă curată
  Vă chem şi inima-mi ntorn,
  Să-l nvelim n noi pe Eminescu
  Şi să ne sune sufletul a corn.”
                                         Ion Chiriac – De profundis

,,…Măria-Ta, iubind fără măsură,
   eşti cartea noastră de nvăţătură!…
  …………………………………………
  Ceahlăul ştie cntul fără moarte
  Cu buciumul prin lume să ţi-l poarte:
  El ţi preschimbă n Oceane versul,
  Iar visul Tău cuprinde universul.”
                        Mihai Stănescu – nchinare – lui M. Eminescu


     De-a lungul timpului, de la apariţia primei ediţii de poezii şi pnă azi, eminente spirite critice au cercetat o latură sau alta a vastei creaţii, fiecare aducnd preţioase contribuţii, lumini pătrunzătoare, sugestii de adncă rezonanţă intelectuală.

     ,,Slujit de o enormă acumulare de cultură romnească şi străină, de un gust fără greş, format la şcoala lui Homer, Shakespeare şi Goethe, precum şi la cea a clasicului folclor romnesc, Eminescu a realizat o operă de sinteză a tuturor tradiţiilor populare şi culte naţionale, depăşindu-le prin geniul şi munca sa neprecupeţită şi ntrupndu-le n făuriri de fond şi forme admirabile, lucrate n atelierul său de titan neobosit” Zoe Dumitresu-Buşulenca-Dicţionar de poezie romnească

     Şi totuşi, suntem departe de a se fi ncheiat subiectul; ca toate geniile fabuloase, Eminescu va fi mereu comoara inepuizabilă către care se vor ndrepta fervoarea şi dragostea nenumăraţilor cititori, pasiunea cercetătorilor. Fiecare generaţie tnără şi va aduce devoţiunea sa, fapt care va face ca valorile universului eminescian să fie tot mai profund cunoscute şi ndrăgite. Fiind ntruchiparea supremă a geniului nostru naţional, el va trăi indefinit ca şi poporul care l-a dăruit lumii ntr-o unică şi fericită ntmplare.

    ,,Eminescu – om duios,
                                 mai frumos ca Făt-Frumos!”
                        Paul Mihnea-Eminescu

     Poeziile, valori artistice indestructibile, instituie att actualitatea ct şi permanenţa lui Eminescu. Prin ele a reuşit Eminescu să ne farmece, să ne cucerească, să ne subjuge.

,,Ce e poezia? nger palid cu priviri curate,
Voluptuos joc de icoane şi de glasuri tremurate,
Strai de purpură şi aur peste ţărna cea grea.”
                                                                                                 Epigonii

     Domeniul sensibilităţii sale cuprinde o gamă emotivă foarte largă şi astfel ne atrage să participăm la lecţia lui artistică. O simplă vizită n laboratorul eminescian este suficientă, nu putem să nu rămnem atraşi de nalta lui conştiinţă artistică, dublată de nalta lui conştiinţă morală. Vom simţi prezenţa lui Eminescu, ca o prezenţă tutelară, va fi alături de noi cu lecţiile de etică, de artă şi de istorie. El va deveni  pentru fiecare tnăr un model exemplar, un model pe care, probabil, nu-l vom atinge niciodată. Ce trebuie să nvăţăm de la Eminescu? Să nvăţăm a avea, ca şi el, forţă morală; să nvăţăm să ne respectăm şi să ne iubim naintaşii, să nvăţăm că nimic din ce s-a experimentat pe toate meridianele  nu trebuie să ne fie străin, să nvăţăm să rămnem credincioşi propriilor noastre tradiţii n acelaşi timp cu deschiderea noastră spre universalitate.

 
,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Romniei,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mndri aste le nutresc;
Căci rămne stnca, deşi moare valul,
Dulce Romnie, asta ţi-o doresc.
                                Ce-ţi doresc eu –ţie, dulce Romnie
 
,,O, eu nu cer norocul, dar cer să mă nveţi
  Ca viaţa-mi preţ să aibă şi moartea-mi s-aibă preţ;”
                                                                                         Mureşanu

,,Trecutul e n mine şi eu sunt n trecut,
  Precum trăieşte cerul n marea ce-l respiră.”
                                                        Ms.2254, f.40

     Eminescu a fost un cercetător ntr-un laborator foarte strmt, n care a ncăput numai el singur. Obiectul lui de cercetare a fost Universul, cu vietăţile şi stelele lui, cu toţi oamenii, şi natura n cele mai variate şi mai intime ipostaze. Cunoaşterea a fost făcută cu toată fiinţa, cu ochi şi gust, cu minte şi inimă, cu trecut şi viitor, cu toată Patria. Iar prin cercetările lui a reuşit să-şi aşeze mai bine poporul său n matca sa. Această aşezare are menirea de a ne face să creştem toţi n duhul păcii şi al bucuriei, al pleromei fără sfrşit, al acelei tihne pentru toate, la fel ca toate popoarele aşezate.
     Poezia lui Eminescu nu a fost scrisă nici pentru păsări, nici pentru morţi, ci pentru oamenii vii de atunci, de azi şi de mine, care au trăit, trăiesc sau vor trăi, aici, n această Patrie. Eminescu a lucrat n vederea luminării şi desăvrşirii unei patrii cu toată fiinţa sa. Manuscrisele lui sunt o dovadă grăitoare a muncii titanice depuse de poet pentru a izbuti să comunice, cu ajutorul materialului artei sale, ideile de care era animat. Tone ntregi de minereu verbal trebuie să fie nlăturate pentru a obţine grăuntele preţios, pentru a găsi ,, cuvntul ce exprimă adevărul”, cum spunea poetul. Luceafărul e rodul a trei ani de muncă. Urmărirea ştersăturilor şi adăugirilor de la o schiţă la alta dă o imagine vie, dinamică a procesului ce creaţie, a căutărilor şi ,,iluminărilor” succesive care au precizat şi au completat imaginea iniţială.

,,Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur”
,,Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori  muncite
Tu ncerci a stoarce lapte din a stncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mndre flori de aur
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.”
                                                                                           Memento mori

     Un mare capitol al liricii eminesciene, fără de care nu poate fi concepută, e cel al iubirii. Cine spune Eminescu, spune nainte de toate dragoste, dragoste nefericită ori aspiraţie, vis de dragoste; spune magie şi ncntare a iubirii, duioşii, regrete, amintiri dar şi invective la adresa acelui ,,instinct att de van”. Domină nsă frumuseţea dragostei, vălul misterios, puritatea, armonia, peisajul ei transfigurat. E  ceva att de atrăgător, de profund omenesc n dragostea lui Eminescu nct timpul nu-i poate răpi nimic din frăgezimea şi strălucirea iniţială; ea rămne una din valorile permanente care modelează sufletul generaţiilor de cititori, nnobilndu-l.
     La Eminescu, a iubi, a iubi cu adevărat, a iubi pur, nu nseamnă a lua; a iubi nseamnă a contempla, a accepta, a dărui şi a pierde, a te bucura de ceea ce nu poţi poseda, a te bucura de ceea ce ţi lipseşte, de ceea ce ne face nspăimntător de săraci fiind n acelaşi timp singurul bun, singura bogăţie posibilă, dragostea. Pentru Eminescu, a iubi nseamnă să-ţi găseşti bogăţia n afara sinelui tău. Din această cauză, dragostea este săracă ntotdeauna şi şi este singura bogăţie. Din versurile lui reiese că există mai multe feluri de a fi sărac n iubire, prin iubire, sau, mai degrabă, de a fi bogat de sărăcia iubirii:
    prin lipsă (pasiune)      
    prin bucuria primită sau mpărţită cu cineva (prietenie)
    prin bucuria oferită n pierdere, prin bucuria abandonată (iubirea de oameni)

,, Shakespeare! adesea te gndesc cu jale,
  Prieten bun al sufletului meu;
  Izvorul plin al cnturilor tale
  mi sare-n gnd şi le repet mereu.
  ……………………………………
  Ca Dumnezeu te-arăţi n mii de feţe
  Şi-nveţi ce-un ev nu poate să te-nveţe.”
                                                                                Cărţi

                               ,,O, vis ferice de iubire,
  Mireasă blndă din poveşti,
  Nu mai zmbi!, A ta zmbire
  Mi-arată ct de dulce eşti,
 
 
1 Ct poţi cu-a farmecului noapte
  Să-ntuneci ochii mei pe veci,
  Cu-a gurii tale calde şoapte,
  Cu-mbrăţişări de braţe reci.
   ……………………………
                                 Te duci, ş-am nţeles prea bine
  Să nu mă ţin de pasul tău,
  Pierdută vecinic pentru mine,
  Mireasa sufletului meu!
  ……………………………
  Ş-o să-mi răsai ca o icoană
  A pururi verginei Marii,
  Pe fruntea ta purtnd coroană-
  Unde te duci? Cnd o să vii?”
                                  Att de fragedă


,,Dar te cobori, divino, pătrunsă de-al meu glas,
  Mai mndră, tot mai mndră la fiecare pas…
  Visez ori e aievea? Tu eşti n adevăr?
  Tu treci cu mna albă prin viţele de păr?
  Dacă visez, mă ţine n vis, privindu-mi drept…
  O, marmură, aibi milă să nu mă mai deştept”
                                                                       Apari să dai lumină


,,Nu mă iubi! Ca robul să fiu pe lngă tine,
  De-i trece, -n jos pleca-voi a ochilor lumine,
  Dezmoştenit de toate la viaţă abdicnd,
  Să nu-mi rămnă-n minte dect un singur gnd:
  C-am aruncat un sceptru, cu dnsul lumea-ntreagă,
  Păstrndu-mi pentru mine durerea că-mi eşti dragă;
  namoraţi de tine rămnă ochii-mi trişti
  Şi veşnic urmărească cum, marmură, te mişti.
  n veci dup-a ta umbră eu braţele să-ntind,
  De-al genei tale tremur nădejdea să mi-o prind,
  Să-mi răzim a mea frunte de zidurile goale
  Atinse de-umbra dulce a frumuseţii tale”
                                                                                      Renunţare

Eminescu ţinea mult nu la femei, ci la femeie. Femeia era pentru el idealul creaţiunii, a frumuseţii, şi a perfecţiunii chipului omenesc. Le vorbea dulce, le făcea complimente, şi lucru principal, conversa cu ele totdeauna potrivit cu individualitatea lor, şi fiindcă ntreaga sa nfăţişarea avea ceva tipic şi original, cştiga uşor simpatiile damelor2.


,,Şi cnd n taină mă rugam
  Ca noapte-n loc să steie,
  n veci alături să te am,
                          Femeie!
                                      Adio

,,Nu e mică, nu e mare, nu-i subţire, ci-mplinită,
  nct ai ce strnge-n braţe – numai bună de iubită”
,,Tot ce-ar zice i se cade, tot ce-ar face şade bine,
  Şi o prinde orice lucru, căci aşa se şi cuvine.
  Dacă vorba-i e plăcută şi tăcerea-i ncă place;
  Vorba zice: ,,fugi ncolo”, rsul zice: ,,vino-ncoace!”
  mblă parcă amintindu-şi vre un cntec, alinată,
  Pare că i-ar fi tot lene şi s-ar cere sărutată.
  Şi se nalţă din călcie să-ţi ajungă pn` la gură,
  Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură,
  Ce n-o are dect numai sufletul unei femei…”
                                                           Scrisoarea V

     
     Configurarea personalităţii eminesciene, att de profunde şi complexe, a fost dublată de evocarea personajului cu aură de legendă, aşa cum i şede bine mai cu seamă unui poet ,,fără de pereche”. Şi astfel, paralel cu studiile şi cercetările de specialitate s-a născut o ntreagă literatură, menită a forma cea de a doua faţă a medaliei: conştiinţa lumii recunoscătoare pentru edificiul naţional pe care l-a făurit. Tudor Arghezi sintetiza cel mai fascinant această viziune printr-o Inscripţie pe amfora lui:

Păşiţi ncet, cu grijă tăcută, feţii mei,
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline din toţi şi cel mai teafăr
Şi-a nmuiat condeiul de-a dreptul n luceafăr.
     
    Arghezi oferă cea mai strălucită caracterizare lirică, pe măsura celor două spirite ale culturii noastre. Eminescu a devenit pentru poeţii romni geniu şi Luceafăr, iar pentru creatorii din alte zone de lume, nsuşi ROMNIA şi simbolul ei.

,,Ce poezii citeşti?
ntreb o fată
-Din Eminescu –spune –mă desfată.
-E mare?
Fata-şi cntă bucuria:
-Oh, Eminescu-i toată Romnia!”
         Bojena Maria Ha de Verny – Ţara iubită, Romnia

     Spaţiul de răspndire al poetului nostru naţional este aria de recunoaştere a lui. Dacă personalităţile din sfera politicului sau din alte domenii vin şi trec, lăsnd urme mai puternice sau mai palide n conştiinţe, cu Eminescu s-a ntmplat invers: timpul a adncit rezistenţa lui şi astfel numele, faptul că este poet, legătura cu creaţia lui inconfundabilă, formează tripleta de interes, determinată, desigur, hotărtor, de pregătirea şcolară. Fiind răspndit ncă de la grădiniţă sau clasa ntia primară, nvăţndu-se apoi la şcoală şi studiindu-se n cele superioare, cuprins n manuale, n conspecte şi antologii ncă din timpul vieţii, Eminescu a fost inclus n programele şcolare mai nti de marii dascăli care l-au venerat şi l-au ,,predat” elevilor, apoi şi n chip oficial, ncă de la nceputul veacului trecut. Astfel, cel puţin potenţial, nu există trăitor pe acest pămnt romnesc care să nu fi auzit de Eminescu.
     Aria de cunoaştere se lărgeşte, desigur, cu Basarabia şi Nordul Bucovinei, spaţiu al Romniei Mari, unde Eminescu a figurat n programele de nvăţămnt, aceleaşi dendată după primul război mondial. După 1944, Steaua lui Eminescu a pălit n aceste zone din cauza sistemului de deznaţionalizare şi oprimare; ne aducem aminte cu lacrimi n suflet de evocarea acelor ani făcută de Grigore Vieru care povestea că studenţii luau cunoştinţă de opera lui Eminescu citind-o prin ochiurile n care se puneau călimările sau prin crăpăturile băncilor de şcolar şi student.

,,Vai de biet romn, săracul,
  ndărăt tot dă ca racul,
  Nici i merge, nici se-ndeamnă,
  Nici i este toamna toamnă,
  Nici e vara vara lui
  Şi-i străin n ţara lui.”
                                 Doina

După anii 1960, Eminescu a nceput să devină şi cel mai mare poet al Republicii Moldova, iar intelectualii romni au ştiut să se folosească de versurile şi limba lui Eminescu pentru a defini graiul de obrşie şi spiritul unitar al unei culturi divizate politic.


,,Chiar acum cnd ninge pe Moldova,
Veste ne-a venit din Cernăuţi
Că de-acolo Eminescu tnăr
A pornit spre Chişinău, desculţ.

Cu desaga plină de poeme
Să se-adeverească a pornit –
Dacă mai suntem la locul nostru
Şi să vadă dacă n-am murit.

Să-i ieşim, pe viscol, nainte
Care cu o carte sau o floare:
Paşii din omăt să i-i culegem
Şi să-i cerem n genunchi iertare.
 
………………………………..
…Chiar acum cnd ninge pe Moldova,
cnd nămeţi prin cerul ci se-alungă,
Eminescu a pornit spre noi,
şi – să deie Domnul să ajungă!
                                               Nicolae Dabija-ntoarcerea lui Eminescu

    Cu att mai grea a fost bătălia pentru Eminescu n regiunea Cernăuţi, chiar dacă acolo poetul a locuit opt ani, fie şi cu intermitenţă, şi unde umbra lui persistă mai puternic astăzi dect ntre 1858-1866, pentru că acum există conştiinţa valorii celui format şi pe acele meleaguri ca pe ntregul pămnt romnesc.
     Cunoscut, apoi, ca poet şi răspndit la romnii din Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Macedonia – toţi aceştia reprezentnd comunităţi istoriceşti constituite – ca şi la romnii de pretutindeni n lume, ajunşi a fi oploşiţi şi a forma diaspora noastră – Eminescu este conştiinţă a ncă 13 milioane de romni, acolo unde DORUL nstrăinării de ţară ia nfăţişarea recitărilor şi interpretărilor versurilor sale.
     Pe lngă romnitate, care urcă neamul nostru la 35 de milioane, Eminescu este răspndit astăzi n 70 de ţări şi 64 de limbi, ce reprezintă 90% din populaţia globului,  fiind cea mai tălmăcită personalitate a culturii noastre. După date oficiale, ntr-o hartă a lumii privind răspndirea lui Eminescu, realizată n anul 1989, rămăsese doar un singur spaţiu neacoperit, o pată albă n zona centrală a Africii.
     Cum spaţiul şi timpul lui Eminescu sunt nesfrşite ca şi sistemul concepţiilor sale naţionale şi versul său melodios, şi dedicaţiile şi vor urma calea lor fără oprire n acest dor fără de leac de Luceafăr.




                   


Encomion
 

Eu te iubesc Bădie, şi-n vers te preaslăvesc,
Şi mă opun acelor ce ncă te rănesc.
Cuvnt urt de tine auzit-am ntr-o  şcoală…
Din gură de profesor, cu limba ca de smoală.
Nu cred să poată  scrie un vers unei femei
Şi nici nu-l văd să-ncerce a bea un ceai de tei.
Nici un  nvăţăcel n-a vrut ai da crezare,
Şi pentru el cu toţi rugata-ne-am: - Iertare!
Căci asta nvăţarăm Bădie de la tine,
Să ne-ndurăm de-acei ce se iubesc pe sine.
Păcatul lui a fost spălat de-o jună profesoară,
Ce ne-a-nvăţat să ne rugăm n fiecare seară
Privind cu ochii către cer, la steaua cea străluce,
Să credem pnă ce murim, Luceafărul ni-i cruce.
La tine eu mă-nchin, mă rog, mă reculeg,
La tine… reprezentant al unui neam ntreg.
Eşti pentru mine templu viu, eşti veşnicul izvor
Din care soarbe nencetat iubitul tău popor.
Şi monumentul de cuvine lăsat ca moştenire,
l voi lăsa copiilor, să-l ducă-n nemurire.

                                                 1Decembrie-1999



Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica