referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Specificul activitatii psihice

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

R. Zazzo, în „Debilităţile mintale” 1979 (trad.), evidenţiază că: ”Nu există un caracter specific general al debilităţii mintale. Trăsăturile specifice variază de la un grad de debilitate la altul, pe întreg conţinutul stărilor de înapoiere. Şi pentru un acelaşi Q.I., trăsăturile specifice se modifică de la o vârstă la alta şi pot chiar să dispară”...

Varianta Printabila 


1 SPECIFICUL ACTIVITĂŢII PSIHICE
LA DEFICIENTUL MINTAL, COMPARATIV CU NORMALUL

    Deficienţa mintală se referă la fenomenul lezării organice şi/sau al afectării funcţionale a SNC, cu consecinţe negative asupra procesului maturizării, al dezvoltării sub diferite aspecte la individul n cauză.
    Handicapul mintal reprezintă dezavantajul pe care deficienţa l creează n planul relaţiilor adaptative şi de integrare a individului n mediul social căruia i aparţine.
    Al. Roşca (1936) defineşte deficienţa mintală ca „o stare de potenţialitate restrnsă sau o oprire a dezvoltării cerebrale, n urma căreia persoana atinsă este incapabilă, la maturitate, să se adapteze la mediul său, la cerinţele comunităţii, n aşa fel nct să-şi poată menţine existenţa fără supraveghere şi sprijin extern ”.
    E. A. Doll (1941) arată că deficienţa mintală reprezintă o stare de subnormalitate mintală ca urmare a unei opriri a dezvoltării, de origine constituţională, avnd un caracter esenţialmente incurabil, concretizndu-se ntr-o stare de incapacitate socială ce se constată la maturitate.
    Ponderea pe care o ocupă deficienţa mintală n cadrul populaţiei infantile este apreciată de unii autori (Arcan şi Ciumăgeanu, 1980 şi I. Druţu, 1995) ca fiind 4%, iar de alţii (I. Străchinaru, 1994) de 5%.
    Deficienţii mintal reprezintă 50% din totalul deficienţilor, de 15 ori mai numeroşi dect surdomuţii şi de 35 de ori mai numeroşi dect nevăzătorii.
    Referitor la frecvenţa n populaţia infantilă a copiilor cu deficienţă mintală, n literatura de specialitate se remarcă faptul că aceasta este inegal răspndită de-a lungul anilor de şcolarizare, existnd o dinamică ascendentă dinspre clasele mici spre cele mari. La nivelul preşcolarităţii, proporţia este redusă, evidente fiind doar cazurile de deficienţă severă/ profundă. n debutul şcolarităţii, apar vizibile şi cazurile de deficienţă mintală medie. n clasele primare este decelată deficienţa mintală uşoară, iar intelectul liminar se reliefează n momentul trecerii n ciclul gimnazial.
    M. Roşca (1967) apreciază că din totalul deficienţilor mintal, 5% au deficienţă profundă, 20 %  - deficienţă severă, 75%  o reprezintă debilii mintal.     Raportndu-ne la sex, proporţia mai mare se nregistrează n rndul populaţiei masculine.

2. Specificitatea deficienţei mintale
Termenul de specificitate a fost introdus de R. Zazzo (1960), n lucrările referitoare la caracteristicile deficienţilor mintal, n special, la heterocronia dezvoltării acestora.
n literatura de specialitate există puncte de vedere care oscilează ntre considerarea deficienţei mintale ca o formă de manifestare a normalităţii sau ca un alt mod de organizare mintală.
R. Zazzo, n „Debilităţile mintale” 1979 (trad.), evidenţiază că: ”Nu există un caracter specific general al debilităţii mintale. Trăsăturile specifice variază de la un grad de debilitate la altul, pe ntreg conţinutul stărilor de napoiere. Şi pentru un acelaşi Q.I., trăsăturile specifice se modifică de la o vrstă la alta şi pot chiar să dispară”.
Gh. Radu se referă la specificitatea deficienţei mintale, cnd face analiza dificultăţilor aparte pe care le ntmpină elevii cu deficienţă mintală la discipline şcolare, a frecvenţei şi modului de manifestare a unor tulburări instrumentale, de comportament şi de comunicare verbală sau prin alte mijloace.
C. Pufan (1969) se referă la imobilitatea structurilor verbale nsuşite contextual, concretizată ntr-o incoerenţă a exprimării verbale, n nţelegerea sau interpretarea eronată a expresiilor figurate, n nenţelegerea substratului contextual etc.
E. Verza a demonstrat fragilitatea şi labilitatea conduitelor verbale ale deficienţilor mintal, caracterul imatur şi dizarmonia structurilor de personalitate.
M. Roşca (1965) subliniază că „singura manifestare cu caracter patognomic a copiilor ntrziaţi mintal – care nu apare la copiii normali – o constituie relatarea verbală cu caracter pronunţat stereotip şi n totală neconcordanţă cu modificările apărute n stimuli, ceea ce dă unei atari relaţii caracterul absurd specific”.
Manifestări aparte pot fi considerate şi caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări (Vgotski); heterocronia (Zazzo); vscozitatea genetică (Inhelder); inerţia oligofrenică (Luria).
Aceste trăsături nu au un caracter strict specific, nu se ntlnesc doar la deficienţii mintal, putnd fi observate şi la persoanele normale, n grade şi forme diferite de manifestare.


3. Trăsături caracteristice ale proceselor psihice la deficientul mintal
A.    Senzaţiile
Analiznd definiţia senzaţiei dată de U. Şchiopu n Dicţionarul de psihologie(1997), potrivit căruia, aceasta reprezintă un proces psihic prin intermediul căruia se reflectă nemijlocit, direct, sub formă de imagini, realizate prin legăturile temporare primare, efectuate prin intermediul activităţii nervoase superioare, n timpul acţiunii acestora asupra organelor de simţ, putem deduce afectarea acestora, ca urmare a tulburărilor la nivelul sistemului nervos central al deficientului mintal.
N. Sillamy (1996) subliniază că sensibilitatea – capacitatea mai mare sau mai mică a fiecărui individ de a avea senzaţii – este dependentă de integritatea şi maturitatea căilor nervoase. La copii cu deficienţă mintală există probabilitatea mai mare de diminuare a sensibilităţii, fapt confirmat de dificultăţile senzoriale frecvente pe care aceşti copii le manifestă.
La copiii cu deficienţă mintală, ca urmare a afectării difuze a cortexului, deci a segmentului central al analizatorilor, sensibilitatea lor, ndeosebi cea diferenţială rămne scăzută, pe fondul unor praguri senzoriale ridicate. De asemenea, se constată frecvent o creştere a tipului de latenţă sau, dimpotrivă, o precipitare n relaţiile lor la stimuli senzoriali.
Afectarea sensibilităţii este una din trăsăturile ce pot fi constatate de timpuriu la deficienţii mintal şi care va exercita o influenţă negativă asupra activităţii senzorial-perceptive şi a formării capacităţii cognitive a acestor deficienţi.
B.    Percepţiile
Literatura de specialitate relevă o serie de particularităţi ale percepţiei la copiii cu deficienţă mintal, subliniind caracterul fragmentar, incomplet, limitat, sărăcia imaginilor mintale. Caracteristicile respective sunt urmare a unei activităţi perceptive rigide, lente, dezorganizate, a sensibilităţii scăzute, a dificultăţilor de analiză şi sinteză.
S. I. Rubinstein arată că percepţia deficientului mintal se caracterizează printr-un volum limitat şi o accentuată nediferenţiere a celor percepute, lipsă de activism şi ncetineală a actului perceptiv.
-    copiii cu deficienţă mintală desprind din imagini mai puţine detalii, ceea ce face ca percepţiile să fie insuficient de specifice şi să apară confuziile.
-    ngustimea cmpului perceptiv, capacitatea redusă de a stabili  n plan intuitiv relaţia dintre obiecte fac ca orientarea n spaţiu să fie dificilă.
-    La deficienţii mintal s-a constatat o disociere ntre percepţia imaginii şi verbalizare. Astfel, se poate ca, arătnd o parte a unei imagini, să denumească altă parte sau să indice o caracteristică absentă.
-    La deficienţii mintal apar dificultăţi mai pronunţate dect la normali privind capacitatea de a recunoaşte obiectele ntr-o poziţie diferită de cea obişnuită.

C.    Reprezentările
Reprezentările sunt imagini mintale secundare ale realităţii, pe care o reflectă cu un anumit grad de generalitate şi selectivitate. Caracterul mai mult sau mai puţin cuprinzător al reprezentărilor, bogăţia sau sărăcia lor depind de calităţile activităţii perceptive n contextul n care s-au format. Reprezentările interacţionează cu limbajul, care activează imaginile mintale.
La copiii cu deficienţe mintale, toate aspectele interacţiunii reprezentărilor – pe de-o parte cu activitatea perceptivă, pe de altă parte, cu limbajul, gndirea, imaginaţia – sunt afectate ca urmare a limitării sub o formă sau alta a accesului la informaţie, a inactivismului cognitiv sau, la unii, a activismului haotic.
Cel mai puţin accesibile deficientului mintal le sunt reprezentările complexe, cnd imaginile sunt supuse unei intense prelucrări prin gndire şi imaginaţie, din cauza implicării imaginaţiei, proces cognitiv deosebit de afectat.
Copiii deficienţi mintal din ciclul primar prezintă anumite caracteristici ale reprezentărilor, situaţia ameliorndu-se n clasele mai mari:
-    slaba diferenţiere ntre reprezentări de aceeaşi categorie, asemănătoare ntre ele;
-    caracterul ngust şi unilateral, sărăcia bagajului de reprezentări;
-    rigiditatea, lipsa de dinamism, de flexibilitate a reprezentărilor, insuficienta corelare cu experienţa;
-    pierderea treptată a specificului reprezentărilor formate, n legătură cu lipsa accentuată a fidelităţii memoriei;
-    Constantin Păunescu a demonstrat (1976) că n timp ce procesele psihice ale copiilor normali, inclusiv reprezentările pe bază de simboluri, prezintă un traseu ascendent, cu precădere n ciclul primar, ntre 7-11 ani, cnd faza concret operaţională atinge limita maximă, la deficientul mintal, curba este foarte lentă la aceeaşi vrstă, cu un oarecare salt ntre 11-13 ani.
La copiii cu deficienţă mintală necuprinşi ntr-un proces de terapie specifică, reprezentările ce se formează vor fi lacunare n dublu sens, sub aspectul conţinutului senzorial-perceptiv şi al operativităţii specifice.

D.    Gndirea
Caracteristic pentru deficientul mintal este dereglarea dinamicii psihointelectuale, manifestată prin:
-    Caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări (Vgotski)
Se referă la faptul că, n condiţiile activităţii de grup sau cu ajutorul adultului, orice copil este capabil să rezolve o serie de sarcini, inclusiv cognitive, pe care nu le poate rezolva singur. Diferenţa dintre nivelul rezolvării unei sarcini cu ajutorul adultului şi nivelul rezolvării aceleiaşi sarcini independent, defineşte zona proximei dezvoltări a copilului respectiv şi pune n evidenţă perspectivele de dezvoltare n etapa imediat următoare.
Astfel, n timp ce copilul cu intelect normal are o zonă proximă largă, eficientă sub raportul realizării noilor achiziţii cognitive, dar şi din domeniul afectivităţii, al comportamentului, al comunicării, la deficientul mintal, zona proximei dezvoltări este limitată, lipsită de dinamism operaţional şi puţin eficientă sub aspectul achiziţiilor posibile, cu att mai ngustă , cu ct gravitatea deficitului mintal este mai mare. Copilul cu deficienţă mintală nu se descurcă singur n rezolvarea unei sarcini de nvăţare, nu solicită ajutorul adultului, nu resimte nevoia de feedback, participă mecanic, stereotip, fără o raportare conştientă şi permanentă la obiectivul urmărit.

-    Vscozitatea genetică
 Se referă la incapacitatea deficientului mintal de a se desprinde, ca normalul, de stadiile precedente ale dezvoltării mintale, la ncetineala şi chiar stagnarea dezvoltării, nainte ca stadiile superioare să fi fost atinse.
Termenul a fost introdus de B. Inhelder, care a ajuns la concluzia că, n timp ce la copiii normali, dezvoltarea intelectuală se caracterizează prin fluctuaţii, dinamism şi atingerea accelerată a maturităţii mintale, la deficientul mintal, aceasta este anevoioasă, fluctuantă şi neterminată.
Deficientul mintal se caracterizează printr-o construcţie operaţională incompletă, care se opreşte n zona operaţiilor concrete. n condiţii de stres emoţional, raţionamentul deficientului mintal regresează spre modalităţi de a raţiona proprii stadiilor anterioare, cu dificultăţi n trecerea de la concret la abstract, de la particular la general, n operaţii de clasificare şi comparate.
n timp ce n jur de 14 ani, copilul normal atinge stadiul operaţiilor formale, cu toate atributele gndirii reversibile, copilul cu deficienţă mintală se opreşte, n cazurile uşoare, la pragul operaţiilor formale, n cazuri moderate – abia depăşeşte pragul inferior al operaţiilor concrete.
Vscozitatea genetică trebuie interpretată n strnsă legătură cu caracteristicile zonei proximei dezvoltări.

- Heterocronia dezvoltării (R. Zazzo)
Reprezintă o caracteristică a structurării dizarmonice a personalităţii deficientului mintal, paralel cu ncetinirea n dezvoltare, ceea ce nseamnă că ntrzierea n dezvoltare se manifestă inegal la nivelul diferitelor paliere.
    Anumite diferenţe ntre ritmurile de dezvoltare a diferitelor elemente care intră n componenţa profilului psihologic pot constatate şi la normali. n acest scop, vorbim de o heterocronie normală, care afectează esenţial echilibrul personalităţii, spre deosebire de heterocronia deficienţilor mintal, generatoare de dizarmonie, numită de R. Zazzo, heterocronie oligofrenică.
Heterocronia oligofrenică este expresia unor inegalităţi n ritmurile dezvoltării diferitelor componente ale personalităţii, pe fondul unei ntrzieri globale, sub valorile medii ale dezvoltării normale.
R. Zazzo consideră că există o caracteristică a deficientului mintal, convergenţa dintre „deficitul de organizare intelectuală”, vscozitatea genetică şi inerţia (Luria), din această convergenţă rezultă fragilitatea personalităţii deficientului mintal, manifestări pregnant n procesul adaptării, n conduita verbală, n comportament.

-    Inerţia oligofrenică – fenomen concretizat n rigiditatea reacţiilor adaptative şi comportamentelor, n insuficienta adecvare a acestor reacţii la schimbărilor mediului.
Reacţii inadecvate la schimbări se produc şi la persoane normale, P.P. Neveanu subliniază că un anumit grad de inerţie este absolut necesar activităţii psihice normale, fără ea neputndu-se concepe reflexogeneza, memoria, deprinderile.
    Inerţia oligofrenică este un fenomen patologic, concretizat ntr-o puternică lipsă de mobilitate a reacţiilor. Deficientul mintal manifestă adesea ncetineală n gndire şi activitate, apatie n stările afective şi de comportament, reacţii precipitate, insuficient supuse controlului conştient, care şi găsesc explicaţia n stagnarea, peste limitele necesare, a unor focare de excitaţie n scoarţa cerebrală.
Inerţia oligofrenică se află la originea simptomului central oligofrenic, adică la originea diminuării  drastice a capacităţii de abstractizare-generalizare, alunecarea spre sistemele elaborate anterior.

E.    Memoria
Memoria interacţionează mai ales cu reprezentarea , gndirea, imaginaţia, deprinderile, adică cu acele funcţii şi procese psihice evident afectate la deficienţii mintal. Vgotski caracterizează memoria deficienţilor mintal prin:
-    ritmul ncetinit de nsuşire a noilor informaţii;
-    instabilitatea păstrării noilor informaţii,
-    inexactitatea reproducerii.
Eficienţa memoriei deficientului mintal e diminuată, el reduce nvăţarea la asimilarea auditivă a informaţiilor, fără prelucrarea activă, ntr-un proces de asimilare mecanică.
M. Roşca subliniază că la deficientul mintal „memorarea nu dobndeşte un caracter suficient de voluntar, ei recurg, n măsura necesară, la procedeele de fixare intenţionată, nu-şi elaborează un plan de organizare a materialului n fixare, nici n reproducere”.
Dificultăţile n ntipărirea şi fixarea informaţiei duc la un volum redus al memoriei. Memoria, ca şi gndirea, sunt dominate de inerţie şi viscozitate, cu consecinţe negative n realizarea transferului de informaţii.
Memoria mecanică e mai dezvoltată dect cea logică, iar uitarea se instalează rapid.
Cazurile rare de hipermnezie, numai pe anumite paliere, reprezintă doar manifestări patologice.


1 F.    Atenţia
Funcţia de pregătire şi orientare a subiectului pentru activitate este puternic diminuată, mai ales n debutul şcolar al deficientului mintal.
Funcţia de detectare şi selectare a obiectului acţiunii este afectată, deoarece deficientul mintal ntmpină dificultăţi n distingerea obiectului de fond, a obiectivului activităţii.
Atenţia se caracterizează prin insuficientă concentrare şi stabilitate, sau fixare rigidă pe anumite aspecte.
Se manifestă, de asemenea, lipsă de rezistenţă n faţa solicitărilor intense, fuga instinctivă de efort.
Se ntlnesc dezechilibre ntre memoria involuntară şi cea voluntară, mai ales la nivelul claselor mici.
Se remarcă o lipsă de concentrare a atenţiei, o stabilitate redusă n timp, distributivitatea şi flexibilitatea atenţiei sunt foarte dificil, adesea dificil de atins.    De asemenea, volumul atenţiei, adică numărul de elemente asupra cărora se poate concentra simultan, este foarte redus.
La deficientul mintal, exersarea atenţiei postvoluntare, a deprinderii de a fi atent, are o valoare compensatorie şi educativă

G.    Limbajul
Dereglarea dinamicii corticale – ca element important al specificităţii mintale – se reflectă şi asupra limbajului deficienţilor mintal, provocnd, printre altele, o anumită disociere ntre activitatea lor verbală şi activitatea de gndire, fenomen cu influenţe negative asupra ambelor procese şi cu numeroase consecinţe defavorabile pentru comunicare, pentru activitate n general, şi n mod special pentru activitatea de nvăţare.
Funcţie specific umană, apărută relativ trziu n filogeneză, caracterizată printr-o mare fragilitate n faţă acţiunii factorilor patogeni, funcţia semiotică se prezintă la copiii cu deficienţă mintală ntr-o stare accentuată de nedezvoltare. După cum demonstrează C. Păunescu şi I. Muşu, manifestarea tulburărilor funcţiilor semiotice, chiar şi la nivelul limbajului nonverbal al acestor copii, reprezintă „unul dintre cele mai serioase handicapuri ale procesului informaţional, dar mai ales, funcţional, de comunicare cu mediul nconjurător”.
Emil Verza evidenţiază fragilitatea şi labilitatea comportamentului verbal al deficienţilor mintal, adică marile sale dificultăţi n a exprima logico-gramatical conţinutul situaţiilor n care se află şi n a-şi adapta conduita verbală la modificările ce apar n mediul nconjurător.
La copilul normal, n perioada de dezvoltare a limbajului, ntre aceste două aspecte poate să existe o oarecare disociere, dar odată cu maturizarea psihică, ele se prezintă din ce n ce mai unitar. n ceea ce-i priveşte pe deficienţii  mintal, disocierea respectivă se menţine adesea pnă trziu. Aşa se explică de ce unii elevi cu handicap mintal, chiar şi n clasele mai mari, nu nţeleg ntotdeauna conţinutul exact, adică sensul unor cuvinte, chiar dacă sub aspectul reproducerii mecanice a acestora, ei pot să nu ntmpine dificultăţi deosebite. Există nsă situaţii n care unii elevi deficienţi mintal nu reuşesc să exprime n cuvinte ceea ce ştiu să execute destul de corect, de aici, necesitatea ca evaluarea acestor elevi să nu se facă exclusiv verbal sau exclusiv prin rezolvarea unor sarcini practice.
La copiii cu deficienţă mintală, limbajul şi pierde rolul de reglator pe care l exercită n mod obişnuit, la cei cu intelect normal, asupra activităţii practice. Rezolvarea unei situaţii problemă, necesitnd două sau mai multe operaţii, reprezintă o sarcină dificilă pentru deficienţii mintal, pentru că ei nu reuşesc să-şi dirijeze singuri, la nivelul limbajului interior, care este slab dezvoltat şi lipsit de dinamism, activităţile de rezolvare. De asemenea, n cazul acestor elevi, este lipsit de eficienţă solicitarea de a verbaliza cu voce tare, sau la nivelul limbajului interior, de a-şi autocontrola desfăşurarea etapelor de desfăşurare corectă  a acestor activităţi, chiar dacă anterior ele au fost exersate.
Gh. Radu demonstrează n urma cercetărilor efectuate, că printre cele mai frecvente tulburări de limbaj la elevii şcolilor speciale, se număr tulburările de pronunţie – dislaliile simple şi cele polimorfe.
Principalele cauze ale frecvenţei ridicate a tulburărilor de pronunţie la deficienţii mintal le găsim n capacitatea scăzută a auzului lor fonematic, n afectarea procesului de percepţie şi reproducere corectă a modelelor verbale, n afectarea organică a aparatului fonoarticulator, uneori este implicată şi etiologia centrală a tulburărilor de pronunţie.
O altă insuficienţă a limbajului, cu o frecvenţă mai mare la copiii deficienţi mintal o reprezintă ntrzierea n formarea, dezvoltarea şi activizarea vocabularului, fapt care constituie consecinţa nemijlocită a unora  dintre particularităţile procesului cognitiv al acestor elevi: slaba dezvoltare a interesului cognitiv şi al spiritului de observaţie, experienţa săracă cu obiectele şi fenomenele lumii nconjurătoare, slaba dezvoltare şi caracterul insuficient operaţional al reprezentărilor şi al bagajului noţional. Pe fondul acestor particularităţi ale cogniţiei, vocabularul deficienţilor mintal este sărac, lacunar şi cu forme predominant reduse.
O pondere nsemnată la deficienţii mintal o deţin tulburările limbajului scris, inclusiv dislexo-disgrafiile.
Emil Verza sesizează o serie de manifestări comune ale elevilor cu handicap mintal, comparativ cu manifestările similare ale copilului cu intelect normal, n ceea ce priveşte fenomenele dislexo-disgrafice:
-    nlocuiri sau substituiri de foneme şi grafeme, după principiul asemănărilor vizuale sau auditive, al poziţiei n spaţiu, al simetriei pe verticală sau pe orizontală;
-    omisiuni de grafeme şi litere, mai ales n sistemul vocalic, n combinaţiile de diftongi sau triftongi;
-    adăugiri, cu o frecvenţă mai mare pentru unele vocale;
-    inversări de grafeme n interiorul cuvntului;
-    deformări de cuvinte, mai ales a celor mai puţin cunoscute sau a celor cu conţinut abstract;
-    contopiri sau fuziuni de cuvinte;
-    repetări de cuvinte, ca urmare a inerţiei şi perseverărilor n gndire.
Şcolarii cu handicap mintal, care prezintă tulburări disgrafice, manifestă şi o alterare n ceea ce priveşte estetica grafismului, o scriere foarte mică, ascuţită şi nghesuită, greu lizibilă, alteori, scrisul este exagerat de mare.

H.    Psihomotricitatea
Structurile personalităţii deficientului mintal sunt consecinţa modelului sunt consecinţa modelului de organizare şi eficienţă ale acţiunii şi actelor deficientului.
Ca şi n cazul organizării mintale, diferită structural şi funcţional de cea a copilului normal, planul de organizare a motricităţii este diferit. Caracteristicile de bază ale organizării psihomotricităţii la deficientul mintal sunt urmare a :
-    imaturităţii sau structurilor morfofuncţionale răspunzătoare de activitatea motorie generală şi specială;
-    leziunile subcorticale care nu permit o coordonare de sinteză integratoare a comportamentului motor;
-    autonomia accentuată a structurilor somatice faţă de structurile psihice;
-    lipsa unei organizări ierarhice ascendent-descendente n transmiterea şi prelucrarea informaţiilor;
-    slaba forţă de dominanţă a intelectului.
Observaţiile clinice şi cercetările experimentale arată că debilii mintal prezintă o deficienţă a motricităţii atunci cnd sunt comparaţi cu normalii de aceeaşi vrstă. Cu ct gradul ntrzierii mintale este mai pronunţat, cu att nivelul motricităţii rămne mai  scăzut.
Se consideră că deficienţii mintal prezintă ntre 8 şi 14 ani o ntrziere de 2-4 ani n dezvoltarea motricităţii implicate n activităţi mai complexe.
Viteza mişcărilor, att sub aspectul desfăşurării lor, ct şi sub aspectul timpului de reacţie este, n general, mai scăzută la copiii deficienţi mintal dect la cei normali.
Dificultăţi evidente se observă la deficienţii mintal sub aspectul continuităţii şi al controlului voluntar al mişcărilor. Lipsa de precizie apare de debilii mintal n mişcările mari, dar ea este mai evidentă n mişcările minii sau ale degetelor.
O deficienţă gravă n sfera psihomotricităţii o constituie dificultatea pe care o ntmpină deficienţii mintal de a imita mişcările, ceea ce influenţează negativ formarea multor deprinderi. Imitarea se realizează mai greu atunci cnd solicită orientarea n spaţiu, n special n direcţia dreapta-stnga.

I.    Afectivitatea
Afectivitatea deficientului mintal trebuie să preceadă modificările caracteristice organizării personalităţii acestuia. Ea este modificată prin:
-    organizarea deficitară generală a structurilor şi funcţiilor neuropsihice.
-    autonomie marcantă a structurilor psihice, cu predominarea structurilor energetice;
-    dezorganizarea mecanismului neuroendocrin;
-    dereglarea mecanismului neuroendocrin.
-    slaba corticalizare care dă o nediferenţiere a comportamentului emoţional.
-    structura axiologică a comportamentului emoţional care prezintă o slabă forţă de integrare valorică.
Toate aceste dereglări au consecinţe de modificare structurală şi funcţională a afectivităţii, dar nu mpiedică total manifestarea acesteia, din contră, orict ar părea de paradoxal, dezordinea cu care este dotată organizarea personalităţii deficientului mintal creează formule foarte diferite ale comportamentului afectiv cu un grad mult mai mare de probabilitate dect n cazul copiilor normali.
Mai mult dect la copilul normal, afectivitatea deficientului mintal este legată de procesul de motivaţie existenţială. Inserţia socială a deficientului mintal, din cauza tulburărilor procesului de formare a eu-lui creează totdeauna o stare conflictuală. De aceea, un dintre caracteristicile de bază care definesc formula afectivităţii deficientului mintal este starea conflictuală (C. Păunescu – Deficienţa mintală şi organizarea personalităţii, 1977).
Pentru unii autori, tulburările emoţionale sunt o componentă ce nu lipseşte din tabloul ntrzierii mintale. Alţi autori arată că aceste tulburări apar mai frecvent la deficienţii mintal dect la normali, fără a fi nsă prezente la toţi. Diferenţe semnificative ntre cele două categorii de copii apar sub următoarele aspecte: depresie, ostilitate faţă de adulţi, tensiune emotivă, care sunt mai frecvente la deficienţii mintal dect la normali. n cazul manifestărilor de depresie, frecvenţa mai mare a fost constatată la elevii deficienţi mari; la elevii deficienţi mintal de vrstă mică, pe primul plan se situează manifestările de agitaţie şi anxietate.
Insecuritatea afectivă reprezintă o altă particularitate prezentă la copiii cu deficienţă mintală. Ea face ca un copil de vrstă şcolară să aibă adeseori manifestări proprii preşcolarilor, sub aspectul emoţiilor şi sentimentelor. Aceşti copii sunt capabili să lucreze eficient numai dacă profesorul le oferă un permanent feedback pozitiv, ncurajndu-i şi aprobndu-i permanent.
Manifestările emotive ale deficienţilor mintal sunt adeseori exagerat de puternice  n raport cu cauza care le-a produs. Aceasta se explică printr-o lipsă de diferenţiere a situaţiei prezente, de o altă situaţie, adeseori necunoscută observatorului, n legătură cu care copilul a avut o experienţă neplăcută. Emoţia de mnie ia proporţiile unei crize de furie, nsoţită de reacţii agresive faţă de cei din jur, distrugerea obiectelor sau agresivitate. Veselia se poate transforma n crize de rs  nestăpnit. Lipsa de reţinere se constată n manifestările lor de simpatie.
Manifestările exterioare puternice sunt efectul capacităţii reduse a scoarţei cerebrale de a realiza un control asupra centrilor corticali. Prin caracterul lor exploziv şi haotic, emoţiile au adeseori un efect dezorganizator asupra activităţii deficienţilor mintal. n plus, capacitatea redusă de a controla expresiile emoţionale complică relaţiile acestor deficienţi cu cei din jur.
Cnd trebuinţele sunt satisfăcute şi controlate de subiect, chiar şi parţial, relaţiile ce se stabilesc cu cei din jur devin mai stimulative, iar trăirile motivaţionale şi emoţionale contribuie la formarea armoniei personale.




BIBLIOGRAFIE

1.    Arcan, P., Ciumăgeanu, D., - Copilul deficient mintal, Ed. Facla, Timişoara, 1980
2.    Păunescu, C., Muşu, I., - Psihopedagogie specială integrată. Handicapul mintal. Handicapul intelectual, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1997
3.    Păunescu, C., - Deficienţa mintală şi organizarea personalităţii,EDP, Bucureşti, 1977
4.    Popovici D., V., - Dezvoltarea comunicării la copiii cu deficienţe mintale, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1994
5.    Radu, Gh., - Psihopedagogia dezvoltării şcolarilor cu handicap, EDP, Bucureşti, 1999
6.    Radu, Gh. – Introducere n psihopedagogia şcolarilor cu handicap, Ed. Pro Humanitate, 1999
7.    Radu, Gh. – Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal, Ed. Pro Humanitate, 2000
8.    Verza, E., Păun, E., - Educaţia integrată a copiilor cu handicap mintal, UNICEF, 1998
9.    Verza, E., Verza E., F., - Psihologia vrstelor, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 2002
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica