referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Conceptul de stres psihic

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

Deasemeni unul ÅŸi acelaÅŸi eveniment stresor psihic nu produce de fiecare dată un SP la acelaÅŸi individ, atât din cauza "dispoziÅ£iei de moment", cât ÅŸi semnificaÅ£iei diferite ce i se conferă în momentele respective...

Varianta Printabila 


1 CONCEPTUL DE STRES PSIHIC

 
Originea conceptului de stres psihic este legată de apariţia conceptului general de stres al lui Selye, dar precursorul de geniu n acest domeniu rămne tot Cannon care, demonstrnd apariţia unei secreţii de adrenalină la animalele supuse unui şoc emoţional, a descris pentru prima oară elementele de ordin psihocomportamental precum şi de ordin fiziologic ale unui stres psihic experimental (la animale).
Există numeroase definiţii date stresului psihic (SP), care este considerat ca fiind: "totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu-şi găsesc soluţia" [[1]]; "o stare de tensiune, ncordare şi disconfort determinată de agenţi afectogeni cu semnificaţie negativă, de frustrarea sau reprimarea unor stări de motivaţie (trebuinţe, dorinţe, aspiraţii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvării unor probleme" [[2]] etc., principalele caracteristici ale acestui fenomen fiind următoarele [[3], p. 29-31]:
•         SP este un stres n cadrul căruia canalul de propagare al acţiunii agentului stresor este reprezentat de nsuşi psihicul uman;
•         n SP apar att tulburări neuropsihice, ct şi tulburări somatice;
•         SP constă n reacţii psiho-comportamentale şi somato-viscerale de o intensitate crescută peste limitele acceptate, destul de convenţional, ca fiind corespunzătoare unei simple adaptări;
•         n funcţie de rezultatul confruntării dintre agenţii stresori şi reacţia psiho-fizică a organismului uman la aceştia (nsuşi SP), ulterior vom putea asista la următoarele fenomene: a) reinstalarea aparentă sau reală a aceluiaşi pattern psihocomportamental ca şi nainte de acţiunea agenţilor stresori; b) apariţia, n timpul SP şi mai ales după o perioadă de incubaţie, a unor tulburări psiho-somatice persistente sau chiar a unor boli psihice sau somatice.
n cazul preexistenţei diverselor maladii, SP va realiza o agravare sau o redeşteptare din stadiul lor de acalmie. Apariţia n plan psihic a unor evaluări de strategii faţă de o posibilă repetare a confruntării cu acelaşi agent stresant (sau alţii similari) poate avea: un ecou afectiv favorabil (n caz de dominare a situaţiei), cu sporirea ncrederii n propriile forţe, şi un ecou afectiv nefavorabil (realizarea eşecului) cu efecte potenţial psihopatologice; SP este inevitabil dar controlabil. n comparaţie cu alte forme de stres, SP implică n primul rnd starea psihologică a organismului.
n literatură se subliniază faptul că SP poate fi de două feluri: primar şi secundar. El are un caracter "primar" atunci cnd este rezultatul unei agresiuni recepţionate n sfera psihicului (conflicte şi suprasolicitări psihice mediate de stimulii verbali dar şi realizate prin concentrarea atenţiei, cu evocarea sau persistenţa unor imagini, sentimente etc.) şi un caracter "secundar" atunci cnd este o reacţie de nsoţire ori chiar de conştientizare a unui stres fizic căruia i se acordă o semnificaţie de ameninţare.
Agenţii stresori psihici sunt n marea lor majoritate stimuli verbali (incluznd şi limbajul interior). Semnificaţia lor pentru individ i diferenţiază net de toţi ceilalţi agenţi stresori (fizici, chimici etc.). O caracteristică a acestor agenţi este caracterul lor potenţial de a produce SP, validat numai de semnificaţia de ameninţare, prejudiciu, nocivitate n general, pe care le-o oferă subiectul agresionat.
De asemeni unul şi acelaşi eveniment stresor psihic nu produce de fiecare dată un SP la acelaşi individ, att din cauza "dispoziţiei de moment", ct şi semnificaţiei diferite ce i se conferă n momentele respective.
Un rol deosebit n apariţia şi intensitatea SP l au particularităţile individuale (genetice, cognitive, afective, motivaţionale, voliţionale etc.). Toate aceste particularităţi - modelate de experienţa de viaţă familială şi profesională a subiectului (incluznd evenimentele psihotraumatizante anterioare), inclusiv de o serie de afecţiuni somatice şi mai ales psihice (nevrozele n special) - sunt implicate n răspunsul individului la un stresor psihic potenţial, contribuind la conferirea unei semnificaţii nocive, imaginare sau reale, capabile să conducă la "intrarea n starea de SP". Lazarus, cit. [22, p. 13], consideră semnificaţia atribuită agentului stresor ca pe un eveniment capabil să contribuie la diferenţierea unui stres psihic de un alt tip de stres (sau, cum afirmă - n mod repetat - Selye, "important este nu ceea ce ţi se ntmplă, ci felul n care reacţionezi!").
Aceasta poate fi explicaţia de ce unele persoane prezintă o sensibilitate crescută n plan psihic la acţiunea unor stresori minori, banali, fiind mai predispuse astfel la apariţia SP. Această sensibilitate a fost denumită "vulnerabilitate la stres", termen ce desemnează o receptivitate psihică crescută faţă de stresorii psihogeni capabilă să conducă la apariţia SP. n acest context, consideră Iamandescu [[4]], dacă ar fi să se vorbească de o vulnerabilitate, ar trebui mai degrabă să ne referim la vulnerabilitatea unor organe şi aparate (inclusiv a psihicului) la stresul psihic.
O trăsătură importantă specifică SP, raportată la agentul stresor cauzal, o constituie caracterul anticipativ al SP faţă de impactul cu un anume eveniment sau circumstanţe generatoare ale unor consecinţe ce ameninţă echilibrul psihic al subiectului, anticiparea stresului fiind de fapt şi ea un stres n sine [[5]].
Sells consideră că SP ia naştere n următoarele situaţii [[6]]:
1. cnd individul este surprins de anumite evenimente sau circumstanţe nepregătit spre a le face faţă;
2. cnd miza este foarte mare, un răspuns favorabil avnd consecinţe importante pentru individ, n timp ce eşecul are un efect nociv permanent, accentund şi mai mult SP;
3. cnd gradul de "angajare" a individului este foarte mare.
Kaplan şi French, cit. de Derevenco [[7]], consideră că la baza SP există o neconcordanţă ntre resursele, abilităţile, capacităţile individuale ale subiectului şi cerinţele şi necesităţile impuse acestuia.
Appley şi Trumbull [[8]], ncercnd o caracterizare generală a situaţiilor generatoare de SP, evidenţiază următoarele:
a. SP poate fi mai bine nţeles ca interacţiune a subiectului cu situaţia (stresantă);
b. contextul social are un rol fundamental n generarea reacţiilor de SP;
c. există mari diferenţe individuale n reacţiile stresante;
d. nu se pot corela criteriile psihologice de măsurare a stresului cu diverşi indicatori fiziologici ai stresului;
e. existenţa unor deosebiri nete n snul condiţiilor naturale şi ntre condiţiile naturale şi cele de laborator de producere a SP.
Lazarus [[9]] subliniază caracterul subiectiv al perceperii de către individ a unor solicitări, evaluate de el ca depăşindu-i posibilităţile (chiar dacă uneori realitatea este alta) deci SP apare cnd există un dezechilibru ntre solicitările obiective ale organismului şi posibilităţile pe care subiectul consideră că le are spre  a le face faţă.
McGrath [[10]] introduce n rndul situaţiilor stresante - pe lngă cele de suprasolicitare (aparentă sau reală) - şi pe cele de subsolicitare (deprivarea senzorială cu monotonie, lipsă de informaţie, sau de activitate), iar Coffer şi Appley [[11]] aplică din acest motiv o clasificare dihotomizantă a situaţiilor de stres:
- situaţiile de solicitare, stimulare neadecvată (n exces sau n minus);
- situaţiile conflictuale propriu-zise.

1 Weitz, cit. de Floru [20], enumeră condiţiile n care o situaţie poate genera un SP, la care Iamandescu [22, p. 15] adaugă unele nuanţări:
- suprancărcarea prin sarcini multiple şi n condiţii de criză de timp, (deci şi de necunoaştere a duratei suprasolicitării);
- perceperea de către subiect a unei ameninţări reale sau imaginare, (inclusiv a integrităţii fizice);
- izolare sau sentimentul restrngerii libertăţii ca şi a contactului social;
- apariţia unui obstacol (barieră fizică sau psihologică) n calea activităţii sale, resimţită ca un sentiment de frustrare;
- presiunea grupului social (favorabilă excesiv sau nefavorabilă) generatoare a temerii de eşec sau de dezaprobare;
- perturbări de către agenţii fizici (termici, zgomot, vibraţii etc.), chimici sau biologici (boli somatice) care scad rezistenţa adaptativă a organismului (inclusiv n sfera proceselor psihice).
Lazarus şi Folkman [[12]] constată că stresorii cronici de intensitate medie - "tracasările" - pot accentua sau modera reacţiile persoanei ntr-o situaţie concretă de stres şi au un impact mai mare asupra sănătăţii individului. Totodată, diferenţele individuale ale reacţiilor la stres pot fi explicate, n mare măsură, de combinaţiile particulare ale stresorilor din experienţa subiectului, precum şi de valenţa / semnificaţia personală a stresorilor pentru subiect ("centralitatea tracasărilor").
G. Blau [[13]] confirmă descoperirea mai timpurie a lui Caplan [[14]] a lipsei raportului direct dintre stres şi simptomele fiziologice ale stresului.
Investigările lui M. Frone şi D. McFarlin [[15]] relevă importanţa n stresul psihic a unui factor subiectiv - nivelul conştiinţei de sine (private self-consciousness), care presupune capacitatea persoanei de a-şi percepe adecvat reacţiile sale la diferite influenţe ale mediului, detectnd consecinţele negative. Rezultatele investigării arată că persoanele cu un nivel nalt de conştientizare a propriilor reacţii reacţionează mai rapid la devierile echilibrului emoţional, orientndu-se spre detectarea stresorilor şi ajustarea la ei. Autorii consideră că eficienţa n stres a unui nivel nalt al conştiinţei de sine e influenţată mult de expectanţa pozitivă sau cea negativă a persoanei faţă de rezultatele ajustării. n cazul expectanţei pozitive conştientizarea naltă a propriilor reacţii contribuie la ajustarea eficientă şi stabilirea echilibrului emoţional al subiectului, pe cnd expectanţa nefavorabilă accentuează distresul emoţional perceput de către persoană.
Altă investigare, cea a lui P. Chen şi P. Spector [[16]], arată că afectivitatea negativă (predispoziţia de a trăi emoţii negative, precum tensiunea şi nervozitatea, tristeţea, sentimentul de vină, insatisfacţia de sine) este un mediator al relaţiei dintre stresori şi consecinţele negative ale stresului asupra sănătăţii.
A. Cemrtan [[17]] constată n mod experimental:
1.    intensitatea mai mare a stresului la persoanele cu un nivel nalt al anxietăţii;
2.    corelaţia pozitivă nalt semnificativă dintre nivelul stresului şi consecinţele psihologice şi psihosomatice ale acestuia (utilizarea medicamentelor, simptome ale diferitelor boli, depresia etc.);
3.    suportul social nu interacţionează direct cu nivelul stresului.
Studiile lui Mc Ewen [[18]] şi Sapolsky [[19]] au evidenţiat faptul că, n interiorul sistemului nervos central, cele mai vulnerabile la stres sunt celulele piramidale ale hipocampului şi celulele gliale. Pe de altă parte, este de asemenea demonstrat faptul că sensibilitatea la agenţii stresori variază n limite considerabile de la o persoană la alta, diferenţele interindividuale fiind determinate nu numai de factorii genetici, ci şi de experienţele dobndite n cursul vieţii. Aceste experienţe pot influenţa pozitiv sau negativ rezistenţa primară la efectele dezadaptative ale stresului.
Efectele de ordin entropic ale stresului psihic sunt generate şi perpetuate prin intermediul stării de depresie.
Keiholtz [[20]] a studiat modalitatea prin care o stare prelungită de stres duce la depresia de epuizare (exhaustion depression). Depresia de stres se instalează după o lungă durată de compulsii emoţionale, după traume psihice repetate şi după o prelungită tensiune afectivă negativă.
Din punct de vedere tipologic, depresia de epuizare apare mai frecvent la persoanele cu structură introvertă şi cu uşoare nclinaţii patologice către renunţarea la responsabilităţi.
Depresia de stres sau de epuizare se dezvoltă n faze, n decursul a luni şi ani de zile [39]:
a. Prima fază - hiperestezie astenică - este caracterizată prin tensiuni emoţionale prelungite, hipersensibilitate, iritabilitate, fatigabilitate pretimpurie, tulburări ale somnului.
Hipersensibilitatea, iritabilitatea şi tulburarea somnului generează adesea noi surse de conflict şi compulsiune la locul de muncă şi n familie. Durata acestei faze poate fi de luni sau chiar ani de zile.
b. Ulterior, suprancărcarea emoţională duce la  stadiul tulburărilor funcţionale şi autonome-insomnie, simptome cardiovasculare, dureri de stomac, dereglări sexuale, sindroame algice.
c. Faza a treia, depresivă ncepe din momentul cnd se produc noi traume fizice sau psihice.
n mod frecvent, procesul depresiv este acompaniat de tulburări funcţionale cu puternică tentă psihică -anxietate, scăderea dorinţei de viaţă, scăderea hotărrii şi a capacităţii de decizie, diminuarea autopreţuirii şi grijii faţă de sine.
Rapiditatea dezvoltării depresiei de epuizare depinde de intensitatea stresului, de modul n care persoana percepe evenimentele din jur, de răspunsurile pe care le poate pune n funcţiune n situaţiile critice, de raportul dintre satisfacţiile şi insatisfacţiile cotidiene.
La pacienţii expuşi intervenţiilor chirurgicale, depresia de epuizare apare datorită gravităţii bolii (mai ales cnd aceasta este amplificată prin inducţie psihică), ambianţei apăsătoare a spitalului, aşteptării momentului operaţiei cu incertitudinile pe care le comportă acesta şi, fireşte, stresului operator propriu-zis.
n asemenea cazuri, sistemul imunitar este supus unei duble presiuni: din partea focarului patologic deja apărut n organism şi din partea tensiunii psihice generate de conştientizarea şi trăirea bolii ca o ameninţare posibil fatală.
Se poate deci presupune că dacă nu sistemul imunitar n ansamblu, cel puţin unele elemente ale lui vor suferi modificări semnificative care reduc capacitatea de autoapărare a organismului. Mai mult este plauzibilă supoziţia că stresul şi manifestă efectele sale nociv-dezadaptative primordial prin slăbirea sistemului imunitar.

 

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica