referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Corectarea tulburarilor de pronuntie

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

În categoria metodelor şi procedeelor educative, care au un caracter general-logopedic, sunt cuprinse: 1) gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei; 2) educaţia respiraţiei şi a echilibrului dintre expir şi inspir; 3) educarea auzului fonematic; 4) educarea personalităţii, înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a tulburărilor comportamentale...

Varianta Printabila 


1 METODE ŞI PROCEDEE PENTRU CORECTAREA TULBURĂRILOR DE   PRONUNŢIE
Pentru emiterea corectă a fiecărui sunet, se realizează o poziţie specifică a elementelor aparatului fonoarticulator cu mişcări sincrone, dar şi cu participarea corespunzătoare a respiraţiei, iar abaterea de la acestea, din anumite motive, determină distorsiunea pronunţiei. Or, pentru a fi eficiente, n terapia logopedică, subiectul trebuie nvăţat să adopte o poziţie corectă a aparatului fonoarticulator, ceea ce presupune existenţa unei metodologii adecvate.
Dintre metodele şi procedeele care au o valoare mai mare, pot fi citate acelea cu acţiune indirectă asupra corectării pronunţiei şi prin intermediul cărora se nlesnesc căile de acţiune a metodelor propriu-zis logopedice şi care sunt specifice fiecărei categorii de tulburări de limbaj.
n corectarea tulburărilor de pronunţie, se aplică, la nceput, o serie de metode cu caracter general, n funcţie de gravitatea tulburării. Acestea urmăresc să pregătească att organic, funcţional, ct şi psihologic subiectul şi să uşureze aplicarea metodelor şi procedeelor logopedice individualizate, n funcţie de caz, şi de natura tulburării. Spre deosebire de adulţi, la care se acţionează nemijlocit asupra tulburărilor de pronunţie, la copiii de o anumită vrstă, acţiunea este mijlocită prin dezvoltarea limbajului, n general.
Se disting două categorii de metode şi procedee educaţional-recuperative, şi anume: metode şi procedee cu caracter sau de ordin general şi metode şi procedee specific logopedice. Dacă prima categorie (metode şi procedee cu caracter general) se poate aplica n orice tulburare de limbaj (şi nu numai n tulburările de pronunţie), cele din a doua categorie (metode şi procedee specific logopedice) sunt proprii fiecărei tulburări de limbaj n parte, ceea ce nseamnă că se nregistrează diferenţe majore, att n forma de aplicare a acestora, ct şi n conţinutul lor, cnd este vorba de o tulburare sau alta.

n categoria metodelor şi procedeelor educative, care au un caracter general-logopedic, sunt cuprinse: 1) gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei; 2) educaţia respiraţiei şi a echilibrului dintre expir şi inspir; 3) educarea auzului fonematic; 4) educarea personalităţii, nlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a tulburărilor comportamentale.
1. Gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei  se referă la mbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor fono-articulatorii. n acest scop, se pot indica o serie de exerciţii care au o importanţă deosebită nu numai pentru dezvoltarea limbajului, dar şi pentru sănătatea organismului. Aceste exerciţii urmăresc fortificarea trunchiului, a gtului şi a membrelor. n toate cazurile, exerciţiile fizice generale trebuie asociate cu cele de respiraţie. Exerciţiile fizice generale au scopul de a uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care iau parte la activitatea de respiraţie şi la funcţionarea aparatului fono-articulator. Se ştie că, obişnuit, pentru pronunţarea fiecărui sunet, corpul, membrele, gtul etc. capătă o anumită poziţie, fie de relaxare, fie de ncordare.
Se pot distinge două subcategorii de exerciţii: unele cu scopul de a relaxa organismul şi musculatura aparatului de emisie, exerciţii utile n majoritatea tulburărilor de limbaj şi n pronunţarea majorităţii sunetelor limbii romne, iar altele de ncordare, care se folosesc, n special, n timpul pronunţării sunetelor surde.
n cazul exerciţiilor fizice generale, este indicat ca fiecare mişcare să fie executată n mod ritmic, ceea ce va uşura introducerea ritmului şi la nivelul vorbirii. Pentru dezvoltarea motricităţii organelor fono-articulatorii, se recomandă o serie de exerciţii ce se referă la dezvoltarea mişcărilor expresivităţii faciale, făcute n mod diferenţiat, n funcţie de caz.. Cele mai importante exerciţii, folosite n acest scop, sunt: umflarea simultană a obrajilor; nchiderea şi deschiderea ochilor, concomitent cu ridicarea şi coborrea ritmică a sprncenelor; imitarea rsului şi a sursului; ncreţirea şi descreţirea frunţii; umflarea alternativă a obrajilor etc.
Motricitatea linguală joacă un rol esenţial n pronunţarea sunetelor, deoarece la fiecare sunet limba se dilată, se contractă, ia forme diferite şi ocupă alte poziţii n cavitatea bucală. Exerciţiile pentru dezvoltarea motricităţii mandibulare se folosesc, n special, la cei care au o muşcătură deschisă, sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Aceste exerciţii constau n : ridicarea şi coborrea ritmică a mandibulei; mişcări spre dreapta şi spre stnga a mandibulei; imitarea rumegatului animalelor; imitarea căscatului etc.
Pentru dezvoltarea motricităţii labiale, este necesar să se folosească o serie de exerciţii, pornind de la rolul important pe care-l joacă buzele n pronunţarea fiecărui sunet, silabă şi cuvnt. Cele mai indicate exerciţii sunt: acoperirea alternativă a unei buze prin cealaltă; formarea unei plnii, ca la pronunţarea sunetelor o şi u; strngerea buzelor şi suflarea aerului cu putere, ca la pronunţarea sunetelor b şi p; retragerea şi extensia comisurilor laterale; umflarea buzelor prin reţinerea aerului n cavitatea bucală; vibrarea buzelor prin imitarea sforăitului de cal şi multe altele. Aici, ca şi n cazul celorlalte exerciţii, inventivitatea logopedului este foarte importantă, pentru a adopta şi pune n valoare noi procedee.
2. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir are un rol important nu numai n asigurarea unor funcţii biologice, dar şi n pronunţie. n timpul expirului, suflul face să vibreze coardele vocale implicate n  producerea sunetelor. Presiunea expirului şi a inspirului se modifică n funcţie de fiecare sunet, devenind cnd mai puternică, cnd mai puţin puternică, prin alternanţă, dar păstrnd un echilibru ritmic. Nici musculatura necesară actului respiraţiei nu este suficient de dezvoltată la copiii cu o vorbire deficitară, din cauza lipsei de exersare naturală.
Se ştie că n funcţie de sex, se disting două tipuri de respiraţie, şi anume: la bărbaţi, o respiraţie costo-abdominală, n care rolul hotărtor, pentru realizarea expirului, l joacă muşchii abdominali şi costali inferiori, iar la femei, predomină respiraţia de tip toracic, manifestată prin contracţia şi relaxarea preponderentă a cutiei toracice.
La copii, pe lngă faptul că respiraţia nu se desfăşoară n mod ritmic, nu există nici o diferenţiere netă ntre cele două tipuri de respiraţie caracteristice sexului respectiv. Unii logopaţi ncearcă să vorbească şi n timpul inspirului, nu numai al expirului (cum este normal).
Exerciţiile de respiraţie se desfăşoară n funcţie de vrsta subiectului: la copiii mici, ele se pot desfăşura sub forma jocului n aer liber sau n camere bine aerisite. n acest sens, se pot folosi o serie de jucării n care să se sufle; exerciţiile să fie făcute din diferite poziţii ale corpului: culcat, n picioare, şeznd etc. La copiii mai mari, se pot utiliza materiale didactice vizuale, spirometrul, dar se poate exersa expir-inspirul şi pe baza apelării la nţelegere. Att la adulţi, ct şi la copii, exerciţiile de respiraţie se pot face fără a fi nsoţite de vorbire sau concomitent cu ea. De asemenea, ele pot fi făcute individual sau n grup, şi este de remarcat că se instalează mai uşor ritmul dintre expir şi inspir, dacă aceste exerciţii sunt făcute n timpul mersului, pentru că el conţine deja componenta automatizată, ritmică. Se recomandă ca exerciţiile de respiraţie, efectuate o dată cu pronunţarea, să se realizeze la nceput, cu ajutorul cntului şi al recitării de poezii ritmice. Se mai pot emite vocale cntate, anumite exclamaţii, interjecţii etc. n final, se ajunge la o vorbire ritmică, prin sincronizarea expirului cu  inspirul.
3)  Educarea auzului fonematic, adică a capacităţii de a identifica, discrimina şi diferenţia sunetele limbii, contribuie la realizarea unei pronunţări corecte. Tulburările auzului fonematic pot merge de la incapacitatea diferenţierii tuturor sunetelor sau numai a unora şi pnă la imposibilitatea perceperii chiar a silabelor şi cuvintelor, ca unităţi specifice limbajului.
La copiii preşcolari, dezvoltarea auzului fonematic se poate face sub forma unor jocuri (ghicirea vocii celor care l strigă, identificarea vocii unor persoane cunoscute sau a strigătului animalelor, a păsărilor nregistrate pe casetă, prin ntrecere n recitarea unor poezioare cu intonaţie etc.). Cuvintele care se folosesc pentru consolidarea sunetelor nvăţate, ct şi a propoziţiilor care cuprind grupuri de asemenea sunete, contribuie şi la dezvoltarea auzului fonematic. Aşadar, folosind aceste cuvinte n corectarea dislaliei, se realizează, concomitent, şi dezvoltarea auzului fonematic şi, n felul acesta, consumul de energie este mai mic, iar timpul de corectare, mai scurt.
4) Educarea personalităţii, nlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a tulburărilor comportamentale sunt necesare la copiii de vrstă şcolară dar, n special, la cei care se află n perioadele pubertăţii şi adolescenţei. Acest proces trebuie să nceapă, nsă, odată cu corectarea tulburării de limbaj, indiferent de vrsta logopatului. Dacă n perioada preşcolară, tulburările personalităţii sunt ntlnite la puţini copii, la şcolari, fenomenul dereglării verbale se conştientizează, devine apăsător şi poate determina, la unii copii, devieri comportamentale, atitudini negativiste, o slabă integrare n colectiv, delăsare la nvăţătură, lipsa iniţiativelor, reţinere sau obrăznicie, nervozitate etc. La instalarea acestor tulburări contribuie adeseori, fără ca ei să-şi dea seama, părinţii şi educatorii (prin apostrofarea şi solicitarea insistentă să vorbească corect). Pe de altă parte, atitudinea colegilor de ridiculizare şi ironizare i determină să devină retraşi şi nchişi n ei nşişi.
n această situaţie, educarea personalităţii trebuie să urmărească: redarea ncrederii n propriile posibilităţi; crearea convingerii că tulburarea nu presupune un deficit intelectual; crearea convingerii că dificultatea de limbaj este o tulburare pasageră, care poate fi corectată; crearea ncrederii n logoped; nlăturarea negativismului şi redarea optimismului.
n acest scop, se poate nregistra vorbirea subiectului la nceputul tratamentului logopedic şi apoi, periodic, pe măsura obţinerii unor rezultate pozitive n activitatea de corectare, chiar dacă acestea sunt numai parţiale. Logopatul este invitat să-şi asculte vorbirea din prima nregistrare şi să o compare cu nregistrările efectuate ulterior, ceea ce i dă ncredere n sine şi n logoped, dar  şi n perspectiva corectării handicapului. De asemenea, vorbirea subiectului n curs de corectare poate fi comparată cu a altui logopat necorectat. Dar un rol deosebit l are atitudinea părinţilor, a cadrelor didactice şi a colegilor faţă de persoana cu tulburări de limbaj. n acest sens, logopedul trebuie să stea de vorbă cu părinţii şi cu cadrele didactice, să le explice ce nseamnă tulburarea pentru copil şi că ea va fi corectată, că ei trebuie să manifeste nţelegere şi tact, dar nu indulgenţă. Faţă de aceştia, logopedul trebuie să folosească o vorbire calmă şi plină de ncurajare, să fie un exemplu n arta mnuirii cuvntului.

Rezultatele cele mai bune, n educarea personalităţii, le are psihoterapia. Pentru aplicarea psihoterapiei, trebuie să se aibă n vedere, pe de o parte, etiologia şi simptomatologia tulburării, iar pe de altă parte, vrsta subiectului, particularităţile personalităţii lui, nivelul său de cultură şi de dezvoltare intelectuală.
Psihoterapia are scopul de a nlătura stările psihice conflictuale. Ea vizează att simptomele tulburării, ct şi educarea ntregii personalităţi. Prin psihoterapie se urmăreşte nlăturarea fricii patologice de a vorbi şi a sentimentului de inferioritate. Subiectul trebuie convins că poate vorbi bine şi că sensibilitatea sa exagerată este nejustificată. Aşadar, psihoterapia are la bază o serie de metode şi tehnici psihopedagogice care se folosesc n vederea restabilirii echilibrului psiho-fizic al subiectului, ncercnd să şteargă din mintea acestuia cauzele care au declanşat tulburarea, să nlăture şi să prevină unele simptome, crend, n felul acesta, condiţii favorabile pentru acţiunea altor procedee logopedice n cadrul unui tratament complex.
Psihoterapia poate fi aplicată individual, mai ales pentru nceput, dar ea poate fi aplicată  şi n grup. Forma sub care se poate utiliza psihoterapia este aceea a unor discuţii, a prezentării unor filme, conţinnd imagini liniştitoare şi semnificative, nsoţite de discuţii, a ascultării muzicii cu caracter liniştitor, a urmăririi, cu ajutorul benzii de magnetofon, a progreselor realizate n vorbire de către subiect şi interpretarea lor, a utilizării sugestiei şi hipnozei, a jocurilor (la vrste mici).  Jocurile de mişcare ajută la folosirea gesturilor expresive n timpul vorbirii, folosind apelative şi indicative. n ultimul timp, n psihologia adulţilor se folosesc, cu succes, jocul, desenul, dramatizarea etc.
Principala formă sub care se desfăşoară psihoterapia, ncepnd cu adolescenţa şi chiar cu pubertatea, rămne discuţia pe o temă liberă sau abordarea unui subiect stabilit de psihoterapeut. Este preferabil ca tema n discuţie să vină din partea subiectului sau a grupului, iar psihoterapeutul să o direcţioneze, să o controleze cu mult tact spre ţelul propus.

1 Indiferent că este vorba de o psihoterapie individuală sau de grup, psihoterapeutul trebuie să aibă acele calităţi care să-l facă agreabil şi acceptat pe de o parte, iar pe de altă parte, să aibă posibilitatea de a pătrunde n mod discret n frămntările subiectului. Problemele abordate n discuţie vizează nlăturarea unor blocaje afective, redarea ncrederii n posibilităţile proprii, ndepărtarea fobiei şi a inerţiei n vorbire, crearea condiţiilor optime şi stimularea dorinţei de a vorbi, ndemnarea la o vorbire calmă şi clară, logică, dezvoltarea unei personalităţi demne şi curajoase. n acest proces formativ, un rol esenţial l joacă nsăşi personalitatea psihoterapeutului. Exemplul său personal, comportarea sa etică, vorbirea cursivă, inteligibilă, nivelul de cultură şi inteligenţă, conduita sa, n general, exercită o influenţă pozitivă asupra subiectului.
Psihoterapia nu trebuie limitată numai la cel ce suferă de o tulburare de limbaj, ea urmnd a se extinde şi asupra persoanelor cu care subiectul vine n contact: părinţi, fraţi, surori, rude. Aceştia vor adopta o atitudine corespunzătoare faţă de vorbirea şi comportarea persoanei, vor manifesta nţelegere şi receptivitate, vor contribui la crearea unei atmosfere plăcute şi liniştitoare, i vor arăta ncredere şi răbdare. Astfel, activitatea psihoterapeutică este continuată pe un alt plan n cadrul familiei, ceea ce exercită o influenţă favorabilă asupra subiectului şi, prin aceasta, asupra rezultatelor finale ale psihoterapiei.

Organizarea activităţii de practică logopedică nu se face numai pentru corectarea tulburărilor de pronunţie, ci şi pentru toate celelalte tulburări. Aceasta priveşte, n egală măsură, amenajarea  spaţiului  n care se desfăşoară activitatea, inclusiv dotarea cabinetului cu mobilier şi materialul didactic necesar, ca şi selectarea unor probe pentru diagnoza tulburărilor de limbaj, a metodelor şi procedeelor educaţional-corective şi a unui material informativ din domeniul logopediei şi din domenii tangente cu preocupările respective.
Există un anumit specific al activităţii logopedice desfăşurate n cadrul centrelor  interşcolare, deosebit de cel din cabinetele logopedice de pe lngă policlinici, spitale sau de pe lngă şcolile speciale. n principiu, activitatea centrelor logopedice interşcolare se desfăşoară cu subiecţi logopaţi normali, din punct de vedere psihic şi senzorial (celelalte cabinete sunt frecventate de subiecţi cu tulburări de limbaj, apărute pe fondul unor deficienţe psihice, organice-funcţionale, senzoriale şi intelectuale).
n cabinetele logopedice interşcolare, la fiecare nceput de an şcolar, se desfăşoară acţiunea de depistare a tuturor (sau a majorităţii) copiilor şcolari şi preşcolari care prezintă diferite deficienţe de limbaj şi care au nevoie de un tratament logopedic. Este necesară o evidenţă strictă a copiilor deficienţi, pentru a putea ncepe activitatea de corectare n funcţie de vrstă şi gravitatea tulburării. Este necesar să fie luaţi n tratament, n primul rnd, copiii preşcolari şi şcolarii mici, pentru a nu permite tulburărilor de vorbire să se transforme n deprinderi greşite, ct şi pentru optimizarea procesului instructiv-educativ. Nu trebuie neglijaţi nici acei şcolari care sunt la vrsta pubertăţii şi adolescenţei, ştiut fiind că tulburările de limbaj provoacă  - mai ales n această perioadă – pe fondul unei excitabilităţi crescute şi a frămntărilor lăuntrice, modificări profunde n personalitatea logopatului. La această vrstă, activitatea logopedică trebuie să fie deosebit de atentă, ştiute fiind preocupările acestei  categorii de subiecţi faţă de propria persoană şi susceptibilitatea acestora n relaţiile cu cei din jur.
n acest context, activitatea logopedică se organizează pe etape. Astfel, n prima etapă, etapa de depistare, logopedul efectuează un examen sumar al vorbirii copiilor, din toate punctele de vedere  (al articulării, al fonaţiei, al respectării regulilor gramaticale, al lexicului etc), fixnd un diagnostic  provizoriu. Unele date suplimentare, ce ţin de comportamentul logopatului, pot fi menţionate, fie pe baza observaţiei directe, fie din relatările cadrelor didactice. Cea de-a doua etapă, etapa de corectare, se va desfăşura n cabinetul logopedic sau prin activitatea logopedului direct n şcoală sau n grădiniţă. Pe măsură ce subiectul se acomodează cu logopedul şi ncepe să aibă ncredere n el, se pot constitui grupe, pentru a putea beneficia de activitatea de corectare, un număr ct mai mare de logopaţi. Dacă tulburările de limbaj sunt uşoare şi nu produc efecte negative deosebite n planul personalităţii, se pot constitui, de la nceput, grupe pentru corectare. Avantajul activităţii de corectare pe grupe rezultă şi din faptul că subiecţii se stimulează reciproc. n plus, se formează obişnuinţa de a vorbi n faţa colectivului, facilitnd integrarea subiectului n acesta.

Constituirea grupelor de logopaţi trebuie să aibă la bază cţiva parametri mai importanţi:
-    aproximativ aceeaşi vrstă;
-    acelaşi nivel de dezvoltare psihică şi intelectuală;
-    acelaşi tip de tulburare.
Pentru a se putea realiza o conlucrare eficientă cu fiecare subiect, grupele de logopaţi nu trebuie să fie prea mari (4-6 subiecţi). Activitatea n grup devine mai eficientă atunci cnd se adoptă şi  exerciţii ajutătoare, premergătoare aplicării metodelor de corectare a limbajului. Din această categorie fac parte, cum s-a văzut, exerciţiile de respiraţie, de gimnastică pentru dezvoltarea motricităţii generale şi a motricităţii aparatului fono-articulator, de dezvoltare a auzului fonematic, de psihoterapie etc.
    
Pentru optimizarea activităţii de corectare a tulburărilor de pronunţie, se vor folosi instrumente şi material didactic din dotarea cabinetelor logopedice. Printre cele mai importante instrumente, aparate şi material didactic ce pot fi folosite n corectarea tulburărilor de limbaj şi care intră n dotarea cabinetului logopedic, menţionăm:
-    trusa logopedică: conţine o serie de instrumente -  spatule, sonde pentru fixarea poziţiei corecte a limbii, buzelor n timpul emisiei sunetului afectat;
-    spirometrul, folosit pentru măsurarea şi exersarea capacităţii respiratorii;
-    casetofonul, cu ajutorul căruia se nregistrează vorbirea subiectului n diferite etape de corectare, n scopul marcării progreselor nregistrate, pentru ascultarea propriei vorbiri, dar şi a unei vorbiri corecte (pentru comparaţia ntre rezultatele anterioare şi cele prezente, la care este solicitat subiectul);
-    metronomul sau dinamometrul, pentru imprimarea ritmicităţii vorbirii;
-    oglinzile logopedice, cu ajutorul cărora se realizează controlul pronunţiei (nazale sau bucale) şi imitarea vizuală a modelului corect;
-    canapeaua medicală, necesară exerciţiilor de respiraţie şi a echilibrării expir-inspir;
-    scheme şi imagini care indică poziţia corectă a aparatului fono-articulator n timpul pronunţiei diferitelor sunete;
-    imagini pentru stimularea vorbirii, mai cu seamă n cazul copiilor mici;
-    diapozitive folosite n  acelaşi scop;
-    jucării n care se poate sufla (pentru exersarea capacităţii respiratorii) etc
Adeseori, n practica logopedică, n timpul corectării dislaliei sau a altor tulburări de limbaj, se utilizează ilustraţii. Acestea nu contribuie direct la corectarea vorbirii tulburate, dar ele sunt utile, mai ales n munca cu preşcolarii mici, deoarece le stimulează activitatea verbală. Conţinutul şi varietatea ilustraţiilor sunt condiţionate de vrstă şi de nivelul nţelegerii copiilor.

Părinţii trebuie iniţiaţi pentru a putea continua unele exerciţii prescrise de specialist şi mai ales acelea care urmăresc consolidarea sunetului corectat, prin folosirea lui n propoziţii şi povestiri adecvate. n acelaşi timp, părinţii trebuie determinaţi să nţeleagă necesitatea abţinerii de la unele iniţiative care pot dăuna vorbirii subiectului. Persoanele din anturajul logopatului pot fi de un real folos, prin crearea unui climat favorabil activităţii, prin stimularea continuă şi manifestarea nţelegerii faţă de deficienţa sa. O atmosferă corespunzătoare n familie poate evita eşecul şcolar n care subiectul se poate lăsa antrenat, nu din cauza incapacităţii sale intelectuale, ci datorită frămntărilor lăuntrice şi a pierderii ncrederii n propriile-i forţe.

Tulburările de limbaj pot fi foarte variate – de la forme uşoare – aproape insesizabile sub raportul  randamentul şcolar, a căror manifestări nu influenţează vizibil reuşita la nvăţătură – pnă la tulburări grave, cu implicaţii profunde n desfăşurarea activităţii şcolare.
n unele forme ale tulburărilor, se poate constata o rămnere n urmă a elevilor, ncepnd chiar din primele clase de şcoală. Ca urmare a unor cauze obiective, manifestarea deficienţei de pronunţie, spre exemplu, atrage după sine apariţia dificultăţilor de scriere. Dacă fenomenul nu se nlătură la timp, decalajul faţă de ceilalţi elevi va creşte treptat, elevul respectiv ajungnd să fie considerat slab dotat, din punct de vedere intelectual. n acest caz, nsuşi elevul va accepta acest calificativ, adoptnd o atitudine de totală inactivitate. n unele forme grave de logopedie, se pot ntlni şi alte aspecte: elevul poate avea un randament şcolar mult mai scăzut dect posibilităţile lui, datorită unei integrări defectuoase n colectivul de elevi şi a existenţei unor relaţii anormale ntre familie şi şcoală.
Integrarea logopaţilor ntr-un colectiv nepregătit pentru primirea unor astfel de elevi va fi dificilă; foarte repede, elevul va deveni ţinta ironiilor colegilor săi, va fi imitat, va fi izolat de ceilalţi copii, ceea ce va duce, treptat, la o nchidere n sine, la slăbirea ncrederii n capacităţile proprii, la autorealizare, la trăirea unor stări penibile n faţa clasei şi a pedagogilor. Subiectul neintegrat, deşi nzestrat cu posibilităţi intelectuale, va refuza să răspundă la lecţii şi, prin urmare, va fi apreciat ca slab sau foarte slab. Acest fapt va genera conflicte şi tensiuni emoţionale, cu consecinţe imediate asupra activităţii de nvăţare, fiind afectată şi motivaţia acestuia. Dacă toate acestea vor fi ntreţinute şi de un dezinteres din partea familiei şi de o lipsă de preocupare din partea şcolii, randamentul scăzut al elevului va afecta ntreaga sa personalitate.



Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica