referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Sara pe deal - Mihai Eminescu

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Sara pe deal - Mihai Eminescu - Comuniunea dintre sentimentul iubirii si al naturii este , de asemenea, puternic evidenta in Sara pe deal –în esenta ei o idila, care comunica patosul vietii intime si care sintetizează, pe o anume latură, peisajul rustic autuhton, caracteristic primei perioade din creaÅ£ia erotică a lui Eminescu. Sara pe deal - Mihai Eminescu...

Varianta Printabila 


1                                         Sara pe deal


       Comuniunea dintre sentimentul iubirii si al naturii este , de asemenea, puternic evidenta in Sara pe deal –n esenta ei o idila, care comunica patosul vietii intime si care sintetizează, pe o anume latură, peisajul rustic autuhton, caracteristic primei perioade din creaţia erotică a lui Eminescu. Este vorba de vremea iluziilor si a idealurilor de tinereţe, cnd poetul şi dorea, din toata fiinţa lui, ntlnirea cu iubirea desăvrşită, cu plenitudinea clipei de iubire, trăită n cadrul rustic obsesiv.
       Apăruta n Convorbiri literare , la 1 iulie 1885, după ce poetul, fulgerat de Apollo, n 1883, ca si Hlderlin, intrase intr-o stare de intunecare din care n-avea sa mai iasa, Sara pe deal a fost concepută incă din perioada studiilor vieneze, desăvrşită la Iaşi, n 1875, si incorporată apoi n postuma Eco-ultima formă a poemului Ondina, care proiectează sensurile poeziei erotice din această perioadă-perioadă a nepotoliti sete de iubire si a unei continue căutări a iubitei ideale, sub semnul unei melancolii uşoare, delicate.
       Dar, oricare va fi fost pe+atunci, n anii studiilor vieneze, muza ce-şi disputa intietatea n inima si admiraţia poetului, prin accentul ei sufletesc, ca si prin peisajul rustic n care se ncadrează , Sara pe deal face parte din ciclul de poezii care au izvort din amintirea chipului scump al iubitei sale ipoteştene-  o Ileană sau poate, o Marie- raspunsă de moarte n fragedă vrstă , pe care poetul o deplnge n Mortua est!.
       Cu Sara pe deal viyiunea poetului atinge insă o culme din cele mai inalte din punct de vedere estetic. Ca intr-un adevărat panou decorativ, stilizat cu măiestrie, totul este aici de o rara transparenţă si de o neobişnuită claritate- trăsături care izvorăsc nu numai din conturul plastic delicat-  trăsături care izvorăsc nu numai din conturul plastic delicat al poemului, dar si din echilibrul interior al versului, din misterioasa lui armonie.
       Poemul Sara pe deal, asemenea unui cntec de dragoste, comunică emoţia puterincă a poetului, care aşteaptă cu infrigurare ceasul inserării pentru a-şi intlni iubita , pe deal, sub salcm. n aşteptarea clipelor de fericire ce le va petrece n tovărăşia iubitei, fiecare moment al amurgului, ce se lasă dinspre deal spre satul din vale, si fiecare amănunt al peisajului capătă culori şi proporţii deosebite, care exprimă, n esenţa lor, triumful vieţii, al bucuriei de a trăi.
       Mai nti, vădind aceeaşi caracteristică şi amplă sensibilitate a timpului şi spaţiului, care se contopesc adesea la Eminescu intr-un tot inefabil, poetul pleacă de la răsunetul buciumului, care sună cu jale…,sara pe deal,sugernd un fel de sinteyă a clipei cu veşnicia, pnă intr-att inct nu se mai poate şti dacă glasul buciumului vine dintr-un trecut indepărtat sau din intinderile ce-l impresoară n prezent pe poet, absorbindu-le liniştea n melancolicele lui sonorizări.
       Apoi, ntr-un cadru mai vast al decorului rustic, - in care eternitatea, vechimea si clipa se determină si se ntrepătrund, - sub vraja lunii, poetul ne face sa vedem turmele, care urca dealul in lumina stelelor ce „le scapără-n cale”, si să auzim apele „clar izvornd n fntne” ca ntr-un murmur de plns, n timp ce iubita l asteaptă sub un salcm, „cătnd” prin frunza lui rară. Cu inima plină de dor, cu fruntea plină de gnduri, in lumina stelelor si a lunii, care trece pe cer „aşa sfntă şi clar”:

               „ Sara pe deal buciumul sună cu jale,
                 Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
                 Apele plng, clar izvornd n fntne;
                 Sub un salcm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.”

       Priveliştea nserării este văzută mai departe, de la nălţime , ntr-o perspectivă largă. Liniştea deplină a universului nconjurător, armonia lui perfectă se stabilesc prin comuniunea poetului cu trecutul, cu vechimea, prin solidaritatea lui cu viata nesfărşitului şir de ţărani trăitori pe-aceste pămnturi, care au ridicat, veac după veac, vechile case şi au ascultat rnd după rnd, glasul vechiului clopot, care „mple cu glasul lui sara”. Urmaşii lor se ntorc acum de la cmp, osteniţi cu coasa-n spinare si, n timp ce nourii „curg”, ntretăiaţide primele raze ale lunii,apărută pe bolta cerului, se aude scrţitul cumpenei de la fntna in adierea vntului, apoi murmurul de fluiere al ciobanilor de  la stnă si toaca de la biserica satului, care răsună mai tare, in valea plină de fum:

               „ Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
                  Streşine vechi casele-n lună ridică,
                  Scrţie-n wnt cumpăna de la fntnă,
                  Valea-i n fum, fluiere murmură-n stnă.

                  Şi osteniţi oameni cu coasa in spinare
                  Vin de la cmp; toaca răsună mai tare,
                  Cloputul vechi mple cu glasul lui sara,
                  Sufletul meu arde-n iubire ca piatra.”

       Poet al amurgului şi al nopţii, ca oricare mare romantic, ca unul dintre marii contemplativi ai lumii, Eminescu este, nacelaşi timp, şi un poet al luminii. Dacă nocturnul eminescian se nscrie pe orbita romantismului european, cu particularităţi nsă naţionale, care l sustrag pe poet influenţelor negative, repudiind culorile ntunecate, fantasticul lugubru, lumina, pe care o cntă Eminescu, vine nu numai din afară, ci şi din interiorul lui, ca expresie a unei dispoziţii sufleteşti, morale, ca o identificare a poetului cu lumea, cu viaţa attor nenumărate generaţii anterioare, puse n mişcare de aceeaşi dorinţă de a trăi şi de aceeaşi năzuinţă spre fericire. Este tocmai ceea ce alcătuieşte idealul acestei idile, justificndu-i interesul şi farmecul deosebit.
      
1 Fenomenele şi aspecteledin natură se răsfrng adnc n sufletele ndrăgostiţilor. Dacă ochii mari ai iubitei caută melancolic luna prin frunzişul rar al salcmului, iar apariţia stelelor i umple pieptul de dor şi fruntea de gnduri, tot astfel „sara pe deal”, cu toate elementele ei rustice de viaţă, scăldate n voluptuasa văpaie a lunii, aprinde mai tare focul iubirii n sufletul poetului, care se apropie de ntlnirea in cteva clipe cu iubita lui „sub naltul, vechiul sacm”:
    
               „ Ah! n curnd satul n vale-amuţeşte;
                  Ah! n curnd pasu-mi spre tine grăbeşte:
                  Lngă salcm sta-vom noi noaptea ntreagă,
                  Ore ntregi spune-ţi-voi ct mi eşti de dragă! ”

       Cugetul poetului, de-attea ori asaltat de frămntări şi ndoieli, se regăseşte şi-şi regăseşte, astfel, mngierea supremă n plenitudinea unei asemea nopţi de iubire nţeleasă:

               „ ... – Astfel de noapte bogată,
                 Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată? ”

       n acest peisaj plin de farmec, ndrăgostiţii se simt, aşadar, ca ntr-o lume a lor, pe deplin fericiţi. Finalul poeziei care aşterne pe lacuri o linişte supremă, nseamnă o invitaţie puternică la optimism şi ncredere, nseamnă o chemare la ntoarcerea către frumuseţile lumii concrete, adecvate minunilor care asigură trăinicia şi bucuria vieţii. Iubirea, care mplineşte şi purifică, este ridicată, şi de astă dată, la un nivel de principiu universal.
       mbogăţit şi desăvrşit cu această atmosferă de visare şi năzuinţă, ce determină forţa lui de seducţie, poemul „Sara pe deal” pune n valoare şi o anume viziune agrestă a poetului, pe care o reia, n alt chip, şi ntr-un fragment din sciţa postumă, de observaţie realistă, la curtea cuconului Vasile Creangă, unde rentlnim acelaşi tablou al amurgului la ţară:

      ...„Abia sara, cnd satul devine centrul pămntului ce-l nconjoară, se ncepe acea duioasă armonie cmpenească, idilică şi mpăciuitoare. Stelele izvorăsc umede şi aurite pe jumalţul cel adnc şi albastru al cerului, buciumul se aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor mple satul, carile vin cu boi osteniţi, scrţind,din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare n tăcerea sării, talangele turmelor, apa fntnilor, cumpenele sună, scrnciobul scrţie-n vnt, cinii ncep a lătra şi prin armonia amestecată s-aude, plin şi languros, sunetul clopotului care mple inima cu pace”.
       Chiar dacă acest text ăn proză anticipează sau nu poezia „Sara pe deal”, viziunea vieţii satului, proiectată n amurg, este ţesută şi aici ntru totul din aceleaşi elemente, care potenţează considerabil reveria şi afectivitatea.
       Dar iubirea idilică a poetului este asistată n „Sara pe deal” nu numai de elementele naturii nconjurătoare, dar şi de aştri, de lună şi de stele, care o nvăluie cu nimbul lor cosmic, lărgind astfel pe scara imensităţii scena iubirii, care, n general, este limitată la un cadru pămntesc. Căci marile sentimente omeneşti, - şi n primul rnd cel al iubirii, - prin puritatea şi intensitatea, adeseori incendiară, ce le caracterizează, tind să trecă dincolo de orice limită, nălţndu-se spre aştri cerului nemuritor, ca n vechile mituri platoniene sau ca n credintele poporului.
       Unică, prin accentul ei sufletesc, prin armonia ei interioară „Sara pe deal” este unică, deopotrivă, şi prin realizarea ei artistică, ca şi prin forma ei metrică. n primul rnd, elanul nestăvilit şi calmul – efecte ale certitudinii n iubire – dăruiesc poeziei o inegalabilă formă artistică, imaginile auditive mpletindu-se cu cele vizuale. Dacă „buciumul sună cu jale”, - şi este cazul să mentionăm că, de pildă, n acest al doilea emistih al primului vers, frecvenţa vocalei „u” sugerează, prin excelenţă, sunetul prelung al zbuciumului -, dacă „apele plng” izvornd n fntne, sau dacă toaca „rasună mai tare”, iar clopotul, „mple cu glasul lui sara”, n scimb stelele „nasc umezi pe bolta senină”, luna trece pe cer „sfntă şi clară”, nourii „curg”, „valea-i n fum”, iar oamenii „vin de la cmp” cu „coasa-n spinare”.
       Această măiestrită mbinare de imagini – sugernd cadrul peisagistic, ntr-un perfect acord cu ritmul de viaţă al satului, naintea liniştii nocturne, şi cu stările sufleteşti ale poetului, nerăbdător să-şi ntlnească iubita „sub naltul vechiul salcm”, pentru ca, mpreună, să se cufunde n adnca pace a naturii – şi asociază muzicalitatea expresă a versurilor, conferind poeziei o inegalabilă forţă de saeducţie.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica