referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

O scrisoare pierduta - comentariu

Categoria: Referat Romana

Descriere:

 Capodopera dramatugiei lui Caragiale  este O scrisoare pierduta (1884) şi îşi păstrează o regretabilă actualitate. Ar fi minunat să nu-l mai înţelegem pe Caragiale, pentru că ar însemna că Farfuridi, Caţavencu, Tipătescu, Dandanache nu mai exista. Caragiale critică în acesată comedie farsa alegerilor din trecut. Conţinutul piesei este încă mult mai bogat vizând moravurile politice şi ale vieţii de familie din epoca respectivă...

Varianta Printabila 


1 O scrisoare pierduta
                            de I.L.Caragiale

    Capodopera dramatugiei lui Caragiale este O scrisoare pierduta (1884) şi şi păstrează o regretabilă actualitate. Ar fi minunat să nu-l mai nţelegem pe Caragiale, pentru că ar nsemna că Farfuridi, Caţavencu, Tipătescu, Dandanache nu mai exista. Caragiale critică n acesată comedie farsa alegerilor din trecut. Conţinutul piesei este ncă mult mai bogat viznd moravurile politice şi ale vieţii de familie din epoca respectivă.

Cadrul temporal
    Nu ntmplător Caragiale plasează acţiunea n timpul alegerilor, pentru că n lupta pentru putere cade orice mască şi omul se arată aşa cum este n realitate, n stare de orice pentru a obţine puterea. Din această perspectivă lupta electorală nu este o luptă de principii, ci de interese personale. Suntem n anul de graţie 1883.

Cadrul spaţial
    Acţiunea piesei se petrece ntr-un oraş de provincie, capitala unei judeţi de munte. Intenţionat autorul nu precizează numele localităţii, sugernd astfel că farsa alegerilor este acelaşi peste tot.

Titlul piesei
    Forma articulată cu articol nehotărt sugerează că este vorba doar de unul din multele texte particulare, folosite ca mijloc de şantaj n lupta politică.

Intriga piesei este declanşată de pierderea unui scrisori compromiţătoare, trimisă de Tipătescu, prefectul judeţului, lui Zoe, soţia lui Trahanache. Plimbarea scrisorii de la un personaj la celălat luminează caractere, psihologii. Ea i dă putere celui care o are n stăpnire, şi produce spaimă celui care o pierde. Lupta politică pentru desemnarea unui candidat se dă ntre Farfuridi sprijinit de Trahanache şi Brnzovenescu, şi Nae Caţavencu.
    Găsind scrisoarea compromiţătoare Caţavencu o foloseşte ca mijloc de şantaj n lupta politică, dacă nu va fi sprijinit de Trahanache şi Tipătescu, va publica scrisoarea n gazeta pe care o conduce -  Răcnetul Carpaţilor.
    Cei doi şantajaţi recurg şi ei la ameninţări şi cel din urmă ajung la şantajul cu o poliţă falsificată de Caţavencu. Cnd lupta dintre cei doi atinge punctul culminant, apare candidatul de la centru, Agamiţă Dandanache, despre care autorul preciza: mai prost ca Farfuridii, şi mai canalie dect Caţavencu.
    Repetarea procedeului -Dandanache cştigă tot prin şantajul cu o scrisoare pierdută- sugerează că n lupta politică a vremii şantajului cu un text particular era un mijloc frecvent folosit.
                  Problematica piesei se poate reduce la două cuvinte: politica şi amorul. Este nsă mai complexă. n primul rnd Caragiale critică farsa alegerilor din trecut, dezvoluind o tristă realitate: pierderea unei scrisori copromiţătoare hotăreşte viaţa politică unui orăşel.
    Dramaturgul surprinde mijloacele necinstite, folosite n lupta politică, corupţia şi demagogia politicienilor. n acelaşi timp pune n evidenţă incultura, prostia unor politicieni din vremea sa.
    Aceste trăsături negative dovedite n lupta politică caracterizează şi viaţa intimă de familie. Inmoralitatea, corupţia definesc deopotrivă viaţa politică şi viaţa de familie.

Concluzia piesei este amară. n lupta politică nu reşeşte cel mai bun, ci cel mai priceput, mai abil n lupta pentru putere.
    Satira este cuprinzătoare şi necruţătoare. Personajele sunt definite comlex, prin fapte, nume, libaj. Aceste personaje prind viaţă datorită preţioaselor indicaţii scenice ale autorului. Caragiale şi pune personajele să vorbească, să ţine discursuri din care practic se autodesfiinţează, demonstrndu-şi prostia, inclutura, demagogia. Personajele mbină trăsături general valabile cu trăsături particulare, individuale. Astfel Caţavencu este demagogul latrans. Zoe este soţia infidentă, amantă. Tipătescu este junele prim (amantul). Dandanache este prostul vanitos.

Nae Caţavencu este reprezentantul tinerii burghezi locale, candidatul grupului, tnăr inteligent şi independent. Este directorul ziarului Răcnetul Carpaţilor, stăpnit de o dorinţă profundă de parvenire politică. Etse tipul politicianului demagog, corupt, n strare de orice pentru a-şi atinge scopul. Deviza sa este scopul scuză mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta. Pentru a cştiga lupta politică Caţavencu nu ezită să folosească şantajul.  Atta vreme ct are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. După ce pierde scrisoarea devine umil, linguşitor, supus. Principala trăsătură a lui Caţavencu este capacitatea de a se adopta la orice situaţie. El este mereu pregătit să schimbe masca. Discursurile sale pun n evidenţă demagogia, inclultura, lipsa de logică. El ştie să emoţioneze, să plngă, să influenţeze ascultătorii. Caţavencu este un actor desăvrşit: cnd se urcă la tribună el şi intră n rol. Caţavencu ştie să simuleze orice emoţie, orice sentiment. Noţiunile de ţară, popor, progres, reprezintă pentru el simple lozinci n lupta electorală:
CAŢAVENCU (ia poză, trece cu importanţă printre multţime şi suie la tribună; şi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hrtii şi gazete şi le aşază pe tribună, apoi şi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. -  Tăcere completă. Cu glasul tremurat): Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plnsul l neacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plnsul l neacă mai tare.)… Ca orice romn, ca orice fiu al ţării sale… n aceste momente solemne… (de-abia
se mai stăpneşte) mă gndesc… la ţărişoara mea… (plnsul l-a biruit de tot) la Romnia… (plnge. Aplauze n grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amndouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plns cu hohot. Aplauze zguduitore.)
    Patriotismul lui Caţavencu este de paradă, este un fars patriotism, care ascundă o puternică dorinţă de parvenire. Exprimarea lui Caţavencu cuprinde numeroase contradicţii, greşeli demonstrnd incultura, lipsa de logică: Industria romnă e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvrşire…;…după lupte seculare care au durat aproape 30 de ani…; Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face de loc n ţara noastră! Scopul pentru care luptă Caţavencu este că Romnia să fie bine, şi tot romnul să prospere (să mbogăţeze). Presupune că eşecul lui Caţavencu este momentan, pentru că un individ att de bine nzestrat pentru lupta politică trebuie să cştige la primul prilej.
Farfuridi:
    mpreună cu Brnzovenescu alcătuieşte un cuplu comic prin prostie, incultură, lipsa de logică. Viaţa ordonată de care face atta caz Farfuridi este o aparenţă, o iluzie pentru că n mintea personajului domneşte haosul: Şi eu am n-am să-ntlnesc pe cineva, la douăsprezece fix mă duc la trg.; Eu am n-am clienţi acasă, la unsprezece fix mă-ntorc din trg…; Şi-eu am n-am nfăţişare la douăsprezece fix mă duc la tribunal.
    Obsesia personajului este  de a nu fi păcălit, nşelat. Cu toate acestea acceptă trădarea, dacă o cer interesele partidului sau ale persoanei: Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar să ştim şi noi! Şi Farfuridi ţine discursuri, n realitate antidiscursuri prin care şi dovedeşte permanent prostia. Foloseşte şi el enunţuri adversative greşite: Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători!
    Memorabilă este scena conceperii telegramei cătră centru, cnd Farfuridi şi Brnzovenescu dovedesc o prostie dezarmantă: Trebuie să ai curaj ca mine, trebuie să o iscăleşti, o dăm anonimă!
    Un alt exemplu semnificativ pentru exprimare ilogică este părerea lui Farfuridi despre revizuirea constituţiei: Din două una, daţi-mi voie: ori să revizuiească, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se  revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume n punctele… esenţiale…
    n piesă Farfuridi este o victimă rămnnd nafara manevrelor electorale.

Agamiţă Dandanache:
    Numele personajului provine din Agamemnon. Diminuirea acestora şi mbinarea lui cu Dandanache sugerează ridicolul şi ramolismul (senilitatea). Chiar autorul defineşte: Mai prost dect Farfuridi şi mai canalie dect Caţavencu. Agamiţă este foarte priceput n lupta politică din moment ce cştigă lupta electorală. Este la fel de corupt ca ceilalţi, folosind şi el mijloace necinstite ca şantajul cu un text particular, dar mai ticălos, pentru că nu restituie scrisoarea cu intenţia de a o folosi şi n alte situaţii: Cum se poate, coniţa mea, s-o dau napoi? S-ar putea să fac aşa prostie? Mai trebuie s-aldată… La un caz iar… pac! la „Răsboiul”.
    Exprimarea lui Dandanache cuprinde multe greşeli. Este ilogică; dacă ceilalţi sunt n stare să ţine discursuri, Dandanache nu este n stare să facă acest lucru, pentru că nu poate: n sănătatea alegătorilor… cari au probat patriotism şi mi-au acordat…(nu nemereşte) asta… cum să zic de!… zi-i pe nume de!… a! sufradzele lor; eu care familia mea de la patuzsopt n Cameră, şi ei ca rumnul imparţial, care va să zică… cum am ziţe… n sfrşit să trăiească! (Urale şi ciocniri.)
    Veşnicul luptător de la patruzsopt este profitorul care ştie să descurce; este personajul romn o caricaturizare a farsului patriotism şi alicherismului politic.


1 Cetăţeanul turnamentat reprezintă marea masă anonimă a alegătorilor. Ticul său verbal Eu cu cine votez? demonstrează totala dezorientare a alegătorilor, care rămn nafara tuturor manevrelor politice. Ameninţat de demagogia electotrală, de trecerile dintr-o tabără n alta, cetăţeanul turnamentat dovedeşte mereu o naivitate dezarmantă. Părerea şi votul său nu au importanţă, pentru că alegerea candidatului nu se face pe faţă, n mod cinstit, ci prin manevre necinstite n care cştigă cel mai necinstit.

Ghiţă Pristanda este tipul funcţionarului servil, linguşitor, incorect (afacerea cu steagurile). Complet lipsit de principii morale el trece cu uşurinţă dintr-o tabără n cealaltă. Ticul său verbal Famile mare renumeraţie mică după buget sugerază că personajul este preocupat mereu de cştig. Un alt cuvănt pe care l repete este curat, ajungnd la celebra formulă curat murdar. Ghiţă Pristanda este mereu de partea celui puternic, dar este servil, linguşitor şi cu cei nvinşi momentan, pentru că acesta ar putea să fie nvingătorii de mine.

Trahanache este preşedintele partidului local de guvernămnt, al Comitetului Permanent, al Comitetului Electoral, a Comitetului Şcolar şi  altor comitete şi comiţii. Ca şef de partid, Trahanache face parte dintr-un sistem n care şi ndeplineşte perfect rolul, pentru că are experienţă şi cunoaşte manevrele politice. Ticul său verbal Ai putinţică răbdare este o ncercare de a cştiga timp, pentru a calcula pasul următor. Trahanache este n stare de orice pentru a păstra imaginea de cetăţean onorabil, şi de om venerabil. Deşii ţine la morală, la principii, la onorarea lui de familist, Trahanache tolerează din interes relaţia dintre soţia sa Zoe Trahanache şi prefectul Tipătescu. Exprimarea personajului este ilogică, greşită: Unde nu e moral, acolo e corupţie şi o societate fară prinţipuri, vrea să zică că nu le are. Critica literară vede n Tipătescu un homopolicus perfect, adaptat societăţii sale. Spre deosebire de Caţavencu, Trahanache şi-a atins toate scopurile: el vrea doar să-şi păstreze locul cstigat. Personajul este ridicol tocmai prin contradicţia dintre aparenţă şi esenţă. El, omul obsedat de familie şi morală, nu-şi pune nici măcar un moment problema că scrisoarea ar putea să cuprinde un fapt real, copromiţător. Deci pe el deranjează pierderea scrisorii şi nu adevărul cuprins n ea.

Zoe Trahanache este soţia lui Trahanache şi amanta lui Tipătescu. Femeie voluntară, ambiţioasă, deşii nu deţine nici o funcţie n realitate l manevrează pe toţi. Zoe nu-şi pierde siguranţa de sine nici cnd Caţavencu ameninţa cu publicarea scrisorii. Ştie să conducă bine şi bărbatul şi amantul, obţinnd maximul de profit din această situaţie.

Tipătescu este prietenul lui Zaharia Trahanache şi amantul lui Zoe. n calitate de prefect el conduce judeţul după bunul său plac. După pierderea scrisorii i promite lui Caţavencu funcţii şi dă ordin să fie arestat. Este singurul personaj care se exprimă corect, dar asemenea cerolalte personaje este corupt neruşinat n stare să folosească orice mijloc n lupta politică. El descoperă poliţele falsificate prin care ncearcă să şantajeze pe Caţavencu. Un singur moment şi pierde capul, cnd i propune lui Zoe să fugă mpreună. n rest Tipătescu se stăpneşte perfect, reprezentnd omul politic care şi-a realizat toate ambiţiile. Neliniştit, inmoral el nu ezită să nşeală ncredera celui mai bun prieten, Zaharia Tipătescu.

Comicul
    Caragiale este un maestru al comicului. Şi n această comedie sub nvelişul rsului se ascunde satira. Dramaturgul sancţionnd defectele oamenilor şi ale societăţii. Şi n comedia lui Caragiale sursa comicului este contradicţia dintre aparenţă şi esenţa, dintre ceea ce vor să pară personajele şi ceea ce sunt ele n realitate. Aparenţa este de cinste, corectitudine, amabilitate, dar realitatea este cu totul alta: corupţie, parvenitism, demagogie. Astfel Caţavencu, Dandanache, Zoe, Trahanache, Prisanda sunt surprinşi n renunţarea lor de la condiţia ideală pe care ar trebui să o reprezinte (Zoe  n contrast cu o femeie cinstită, Caţavencu n contrast cu adevăratul politician).
    Sunt prezente n această comedie diferite nuanţe ale comicului.
Comicul de caracter
    Criticii literari au observat că dramaturgul Caragiale deplasează accentul de pe deformitatea exterioară a personajelor comice pe deformitatea interioară, intelectuală: prostia, ticăloşia, ipoclizia. n acest sens cu excepţia lui Tipătescu toate personajele sunt comice prin ceea ce fac şi ceea ce spun. Comicul este provocat de suficienţa, lipsa de logică a personajelor.

Comicul de limbaj este mai bine realizat. Limbajul folosit de personaje ne dă informaţii preţioase despre identitatea personajelor, despre origine, profesiune , nivel de cultură, inteligenţă, aparenţa politică. Cu puţine excepţii personajele se exprimă greşit, folosind pleonasme, truisme, contradicţii, nonsensuri. Toate aceste greşeli de limbă sunt o inepuizabilă sursă de rs, dar pun n lumină nivelul intelectual şi sufletesc al acestor personaje.
Pronunţarea greşită a unor cuvinte: andrisant, bampir, plebicist, renumeraţie (Pristanda);capitalişti (Farfuridi).
Ticurile sau autonomismele verbale:
    Farfuridi: La douăsprezece trecute fix.
    Pristanda: curat (murdar)
    Trahanache: Stimabile; Ai putinţică răbdare.
Contradicţia n termeni: După lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani.
Truismele
    Un popor care nu merge nainte stă pe loc.
    O societate fără prinţipuri, care va să zica că nu le are…
Nonsensuri
    O mulţime de nonsensuri sunt prezente n discursul lui Farfuridi despre reviziunea constituţiei.
Comicul numelelor ocupă un loc importatnt, fiind nu numai o sursă de rs, de amuzament, ci şi un instrument a satirei. Astfel aluziile culinare (legate de alimentate) -Farfuridi, Brnzovenescu-; diminutivele ridicole -Agamiţă Dandanache-; rădăcinile semnificative -Caţavencu- sugerează trăsături ale posesorilor acestora: prostia, senilitatea şi demagogia .
    Vorbind despre talentul lui Caragiale n caracterizarea personajelor prin nume, criticul Ibreleanu preciza: Numele din opera comică a lui Caragiale le dau impresia că fac parte din personajele pe care le denumesc… La prima lectură sau reprezentare a unei comedii a lui Caragiale, simţim că personajele nu puteau să aibă alt nume, n orice caz că au numele lor.
                    Piesa este remarcabilă n primul rnd prin arta compoziţiei. Tehnica este aceea a amplificării treptate a conflictului. Iniţial apar n scenă Tipătescu, Trahanache, Zoe care sunt alarmaţi de un eveniment petrecut nafară şi dezvăluit parţial. Apoi n prim plan apare Caţavencu şantazistul şi astfel se realizează conflictul fundamental a piesei. La acest conflict fundamental autorul adaugă o serie de conflicte noi, secundare,astfel nct acţiunea se complică progresiv, modalitate cunoscută sub numele de tehnică bulgărului de zăpadă.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica