referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Cauzele principale a plasarii copiilor in casele de copii

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

Conform datelor Ministerului Ocrotirii Sănătăţii a FederaÅ£iei Ruse, 35% din întreg număr de femei, care abandonează copiii, au născut în rezultatul unei relaÅ£ii extraconjugale. În ultimul deceniu creÅŸte numărul relaÅ£iilor extraconjugale: în 1980 numărul lor a fost 10,8%, în 1993 – de 19,6 (datele pentru FederaÅ£ia Rusă)...

Varianta Printabila 


1 CAUZELE PRINCIPALE A PLASĂRII  COPIILOR N CASELE DE COPII
 
n legătură cu schimbările de ordin social – economic, care au loc n republică, tot mai actuale devin acordarea ajutorului şi susţinerii familiei şi copiilor, mai ales a celor care sunt incluşi n categoria “problematici”.
Schimbarea bruscă a orientărilor valorice, care are loc in societate, inadaptarea psihologică a părţii majoritare a societăţii, căderea normelor morale se pot observa n formă negativă n procesul de socializare a copiilor şi adolescenţilor.
Iar n ultimul timp capătă amploare creşterea considerabilă a orfanităţii “sociale” şi apariţia unor caracteristici noi a ei. Se evidenţiază aşa numită orfanitate socială “latentă”, care este legată cu nrăutăţirea condiţiilor de trai a familiei, decăderii tradiţiilor ei morale şi schimbării atitudinii faţă de copii (incluznd chiar uneori şi excluderea lor completă din familie), n rezultat – creşte numărul copiilor şi adolescenţilor vagabonzi.     
n raportul vice – ministrului educaţiei Rusiei, d-ei Lazutova M.N., n cadrul conferinţei naţionale a directorilor caselor de copii şi şcolilor – internate pentru copii orfani, şi copii rămaşi fără tutela părinţilor (oct. 1995) a fost  menţionat faptul, că “n trecut orfan a fost considerat acel copil, care şi-a pierdut părinţii. Secolul 20 a dat naştere la un nou fenomen – orfanitate socială – copiilor, lăsaţi de către părinţi. Iar acest fapt semnifică o ruşine mare pentru ţară, deoarece apariţia copiilor orfani, avnd părinţi vii, mai bine dect oricare date statistice, arată criza morală a majorităţii din populaţie şi distrugerea familiei ruse”.
Acum vom ncerca să vedem totuşi, car sunt cauzele acelui fapt, că copiii, avnd părinţi vii rămn singuri n faţa destinului său complicat?
Acest fenomen nu este caracteristic doar pentru Rusia. Urbanizarea rapidă a societăţii contemporane, zdruncinările sociale, migrarea intensă a populaţiei n majoritatea ţărilor este condusă de un număr mare de copii abandonaţi. nsă şi pnă la momentul actual rămne a fi puţin studiată şi neclară natura acestei forme anomale a comportamentului mamei. Practica de lucru cu astfel de femei, analiza puţinei literaturi de specialitate, constată faptul unei interacţiuni complexe dintre factorii sociali, psihologici şi patologice, care stau la baza ruinării unei forme esenţiale a comportamentului social a femeilor – maternităţii (Brutman V., 1995).
Comitetul Belgian a problemelor sociale a femeilor, cercetnd aspectele refuzului de la copil, a descris 3 categorii esenţiale a mamelor, care şi leapădă copiii. Prima (fiind şi cea mai răspndită) – tatăl copilului a lepădat, gravidă fiind, viitoarea mamă. A doua – femeia naşte copilul de la o relaţie extraconjugală. A treia  categorie – femeile cu o adaptabilitate socială şi morală şi responsabilitate scăzută.
Conform datelor Ministerului Ocrotirii Sănătăţii a Federaţiei Ruse, 35% din ntreg număr de femei, care abandonează copiii,  au născut n rezultatul unei relaţii extraconjugale. n ultimul deceniu creşte numărul relaţiilor extraconjugale: n 1980 numărul lor a fost 10,8%, n 1993 – de 19,6 (datele pentru Federaţia Rusă).
ntre factorii nefavorabili ai orfanităţii sociale ţin să fie evidenţiate următoarele:
         creşterea numărului de divorţuri. Din cauza divorţurilor mai mult de 613 mii de copii pnă la 18 ani au rămas fără unul dintre părinţi;
         majorarea numărului familiilor incomplete, din ce cauză cercul restrns a comunicării n familie, greutăţile n comunicare cu semenii duc la apariţia simptoamelor neurotice, mai des la băieţi. (mai mult de 50% de infractori minori au crescut n familii incomplete, mai mult de 30% de copii cu devieri neurotice, au crescut fără tată);
         greutăţile materiale a familiei, părinţii – şomeri. Conform datelor Statisticii de Stat a Federaţiei Ruse mai mult de jumătate (55%) de familii incomplete  - practic se află la nivelul mai jos dect cel al sărăciei. Familia slăbită şi descompusă singură devine rezervor pentru forme diferite de comportament deviant. (de exemplu, n Inspectoratele n Problemele Minorilor spre sfrşitul an. 1994 au fost trecuţi 405 mii de copii şi tineri (n 1993 – 376 mii), fiecare al 4-lea din ei fiind un copil n vrstă de 14 ani. Fiecare al 3 –lea din ei are doar un părinte, 2,3% - copiii orfani, 1,6% - locuiesc n casele de copii. Numărul copiilor alcoolizaţi este de aproximativ 500 mii, narcomani – 14,5 mii, majoritatea acestor copii provenind din familii nefavorabile. Drept un izvor puternic a orfanităţii sociale putem menţiona şi creşterea numărului copiilor – invalizi. /datele pentru F.R./).  
Pe parcursul unui timp ndelungat copiii – orfani nu au servit drept un obiect de cercetări ştiinţifice speciale. n legătură cu faptul că fenomenul orfanităţii sociale a căpătat  n ultimii ani o amploare de ordin social-economic şi moral, a apărut necesitatea ntr-un studiu mai aprofundat a aspectelor sociale şi de ordin psihologo – pedagogic a acestei probleme.  
n cele ce urmează, voi da analiza lucrării Irinei Pruss “Ţara semiorfanilor?” (“Знание - сила” 1999, Nr. 1), n care ntr-un mod revoluţionar sunt analizate cauzele şi posibile consecinţe a instituţionalizării copiilor.
“Narcomania şi alcoolismul deja sunt conştinteizate ca fiind o calamitate naţională. Natura lor genetică, care a fost recent descoperită de către savanţi, dictează o strategie nouă a politicii de stat şi activităţii sociale, care sunt ndreptate mpotriva acestei calamităţi. nsă predispoziţia, chiar şi cea de ordin genetic – nu este ncă predeterminare. Ea numai conturează hotarele aşa numitei grupe de risc. nsă nu este pnă la sfrşit clar dacă oamenii aflaţi n această grupă pot fi nlăturaţi şi/sau opriţi la hotarul degradării (ceea, ce este conform părerii savanţilor biologi posibil) sau grupul de risc ntr-adevăr reprezintă ceva mai mult dect hotarele, care sunt determinate de genetică”.
Locuitorii SUA şi unor ţări din Europa vin la noi, pentru a nfia un copil orfan din casa de copii. Acasă “părinţii” descoperă că copilul evident rămne n urmă pe plan psihic şi fizic n comparaţie cu semenii săi, care sunt educaţi n familie, este nencrezut, este predispus către agresivitate şi/sau este foarte pasiv, nu poate comunica cu alţi oameni. Toate aceste simptoame sunt caracteristice hospitalismului, şi sunt rezultatul copilăriei, privată de dragoste şi grijă din partea adulţilor.
“Este cunoscut faptul, că n primii ani de viaţă un rol important n dezvoltarea psihică armonioasă a copilului l joacă calitatea şi cantitatea contactelor lui cu maturii, care l nconjoară”, - spunea la conferinţă[1] G. Mazitova (Uzbekistan). Autoarea compara dezvoltarea copiilor instituţionalizaţi: copiilor orfani, copiilor orfani, pe care i vizitează părinţii şi copiilor educaţi n familie – reieşea că chiar şi umbra prezenţei adultului, care este acordată unui anumit copil, este benefică.
“Copiii n casele de copii, - conform raportului lui Fruht Ă., - sunt privaţi de comunicare multilaterală, individuală şi deasă cu adulţii, volumul de impresii este limitat, copiii permanent se află n condiţiile colective…Totul acesta duce la tulburări n comportament, apariţiei rapide a surmenării. Aceşti copii foarte greu se adaptează la ceva nou. Nivelul dezvoltării neuro – psihice a lor este mai jos de norma de vrstă. Se evidenţiază un tempou scăzut de nvăţare, ceea ce este legat de ntărirea lentă a cunoştinţelor, de capacitatea nedezvoltată de a se instrui. Copiii nu sunt suficient de activi n activitatea lor individuală. Comportamentul lor de dese ori este inadecvat. Toate acestea pot fi privite drept manifestări clare a hospitalismului”.
Pentru copiii instituţionalizaţi sunt caracteristice formarea timpurie a reacţiilor vizuale, auditive, emoţionale şi motorii n primele 3 luni  a vieţii şi ncetinirea treptată a tempoului formării lor, mai ales n a doua jumătate a primului an de viaţă. Reţinerea majoră se evidenţiază n dezvoltarea reacţiilor auditive şi vizuale de orientare, n dezvoltarea nţelegerii şi limbajului activ şi manipulării cu obiectele (Fruht Ă.). De fapt, a fost numită ntreaga activitate intelectuală a primului an de viaţă, iar ea este destul de activă, deoarece spre vrsta de 6 ani copilul asimilează 80% din informaţia vieţii sale. Şi mai importantă este degradarea capacităţii de bază de comunicare şi de nvăţare: deja spre vrsta de 1 an copilul instituţionalizat, pentru a se compara cu semenii, care se educă n familii, are nevoie, n lecţii ndelungate sistematice cu specialistul; nsă aceste lecţii nu se petrec. Mai departe reţinerea unei funcţii se suprapune pe o altă reţinere, devierea – pe altă deviere; cteva rapoarte au fost consacrate descrierii amănunţite a faptului, cum “moare” n copil curiozitatea, cum frica  ncet domină inteligenţa, cum treptat devine dominant sentimentul de neajutorare.
Totul acesta este constatarea faptelor despre copiii instituţionalizaţi, cazul lor l putem compara cu cel a copiilor care sunt crescuţi n familie, şi care sunt daţi de mici n creşe. ntre ei există o mare diferenţă nsă sunt şi multe trăsături comune. Venind la creşă, aceşti copii deja cunosc şi pot face multe lucruri. Ei cunosc, că sunt iubiţi de mamă şi de aceea sunt ncrezuţi n ajutorul din partea adulţilor.
Din această cauză ei, spre deosebire de copiii din casele de copii, deşi numai ce s-au speriat de o mască straşnică, tind la ea, ncercnd-o la gust şi la pipăit (n timp ce cei instituţionalizaţi se ntorc şi ncearcă să nu observe izvorul neliniştii); aceşti copii demult au trecut la gngurit; ei iau, aruncă, bat, dau din mnă, tind spre a cunoaşte imediat dacă obiectele sunt comestibile, ce se poate face cu ele şi pentru ce. Şi cel mai important – ei observă, ascultă comportamentul adulţilor, care i aparţin lor personal, care i oferă sprijin şi apărare, şi care devin un obiect de imitare.
Psihologii Republicii Democratice Germane au petrecut un experiment: elevii claselor primare au fost mpărţiţi n 3 grupe: care au frecventat şi creşa şi grădiniţa; care au nceput să frecventeze grădiniţa de la 3 ani; şi care au venit la şcoală de acasă. Au fost cercetate indicii sănătăţii, dezvoltării mintale, stabilităţii psihice, abilităţii de a se comporta corect cu oamenii.
După toţi parametri au fost caracterizaţi printr-un nivel mai jos copiii care au frecventat şi creşa, iar cele mai nalte rezultate au obţinut copiii veniţi la şcoală din familie.
Rezultate interesante a dat cercetarea psihologului Sciur V. (nceputul anilor ‘80) – majoritatea copiilor grupelor pregătitoare din grădiniţe sunt ncrezuţi n faptul că “mama nu mă iubeşte”, - şi aceştia sunt doar copiii, care sunt capabili spre un astfel de nivel de reflexie, alţii nu sunt n stare de a formula acest lucru.
Copilul, şi chiar preadolescentul, nu este n stare de a se autoevalua; el pur şi simplu preia evaluarea adultului apropiat.  Dacă mama nu-l iubeşte – nseamnă că el nu merită dragoste, el este rău, mai rău dect ceilalţi, şi acest lucru  (după părerea lui) l cunoaşte cel mai bine mama. n primul rnd dispare sentimentul de apărare din partea adulţilor, şi toată energia trece la autoapărare. Apoi acest lucru se reflectă n formă de subapreciere, ceea ce este un indice a unei stări psihice nefavorabile (de dese ori – patologiei psihice).
Cercetările lui Prihojan A. au fixat anume acest lucru: autoevaluarea adolescenţilor – crescuţi n casele de copii s-a arătat a fi considerabil mai joasă, dect la adolescenţi din şcolile obişnuite + la aceasta şi incapacitatea de a stabili relaţii cu alţi oameni.

1 Conform statisticii, numărul de divorţuri, la oameni, care au fost crescuţi n casele de copii, este mai mare, dect la populaţia de aceeaşi vrstă. Aceasta, desigur, nu nseamnă că ei toţi sunt sortiţi singurătăţii, “caracter greu” sau conflicte cu copiii, ct nu nseamnă şi acel fapt că ceilalţi sunt feriţi de astfel de soartă. Pur şi simplu există o astfel de predispoziţie. Şi, deşi ea are caracter social, ea se transmite prin ereditate[2].
 
n anul  1990, n rezultatul chestionării unionale a populaţiei au fost obţinute următoarele rezultate. La ntrebarea: ce este de o mai mare importanţă pentru femeie: familia sau serviciul, majoritatea att femeilor (54%) ct şi bărbaţilor au răspuns: familia este mai importantă. “Şi serviciul şi familia sunt importante” – au răspuns 37%, “serviciul este cu mult mai important” – 3%.
Spre anul 1992 numărul adepţilor “predeterminării naturale” a femeii[3] s-a micşorat pnă la 37%, iar numărul celor, care consideră att serviciul ct şi familia importante n măsură egală, a crescut pnă la 49%.
n anul 1996 numărul adepţilor ideii că mama trebuie singură să crească şi educe copiii, a devenit şi mai mic – 30%, pentru importanţa egală a serviciului şi familiei au pledat 46%, iar din rndul femeilor – fiecare a doua. Acei, care considerau, că familia este mai importantă pentru femeie, dect familia au fost n număr de 15%.
Aceste rezultate nu nsemnă, nsă faptul, că fiecare a doua femeie este pregătită de a-şi duce copilul la creşă, sau de al lăsa n casa de copii, nsă aceste chestionare mărturisesc prezenţa unui montaj de ordin ideologic, care persistă din cauza atmosferei mondiale de cădere a valorilor familiale, feminismului agresiv şi o aproape imposibilitate de a se simţi om contemporan.
40% de elevi ai şcolilor medii au răspuns, că femeia trebuie să valorifice mai mult familia, dect serviciul. De ce? Deoarece mamele lor au stat cu ei acasă, cnd acei au fost mici.
Datele, pe care le-am prezentat n acest capitol au arătat importanţa acordării copiilor atenţiei, cauzele, complexitatea şi consecinţele fenomenului abandonului copilului.   
n rndurile, care urmează vom prezenta rezultatele cercetării n problema sănătăţii psihice n dependenţă de factorii ecologici[4].
n ultimul timp n psihiatrie şi psihologie creşte interesul pentru problemele de ordin ecologic.
Atenţia mărită din partea specialiştilor n domeniul sănătăţii psihice faţă de problemele ecologiei reflectă neliniştea generală a societăţii contemporane pentru starea lumii nconjurătoare, materialele apărute constată creşterea nivelului nefavorabil a stării şi creşterea influenţei patogenetice a mediului extern asupra sănătăţii oamenilor. Aceasta – pe de o parte. Pe de altă parte apar schimbări esenţiale şi bruşte n tabloul sănătăţii psihice a populaţiei din majoritatea ţărilor lumii. Astfel n 15 cele mai dezvoltate din punct de vedere economic ţări indicele răspndirii bolilor psihice n ultimii 90 de ani a crescut de 10 ori şi reprezintă la momentul actual 303,7 de oameni la 1000, esenţial s-a mărit numărul neurozelor (de 61,7 ori), alcoolismului (de 58,2 ori), oligofreniei (de 30 ori).
Se petrece de asemenea şi o schimbare globală a tabloului psihopatologilor – patomorfoză, “evoluţia bolilor”, “schimbarea bolii n timp”, conform diferitor terminologii. Autorii au cercetat pe parcursul anilor patomorfoza bolilor psihice, au evidenţiat schimbări deosebit de bruşte n tematica fenomenelor psihopatologice. Şi n aceste condiţii tot mai tare se face a fi auzită o ramură nouă – psihiatria evoluţiei. Din antichitate se formează părerile despre faptul că apariţia bolilor psihice, formele de manifestare şi dinamica depind de influenţa condiţiilor climaterice, modului de viaţă şi alimentării incorecte, alcoolizării, intoxicaţiilor, infecţiilor, traumelor, vrste, etc. Demult timp se atrage atenţie asupra importanţei factorilor de ordin sociocultural şi influenţelor negative a civilizaţiei.
Problema actuală contemporană, care au importanţă pentru petrecerea psihoigienei şi psihoprofilaxie – este problema contribuţiei şi influenţei asupra nivelului şi caracterului sănătăţii psihice a unor sau altor factori ecologice concreţi. Activitatea n acest domeniu este condusă de un rnd de greutăţi. Dereglările psihice de obicei au o provenienţă multifactorială, nu sunt specifice, tabloul lor n mare măsură depinde nu numai de condiţiile externe ci şi de cele interne  (ereditatea), momentelor patogene adăugătoare. Reactivitatea organismului este brusc schimbată de fundalul răspndirii n ţară a alcoolismului. Astfel, de exemplu, cercetarea nivelului de dezvoltare mintală a copiilor, care au fost supuşi radiaţiei ncă n perioada intrauterină (n timpul avariei la Cernobl), a arătat: IQ < 70 a fost evidenţiat la 5,9% de copii din regiunile “infectate”, şi la 2% de copii din regiunile “curate”. Diferenţele sunt dar nu semnificative. Totuşi, acţiunea de ordin patogen asupra sănătăţii psihice şi stării ecologice nefavorabile  a fost evidenţiată n rezultatul cercetărilor transculturale, cnd a fost examinată populaţia din regiunile ecologice nefavorabile, n situaţiile extremale. n condiţiile susnumite se constată şi creşterea numărului bolilor psihosomatice. Patologia, care apare n rezultatul stării nefavorabile ecologice are un şir de particularităţi: combinarea unui şir de factori, somatotropismul lor, şi drept consecinţă – convieţuirea schimbărilor somatice, neurologice şi psihice.
La momentul dat petrecerea cercetărilor ample de ordin ecologic este foarte actuală. Din cauza crizei social – economice, condiţiile de trai a oamenilor suferă un şir de schimbări grave. Creşte şomajul, se schimbă mentalitatea societăţii, modul de viaţă şi caracterul de alimentare. Se petrece schimbarea globală a “stereotipului dinamic” (I.Pavlov), ceea ce de dese ori este retăit destul de grav, apare distresul emoţional şi anxietatea. n condiţiile schimbărilor n societate, la majoritatea populaţiei se manifestă acel fenomen psihologic care n literatura americană este denumit “criza de identitate” : “…acest concept semnifică pierderea sentimentului de sine, incapacitatea sau complexitatea de a se acomoda cu rolul său n societatea schimbată”. n procesul cercetărilor au fost elaborate 4 variante a “crizei de identitate”: anomică (nchiderea n sine pentru a pleca de greutăţi – 40%); disocială (activizarea agresivităţii, stilului distructiv de comportare, ne răbdării – 12%); negativistă / pasiv – agresivă (agresivitate latentă, ortodoxialitate şi rigiditatea gndirii - 27%), magică (plecarea n lumea iraţională şi a misticii – 21%).
            Acum sunt foarte actuale noile noţiuni a dereglărilor psihice, care apar n condiţii sociale nefavorabile: neuroze noogene şi informaţionale, devieri anxioase, dereglarea n urma stresului posttraumatic, sindromul “orfanităţii”, etc. nsă ceea, ce noi putem acum observa n clinica dereglărilor psihice, nu este ceva principial nou, aceleaşi forme de reacţionare ca şi anterior. La momentul actual se manifestă următoarele:
            -1- creşte numărul bolilor neuropsihice, şi mai ales a celor, care reprezintă o reacţie la stres psihic. Brusc creşte răspndirea alcoolismului, narcomaniei, toxicomaniei la bazele cărora de dese ori stă stresul psihic; aceste boli a dependenţei pot masca alte suferinţe psihice. La copii orfani este posibilă dezvoltarea sindromului “orfanităţii”, depresia cauzată de deprivare psihică se combină cu comportamentul autic deprivat, stereotipuri motore, RDP, se formează un tablou a delăsării social - pedagogice. Există “sindromul alcoolic al fătului” , “sindromul alcoolic embrional”, care sunt determinate imediat de la naştere. Factorii sociali şi a mediului nconjurător nefavorabili joacă rol şi n alte forme de ntrziere mintală. n familiile sărace n perioada intrauterină a dezvoltării copilului de obicei decurge n condiţiile unui ajutor medical rău şi insuficienţei de alimentare a mamei. Copiii se nasc cu o masă mică de corp, iar ngrijirea şi educarea slabă după naştere duc la retard mintal. Este bine cunoscut faptul că nivelul uşor a retardului mintal domină la persoane reţinuţi n dezvoltarea culturală şi de statut social – economic inferior.
            -2- n al doilea rnd factorii negativi de ordin socioculturali duc la agravarea deasă şi decurgere nefavorabilă a celor boli psihice, cauză cărora fiind de exemplu predispoziţia ereditară. La momentul actual apar dificultăţi cu lecuirea medicamentală a unei categorii de bolnavi psihic, petrecerea unor manifestări de reabilitare socială, psihocorecţiei.   
            -3- Schimbarea conţinutului retrăirilor dureroase (caracterului fobiilor).
Aici trebuie de menţionat cazul că tendinţele nefavorabile n tabloul clinic a sănătăţii psihice a populaţiei se pot manifesta n formă diferită n dependenţă de condiţiile diferite şi de nivelul de lucru psihoigienic, care se petrec n instituţiile preşcolare de nvăţămnt, n şcoală, universitate, etc., n dependenţă de nivelul de pregătire a populaţiei, educatorilor şi pedagogilor.  
Informaţia generală, prezentată mai sus dovedeşte importanţa factorului social şi anume a faptului că influenţa societăţii (care joacă aici rolul cauzei) devine un factor stresant att asupra mamei ct şi asupra copilului astfel impunnd uneori abandonul copilului pentru lupta de supravieţuire psihică şi materială; şi a mediului (avnd rolul cauzei) starea catastrofală a căruia duce la dereglări n funcţionarea fizică şi psihică, iar mamele nu ntotdeauna doresc să crească copii invalizi iarăşi abandonndu-i.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica