referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Alexandru Lapusneanul - comentariu complet

Categoria: Referat Romana

Descriere:

 Publicată în primul număr al Daciei literare, nuvela Alexandru Lapusneanul  de Costache Negruzzi vine perfect în întâmpinarea programului revistei, cel puÅ£in în două puncte ale acestuia cel referitor la promovarea unei literaturi originale ÅŸi cel care recomanda subiecte autohtone de inspiraÅ£ie.Materialul este preluat din cronice bătrâne (Mihai Eminescu), mai precis din cronica lui Grigore Ureche, ÅŸi, pentru episodul omorârii lui MoÅ£oc, din Miron Costin (de unde prelucrează scena uciderii lui BatiÅŸte Veveli)...

Varianta Printabila 


1 ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL
1564 – 1569


ncadrarea n evoluţia literaturii romne
Publicată n primul număr al Daciei literare, nuvela Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi vine perfect n ntmpinarea programului revistei, cel puţin n două puncte ale acestuia – cel referitor la promovarea unei literaturi originale şi cel care recomanda subiecte autohtone de inspiraţie.Materialul este preluat din „cronice bătrne” (Mihai Eminescu), mai precis din cronica lui Grigore Ureche, şi, pentru episodul omorrii lui Moţoc, din Miron Costin (de unde prelucrează scena uciderii lui Batişte Veveli). Aceasta nu nseamnă nsă copiere servilă sau subordonare faţă de concepţia autorilor prelucraţi. Pentru Negruzzi, literatura nu trebuie să fie conformă cu realitatea (şi aceasta mediată, cum e cazul cronicilor), ci cu propria sa viziune asupra acesteia, care e o viziune romantică. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic şi mai puţin ale adevărului istoric.Cercetările recente pun n lumină faptul că Lăpuşneanu nici nu a fost un domn att de crud; n realitate nici nu a omort 47 de boieri şi că mai aspră era soţia sa. Vinovat de această deformare este nsă cronicarul Ureche. Important nsă este, că pornind de la sumare date istorice, Negruzzi – prin talentul şi imaginaţia sa – a reuşit să creeze o ficţiune credibilă.
Avem n Alexandru Lăpuşneanul prima proză istorică ntr-adevăr reuşită din literatura noastră, şi anume una care a stabilit pentru multă vreme standardele genului, o culme nentrecută pnă n prezent.
Tema operei
Tema nuvelei este istorică – perioada medievală moldoveană (perioadă n care luptele pentru domnie duc la sărăcie), politica de ngrădire a marii boierimi de către domnitor şi ilustrează evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei n timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1569).

Subiectul operei
Subiectul urmează o desfăşurare ascendentă şi o clasică evoluţie a momentelor.
Expoziţiunea: Alexandru Lăpuşneanu revine n Moldova cu scopul de a-şi relua scaunul domnesc, după ce, cu eforturi ndelungate, izbutise să-l alunge „pre răpitorul” Ştefan Tomşa, care-i urmase la domnie. Lăpuşneanu fusese nlăturat de pe tron din cauza trădării unor boieri, aceiaşi care acum l ntmpină aproape de graniţă: vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici. Aceştia vor să-l convingă să renunţe la tron, deoarece „norodul nu te vrea, nici te iubeşte”.
Intriga: Mnios, cu ochii scnteind „ca un fulger”, Alexandru Lăpuşneanu este hotărt să se instaleze pe tronul Moldovei răspunznd boierilor cu fermitate: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu […] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi […] Să mă ntorc? Mai degrabă-şi ntoarce Dunărea cursul ndărăpt”.
Desfăşurarea acţiunii: Speriat de ameninţările lui Lăpuşneanu, Moţoc cade n genunchi şi-l roagă să nu-i pedepsească după fărădelegile lor, dar acesta le promite să-i cruţe, ba mai mult, i făgăduieşte că „sabia mea nu se va mnji n sngele tău”. După fuga lui Tomşa, Lăpuşneanu se aşează pe tronul Moldovei şi trece la pedepsirea aspră a boierilor, le ia averile, iar „la cea mai mică greşeala dregătorească, la cea mai mică plngere […], capul vinovatului se spnzura n poarta curţii […] şi nu apuca să putrezească, cnd alt cap i lua locul”. Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanu şi fiica „bunului Petru Rareş”, nspăimntată de cruzimile şi crimele nfăptuite de soţul său, l roagă să nu mai verse snge şi să nceteze cu omorurile, impresionată fiind de cuvintele văduvei unui boier ucis, care o ameninţase „Ai să dai samă, doamnă!”. Zmbind, Alexandru-vodă i promite „un leac de frică”.
Punctul culminant: Alexandru Lăpuşneanu „făcuse de ştire tuturor boierilor” să participe mpreună

la slujba de la Mitropolie, după care erau cu toţii invitaţi „să prnzească la curte”, cu scopul de a mpăca pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, n ziua aceea Lăpuşneanu vine la biserică mbrăcat „cu toată pompa domnească” şi, după ce a ascultat cu smerenie slujba, „s-a nchinat pe la icoane […], a sărutat moaştele sfntului”, rosteşte un discurs emoţionant n finalul căruia şi cere tuturor iertare pentru că a vărsat „sngele multora”. Boierii sosesc la ospăţ nsoţiţi fiecare de cte două-trei slugi, „adunndu-se boierii, 47 la număr”. Spre sfrşitul ospăţului, la semnul domnitorului, „toţi slujitorii de pe la spatele boierilor” scot jungherele şi-i omoară pe toţi boierii. Lăpuşneanu pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşeză n mijlocul mesei, „puind pe ale celor mai mici boieri dedesupt şi pe a celor mai mari deasupra, după neam şi după ranguri, pnă ce făcu o piramidă de patruzeci şi şapte căpăţne, vrful căreia se ncheia prin capul unui logofăt mare”. Cnd termină, o cheamă pe domniţa Ruxanda să-i dea leacul de frică, promis, care leşină la vederea acestei grozăvii spre dezamăgirea domnitorului: „Femeia tot femeie […], n loc să se bucure, ea se sperie”. n acest timp, puţinii slujitori aflaţi n curte, care scăpaseră cu viaţă, „dasă larmă pe la casele boierilor”, aşa că o mulţime „de norod, tot oraşul” venise la porţile curţii domneşti. Lăpuşneanu, nştiinţat de venirea norodului, trimise pe armaş să-i ntrebe „ce vor şi ce cer” şi-şi exprimă faţă de Moţoc pornirea de „a da cu tunurile n prostimea aceea”. Moţoc este de acord, deoarece dacă au murit atţia boieri, „nu-i vro pagubă c-or muri cteva sute de mojici”. ntrebată ce vrea, „prostimea rămasă cu gura căscată”, deoarece ei veniseră fără un scop anume, ci se luaseră unii după alţii, ca şi acum cnd ncepură să-şi strige nemulţumirile: „Să se micşoreze dăjdiile! […] Să nu ne mai jăfuiască! […] Am rămas săraci! N-avem bani! Ne i-au luat toţi Moţoc!”. Şi brusc, toţi ca unul, strigau „Capul lui Moţoc  vrem!”. Profitnd de această situaţie, Lăpuşneanu l dă pe Moţoc mulţimii, care se repezi asupra lui ca o „idră cu multe capete […] şi ntr-o clipală l făcu bucăţi”, pedepsind astfel un boier trădător, fără ca sabia lui să se fi mnjit de snge, aşa cum i promisese.
Deznodămntul: Timp de patru ani Lăpuşneanu şi respectă promisiunea făcută Doamnei Ruxanda şi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri: „scotea ochi, tăia mni, ciuntea şi seca pe care avea prepus”. Era totuşi neliniştit pentru că nu pedepsise pe Spancioc şi Stroici, pe care nu reuşise să-i găsească, simţindu-se mereu n pericol de a fi trădat de aceştia. Se mută n cetatea Hotinului, unde se mbolnăveşte „de lingoare” şi, „n delirul frigurilor”, l mustră conştiinţa pentru toate cruzimile nfăptuite, l cheamă la el pe mitropolitul Teofan, căruia-i cere să-l călugărească. Trezindu-se din starea de inconştienţă şi văzndu-se mbrăcat n rasa de călugăr, Lăpuşneanu se enervează foarte rău, şi pierde complet controlul şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi fiul său: „M-aţi popit voi, dar de mă voi ndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu”. ngrozită de ameninţările lui Lăpuşneanu, Doamna Ruxanda acceptă sfatul lui Spancioc de a-i pune soţului ei otravă-n băutură. Scena otrăvirii este cutremurătoare, Negruzzi descriind n detaliu chinurile ngrozitoare ale domnitorului care „se zvrcolea n spasmele agoniei: spume făcea la gură, dinţii i scrşneau, şi ochii săi sngeraţi se holbaseră”, pnă cnd, n sfrşit, „şi dete duhul n mnile călăilor săi”. A fost nmormntat la mănăstirea Slatina, unde „se vede şi astăzi portretul lui şi a familiei sale”.
Conflictul operei
Seria de opoziţii ce defineşte personajele nuvelei Alexandru Lăpuşneanul, organizează decisiv materialul epic şi defineşte coerenţa viziunii artistice asupra unui subiect istoric.
Conflictul nuvelei este imprimat de lumea pe care Negruzzi o cunoaşte din cronici sau din viaţa imediată. Natura conflictului este de esenţă psihologică şi socială. Conflictul psihologic vizează cele două aspecte ale personajului: Lăpuşneanu cel care a fost alungat de la domnie şi aspiră la ordine şi dreptate şi Lăpuşneanu cel care trăieşte patima răzbunării: „Cu averile voastre” faţă de momentul final cnd ameninţă cu moartea fiului său: „Iar pe căţeaua asta […] mpreună cu ţncul ei”.
Conflictul social priveşte relaţia antitetică dintre Lăpuşneanu şi boieri, pe de o parte, pe de altă parte Lăpuşneanu – Doamna Ruxanda. n cadrul conflictului cu boierii se individualizează nfruntările cu: Moţoc, apoi grupul Spancioc-Stroici.
Conflictele sunt aranjate ntr-o succesiune care sugerează o compoziţie muzicală n care alternează ritmurile (tempourile). Conflictul Lăpuşneanu – boieri este foarte alert ca urmare a prezentării lui cu ajutorul naraţiunii şi dialogului; conflictul Lăpuşneanu – Doamna Ruxanda este mai lent, dată fiind utilizarea descrierii pentru nuanţarea naraţiunii. De la un capitol la altul alternează conflictele şi tempourile ca ntr-o compoziţie armonizată clasic.
Rentors n ţară pentru o a doua domnie, Alexandru Lăpuşneanu şi manifestă, chiar de la bun nceput, voinţa de a stăpni autoritar, strngnd friele puterii n propriile mini.
Replicile sale faţă de „ntmpinarea” boierilor anunţă un prim conflict: ntre voinţa domnitorului, dorinţa sa de a fi un suveran absolut, cu puteri depline asupra celor pe care i crmuieşte şi punctul de vedere al boierilor, ce şi doresc un domn pe care ei nşişi să-l ridice pe tron pentru ca apoi să guverneze sub numele acestuia.
Schimburile de replici mai sus menţionate, precum şi scurta prezentare „istorică” a vocii sugerează preexistenţa acestui conflict, datnd cel puţin de la sfrşitul primei domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu. Cel ce fusese cndva „stolnicul Petre” avusese manifestări mai puţin despotice la suirea pe tron. Atitudinea sa ngăduitoare ncuraja o veşnic pusă pe intrigi boierime care, nepedepsită, l alungase de la domnie pe Alexandru Lăpuşneanu. Vechi jurăminte de răzbunare par a-l fi legat pe domnitor de vornicul Moţoc, boier puternic, influent şi ascultat de glcevitoarea boierime de ţară. Lăpuşneanu şi exprima, chiar din prima scenă, voinţa de  a-l păstra n viaţă pe Moţoc att timp ct i este „trebuitor” şi, mai ales, pentru a-l „uşura” pe domn de „blestemurile norodului”.
Celor ce-i spun că nu este dorit n ţară, Lăpuşneanu le dă replica memorabilă: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”, expresie a hotărrii de a se impune prin forţă acolo unde bunele intenţii dăduseră greş.
La replica lui Lăpuşneanu, n care şi face cunoscută dorinţa de mntuire a ţării, Moţoc anunţă nceputul luptei. Negruzzi urmăreşte şi accentuează manifestările lui Lăpuşneanu, ce trădează o psihologie aparte, aşa cum a dorit şi Negruzzi să se nţeleagă. De fapt, el nu are nimic patologic n manifestările sale.
Politica de forţă a voievodului se manifestă prin acte abuzive (confiscarea averilor) şi prin acte de cruzime, care au darul de a o nspăimnta pe Doamna Ruxanda, urmărită de cuvintele-blestem „O să dai samă, Doamnă!”. Cu umorul negru ce-i caracterizează intervenţiile, Alexandru Lăpuşneanu i promite Doamnei un „leac de frică”.
Prefăcndu-se a se mpăca – creştineşte – cu boierii potrivnici, Lăpuşneanu jură strmb, nşală, se preface pentru a-i atrage pe cei ce erau floarea boierimii la un ospăţ. Acesta se dovedeşte a fi o cursă. Veselia ospăţului se preschimbă n vărsare de snge. Jubilnd  sadic, Lăpuşneanu i oferă Doamnei promisul „leac de frică”: o piramidă de capete aşezate după rangul, faima, averea celor ucişi.
Doar doi tineri boieri scapă de măcel – Spancioc şi Stroici, care reuşesc să fugă peste apele Nistrului, nu nainte de a lansa o promisiune a răzbunării către urmăritori: „Spuneţi celui ce v-au trimis […] că ne vom vedea pn-a nu muri!”.
Moţoc va fi oferit pradă furiei mulţimii, confirmnd astfel rolul de „ţap ispăşitor” pe care i-l nimerise Lăpuşneanu la ntoarcerea n ţară.
Devorat de suspiciune, slăbit de boală, Lăpuşneanu se retrage la mănăstire. Delirnd, pradă febrei, ncearcă să-l inducă ncă o dată n eroare pe Dumnezeu (după jurămntul strmb), prin dorinţa – exprimată – de a se călugări. Revenindu-şi nsă n simţiri şi trezindu-se n straie de călugăr, voievodul redevine acelaşi Alexandru Lăpuşneanu, care ameninţă că „de mă voi ndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu!”.
Patima puterii l orbeşte n asemenea măsură pe Lăpuşneanu nct este gata să-şi ucidă propriul fiu la gndul că acesta i-ar putea lua scaunul domniei. n faţa acestei ameninţări, Doamna Ruxanda i duce voievodului paharul cu otravă pregătit de Spancioc şi Stroici. Lăpuşneanu, consecvent sieşi, se stinge fără urmă de regret pentru cele săvrşite, sub privirile, la fel de necruţătoare, ale celor doi tineri boieri.
Conflictul puternic ntre Lăpuşneanu şi boieri cunoaşte nu numai o rezolvare n deznodămntul capitolului IV, dar şi n propriul punct culminant n capitolul III, n momentul uciderii celor 47 de boieri. Totuşi, după acest moment tensiunea psihică se decompensează prin acalmia evenimentului din nceputul capitolului IV şi prin utilizarea descrierii.
n afară de conflictul central, dintre voievod şi boierii intriganţi din jurul lui Moţoc – conflict aparent „soluţionat” prin piramida de capete şi linşajul vornicului – există şi alte două conflicte, la fel de importante n economia nuvelei.
Astfel, este conflictul ce-l opune pe Lăpuşneanu Doamnei Ruxanda. Cele două personaje, ale căror


trăsături se creionează prin antiteză, nu se află n conflict de la bun nceput. Opoziţia de principii se conturează abia pe parcurs, pentru a duce la finalul tragic. Iniţial Doamna Ruxanda nu pune la ndoială justeţea actelor soţului ei şi Domnul Moldovei. Ceea ce o determină să intervină este mai curnd blestemul ce-i pare că o urmăreşte, mpreună cu ntreaga sa familie.
Blndă, ndurătoare, Doamna pare a fi, n toate, opusul lui Lăpuşneanu. Soţie şi mamă devotată, Doamnă a ţării (şi descendentă din neam de voievozi), Doamna Ruxanda este nsă un om cu simţul datoriei. Leşină n faţa piramidei de capete, dar nu intervine activ n treburile domniei dect atunci cnd cel ce-i este soţ pare a-şi fi pierdut raţiunea devenind o ameninţare pentru toţi cei din jur şi, mai ales, pentru fiul său şi viitorul voievod.
Ceea ce o determină pe Doamna să ucidă, n final, după o luptă interioară (ntre datoria de soţie şi aceea de mamă şi Doamnă) este convingerea că Lăpuşneanu l poate ucide pe fiul său şi moştenitorul tronului.

1 Conflictul dintre Alexandru Lăpuşneanu şi tinerii boieri Spancioc şi Stroici este unul ce opune o voinţă despotică, o personalitate autocrată celor ce reprezintă o boierime iubitoare de ţară şi ordine. Fără a fi corupţi şi hrşiţi n intrigi, precum şi boierii din jurul lui Moţoc, Spancioc şi Stroici sunt hotărţi să-i răzbune pe cei ucişi avnd convingerea că, o dată cu moartea sngerosului tiran, abuzurile vor nceta, iar asupra ţării vor domni pacea, liniştea şi dreptatea.
Structura şi compoziţia nuvelei.
Semnificaţia mottourilor

Compoziţional, nuvela respectă mai mult cerinţele genului dramatic dect pe acele ale celui epic. Distingem n ţesătura intimă a nuvelei două planuri. Unul anunţă acţiunile lui Lăpuşneanu n vederea nimicirii boierilor, iar cel de-al doilea oferă, la scenă deschisă, spectatorului desfăşurarea faptelor. Credem că cel de-al doilea plan constituie esenţa dramatică a nuvelei.
Compoziţia este de factură clasicistă: sobră, echilibrată, ntr-o arhitectonică organizată n patru capitole, fiecare purtnd un motto care exprimă ideea substanţei epice. Cele patru capitole urmează un echilibru clasic, căci alternează conflictele şi procedeele de expunere sugernd echilibrul clasic al unei compoziţii muzicale n care alternează ritmurile.
Nuvela are o structură simetrică şi un echilibru solid att n ceea ce priveşte ilustrarea evenimentelor, ct şi n ceea ce priveşte psihologia şi tragismul personajului, ceea ce-l determină pe Vasile Alecsandri să o numească un adevărat „cap de operă de stil energetic şi de pictură dramatică”.
Mottourile reproduc, ntr-o formă uşor modificată, cronica lui Ureche şi S. Dacălul, capitolul De la a doua domnie a lui Alexandru-vodă Lăpuşneanu.
„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…” – cuvintele aparţin lui Lăpuşneanu, ca răspuns la ndemnul de a renunţa la tronul Moldovei adresat lui de către boierii veniţi să-l ntmpine. Se referă la conflictul, anunţat ncă din expoziţiune, dintre Lăpuşneanu şi boierii susţinători ai lui Ştefan Tomşa. C. Negruzzi se slujeşte de textul lui Gr. Ureche: „Dacă au mers solii acei de la Tomşa, şi au spus lui Alexandru-vodă. Atunci să fi zis Alexandru-vodă: <<De nu mă iubesc ei, cum i iubesc pre dnşii, şi de nu mă va ţara, eu voiu pre dnsa; şi tot voi merge ori cu voie, ori fără voie…>>”. Opoziţia dintre cele două pronume „eu” – „voi” anunţă conflictul nuvelei. Aceste cuvinte ilustrează hotărrea lui Lăpuşneanu de a ocupa tronul mpotriva voinţei marilor boieri, şi prin ele se instituie intriga;
„Ai să dai samă, Doamnă!…” – este replica văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanu, ameninţare adresată Doamnei Ruxanda, soţia domnitorului, pentru crimele nfăptuite de el. Reprezintă un tablou ce pare a fi mai mult rezultatul fanteziei şi inventivităţii scriitorului, creat cu scopul de a pătrunde n adncime personajul principal. Afirmaţia văduvei o face şi pe Doamna Ruxanda complice la faptele sngeroase ale domnitorului şi strneşte intervenţia acesteia n a tempera conflictul generator de ură şi răzbunare;
„Capul lui Moţoc vrem…” – sunt cuvintele mulţimii de ţărani nemulţumiţi, veniţi la Curte să se plngă de asuprirea boierilor, de sărăcie, de foame, de viaţa lor devenită insuportabilă. Mottoul anunţă cea mai dramatică parte a nuvelei, episodul antologic din punct de vedere al structurii intime, al gradării şi echilibrului situaţiilor, precum şi al ingeniozităţii artistice cu care Negruzzi a ştiut să aşeze faţă-n faţă domnul, boierii şi poporul;
„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…” – sunt cuvintele lui Alexandru Lăpuşneanu, aflat pe patul de suferinţă, ca o ameninţare mpotriva celor care-l călugăriseră. Ameninţarea relevă o pornire demonică pe care numai moartea o poate opri.
Prin viziunea realistă a trecutului istoric, prin relieful uimitor al caracterelor şi prin viguroasa sa construcţie epico-dramatică, Alexandru Lăpuşneanul se situează printre marile realizări ale literaturii paşoptiste.
Alexandru Lăpuşneanu – caracterizare
Imaginea lui Lăpuşneanu, personaj creat de Negruzzi, nu se poate suprapune datelor oferite de istorie şi desigur nici nu se recomandă din punctul de vedere al cerinţelor impuse de o operă beletristică.
Alexandru Lăpuşneanu este personajul principal al nuvelei cu acelaşi titlu prin calităţi de excepţie şi efecte extreme, Negruzzi reuşind să ntruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este aşezat n centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca şi acţiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia.
Aşa cum e nfăţişat, trăsătura sa dominată, care le subordonează pe toate celelalte, este dorinţa de putere, de a o cuceri şi de a o păstra cu orice preţ.
Erou romantic, Lăpuşneanu este alcătuit din puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează n mprejurări deosebite. Autorul şi urmăreşte personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrării n ţară şi pnă n clipa morţii. Tot ceea ce se ntmplă n această nuvelă poartă pecetea durităţii lui Lăpuşneanu.
Astfel n capitolul I Lăpuşneanu este prezentat de către autor, n detaliul frapant, amănunţit, conducndu-ne astfel n mijlocul stării de spirit a personajului. Negruzzi utilizează dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevndu-şi propriile sale trăsături prin intermediul gesturilor, al gndurilor. Se observă că Lăpuşneanu vorbeşte n pilde, folosindu-se de exclamaţii şi ntrebări retorice, intrnd astfel n categoria personajelor romantice.
Negruzzi mpinge n prim plan faptele să vorbească, printr-o concizie clasică, ntr-un dialog viu, de o rară autenticitate. Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o fină observaţie a gesturilor, a mimicii se dezvăluie toată mişcarea psihologică a viitorului tiran.
Cnd rememorează ntia domnie a lui Lăpuşneanu, autorul foloseşte o succesiune de interogaţii retorice, rednd astfel furia personajului. Boierii i cer lui Lăpuşneanu să părăsească ţara, acesta nsă este hotărt să-şi recupereze tronul. Din reacţia lui Lăpuşneanu se conturează două amănunte specifice acestui personaj: cinismul şi dorinţa de răzbunare.
Replicile exprimă atitudini vizibile, starea sufletească a eroilor n timpul vorbirii asigurnd caracterul scenic.
Lăpuşneanu i primeşte pe cei trei boieri protocolar şi rezervat, „silindu-se a zmbi” (expresia feţei). Replicile arată siguranţa se sine şi atitudinea provocatoare a domnului care-i face pe duşmanii săi să-şi dezvăluie ostilitatea şi intenţiile adevărate: „Am auzit, urmă Alexandru, de bntuirile ţării şi am venit s-o mntui; ştiu că ţara m-aşteaptă cu bucurie”. Ultima parte a replicii este scnteia care declanşează răspunsul nvăluit n viclenie al lui Moţoc şi răspunsul dur, ferm, autoritar, ntr-o izbucnire de furie şi ură abia stăpnită a Lăpuşneanului, exprimat n replici scurte, tăioase, care pun n lumină impulsivitatea, omul violent, politicianul fără scrupule, nengăduitor n nfruntarea cu boierii. Replicile au rămas memorabile, căpătnd valoare de sentinţă.
Negruzzi nsoţeşte replicile cu observaţii asupra fizionomiei personajului, care reflectă trăirile interioare ale eroului: „răspunse Lăpuşneanul, a căruia ochi scnteiară ca un fulger”. Interogaţiile şi exclamaţiile personajului, retezarea tăioasă a vorbelor interlocutorului său, succesiunea rapidă, dintr-o răsuflare, a răspunsurilor Lăpuşneanului exprimă ritmul stării sufleteşti a personajului, vorbirea lui devenind dramatică, trăită la cote nalte ale simţirii omeneşti. Cu o intuiţie psihologică remarcabilă, Negruzzi şi lasă personajul să se dezlănţuie ntr-o furie şi o mnie glgitoare, subliniind paroxismul trăirii prin amănunte fizionomice: „Rdea, muşchii i se suceau n rsul acesta, şi ochii lui hojma clipeau”.
Cnd Moţoc, plin de umilinţă, i cere lui Lăpuşneanu să-l ia de partea sa, Lăpuşneanu dă dovadă de inteligenţă, capacitate de analiză şi pătrundere psihologică. Cu ajutorul unui proverb Lăpuşneanu l caracterizează pe Moţoc: „lupu păru-şi schimbă, da năravul ba”.
Printr-o singură linie, Lăpuşneanu surprinde liniile caracteristice boierilor: Veveriţă, duşman vechi, dar cinstit, Spancioc este tnăr cu multă dragoste de ţară, Stroici e naiv, de aceea nu cunoaşte minciunile, iar Moţoc e „nvechit n zile rele” şi „ciocoi făţarnic”.
Dorinţa de putere n-ar valora nimic dacă n-ar fi susţinută de o serie de alte calităţi care să-i dea posibilitatea de manifestare şi dintre acestea, cea mai importantă este abilitatea n ceea ce priveşte relaţiile umane. Abilitatea de a face promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi şi care, personal, nu-l angajează cu nimic. Tot de această ţine şi capacitatea de a-şi stăpni impulsurile violente, atunci cnd are ceva de cştigat de pe urma acestui lucru.
Este expert n manipulare şi declară cu cinism acest lucru atunci cnd, la nceput, hotărăşte să-i cruţe, deocamdată, pe boieri, şi pe Moţoc n special: „te voi cruţa, căci mi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului”.
Lăpuşneanu a venit n ţară cu anumite intenţii care sunt pline de patima răzbunării, acest lucru punnd n evidenţă un personaj diabolic. Lăpuşneanu se conturează ca un adevărat personaj tragic. El ndeplineşte toate caracteristicile personajului tragic din teatrul vechii Grecii.
Alexandru Lăpuşneanu n prima sa domnie, a vrut să mulţumească tot poporul. Faptul că acest lucru nu i-a reuşit atrage după sine vina personajului. Grecii numesc acest moment, moment numit hybris.
Prin urmare Lăpuşneanu a fost alungat de la tron, fapt care a dat naştere poftei de răzbunare. Se marchează prin acest lucru un alt moment al personajului tragic, moment pe care vechii greci l numesc pathos.
Procedeele de caracterizare cu care operează autorul n acest prim capitol sunt procedeele de caracterizare directă (prin cuvintele autorului); autorul reţine cteva detalii de comportament sau de expresie care au nsă o greutate extraordinară n definirea trăirilor personajului: „muşchii i se suceau ntr-un rs nervos. O astfel de tehnică de portretizare este experimentată de realişti n tehnica detaliului semnificativ sau frapant, precum şi procedeul de caracterizare indirectă (prin dialog). Dialogul este de esenţă dramatică, este lăsat să curgă liber, autorul nu intervine nici cu scurte intervenţii scenice astfel nct capitolul are un aspect dramatic, iar personajul are consistenţa tensionată şi complexă a unui personaj viu. Lăpuşneanu este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică, ambiţie şi fermitate n organizarea răzbunării mpotriva boierilor trădători, aceasta fiind unica raţiune pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”.
Dacă n primul capitol portretul lui Lăpuşneanu este scos n evidenţă prin intermediul antitezei dintre boieri şi Lăpuşneanu n al doilea capitol, caracterizarea lui Lăpuşneanu reiese din antiteza conflictuală dintre domniţa Ruxanda şi el. domniţa Ruxanda e plină de nţelepciune, gingăşie pe cnd Lăpuşneanu e crud, nemilos şi făţarnic. Este de observat n acest capitol momentul n care Lăpuşneanu nfuriat de cerinţa domniţei, şi anume de a nceta omorurile, pune mna pe jungher. Este o reacţie necontrolată a lui, nepotrivită pentru un domnitor. Prin această acţiune, Lăpuşneanu dovedeşte a fin un om cu o fire colerică, impulsie, obişnuit să judece şi să facă dreptate singur, după propriile reguli.
Auzind cererea domniţei, Lăpuşneanu o mustră „pentru vorbele nebune”, dar promite n final că va nceta cu omorurile, nsă nu nainte de a-i da leac de frică. Lăpuşneanu n momentul de faţă, disimulează, dorind să fie calm şi se poartă autoritar faţă de soţia sa, dar şi cinic pentru că n sine leacul promis o va ngrozi. Este o reacţie de-a dreptul maladivă a personajului dnd ncă o dată dovadă de cruzime, spirit diabolic şi spirit de răzbunare. Lăpuşneanu ajunge acum să ndeplinească cu adevărat rolul de personaj excepţional n situaţii excepţionale, specific personajelor romantice.
Procedeele pe care autorul le foloseşte n capitolul doi sunt: caracterizare directă şi caracterizare indirectă.
n capitolul trei l surprinde pe Lăpuşneanu intrnd n biserică prilej pentru autor să realizeze descrierea costumului eroului. Autorul reuşeşte totodată să creeze şi atmosfera de epocă (moment n care de altfel se dovedeşte că Negruzzi este şi un adevărat creator al realismului).
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica