referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Drama psihologiei

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

Autorul este însă convins că „noua sinteză a poziţiilor contradictorii va reduce tensiunea dramatică existentă" (Pavelcu, 1972, p. 312). Se sugerează, în felul acesta, dialectica spiralei destinului psihologiei. Cu mult înaintea lui Pavelcu alţi autori s-au interesat de destinul întortochiat şi dramatic al psihologiei...

Varianta Printabila 


1 Drama psihologiei
 
Psihologia este una dintre ştiinţele al cărei destin nu a fost deloc simplu şi linear, ci mult mai frămntat şi dramatic dect al altor ştiinţe. Ea a cunoscut perioade de аvnt şi stagnare, de nălţări şi căderi, de calm şi destindere, dar si de ncordare şi ncrncenare. n legătură cu ea au fost formulate cele mai frapante paradoxuri. S-a afirmat despre originea psihologiei că este nedeterminată (unii cred că termenul de  psihologie ar fi fost folosit pentru prima dată n 1590 de Goclenius, un profesor din Marburg, alţii n 1696 de Leibniz (1646—1716), n fine, sunt şi  autori care l „mping" spre 1732—1734 şi l leagă de numele lui Christian Wolf (1679—1754) care 1-a folosit n titlul a două dintre lucrările sale — Psihologia empirica şi Psihologia rationalis). S-a spus despre obiectul psihologiei — dacă există — că ar fi nebulos, i s-au pus la ndoială legile, i-au fost contestate metodele, considerate ca nesigure. Or, dacă o ştiinţă nu are un obiect propriu de cercetare, dacă ea nu este capabilă să descopere şi să formuleze legile fenomenelor investigate, dacă  nu dispune   de un ansamblu de metode, tehnică şi procedee de cercetare  mai poate fi ea numită ştiinţă? Fără ndoială că nu. Cnd psihologia a fost considerată ca făcnd totuşi parte din rndul ştiinţelor s-a afirmat despre ea că ar fi o „ştiinţă hibrid". Este de nenţeles cum doi autori americani (Frank B. McMahon şi Judith W. McMahon) care au publicat o lucrare voluminoasă referitoare la problematica psihologici au păstrat titlul de „Psihologia — o ştiinţă hibrid" chiar şi la o  a cincea  ediţie apărută relativ recent (n 1986). Apoi, este firesc ca ntr-o masivă enciclopedie a psihologiei editată de Raymond Corsini n două ediţii succesive (1984; 1994) la termenul de pseudoştiinţă să ntlnim enumerate astrologia, numerologia, frenologia, fiziognomia, chiromanţia, demonologia, dar nu mai este firească ncadrarea n rndul pseudoştiinţelor a grafologiei sau a parapsihologiei. Chiar dacă n aceste domenii informaţiile sunt destul de sărăcăcioase şi incerte, chiar dacă accesul acestor fenomene la statutul de ştiinţă  este ntrziat, a le exclude cu totul din domeniul preocupărilor ştiinţifice ar fi o eroare. Aceasta cu att mai mult cu ct ele există, deşi sunt inexplicabile deocamdată, şi au o mare utilitate practică. Expertiza grafologică a scrisului este, de exemplu, de mare ajutor n justiţie. Atitudinea contradictorie faţă de astfel de fenomene apare şi din faptul că, pe de o parte, ele sunt trecute printre domeniile pseudoştiinţifice iar, pe de altă parte, atunci cnd sunt prezentate distinct (n cadrul termenului de percepţie extrasenzorială sau al celui de parapsihologic) li se acordă o semnificaţie deosebită şi se aduc argumente, uneori convingătoare, cu privire la necesitatea investigării lor.
Psihologia a fost comparată cu viaţa omului si aşa cum omul are о biografie şi psihologia şi are propria sa biografie. Numai că biografia psihologiei, prin avatarurile ei, s-a individualizat n raport cu biografia altor ştiinţe. Nu ntmplător s-au scris şi o serie de lucrări dedicate drumului sinuos al psihologiei. Psihologul romn Vasile Pavelcu (1900 — 1990) a publicat o Dramă a psihologiei n două ediţii, una apărută n 1965, alta n 1972. „Nu este o simplă metaforă cnd vorbim despre viaţa, biografia unei ştiinţe, despre strădania si zbuciumul ei, despre căderile si nălţările, durerile şi triumfurile, ncordările şi destinderile, conflictele şi mpăcările ei, adică despre drama pe care o poate trăi şi o trăieşte orice om de ştiinţă. Frămntările dramatice ale omului de ştiinţă sunt ale ştiinţei nsăşi şi invers" (Pavelcu, 1972, p. 12). Intenţionat autorul şi „construieşte" lucrarea ca o adevărată dramă : n actul nti el afirmă: psihologia nu este ştiinţă; psihologia nu are metode; nu există legi n psihologie; n actul al doilea „urcă" treptat spre obiect, metodă şi legitate n psihologie, pentru ca n final, n epilog să deschidă o nouă contradicţie, spune autorul, de fapt, tot o dramă ca şi celelalte de pnă acum: pe de o parte, contradicţia dintre subestimarea valorii ştiinţifice sau sociale a psihologiei şi posibilităţilor ei, pe de altă parte, conflictul ntre natura cerinţelor şi caracterul particular al psihologiei, n primul caz psihologiei „nu i se cere ceea ce poate da", iar n cel de al doilea „i se pretinde altceva dect ceea ce poate oferi". Autorul este nsă convins că „noua sinteză a poziţiilor contradictorii va reduce tensiunea dramatică existentă" (Pavelcu, 1972, p. 312). Se sugerează, n felul acesta, dialectica spiralei destinului psihologiei. Cu mult naintea lui Pavelcu alţi autori s-au interesat de destinul ntortochiat şi dramatic al psihologiei.
După opinia psihologului german Herman Ebbinghaus (1850—1909) drama psihologiei constă n aceea că „are trecut lung dar istorie scurtă" (Ebbinghaus, 1920, p. -1). Acestea erau cuvintele cu care el şi ncepea un Manual de psihologie apărut n 1908 şi apoi n mai multe ediţii succesive pentru ca n 1920 să fie tradus şi n limba romnă cu o prefaţă de Constantin Rădulescu-Motru. Afirmaţia pare paradoxală: să nsemne aceasta că există un trecut neistoric sau că trecutul de pnă la istoria unei ştiinţe este preistorie, adică perioadă neştiinţifică a ei? Nu numai psihologia şi are nsă drama sa, ci şi cel care o practică, psihologul. Pierre Greco, ncercnd să analizeze epistemologia psihologiei dintr-o perspectivă istorică, era nevoit să constate că „nenorocirea psihologului este de a nu fi sigur că face ştiinţă si, dacă o face, de a nu fi sigur că aceasta este psihologie" (Greco, 1967, p. 937). Deşi mult atenuată, drama psihologiei continuă şi astăzi. Altfel nu ne-am putea explica de ce apar cărţi intitulate „regndirea psihologiei" sau „regndirea metodelor psihologiei". (Vezi : Smith, Harr, Van Langenhove, Rethinking Psychology, 1995 ; Smith, Harr, Van Langenhove, Rethinking Methods in Psychology, 1995). Poziţiile de negare şi contestare a psihologiei ca ştiinţă s-au mpletit cu cele de recunoaştere, susţinere si afirmare a ei.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica