referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Informatica Educatie Fizica Mecanica Spaniola
Arte Plastice Romana Religie Psihologie
Medicina Matematica Marketing Istorie
Astronomie Germana Geografie Franceza
Fizica Filozofie Engleza Economie
Drept Diverse Chimie Biologie
 

Anxietatea umana

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

Kierkegaard consideră că omul este individ, fiind, în felul acesta , atât el însuÅŸi, cât ÅŸi tot neamul, iar întregul neam participă în/la individ precum individul la intregul neam. DesăvârÅŸirea omului , privită ca stare,...

Varianta Printabila 


1
ANXIETATEA

 

          Anxietatea este o permanenţă a modului de fiinţare uman,existnd n spaţiul dialogului dintre sine şi eu, fiind incitată de contactul de orice fel ntre eu şi lume.Este la temeiul  oricărei  puneri n act a omului, la temeiul oricărei trăiri, iar trăirea aceasta vine la rndul ei să o ntemeieze.Ambiguitatea anxietăţii ,ca atitudine primară ,n primă instanţă autosuficientăse răsfrnge asupra individului uman ,modelndu-l ambiguu.Prin lipsa de obiect concret, ea devine o stare de nenumit,suportată, totodată intimă şi străină individului,crend şi distrugnd.
          Existenţialismul este cel care revelează anxietatea şi este n stare să o asume, descoperindu-I relaţia esenţială cu existenţa. Existenţa (lat. Ex-n afară, sistere-a sta) este faptul de a apărea şi de a se manifesta n afară,a te confrunta cu faptul prezenţei şi participării la o lume schimbătoare şi potenţial primejdioasă. Condiţia individului concret este una de anxietate , rezultată din nţelegerea inevitabilei sale libertăţi de opta ntre posibilităţi, din necunoaşterea viitorului, din apropierea morţii, din finitudinea unei existenţe care a fost precedată de neant.
          Anxietatea dă naştere deopotrivă ndoielii şi disperării,consideră Kierkegaard,nsă drumul spre absolut este cel ce se confundă adesea cu disperarea anxietăţii,disperare pentru infinit, preschimbndu-se  ntr-un final n devorare a finitudinilor,descoperire a arbitrariului din ele.
    Discursul lui Kierkegaard despre anxietate se desfăşoară pe fundalul unei etici creştine, suportnd conexiuni multiple cu dogmatica, numită de filosoful danez a doua etică (spre deosebire de etica  necreştină, prima , caracterizabilă prin refuzul păcatului şi conexiunea cu metafizica). Idealitatea acestei etici constă n conştiinţa penetrantă a realităţii, iar a-şi  păstra idealitatea chiar ocupndu-se de relevarea păcatului implică o dificultate deosebită a problemelor etice. Noua etică presupune păcatul strămoşesc, prin care explică păcatul nsuşi şi plasează identitatea drept obiectiv, ntr-o mişcare de jos n sus; cuprinde, n anvergura ei, realitatea păcatului.
    Discursul lui Kierkegaard despre anxietate abordează tangenţial problema păcatului, avnd n vedere că anxietatea este condiţie prealabilă a păcatului, "libertatea captivă n sine nsuşi",mijlocitoare ntre posibilitatea şi realitatea păcatului. Psihologic, Kierkegaard se va ocupa de posibilitatea reală a păcatului, iar dogmatic, de cea ideală. Scopul scrierii va fi mărturisit dintru nceput a trata conceptul de anxietate din punct de vedere psihologic , avnd n vedere dogma păcatului strămoşesc. Premisele de la care porneşte n abordarea păcatului, pe care le va justifica pe parcurs, sunt , că păcatul nu este nici un fel de stare ( ca stare  de  potentică nu este , n timp ce de fapt el este) , şi că a-l descrie ca boală, anormalitate, lipsa de armonie nseamnă o falsificare a conceptului 3.
    Cuvntul danez Angest a fost echivalat n limba germană cu Angst, n engleză cu dread , fear sau anxiety, n timp ce  traducerile franceze s-a impus angoisse; el a cunoscut o largă  răspndire n filosofia existenţialistă interbelică, n special datorită teoretizărilor lui Heidegger şi Sartre. Semnificaţia  anxietăţii lui Kierkegaard este de fior  de spaimă faţă de ceva nedefinit şi indeterminabil ,spre deosebire de sentimentul de frică, n care obiectul este concret, individual.
    Kierkegaard consideră că omul este individ, fiind, n felul acesta  , att el nsuşi, ct şi tot neamul, iar ntregul neam participă n/la individ precum individul la intregul neam.  Desăvrşirea omului , privită ca stare, constă n faptul  individului de a fi el nsuşi, precum şi neamul.  Această contradicţie este expresia unei sarcini şi impulsul unei mişcări, mişcare ce creează istoria. Istoria neamului merge mereu nainte, n timp ce individul o ia mereu de la nceput, fiind el nsuşi şi neamul, şi astfel, ncă o dată şi istoria şi neamul. Adam a fost el nsuşi şi neamul , astfel nct ceea ce l explică pe Adam, explică istoria neamului şi reciproc. A-l considera cap al geniului umane presupune un nceput fantastic al neamului uman, ce ridică dificultăţi insurmontabile.
    Tradiţional s-a considerat că păcatul lui Adam condiţionează păcătoşenia drept consecinţă, al doile prim păcat - primul păcat al insului de după – presupunnd păcătoşenia drept condiţie. Filosoful danez polemizează cu această luare de poziţie, afirmnd că primul păcat este determinantul calităţii, Păcatul5, că puterea exemplului , păcătoşenia este doar o determinare cantitativă , un fel de elan naintea saltului, dar care nu explică totuşi saltul reprezentat prin păcat.
    Păcatul lui Adam este păcatul strămoşesc, caci neamul nu o ia de la nceput cu fiecare individ, astfel nct starea de păcat a nemului dobndeşte o istorie, care merge nainte prin determinaţii cantitative, n timp ce individul participă la ea prin saltul calitativ.
    Nevinovăţia este o calitate, o stare care poate să dureze şi care nu poate fi anulată dect prin vină, care se pierde prin păcat. Vinovăţia lui Adam şi vinovăţia omului de după, este esenţialmente aceeaşi, diferenţa fiind o expresie cantitativă, nu calitativă: vinovăţia neamului este prezentă n neştiinţa insului, manifestndu-se, prin fapta lui , drept vinovăţia acestuia.
    Conceptul de anxietate este abordat de Kierkegaard n strnsă legătură cu cel de nevinovăţie; nevinovăţia este starea n care omul nu este determinat ca spirit, ci este determinat sufleteşte n unitate nemijlocită cu naturaleţea lui 6. Taina nevinovăţiei este că nseamnă linişte, dar totodată anxietate, născută din nimic; spiritul işi proiectează visător propria realitate, nimicul, iar acest nimic vede nevinovăţia mereu ca fiind n afara sa. Anxietatea este realitatea libertăţii, ca posibilitate a posibilităţii, o antipatie simpatică şi o simpatie antipatică, nu este vina. Anxietatea este o măsură a prezenţei  spiritului. Relaţia anxietăţii  faţă de obiectul ei, "nimicul" este la fel de ambiguă ca tranziţia de la nevinovăţie la vină.
    Omul este o sinteză de sufletesc şi trupesc, ntruchipată de spirit. Spiritul se raportează la sine şi la condiţia lui ca anxietate.  n starea de nevinovăţie spiritul este prezent  dar ca nemijlocit, visnd şi deranjnd relaţia dintre  suflet şi trup şi totodată instituind-o.  n nevinovăţie există numai posibilitatea de a putea, ca un fel de formă superioară de neştiinţă, ca o expresie superioară a anxietăţii.
    Dacă omul n-ar fi fost o sinteză , care să se bazeze pe un terţ, n-ar fi fost posibilă o dublă consecinţă a păcatului strămoşesc: că păcatul a venit pe lume şi că sexualitate fusese instituită. Păcatul este o criză n care păcatul pătrunde n ins ca ins .Trecerea  de la o posibilitate la realitate se face prin anxietate. n clipa  n care spiritul se instituie pe sine, el instituie şi sinteza, n care scop trebuie să o divizeze mai nti. Culmea  senzorialului este sexualul, culme care nu ar fi atinsă dacă spiritul nu este instituit ca real. Fără păcat nu ar fi existat sexualitatea, iar făra sexualitate nu ar fi existat istorie. Abia prin sexualitate sinteza este instituită drept contradicţie şi drept scop, al cărui istorie ncepe n clipa instituirii sintezei.
    Ceea ce am prezentat a constituit aspectul anxietăţii de a fi condiţie prealabilă a păcatului strămoşesc, pe care l explică n sens regresiv, n direcţia originii  sale. Un alt fel de a problematiza anxietatea este de a ncerca o relaţionare progresivă cu păcatul strămoşesc.
    n cadrul acesta, Kierkegaard precizează două sensuri ale anxietăţii: anxietatea n care individul instituie păcatul prin saltul calitativ şi anxietatea care a pătruns şi pătrunde mpreună cu păcatul, n lume cantitativ, ori de cte ori un individ instituie păcatul. Asemeni mişcării păcatoşeniei nemului, mişcarea anxietăţii are loc prin mişcări cantitative, iar anxietatea fiecărui individ este cu att mai profundă cu ct se află mai la nceputuri, deoarece condiţia păcătoşeniei, presupusă de viaţa sa individuală  trebuie nsuşită. Abia n clipa n care mntuirea este cu adevărat instituită este biruită şi anxietatea. La individul de mai trziu anxietatea pătrunde n două sensuri n lume; păcatul pătrunde prin anxietate, purtnd cu el, ncă o dată, anxietatea. Pe de o parte continuitatea păcatului produce anxietate, iar pe de alta posibilitatea mntuirii este un "nimic" ce provoacă individului anxietate. Totiuşi, orice individ devine vinovat din cauza lui, anxiatatea provenindd din păcatul instituit de individ şi fiind prezenţă vagă, un "mai mult" sau "mai puţin" n istoria cantitativă a neamului omenesc.
    Kierkegaard face distincţie ntre tipuri de anxietăţi: anxietatea obiectivă şi anxietatea subiectivă. Anxietatea obiectivă este refexul păcătoşenieei generaşiei asupra ntregii lumi, efect al păcatului asupra existenţei neumane, este starea de aşteptare din care cel ce aşteaptă ar dori să iasă, expresie a unui dor, dnd naştere anxităţii tocmai pentru  că dorul singur nu poaate mntui. O anxietate ca a lui Adam nu va mai surveni niciodată , deoarece păcătoşeniaa venit pe lume prin el.
Anxietatea obiectivă din natură este mai mare  dect mai trziu dect la Adam, ea fiind indusă de faptul că este văzută  ntr-o cu totul altă lumină datorită faptului că prin păcat senzorial este continuu degradat, pnă devine ce se numeşte păcătăşenie. După venirea păcatului n lume şi ori de cte ori vine n lume, senzorialul devine păcătoşenie.

1 Anxietatea subiectivă este "egotistă,este o anxietate cu privire la ceea ce aş putea să devin, la ceea ce aş putea să devin sau ceea ce mi s-ar putea ntmpla"1 anxietatea existentă n nevinovăţia insului, corespunzătoare celei a lui Adam, dar diferită cantitativ de a acestuia, respectiv mai mică. Vina instituită continuă să fie la fel de  imputabilă şi la fel de  ambiguă ca cea a lui Adam. Kierkegaard compaară anxietatea cu o ameţeală, ameţeala libertăţii cnd spiritul vrea să instituie sinteza, cnd libertatea scrutează n jos la propriaa ei posibilitate, se agaţă de finit şi se ţine de el, dar libertatea astfel se prăbuşeşte. Cnd libertatea se ridică din nou n picioare, şi dăseamaa că e vinovată. Printre aceste două clipee se află saltul. Din punct de vedere psihologic, căderea n păcat se produce de fiecare dată n stare de sfrşeală.
Walter Schulz consideră că anxietatea reprezintă teama faţă de propria libertate "teamă faţă de saltul libertăţii n libertate".El corelează libertatea cu ideea punerii sintezei existenţiale,motivnd anxietatea omului prin faptul că este indisolubil legată de datoria de a deveni un sine prin realizarea sintezei, dar această sarcină nu poate fi realizată ireproşabil, ceea ce transformă anxietatea ntr-un nsoţitor permanent al vieţii omeneşti.2
La individul de mai trziu "nimicul" care e obiectul anxietăţii devine din ce n ce mai mult  "ceva" – complexul de presimţire se reflectă n ele nsele , apropiindu-se din ce n ce mai mult de individ, chiar dacă pentru anxietate rămn tot "nimic". "Nimicul" comunică vivace cu neştiinţa nevinovăţiei, păcatul auto-presupunndu-se. Anxietatea subiectivă este pusă n legătură cu relaţia de generaţie şi relaţia istorică.
Senzorialul a devenit păcătoşenie prin păcaat, adică prin păcat deivne senzorialul păcătoşenie şi prin Adam a venit pe lume păcatul.  n istoria neamului senzorialul a devenitt odată păcătoşenie, nsă n istoria individului senzorialul a devenit păcătoşenie prin saltul calitativ al fiecăruia. Proporţia de senzorial coresspunde celei de anxietate.
Facereaa Evei prefigurează simbolic consecinţa relaţiei de generaţie: derivatul nu este niciodată la fel de desăvrşit cantitativ , ca originalul. Bărbatul şi femeia sunt la fel n esenţă.  Anxietatea este mai refectată la Eva dect la Adam, pentru că femeia este mai sensibilă senzorial dect bărbaatul, astfel că de ndată ce spiritul este instituit,scindarea se adnceşte şi mai mult ,  iar anxietatea  va avea mai multă libertate de acţiune n posibilitatea libertăţii.
Femeia este mai anxioasă dect bărbatul, este mai senzorială, deşi n esenţă este asemi bărbatului, determinată spiritual. Estetic, aspectul ei ideal este frumuseţea, iar etic provocarea. Senzorialul nu este păcătoşenie , ci o enigmă neexplicabilă care te face anxios, naivitatea fiind nsoţită de un "nimic" inexplicabil, creator de anxietate. Sexual n sine nu este păcătoşenie, fiind expresia enormei contradicţii  că spiritul este determinat ca genus.  Anxietatea este prezentă n orice plăcere erotică, dar nu ntruct ar fi păcătoasă, ci e datorată faptului că spiritul se simte străin; victoria spiritului va presupune considerarea sexualuli ca străin  şi comic.
Consecinţa relaţiei de generaţii este amplificarea senzorialităţii; n anxietatea celor din generaţiile de mai trziu de Adam e " mai mult" tuturor indivizilor de după Adam; anxietatea nsă e esenţial aceeaşi.Creştinismul oficial propune să ne ridicăm mai presus de acest "mai mult", nvinovăţind pe cel ce n-o face , că nu ar vrea să o facă. Dificultatea abordării unei astfel de probleme este nsă eludată de acesta. Anxietatea corespunzătoare relaţiei de generaţie ar fi anxietatea de păcat, care naşte păcatul; anxiatatea de a deveni vinovat.
Anxietatea ce corespunde relaţiei istorice este anxietatea de a fi considerat vinovat. Supremul " mai mult" este cel al unui individ astfel plasat şi influienţat, nctde la prima deşteptare, nct senzorialul  devine pentru el identic cu păcătoşenia; acest "mai mult"  se va manifestaa dureros n el , făcnd să nu-şi mai găsească adăpost.
Senzorialul nu este păcătoşenie. El poate  nsemna păcătăşenie prin cunoaşterea lui nebuloasă , precum ar mai putea nsemna păcătoşenie orice cunoaştere nebuloasă a ceea ce ar mai putea  să nsemne păcatul, precum şi neglijarea dimensiunii individuale şi  pierderea n neam. Prin gustarea din fructul cunoaşteriia venit pe lume şi diferenţa dintre bine şi rău, precum şi diferenţa sexuală ca pornire.
Păcatu este egoism, iar egoismul este insul instituit prin saltul calitativ. Egoismul ia naştere prin păcat şi n păcat, de aceea nu poate să explice păcatul. Obiectivul este de a integra eroticul, sexualul, sub categoria de spirit. O astfel de mplinire nseamnă victoria iubirii, spiritul ieşind victorios prin faptul că sexualul este uitat şi reamintit doar n uitare.
Anxietatea poate fi privită dintr-o a treia perspectivă, ca urmare a păcatului absenţei conştiinţei păcatului ,fiind definita drept clipa n viaţa individuală. Omul va fi definit n acest context drept o sinteză de vremelnicie şi veşnicie. Clipa apare ca atom al veşniciei ,primă reflectare n timp a veşniciei,prima ncercare de a opri, ntr-un fel timpul .De ndată ce spiritul este instituit, clipa poate apărea.  Vremelnicia şi senzorialul sunt analoge:istoria ncepe abia prrin clipă,sensibilitatea senzorială a omului este instituită ca păcătoşenie prin păcat.  Clipa este acea ambiguitate n care timpul şi veşnicul se ating unul pe altul, instituind n felul acesta conceptul de vremelnicie, unde timpul ntretaie mereu veşnicia, iar veşnicia ntrepătrunde mereu timpul. n lipsa categoriei de spirit , veşnicia clipei apare dinapoi,ca trecut. Dacă nsă clipa este instituită ca discrimen, n raport cu care pot exista trecut ,prezent ,viitor, atunci viitorul este veşnicia. Abia cnd veşnicia este instituită clipa trăieşte ca clipă, iar nu ca discrimen. Viitorul este posibilitatea veşniciei  sau libertăţii n individualitate ca anxietate. Pentru libertate posibilul este viitorul,iar pentru timp viitorul este posibilul ,iar acestor două posibilităţi li se asociază anxietatea.
Anxietatea este starea psihologică care precede păcatul,de care se apropie ct poate,ct de anxioasă poate fi,  fără să explice nsă păcatul, care izbucneşte abia n saltul calitativ.n clipa n care păcatul este instituit,vremelnicia este păcătoşenie,iar consecinţa definirii vremelniciei drept păcătoşenie este moartea ca pedeapsă.Cel ce trăieşte doar n clipă păcătuieşte, nsă acum nu are nici un rost să ne abstragem de la vremelnicie.
Poate exista o anxietate a lipsei de spirit ,ascunsă, deghizată,avnd uneori aparenţa ntregului conţinut al spiritului,nsă ca strigoi al spiritului .Există o singură dovadă a spiritului :dovada spiritului din noi nşine.Păgnismul ,ca absenţă a spiritului , este preferabil lipsei spiritului ;păcatul său este de a trage de timp, fără a ajunge efectiv la păcat.
Anxietatea păgnului are drept sursă soarta,iar „nimicul" constă n ambibuitatea relaţiei omului cu aceasta,ce se nfăţişează ca unitate ntre necesar şi ntmplător; aceasta mpiedică intrarea n relaţie cu soarta. Tragismul păgnismului este necutezarea omului de a nu se sfătui cu oracolul .
n iudaism anxietatea este anxietate de vină,iar tragismul său are ca sursă necutezarea omului de a nu aduce jertfe.Ambiguitatea rezidă n relaţie;de ndată ce vina este instituită ,anxietatea dispare, apărnd pocăinţa.
           Contrariul libertăţii nu este necesitateaa ,ci vina ,iar măreţia libertăţii este că aceasta are de a face pururi numai cu sine ,proiectndu-şi vinaa n posibilitate şi instituind-o deci singură .Spiritul pămntean care va voi să-l vadă pe Dumnezeu ,va trebui să nceapă prin a se recunoaşte vinovat. Dacă vina este instituită cu adevărat, ea se instituie singură.Relaţia libertăţii faţă de vină este de anxietate,fiindcă libertatea şi vina sunt deocamdată o posibilitate.Cel ce cade n ispită este singurul vinovat.
           Anxietatea este posibilitatea libertăţii ,iar ca posibilitate a libertăţii este educativă,formativă,prin credinţă, deoarece devorează toate finitudinile,descoperă tot ce au ele iluzoriu. Un om   ce a cunoscut anxietatea ştie că nu are absolut nimic de cerut de la viaţă,că ngrozitorul, pierzania,nimicirea locuiesc uşă n uşă cu fiecare om;dacă a nvăţat cu folos că orice anxietate de care este anxios l poate călca n clipa următoare, altă explicaţie va da el realităţii.Pentru a fi format n felul acesta ,absolut şi infinit ,de către posibilitate ,individul va trebui să fie cinstit faţă de posibilitate şi să aibă credinţă.Astfel anxietatea sfrşeşte prin anihila finitul din neliniştile pe care le-a produs.
             
Bibliografie:
Sřren Kierkegaard –Conceptul de anxietate,Ed. Amacord,Timişoara,1998
Gr.Popa -  Existenţă şi adevăr la Soren Kierkegaard- Ed.Dacia, Cluj,1998
Mădălina Diaconu- Pe marginea abisului,Ed.Ştiinţifică,Bucureşti,1996
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica