referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Nichita Stanescu - Universul poetic

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Nichita Stanescu s-a impus ca unul dintre cei mai interesanÅ£i ÅŸi valoroÅŸi creatori de poezie modernă; ca o recunoaÅŸtere a valorii creaÅ£iei sale, i s-a conferit în 1975, la Viena, premiul Herder, iar în 1982, în Iugoslavia, premiul “Cununa de Aur”...

Varianta Printabila 


1
NICHITA STANESCU - Universul poetic

    
            Nichita Stănescu s-a impus ca unul dintre cei mai interesanţi şi valoroşi creatori de poezie modernă; ca o recunoaştere a valorii creaţiei sale, i s-a conferit n 1975, la Viena, premiul Herder, iar n 1982, n Iugoslavia, premiul “Cununa de Aur”.
    Nichita Stănescu este mai interesat, mai emoţionat de idee dect de sentiment. Calea care să-i satisfacă nevoia de siguranţă ducea spre disciplinele riguroase ale spiritului, spre geometrie şi fizică. Critica literară consideră că de la Ion Barbu, poezia romnească nu a mai cunoscut o asemenea capacitate de abstractizare ca n cazul lui Nichita Stănescu.
    Poetul s-a situat ntr-o ascendenţă “nobilă”: prin tendinţa de a ajunge pnă la esenţa liricului, el se apropie de Eminescu şi Blaga; prin forţa inovaţiei la nivelului limbajului artistic, se apropie de Arghezi; prin capacitatea de ncifrare a mesajului n formule de maximă abstractizare, se apropie de Ion Barbu.
Criticul Eugen Simion defineşte poezia lui Nichita Stănescu “poezia poeziei”. Stănescu nsuşi afirma: “poezia nu este numai artă, este nsăşi viaţa, nsuşi sufletul vieţii”. De-a lungul ntregii sale creaţii se disting ncercări de a defini concepţia sa despre cunoaştere prin artă, despre echilibrul dintre conţinutul şi forma poeziei, despre relaţia poetului cu cuvntul. Poezii pe această temă: “Ars poetica”, “Arta poeziei”, “Arta poetică”, “Arta scrisului”, “Autoportret”, “Poezia”, “Poetul ca şi soldatul”, “Căutarea tonului”, “Poetul”, “Tonul”, “Timbrul”.
    Nichita Stănescu demontează elementele artei, pe care le reaşează după o ordine proprie. n poemul “Nod 33”, poetul ncearcă să lămurească, să descifreze această ordine proprie: “Am gndit un mod atta de dulce / De a izbi două cuvinte / De parcă iarba verde ar nflori / Iar florile s-ar ierbi.”.

    Prima etapă - Lirica sentimentelor, adolescentină, n care predomină idealurile romantice, subiectul cunoaşterii este eul liric n jurul căruia se circumscrie lumea reală.
n primele două volume (“Sensul iubirii”, “O viziune a sentimentelor”), majoritatea poeziilor sunt de dragoste, erosul este un prilej de a comunica frămntatele ntmplări alre fiinţei interioare, care sunt mai puternice dect ale condiţiei fizice date. Iubirea produce o senzaţie de plutire, zborul se naşte din dragoste ca o coloană a infinitului ntre pămnt şi cer.
    n poezia “Cntec”: “Du-mă, fericire, n sus şi izbeşte-mi / Tmpla de stele, pnă cnd / Lumea mea prelungă şi n nesfrşire / Se face coloană sau altceva / Mult mai nalt şi mult mai curnd.”, starea de iubire e starea din afara incertitudinii, este “cntecul de izbndă a sunetului şi a luminii”. Iubirea este o stare lirică complexă, este o ieşire din somn, motivul fundamental fiind cel al răsăritului: “Soarele saltă din lucruri strignd / Clatină muchiile surde şi grave.” (“O călătorie n zori”).

    A doua etapă - Lirica necuvintelor, maturităţii creatoare ncepe cu volumul “Dreptul la timp”. Vizionalismul lui Nichita Stănescu se abstractizează, viziunea asupra spaţiului şi timpului se schimbă.
    Poemul “Enghidu” este un poem despre moarte. Pierzndu-şi prietenul Enghidu, uriaşul Ghilgameş descoperă sentimentul morţii, necunoscut pnă atunci. Poetul, din perspectiva abstractă a durerii dă o definiţie afectivă a timpului: “trecerea durerii n trecerile timpului”. Timpul este o absenţă care crează şi o creaţie care nu se poate numi: “Ceea ce nu e, fără de margini este / Pretutindenea călătoreşte, pete mari ntlnind / Cărora Timp le spun / [...] / Ceea ce nu e, fără Timp este, ca amintirea / E asemenea văzului minilor / Asemenea / Auzului ochilor”.
    Miturile nu apar doar cu sensurile lor iniţiale, cu sunt un pretext pentru a transmite o stare lirică complexă. n poemul “Enghidu” este un pretext pentru a comunica durerea generată de scurgerea ireversibilă a timpului, scurgere care nseamnă moarte.
    n poemul “Către Galateea”, poetul renvie mitul Galateei, care este att opera ct şi femeia nendurătoare. Creatorul modern cere ndurarea de a fi de la cea creată de el.

  
1  Volumul “11 Elegii” este considerat cea mai bună carte a lui Nichita Stănescu. Poetul dezvoltă un număr de raporturi care delimitează poezia şi existenţa poetului. Punctul de plecare este criza de natură existenţială pe care poetul ncearcă să o depăşească prin meditaţie. Stilul acestor poezii este solemn şi ermetic, ex. “Elegia ntia”: “Totul este inversul totului / Spune Nu doar acela / Care l ştie pe Da / nsă el care ştie totul / La Nu şi la Da are foile rupte” (Nu poţi nega ceva ce nu cunoşti; pe măsură ce cunoşti mai mult eşti mai conştient de relativitatea lucrurilor sale).
    De fapt, elegiile sunt “definiţii” filosofico-lirice ale unor concepte fundamentale ale existenţei poetului. n elegii tema este suferinţa de diviziune, tnjirea după unitate: “Durere a ruperii n două a lumii / Ca să-mi pătrundă prin ochii, doi / Durere a ruperii n două a sunetelor / Lumii, / Ca să-mi lovească timpanele, două” (“Elegia 4”). Refacerea unităţii primordiale nu este posibilă pnă cnd poetul nu va şti limba ierbii, a smburilor, a stelelor.
    n “Elegia a 10-a”, poetul şi exprimă dorinţa de a atinge prin intermediul gndirii poetice neauzul, nevăzul, negustul, nepipăitul, deci de a exprima inexprimabilul. Spiritul suferă de ceea ce nu poate cuprinde, de imposibilitatea de a materializa imaterialul: “Dar eu nu sunt bolnav. Sunt bolnav / De ceva ntre auz şi vedere / De un fel de ochi, un fel de ureche / Neinventată de ere.”. Această aventură spirituală se ncheie prin acceptarea realului, prin ntoarcerea la lumea fenomenală.
    n ultima elegie, poetul exprimă ntoarcerea propriul pămnt: “A fi n lăuntrul fenomenelor, mereu / n lăuntrul fenomenelor / A fi sămnţă şi a te sprijini / De propriul tău pămnt”. Poetul reia această temă n volumele următoare, “Alfa” şi “Oul şi sfera”.

    n volumul “Laus Ptolemei”, cele două căi de cunoaştere poezia şi matematica, care apar şi n lirica lui Barbu tind să fie reduse la limbajul unic iniţial şi iniţiatic. Principala temă a acestui volum este refacerea simbolurilor.
    n volumul “Necuvintele”, poetul abordează o altă perspectivă a lucrurilor şi anume privirea din afară ntr-o intenţie nouă de stăpnire a universului. Poezia este “ochiul care plnge, lacrima celui care trebuie să fie fericit”.

    n ultima etapă, numită lirica frigului, tema fundamentală este moartea. Volumele de poezii din această etapă sunt “Măreţia frigului”, “Noduri şi semne”, “Epica Magna”, “Operele imperfecte”. Moartea este o experienţă limită, nsemnnd ntoarcerea n mit, n necuvnt. Moartea este o ncheiere metaforică a aventurii spirituale a eului poetic n spaţiul cunoaşterii.
    Criticul literar Aurel Martin consemna că universul liricii lui Nichita Stănescu este “o pădure de simboluri”. Ca toţi marii poeţi, Nichita Stănescu a fost fascinat de esenţe, de ceea ce exprimă sau ascunde fenomenalul. Poetul a ncercat să pătrundă dincolo de lumita cunoaşterii, descoperind că tainele nu se lasă nvinse, nu-şi divulgă nucleul intim.
Poetul a avut nsă vocaţia de a pătrunde impenetrabilul, de a-şi nchipui realităţi indefinibile. De aici frecvenţa n vocabularul său a cuvintelor construite cu prefixul ne, acestea valorificnd simultan o afirmaţie şi o negaţie.
ntreaga sa lirică pendulează ntre polii centralizatori, ntre da şi nu, ntre lumină şi ntuneric, ntre iluzie şi real, ntre stare de veghe şi stare de vis. Modernitatea şi valoarea liricii sale rezidă n viziunea poetică originală şi n limbajul poetic. Poetul conferă cuvntului independenţă, considerndu-l creator de lumi: “Numai cuventele zburau ntre noi / nainte şi napoi, / Vrtejul lor putea fi aproape zărit / [...] / Ca să privesc iarba nclinată de / căderea unui cuvnt”. Limbajul său poetic este abstract, bazat pe metaforă şi parabolă.
n volumul “Cartea de recitire”, poetul distinge trei moduri de a crea poezia:
•    fonetic - bazat pe sonoritatea sunetelor, pe aliteraţie
•    morfologic - bazat pe mobilitatea cuvntului, la fel ca la Arghezi
•    sintactic - bazat pe construcţiile sintetice ca n cazul lui Barbu.
    Nichita Stănescu experimentează un lirism semantic prin cultivarea simbolurilor existenţiale. El realizează mutaţii de sens prin consstrucţii sintactice aparent absurde, prin schimbarea valorii gramaticale a cuvintelor (văzul minilor).
La nivelul expresiei poetice, poezia lui Nichita Stănescu este o ţesătură de noduri şi semne. Semnul este sensul convenţional al cuvntului, iar nodul este nucleul semantic al cuvntului poetic.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica