referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Educatia interculturala, conceptualizare si contextualizare

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

Mozaicul de culture, forme si structuri in care traim nu este nicidecum o realitate noua, dar intensificarea interdependentelor dintre state, schimbarile alerte si intense, intr-un timp scurt, de ordin politic, economic...

Varianta Printabila 


1 EDUCATIA INTERCULTURALA- COMPONENTA A EDUCATIEI PENTRU CETATENIE DEMOCRATICA
EDUCATIA INTERCULTURALA, CONCEPTUALIZARE SI CONTEXTUALIZARE


EDUCATIA INTERCULTURALA, CONCEPTUALIZARE
 SI CONTEXTUALIZARE

    A. Educatie si societate.  Educatia si provocarile lumii contemporane.
    Lumea contemporana se caracterizeaza printr-o evolutie rapida si imprevizibila a stiintei si tehnicii, generand o gigantica miscare de idei, de inventii si descoperiri, o crestere exponentiala a informatiei si a tehnologiilor de varf.  Acestea au drept consecinta informatizarea societatii, restructurarea si reinnoirea unor demersuri epistemologice pluridisciplinare, din toate sectoarele vietii sociale.
    Societatea contemporana se confrunta cu resursele limitate de materii prime si de energie, cu cresterea demografica, cu adancirea decalajului dintre tarile bogate si sarace, cu deteriorarea continua a mediului inconjurator si cu conflictele interetnice.
    Solutia acestei crize o constituie reforma invatamantului, care sa produca transformari adanci in raport de specificul fiecarei tari, o noua politica a educatiei pentru cresterea calitatii acesteia si imprimarea caracterului prospectiv.
    B. Noi tipuri de educatii
    Cresterea eficientei scolare se poate realize si prin introducerea unor noi tipuri de educatii, prevazute si in Programul UNESCO.
1.    Educatia economica si antreprenoriala avand ca scop cunoasterea economiei de piata si formarea calitatilor de antreprenor: initiative, plan de afaceri, antrenarea in tehnologiile informationale.
2.    Educatia pentru participare si democratie, al carei scop este educarea tineretului pentru a participa la dezvoltarea sociala, la aplicarea principiilor democratice si la apararea drepturilor omului.
3.    Educatia ecologica, pentru protejarea mediului inconjurator, implica intelegerea consecintelor deteriorarii acestuia asupra sanatatii omului, asumarea de responsabilitati si intreprinderea de actiuni pentru protejarea mediului ambient, a florei si a faunei, pe baza unor cunostinte si motivatii.
4.    Educatia pentru pace si cooperare are drept obiective intelegerea intre popoare si respectarea valorilor culturii, promovarea umanismului ethnic, folosint investitiile si descoperirile in scopul cresterii calitatii vietii, promovarea valorilor morale si culturale ale societatii democratice.
5.    Educatia pentru comunicare si timpul liber vizeaza folosirea mass- mediei in scopul largirii orizontului de cultura generala, al perfectionarii profesionale si formarii integrale a personalitatii umane.
6.    Educatia interculturala promoveaza cunoasterea si respectarea culturii, a traditiilor si a stilului de viata ale comunitatilor entice, de catre toti locuitorii din tara respective.
7.    Educatia pentru sanatate implica cunostinte si actiuni pentru prevenirea si combaterea bolilor si pentru o alimentatie necesara pastrarii sanatatii.  
C. Inovatie si reforma in invatamantul romanesc
Reforma in invatamantul romanesc are ca efect realizarea unor mutatii de politica si strategie educationala.  Politicile si practicile educationale sunt orientate pe baza unor principii de reforma:
•    corelarea invatamantului cu evolutia sistemului economic, a pietei muncii, a stiintei, tehnicii si tehnologiei;
•    egalizarea sanselor la un invatamant deschis, diversificat si modern;
•    optimizarea raportului, in planurile de invatamant, intre disciplinele de cultura generala si cele de specialitate;
•    compatibilizarea europeana a Curriculumului national;
•    descentralizarea si reforma managerementului scolar.
Programul reformei, elaborate pe baza acestor principii, cuprind multe elemente de inovatie dintre care citam:
•    restructurarea invatamantului secundar, ethnic si vocational;  organizarea lui pe filiere, specializari sip e cicluri curriculare: de observare si rientare, de aprofundare si de specializare;
•    proiectarea curriculara la nivel national si local;
•    elaborarea curriculumului national, compatibil cu cel European;
•    elaborarea si aplicarea planurilor- cadru de invatamant;
•    elaborarea, intr-o conceptie didactica moderna, a programelor si a manualelor scolare;
•    crearea pietei manualelor alternative;
•    ameliorarea infrastructurii invatamantului si conectarea lui in comunicatiile electronice mondiale;
•    organizarea invatamantului superior in trei cicluri: colegii, invatamant superior de scurta durata si de lunga durata;
•    introducerea disciplinelor optionale pentru dezvoltarea aptitudinilor;
•    aplicarea unui nou system de evaluare a rezultatelor scolare;
•    introducerea examenului de capacitate la absolvirea gimnaziului;
•    folosirea unor practice didactice de tip interactiv;
•    cresterea eficientei sistemului de finatare si de gestionare a resurselor materiale;
•    reforma managementului scolar si academic, prin descentralizarea si crearea autonomiei unitatilor de invatamant.
D. Perspectiva educatiei permanente si autoeducatiei
Idea educatiei permanente nu este noua.  O gasim prezenta inca din antichitate, la greci si la romani, iar mai tarziu la arabi au inscris-o in Coran, ca obligatie religioasa.  “Intreaga viata este o scoala” afirma J.A. Comenius, iar N. Iorga sustinea ca “invatat este omul care se invata necontenit pe sine si invata necontenit pe altii”.
1. Concept si factori.  Pentru secolul nostrum, invatarea continua a devenit o cerinta fundamentala a societatii, determinanta de: cresterea exponentiala a informatiilor si uzura accelerata a acestora, de mobilitatea profesiunilor, de progresele extraordinare ale stiintei, tehnicii, tehnologiei si mijloacelor de informatie, de dinamismul vietii economice si sociale, de democratizarea invatamantului, de cresterea nivelului de aspiratie spre cultura si educatie, de folosirea cat mai utila si placuta a timpului liber.
A invata sa inveti si a dori sa te perfectionezi continuu sunt cerinte ale educatiei permanente, prin care omul contemporan invata sa fie el insusi, receptive la schimbari, capabil sa la anticipeze sis a se adapteze la ele, oferindu-se ca participant la programul social, prin autonomia sa intelectuala si moral-civica.
2.   Continutul.  Educatia permanenta se caracterizeaza prin aceea ca este continua si globala, integrand toate nivelurile si tipurile de educatie.  Astfel, este asigurata formarea echilibrata a personalitaii, cu grad inalt de autonomie a invatarii, pe baza carei omul sties a identifice si sa foloseasca sursele de informatie, sa participle la dezvoltarea societatii, la educarea celorlalti membri ai colectivitatii din care face parte si la cresterea calitatii vietii.
In reformele actuale, privind sistemele educationale din toate tarile, se observa preocupari de articulare a diferitelor niveluri si tipuri ale educatiei, urmarindu-se continuitatea acesteia in timp si spatiu, incercand sa transforme punctele terminale ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si universitar in deschideri spre invatarea continua, spre autoeducatie.  Componenta generala si ce profesionala a educatiei permanente sunt strans legate intre ele, permitand dezvoltarea si adaptarea omului la noile conditii, in scopul cresterii vietii si folosirii eficientea timpului liber, pentru desavarsirea formarii personalitatii creatoare.
3.   Metodologia.  Scolaritatea este o etapa initiala a educatiei permanente, care trebuie sa-i invete pe elevi cum sa invete sis a se integreze socio- professional.  Ca urmare, din aceasta perspective vor trebui regandite obiectivele educationale, continul si metodele de predare – invatare – evaluare.  In acest scop, se va pune accentual pe folosirea pe scara larga a metodelor actic – participative, pe tehnicile de invatare eficienta, pe folosirea unui stil didactic integrat, pe cresterea efortului de invatare al elevilor sip e formarea capacitatii de autoevaluare, elevii invatand sa se formeze pentru o lume in continua schimbare.
Ca forme de perfectionare permanenta a cadrelor didactice sunt prevazute: studiul individual, sesiuni metodico- stiintifice, schimburi de experiente, cursuri periodice de informare, cercuri si seminarii pedagogice , stagii de perfectionare, consultatii, cursuri la distanta, cursuri de vara, postuniversitare si de doctorat.  Stagiile de perfectionare urmeaza sa se inchiei cu elborarea unei lucrari cu character metodico- stiintific.
Autoeducatia este o activitate constienta, orientate spre formarea sau desavarsirea propriei personae, in conformitate cu nazuintele, aspiratiile, idealurile si conceptia despre rolul omului in societate.
Autoeducatia devine posibila la varsta adolescentei, datorita celor trei functii ale constiintei de sine:
•    functia anticipative, de proiectare a propriei personae, facilitand formarea idealului de viata;
•    functia normative, concretizata in modul de apreciere a valorilor pe baza unor criterii sociale;
•    capacitatea omului de a se reflect ape sine insusi, dandu-si seama de ceea ce este si de ceea ce vrea sa devina.  Autoeducatia devine posibila pe baza educatiei, cand adolescentul, reflectand asupra celor invatate si dispunand de un mod propriu de apreciere a valorilor socio- culturale, le interiorizeaza, participand astfel la propria sa formare sa dezvoltare.  In acelasi timp, autoeducatia favorizeaza asimilarea influentelor educative iar pe de alta parte se integreaza in educatia permanenta, sporindu-i eficienta.  Ca urmare, in scoala vor trebui sa se transmita elevilor bazele si metodele autoformarii, pregatindu-I pentru educatia permanenta.
Autoeducatia se realizeaza sub influenta unui grup de factori interni si externi.
Factorii interni care favorizeaza autoeducatia sunt:
•    autocunoasterea, prin care elevul sau adultul devine constient de propriile sale capacitate intelectuale, interese si aptitudini;
•    capacitatea persoanei de a se reflect ape sine in mod critic, observandu-si neimplinirile;
•    idealul de viata si nivelul de aspiratie spre cultura si civilizatie;
•    responsabilitatea fata de devenirea propriei persoane;
•    modul propriu de apreciere a valorilor stiintifice, cultural- artistice, morale, religioase etc.;
•    dorinta de autoperfectionare continua;
•    autocontrolul permanent privint autoperfectionarea.
Factori externi care favorizeaza autoeducatia sunt:
•    nivelul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, tehnologiei si a culturii umaniste.
•    mobilitatea profesiunilor si noile cerinte ale acestora.
E. Cauzalitatea
Sistematizarea celor mai profunde temeiuri ale educatiei interculturale conduce la identificarea a doua grupe mari de cause: una, care tine de o cauzalitate generala, alta, care exprima o cauzalitate specifica.
    Analizand prima categorie de cause, constatam o ordine a acesteia intr-un aspect definitoriu al structurilor comunitatilor sociale contemporane: diversitate, in multiple forme pe care aceasta le imbraca (lingvistica, etnica, religioasa, sociala, politica, economica, culturala).  Mozaicul de culture, forme si structuri in care traim nu este nicidecum o realitate noua, dar intensificarea interdependentelor dintre state,  schimbarile alerte si intense, intr-un timp scurt, de ordin politic, economic si social, mobilitatea internationala crescuta a fortei de munca si modul in care acestea influenteaza existentele individuale, statale si suprastatale scot in prim plan implicatiile si, indeosebi, raportarile atitudinale ale membrilor societatii in raport cu acestea.
    Din perspectiva educatiei interculturale, institutia scolara are dificultati de adaptare la diversitatea culturala.  Pentru ca statutul elevilor, caracterizat prin diversitate, prin “coexistenta identitatilor cu ceea ce au ele comun si diferit” este o realitate obiectiva, cea cate trebuie sa se remodeleze este scoala, pentru a asigura o remodelare a socialului prin ea insasi, prin educatie.  Schimbarea propusa este una de viziune, aceea care face ca diferentele culturale sa fie acceptate, pretuite, traite dara a fi sursa de conflict ci, dimpotriva, de crestere si aport calitativ, deopotriva.  In acest sens, Alain Kerlan argumenteaza categoric: “responsabilitatea educative poarta cu ea puterea de regenerare, de reafirmare a aptitudinii de a valoriza”.
    Exista mai multe tipuri de contexte care determina o abordare interculturala in educatie, dar toate au, in esenta, aceeasi sursa: inmultirea situatiilor in care grupele de elevi, clasele si scolile se caracterizeaza prin diversitate lingvistica, etnica, religioasa, culturala.  In acest sens, in Romania, de exemplu, in scoala exista elevi apartinand unor etnii diferite (romani, germani, turci etc.), de religii diferite, dar expresie a unei istorii commune si, mai nou, chiar elevi purtatori ai unor cu totul alte culture (chineza, araba, africana), ca efect al migratiei internationale a capitalurilor si a fortei de munca.  Intr-un asemenea univers cultural complex se impune restructurarea atitudinilor fata de alteritate, limbajul pedagogic utilizat, strategiile didactice integrate.  In aceasta directie, lent dat consistent, urmeaza sa se produca progresul pe care il inregistreaza intelegerea identitatii personale si de grup ca “una construita printr-o logica a deschiderii sin u a inchiderii” sau, dupa Micheline Rey, trecerea de la logica “mono” la logica de tip “inter”.  
    F. Conceptualizare
    Analiza conceptuala se intemeiaza pe urmatorii trei termini: multiculturalitate, interculturalitate, educatie interculturala.
    a) multiculturalitatea reflecta starea naturala a societatii, care este diversa, multilinguala, multientnica, plurireligioasa.  Acest concept accentueaza dimensiunea comparativa, coexistenta diferitelor culture care se manifesta intr-o societate.  Purtatorii diferitelor culture intra in contact intamplator sau cand se impune.  Toleranta grupurilor unul fata de celalalt este de tip pasiv.  Fiecare e centrat pe sine, ceilalti putand fi considerati o amenintare pentru identitatea grupului.  Culturile coexista fara conflicte, dar si fara relatii consistente si cooperare.
    b) interculturalitatea accentueaza dimensiunea interactiva a grupurilor culturale, entice, religioase care traiesc in acelasi spatiu, intretin relatii deschise de interactiune, schimb si recunoastere mutuala.  Aceasta antreneaza cu sine o intelegere superioara a culturii proprii, in lumina diferitelor sisteme de referinta.
    c) educatia interculturala poate fi, si este, apropiata dintr-o multitudine de perspective, astfel:
1.    C. Cucos precizeaza, la nivel global, ca educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie prin care se iau in considerare specificitatile spirituale sau de gen, evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce decurt din schimbarile inegale  dintre culture sau, si mai grav, tendinta de atomizare a culturilor.  De aceea, educatia interculturala urmareste dezvoltarea unei educatii pentru toti in spiritual recunoasterii diferentelor ce exista in interiorul aceleiasi societati.
2.    Acelasi autor isi nuanteaza punctual de vedere asupra existentei educatiei culturale, argumentand ca aceasta educatie se transforma intr-un proiect dialectic de structurare a unei identitati culturale deschise, avand drept scop:
•    indrumarea tinerilor pentru a asimila o cultura in perspective antropologica;
•    intelegerea punctului de vedere al altuia, prin pozitionarea intelligent relativista;
•    legitimarea identitatii culturale, impiedicand sacralizarea;
•    protejarea schimburilor, a ajuta fara culpabilizare pozitionarile personaliste;
•    asigurarea respectului diferentelor, dar in cadrul unui sistem de atitudini reciproce.
3.    In opinia lui C. Bennett, educatia interculturala este o abordare a procesului de predare- invatare bazata pe valori si credinte democratice, care incearca sa promoveze pluralismul cultural in contextual unei societati diverse si al unei lumi interdependente.  Analiza acestui tip de educatie include o abordare din patru unghiuri complementare: miscare interculturala; curriculum intercultural; procesul de educatie interculturala si angajamentul intercultural.
4.    O necesara precizare nationala introduce Jennifer Kerzil si Genevieve Vinsonneau atunci cand concluzioneaza ca educatia interculturala nu este o disciplina de invatamant, ci impregnarea unei filosafii culturale in intreaga viata scolara.
5.    Indicand beneficiarii acestui demers, P. Dasen arata ca educatia interculturala se adreseaza tuturor elevilor, autohtoni sau emigranti, si cauta sa-i sensibilizeze la respectarea diversitatii, toleranta, solidaritate.  Aceasta alegere este determinate in pregatirea viitorilor cetateni pentru o viata armonioasa intr-o societate multiculturala.  Scoala care practica principiile interculturalitatii va profita efectiv de prezenta elevilor de origini diferite pentru a (re) valorize culturile lor de origine si a ii sensibiliza, in acelasi timp, pe ceilalti, la diversitatea culturala, dar va evita stereotipiile, prezentarea culturilor in mod static.
6.    Constatand convergenta argumentelor anterioare, suntem de acord cu M. Rey atunci cand argumenteaza faptul ca educatia interculturala este calea obligatoie pentru educatia drepturilor omului, care urmareste sa depaseasca etnocentrismul.
7.    Potrivit conceptiei lui J. Banks, educatia interculturala presupune cel putin trei unghiuride abordare:
a)    o idée – aceea ca toti elevii, fara deosebire de apartenenta etnica si culturala, trebuie sa beneficieze de oportunitati egale de a invata;
b)    o miscare de reforma educationala, menita sa produca schimbari majore in scoala si in cadrul altor institutii educationale;
c)    un procss in permanenta deruplare, care include idei ca echitatea si preocuparea culturala continua pentru stimularea realizarii scolare.
8.    Precizarea cea mai aplicata a conceptului este aceea care face din educatia interculturala un ansamblu de activitati de gestionare adecvata a diverstatii culturale in plan scolar.

1 Data fiind multitudinea de perspective deschise in precizarile precedente apreciem ca ii este mult mai util demersul  nostrum ca, in loc de o serie de necesare concluzii partiale, sa prezentam viziunea lui M. Page cu privire la cel 7 perspective complementare asupra educatiei interculturale, optiune care poate suplini un succes maxim orice alta incercare personala:
1)    perspective compensatori, care vizeaza “asigurarea celor mai bune sanse de reusita scolara pentru elevii minoritatilor care constituie o clientele de risc din motive ligvistice si socio- economice”.  In practica scolara, se concretizeaza in aparitia claselor de integrare si adaptare;
2)    perspective de cunoastere a culturilor, care presupune dezvoltarea relatiilor armonioase intre membrii grupurilor entice distincte;
3)    perspective heterocentrista, privind reconstituirea cunoasterii realizate prin stiinta si cultura, prin distrugerea stereotipurilor privind suprematia anumitor culori;
4)    perspective izolationista, care urmareste “valorizarea limbilor si culturilor minoritare din scoala prin activitati separate”;
5)    perspective altirasista, care are ca obiectiv “favorizarea educatiei pentru critica discriminarilor din institutii si societate”;
6)    perspective educatiei civice, care promoveaza o educatie practica pentru drepturile omului si pentru valorile democratiei;
7)    perspective cooperarii, care cauta “sa promoveze cooperarea in educatie intre grupurile scolare eterogene, centrata pe egalizarea statusurilor”.
G. Contextualitate
Ideea cadru de la care pornim este aceea a admiterii, intelegerii si acceptarii faptului ca desfasurarea procesului de invatamant in clase / scoli eterogene si pluriculturale este o realitate obiectiva, in curs de consolidare si expansiune intr-un numar din ce in ce mai mare de sisteme scolare, chiar si in unele care nu au cunoscut pana in curand, in mod semnificativ, acest aspect al convietuirii.  De aceea, abordarea pedagogica cea mai buna este aceea care face din diferentele culturale un avantaj, o potentiala sursa de imbogatire pentru fiecare participant, sin u un handicap care trebuie ascuns si care genereaza anxietate si complexe.  Spiritual care trebuie sa antreneze educatia interculturala este unul de deschidere, cooperare sin u unul de selectionare, ierarhizare, segregare si respingere.
M. Rey propune o serie de sugestii de realizare a educatie interculturale, cu character general, si anume:
•    utilizarea bibliotecilor, a centrelor de documentare audio-video pentru consultarea unor lucrari care sa corespunda obiectivelor educatiei interculturale (drepturile omului si libertatile sale fundamentale, dezvoltarea durabila si mediu inconujurator, expuneri asupra unor evenimente istorice sau contemporane);
•    studii culturale comparative;
•    utilizarea noilor tehnologii ale invatarii (invatamant la distanta, internet, programe TV educative, casete audio-video, softuri educationale);
•    activitati desfasurate in parteneriat cu parintii si cu reprezenantii diferitelor institutii culturale (lectorate, povestiri, jocuri, cantece, evocari, informari despre experiente de viata, arta, stiinta, tehnica);
•    participarea la evenimente culturale si sarbatori locale, expozitii, concursuri, serbari, activitati musicale si corale in conditiile in care arta se prezinta ca un excelent pretext si ca o cale privilegiata pentru descoperirea, recunoasterea si aprecierea altor culturi;
•    manifestari sportive, acestea devenind ocazii autentice de intalnire, colaborare, cu atat mai mult cu cat principiul de constituire a echipelor nu este unul al separarii, ci al integrarii   (de ex., intr-o competitie sportiva ne vom stradui sa formam echipe mixte, care contribuie, valorificand diferentele dintre sportive si actionand prin complementaritate, la dezvoltarea cooperarii si la obtinerea de frumoase rezultate);
•    organizarea de intalniri intre persoane apartinand unor culturi diferite, ca ocazie de cunoastere si stabilire a unor noi relatii de prietenie, mergand de la vizite, excursii, petrecere a unui timpului liber impreuna pana la schimburi literare, muzicale, culinare, hobiuri;
•    exprimarea solidaritatii in raport cu evenimente locale sau internationale (zile aniversare, calamitati, accidente, manifestari rasiste);
•    infratirile, practicate intre regiuni, orase, commune, scoli, institutii social- culturale.  Ele reprezinta o ocazie concreta de manifestare a schimburilor si solidaritatii (clase ale aceleasi scoli, clase/ scoli din regiuni diferite, clase/ scoli cu dominanta lingvistica diferita sau apartinad unor tari diferite);
•    corespondenta scolara (desene, casete, e-mail, “Caietul prieteniei” – ca instrument redactat la initiative “Asociatiei mondiale pentru scoala ca instrument al pacii”, in vederea realizarii “Caietului drepturilor copiilor”);
•    vizite, cursuri, zile sau saptamani de studio centrate pe un anume aspect (artizanat, limba, datini, religie);
•    celebrarea “Zilei drepturilor copilului” (20 noiembrie), a “Zilei drepturilor omului”          (10 decembrie) prin concursuri, expozitii, postere, dezbateri pe teme specifice educatiei interculturale.
In Romania s-au realizat pasi semnificativi in abordarea educatiei interculturale, atat in plan teoretic, prin aprofundarea studiilor privind paradigma interculturalitatii si educatia integrate ei, precum si in transpunerea acestor generoase orizonturi in practica scolara. Desi clasel/grupele de elevi cunosc diferite aspecte ale interculturalitatii, cele mai des invocate sunt cele antrenate de prezenta copiilor rromi (desi exista si copii apartinand nationalitatilor maghiara, germana, turca, tatara, armeana, inclusive copii apartinand unor familii de emigranti din culturile araba, chineza, vietnameza, sau copii apartinand uneia din cele 18 religii recunoscute legal in tara noastra).  Prin urmare, literatura domeniului s-a imbogatit, mai ales dupa 2000, atat cu lucrari teoretice, cat si cu suporturi curriculare cu character aplicativ, unele dintre ele diseminand atat instrumentarul, cat si rezultatele unor proiecte pedagogice axate pe problematica si practica educatiei interculturale.  Cele mai cunoscute sunt cele mentionate ca material bibliographic in cele de mai sus si sunt rezultatul proiectului: “Dezvoltarea scolara in comunitati cu rromi – sanse egale pentru copiii rromi prin educatie”, precum si al proiectului “Sanse egale pentru copiii rromi prin programe de dezvoltare scolara si implicarea parintilor”.  Ambele proiecte au fost finantate de Centrul Educatia 2000 + din Romania, Ministerul Afacerilor Externe – Olanda, primul, si Centrul Educatia 2000+ si Netherlanda Institute for Curriculum Development, al doilea.
Valoarea celor doua expresii ale unor practice interculturale illustrate mai sus rezulta din prezentarea unor aspecte ale experientei scolare din perimetrul educatiei interculturale romanesti, asa cum s-a constituit ea in cadrul scolilor pilot, mai exact tipuri concrete de aplicatii valorificate pe parcursul derularii proiectelor, cum ar fi urmatoarele, considerate cele mai semnificative din perspective formative:
•    lecturi ale unor texte din manuale realizate prin grila interculturalitatii si/sau scrisori trimise de elevi personajelor sau autorilor unor povestiri cu continut care poate fi valorificat din punct de vedere al educatiei interculturale (Vladimir Colin - “Patania ursului cafeniu”, Vasile Alecsandri – “Vasile porojan”, Nichita Stanescu – “Poezie despre bunicul si cele patru rase”);
•    actiuni de tipul “Impreuna pentru o lume fara discriminare”, “Calendarul diversitatii”, “Saptamana interculturala”, “personae deosebite ale saptamanii”, “Portofoliu de educatie interculturala”, “Tombola tolerantei”, “dictionarul tolerantei”;
•    exercitii applicative: “Incearca sa identifici trei lucruri asupra carora esti sigur ca ai avea opinii diferite fata de cineva care apartine generatiei parintilor”.  Anexa 1 – fisa de lucru pentru elevi, exercitii de valorificare a etichetelor
Deschiderile actionate oferite de asemenea activitati, desfasurate deja in scolile noastre, se pot constitui in adevarate elemente declansatoare si sustinatoare ale creativitatii didactice a acelora interesati de importantul domeniu al educatiei interculturale. In acest scop s-au constituit si prezentele consideratii cu privire la unele aspecte ale conceputualizarii si contextualizarii respectivului domeniu.


CATEGORIA    ASEMANARI    DEOSEBIRI
Membru/ membra a familiei    Trei asemanari intre mine si membrii familiei mele sunt: 1……;2……..;3…….    Trei deosebiri intre mine si membrii familiei mele sunt: 1……;2……..;3…….
Prieteni     Trei asemanari intre mine si prietenii mei sunt: 1……;2……..;3…….    Trei deosebiri intre mine si prietenii mei sunt: 1……;2……..;3…….
Oameni care au o alta religie    Trei asemanari intre mine si oameni care au o alta religie sunt:
1……;2……..;3…….    Trei deosebiri intre mine si oameni care au o alta religie sunt:
1……;2……..;3…….
Oameni din alte tari    Trei asemanari intre mine si oameni din alte tari sunt: 1……;2……..;3…….    Trei deosebiri intre mine si oameni din alte tari sunt: 1……;2……..;3…….

BIBLIOGRAFIE

•    “PEDAGOGIE SI PSIHOLOGIE”
Autor: Marin Stoica, Editura Gheorghe Alexandru, 2002
•    “INVATAMANT PRIMAR” –
Studii  si cercetari –“ Educatia interculturala, conceptualizare si contextualizare”
Conf. univ. dr. Venera- Mihaela COJOCARIU , Universitatea din Bacau
Editura Miniped

CUPRINS

A.    Educatie si societate.  Educatia si provocarile lumii contemporane.
B.    Noile tipuri de educatii
1.    Educatia economica si antreprenoriala;
2.    Educatia pentru participare si democratie;
3.    Educatia ecologica, pentru protejarea mediului inconjurator;
4.    Educatia pentru pace si cooperare;
5.    Educatia pentru comunicare si timpul liber;
6.    Educatia interculturala;
7.    Educatia pentru sanatate.
C.    Inovatie si reforma in invatamantul romanesc
D.    Perspectiva educatiei permanente si autoeducatiei
1.    Concept si factori;
2.    Continut;
3.    Metodologie.
E.    Cauzalitate
1.    C. Cucos
2.    C. Bennett
3.    P. Dasen
4.    M. Rey
5.    J. Banks
6.    M.Page
F.    Conceptualizare
G.    Contextualizare  

SINTEZA

EDUCATIA INTERCULTURALA, CONCEPTUALIZARE
 SI CONTEXTUALIZARE

1. Cauzalitatea – sistematizarea celor mai profunde temeiuri ale educatie interculturale conduce la identificarea a doua grupe mari de cause: una, care tine de o cauzalitate generala, alta, care exprima o cauzalitate specifica.
2. Conceptualizare – analiza  conceptuala se intemeiaza pe urmatorii trei termini: multi-culturalitate, interculturalitate, educatie interculturala.
Educatia poate fi si este apropiata dintr-o multitudine de perspective astfel:
C.Cucos – educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale
               – educatia interculturala urmareste dezvoltarea unei educatii pentru toti in spiritual recunoasterii diferentelor ce exista in interiorul aceleasi societati;
               – educatia culturala se transforma intr-un proiect didactic de structurare a unei identitati culturale deschise.
C. Bennett – educatia inerculturala este o abordare a procesului de predare – invatare bazata pe valori si credinte democratice, care incearca sa promoveze pluralismul cultural.
P. Dasen – educatia interculturala se adreseaza tuturor elevilor autohtoni sau emigrantilor si cauta sa-i sensibilizeze la respectarea diversitatii, tolerantei, solidaritatii.
M.Rey – educatia interculturala este calea obligatorie pentru educatia drepturilor omului.
J.Banks – educatia interculturala presupune cel putin trei unghiuri de abordare: o idee; o miscare de reorma educationala si un proces.
M.Page – perspective complementare asupra educatiei interculturale: perspective compensatorie, perspectiva de cunoastere, perspectiva heterocentrista,  perspectiva izolationista, perspectiva altirasista, perspectiva educatiei civice, perspectiva cooperarii.
3. Contextualizare Ideea –cadru este aceea a admiterii, intelegerii si acceptarii faptului ca desfasurarea procesului de invatamant in clase/ scoli eterogene si pluriculturale este o realitate obiectiva in curs de consolidare si expansiune.
M. Rey – sugestii de realizare a educatiei interculturale, cu character general.
Tipuri concrete de aplicatii:
•    lucrari ale unor texte din manuale realizate prin grila interculturalitatii;
•    actiuni de tipul “Impreuna pentru o lume fara discriminare”;
•    exercitii applicative;
•    fise de lucru.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica