referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Aspecte psihologice ale minciunii

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

Minciuna este o achiziÅ£ie culturală ce se rafinează pe măsură ce subiectul dobândeÅŸte o anumită experienţă praxiologică, ajunge la o anumită performanţă cognitivă, ÅŸtie să selecteze ÅŸi să ierarhizeze, dispune de o anumită performanţă discursivă, este integrat în comunitate ÅŸi are anumite interese. Nu minÅ£i doar de dragul de a minÅ£i...

Varianta Printabila 


1 ASPECTE PSIHOLOGICE ALE MINCIUNII

Ralierea la adevăr nu este ntotdeauna facilă sau urmărită n mod pragmatic. Sunt destule cazuri n care omul se adăposteşte (de lucruri, de alţii sau de sine) sub faldurile expresiei ticluite. Constatnd că „invenţia” i asigură confort, siguranţă şi succes, individul perseverează n acest sens, reiternd sau perfecţionnd formula de ascundere, de inducere n eroare, de forţare a zăgazurilor  imaginare.
Hulită de unii, negată de alţii, invocată n mprejurări dintre cele mai felurite, minciuna are o prezenţă ubicuă. Minciuna este o „figură” a raţionalităţii desfăşurată n vederea nfruntării unei dificultăţii şi n perspectiva rezolvării ei spre beneficiul agentului ce o propagă. Minciuna este ntotdeauna motivată, supradeterminată de dorinţe, de interese.
    Minciuna are o coloratură instrumentală. Ea este o cale de mplinire facilă a scopului. Se minte la tot pasul din motive dintre cele mai diferite: din dorinţa de a ataca pe cineva, pentru disculpare, pentru punerea n valoare, pentru ascunderea timidităţii, din nevoia de protecţie, pentru a face plăcere, de a ascunde un adevăr dureros, pentru a apăra pe cineva ori pe noi, pentru a rezista presiunilor şi normelor comunităţii. Minţim pentru ca să rezistăm. i minţim pe alţii şi ne minţim pe noi nşine.
    Ne autoiluzionăm că nu am greşit, că suntem buni, drepţi şi frumoşi, că suntem sau nu suntem n pericol, că iubim şi/sau nu suntem iubiţi ndeajuns. Minţim n mod conştient şi, cteodată, inconştient. Minţim din interes sau minim din interes sau minim nemotivat.  Minţim candid, cu vădită seninătate şi inocenţă, minţim voit, cu srg, cu neruşinare. Minţim vinovaţi sau nevinovaţi. Minţim pe faţă sau pe ascuns. Minţim prin exagerare, adăugare, inventare, dar minţim şi prin diminuare, omisiune, tăcere.
    Minţim falsificnd sau minţim …adeverind.
    Minciuna constituie un act psihic complex, cu rezonanţe socio-culturale, ce vizează mai multe straturi existenţiale: ontologice, gnoseologice, retorice, axiologice, antropologice, culturologice, sociologice.  Ea este o formă de administrare eficientă a ficţiunii, de plonjare motivată n ireal, de ndepărtare prin limbaj sau gestică de la cea ce ndeobşte este recunoscut ca existent, ca adevărat, ca valoare. Ca modalitate de abatere de la ceea ce este , minciuna dă seama de faptul că distanţa dintre real şi ireal este reglabilă prin mecanisme semiotice, că nu ntotdeauna este urmărită corespondenţa dintre ceea ce se afirmă şi stările de fapt (şi că, n anumite circumstanţe, acest lucru este chiar contraindicat!), că instrumentele limbajelor verbale sau paraverbale sunt excelente mijloace de a trişa, de a ascunde, de a născoci.  Minciuna este o achiziţie culturală ce se rafinează pe măsură ce subiectul dobndeşte o anumită experienţă praxiologică, ajunge la o anumită performanţă cognitivă, ştie să selecteze şi să ierarhizeze, dispune de o anumită performanţă discursivă, este integrat n comunitate şi are anumite interese. Nu minţi doar de dragul de a minţi.
Mincinosul este un om bine situat. Discursul contrafactual presupune unele premise: structurarea unui scop, redat sub forma unui material imaginar, posibilitatea de exprimare n contrasens cu scopul urmărit, capacitatea unui subiect de a alege ntre mai multe opţiuni favorabile. Actul de a minţi presupune:
•    anumită capacitate proiectivă,  ideaţională, care să treacă dincolo de prezent (n general, mincinosul este un ins nemulţumit)
•    cunoaşterea adevărului, dar, atenţie!, şi abţinerea de a-l spune, de a te da de gol
•    fructificarea efectivă a avantajului de a şti mai mult dect alt subiect, de a fi cu un pas naintea lui
Editarea unei minciuni presupune o maturitate a conştiinţei, o gndire de tip simbolic, o decentrare şi dedublare subiectivă, o dezvoltare minimală a limbajului. Cele mai dese minciuni ale fiinţei umane sunt antrenate prin limbaj, ntruct acestea sunt cele mai economicoase. Este mai uşor să ascunzi sau să te ascunzi n spatele cuvintelor. Te trădezi mult mai uşor prin mimică sau gestică. Minile sau faţa noastră sunt mai sincere, mai transparente.
Jankelevitch  M. a explicat că punerea la index a minciunii se face „prin mecanisme sociale pe care trişorul le afectează, ci prin periculoasa facilitate a nşelătoriei sale. Totul se poate spune, dacă nu se face, căci dacă nu se poate acţiona asupra lumii fizice n ntlnirea cu determinismul, limbajul, el, este la dispoziţia noastră autocrată şi la o desăvrşită discreţie…Unde se va opri mincinosul? Cine ar putea să-l mpiedice să se servească de prghiile trucurilor sale, de a falsifica conform bunului plac al manevrei semnelor?  Cuvintele sunt primele care-l ispitesc pe om de a minţi. Prin recul, limbajul este primul atacat de minciună.
Legată indisolubil de actul de limbaj, minciuna se prezintă ca un ordin disimulat printr-o simplă informare. Atunci cnd comunic adversarului meu că „Drumul spre care tu te ndrepţi este blocat” (ştiind că aserţiunea este contrară adevărului, dar gndind că prezenţa altuia pe acest drum jenează sau dezavantajează), i sugerez aproape la modul imperativ s-o ia n altă direcţie. Sub masca unei simple descrieri a unei realităţi (drumul acesta este blocat), se ascunde un ordin (n-o lua pe acest drum!).Discursul langajier este penetrat de o puternică dispoziţie de prevalorizare  şi preorientare asupra lucrurilor. Cuvintele fac ca influenţa şi puterea să se manifeste, să se distribuie mai tot timpul disproporţionat, preferenţial. Se vorbeşte cnd trebuie, ct trebuie, cui trebuie, unde trebuie.  Simpla mprăştiere de informaţii nu rămne inocentă. Substanţa limbii –ngemănată cu contextul manifestării ei – conţine o insiduoasă apetenţă de dominare, care se mprăştie de ndată ce circumstanţele devin favorabile.           

1 Omul minte şi prin actele pe care le ntreprinde, printr-o conexiune interesată a gesturilor şi comportamentelor sale. Nu-i nevoie să mai apeleze la cuvinte. Reuşeşti să minţi n deplină tăcere. Poţi foarte bine să induci n eroare acţionnd ntr-un anumit mod, exagernd sau alternnd semnificaţiile unor acte sau mbinndu-le şi articulndu-le astfel nct să se creeze impresiile dorite. Combinatorica actelor, ca şi a cuvintelor, este nelimitată şi, de aceea, ea creează spaţiul de manevră suficient de larg pentru reuşite strategii de nşelare. Minţim gesticulnd, rznd, mirndu-ne, nfuriindu-ne, bucurndu-ne,…minţindu-ne. Minţim de cum facem prima mişcare, dar şi n nemişcare.
Din punct de vedere axiologic, minciuna este un semn că omul este o fiinţă nemulţumită de ceea ce este sau are. El transcede ceea ce (i) este dat, tinznd să stăpnească şi alte orizonturi pe care le identifică după prealabile ordonări, ierarhizări, selectări. Trebuie să fii capabil de a construi şi alte trasee, să le nnobilezi cu valori superioare, pentru ca apoi să ajungi la ele. ntotdeauna minţi avnd n minte „ mai multul , „ mai binele ”, „ mai frumosul ” etc.
Din punct de vedere psihosociologic, minciuna este o strategie protectivă, adaptivă şi succesivă de inserţie optimală a individului n complicata reţea socială. Aceasta i asigură att neutralitatea sau distanţarea necesară, atunci cnd societatea nu-i este pe plac, ct şi implicarea inteligentă n vederea obţinerii unei poziţii sau profit maxim cnd crede de cuviinţă. n acelaşi timp, prezenţa minciunii poate de seama de calitatea relaţiilor care reglementează societatea, de profilul comunicării dintre diferiţii protagonişti sociali.
Din punct de vedere cognitiv, minciuna nu se opune att de vehement adevărului precum falsitatea pură. Dimpotrivă, ea este o formă de adevăr refuzat, trunchiat, „de necrezut” n stare brută; este un adevăr călduţ, afabil, acceptabil, mascat, aparent inofensiv. Este un adevăr ce-şi face drumul cu greu. n situaţia n care adevărul este prea stnjenitor sau doare, se oferă o replică mai slabă a acestuia, un artefact tămiat şi tămăduitor. Se ştie doar că, n multe situaţii, omul fuge de adevărul gol-goluţ. De aceea minciuna este un substitut ocazional- dar necesar- al adevărului. Uneori, minciuna se naşte n vecinătatea sau prelungirea adevărului; este o fată nouă a acestuia; minciuna nu este refractară la adevăr, ea se „ amestecă ” cu puţin adevăr pentru a deveni credibilă. Poate fi şi o primă „ fază ” a adevărului, o poartă de intrare şi acceptare a lui.
Agentul care minte nu este att de preocupat de consecvenţa spuselor sale cu realitatea. Puţin importă dacă cele invocate concordă cu faptele. El este interesat de soliditatea emisiunii sale ficţionale. Primează scopul său (ascuns, neprobat) şi nu conformitatea cu adevărul sau falsul. Atitudinea privitoare la adevăr este diferită dacă ne raportăm la agentul mincinos şi pacientul minţit.   
          Şi iată cum:
•    Mincinosul nu se sinchiseşte att de mult de adevăr sau falsitate, ci de grija de a desfăşura un mijloc eficient pentru a modifica sensibil conduita celui minţit, de a ajunge ct de repede la o ţintă;    
•    Minţitul este dezavantajat din acest punct de vedere, pentru că se raportează la adevăr, la univocitatea sterilă a acestuia, ce mai mult l limitează, i ncurcă mintea dect o limpezeşte; el se centrează mai ales pe spusa mincinosului, pe discursul său care mai ntotdeauna pare impecabil (este congruent logic, consistent gramatical, plauzibil practic, etc); furat de aparenţele şi frumuseţile construcţiei, cel minţit uită  că aceasta foloseşte la ceva.
Minţitul se opreşte la suprafaţa lucrurilor, la idiosincraziile unei logici abstracte, „ idealiste ” pe cnd mincinosul are priza profunzimilor şi operează după o logică concretă, elastică şi spornică. Fapt pentru care sorţi de izbndă are mincinosul, pentru că el are un referenţial valoric care-l avantajează.
Minciuna nu se naşte pe un teren gol. Ea este aşteptată şi adulată. Credulii trebuie să-i vină n ntmpinare. Terenul inserţiei ei este de mult pregătit. Se găseşte ceea ce este căutat. De aceea, n actul nşelării se exploatează predispoziţia conştientă sau inconştientă a auditoriului către minciună. ntr-un fel receptorii minciunii „ şi dau acordul ” cu ceea ce urmează să se denatureze. Credibilitatea şi eficienţa minciunii se nasc şi sunt asigurate prin coparticipare. nct merită a fi interogaţi nu numai cei ce mint, ci şi cei care cred n minciună! 
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica