referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Deficienta de auz

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

b) surdităţile neonatale (perinatale), produse prin leziuni anatomo-patologice în timpul naşterii, hemoragii meningiene, incompatibilitatea sangvină, anoxia (asfixia albastră- neoxigenarea fetusului în timpul travaliului, din cauza cordonului ombilical)...

Varianta Printabila 


1 Deficienţa de auz

Deficienţa de auz face parte din categoria deficienţelor senzoriale. Preocupări pentru deficienţii de auz au existat ncă de pe vremea lui Aristotel, care vorbeşte despre aceştia n lucrarea sa „Despre simţurile celor care simt”. Codicele lui Iustinian conţine reflectată atitudinea societăţii faţă de deficienţii de auz şi despre drepturile pe care aceştia le aveau. n secolul al XVI-lea, medicul, filosoful şi matematicianul Girolamo Cardano scrie despre instrucţia şi educaţia surdomuţilor, bazate pe demutizare şi comunicare verbală. Spaniolul Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral ca formă a demutizării.
    Au existat de-a lungul timpului diferite poziţii faţă de metoda folosită pentru nvăţarea limbii de către deficienţii de auz. Dintre acestea, au fost structurate trei metode principale:
-    metode care folosesc preponderent limbajul oral (orale);
-    metode care folosesc n principal limbajul scris (metode scrise);
-    metode combinate, care utilizează şi mijloace auxiliare: dactilemele, labiolectura şi mimico-gesticulaţia.
n funcţie de zona de dezvoltare a metodelor, sunt cunoscute metodele: italiană, franceză, germană, austriacă, belgiană, romnă.
n ţara noastră au existat preocupări faţă de deficienţii de auz de peste 100 de ani. n 1863 se nfiinţează o şcoală pe lngă locuinţa Dr. Carol Davila, care devine apoi o secţie a azilului „Elena Doamna”, ulterior, o secţie a Institutului pentru surdomuţi de le Focşani (1865). ncă din 1924 se stipulează n Legea nvăţămntului că n unele şcoli vor funcţiona clase speciale pentru handicapaţi.
La noi n ţară funcţionează n prezent grădiniţe, şcoli generale, profesionale şi tehnice pentru deficienţii de auz.
Datele statistice estimează că la vrsta copilăriei există 1 la mia de locuitori, iar odată cu naintarea n vrstă incidenţa cazurilor creşte, astfel că la maturitate, procentul este de peste 10 % iar la adulţii de vrsta a treia, de peste 50%.
Termenii folosiţi pentru desemnarea persoanelor cu deficienţe de auz sunt: surdo-mut, surdo-vorbitor, surd, deficient de auz, disfuncţional auditiv, hipoacuzie, handicapat de auz, asurzit. Hipoacuzicul este deficientul de auz cu resturi de auz, iar surditatea totală se numeşte cofoză.
Etiologia şi clasificarea tulburărilor de auz
1.    Surdităţile ereditare, produse prin lezarea celulelor senzoriale, a canalului cohlear, prin atrofia nervului cohlear sau transmise genetic de la unul dintre părinţi.
2.    Surdităţile dobndite pot fi de mai multe feluri: a) prenatale – cauzate de maladii infecţioase ale gravidei, viruşi ai rubeolei, oreionului, pojarului, hepatitei, hipotiroidism, diabet, infecţii bacteriene (tuberculoza, sifilis), medicamente tranchilizante (morfina, cocaina, heroina, marihuana); iradierea mamei cu raze X n timpul sarcinii, alcoolismul, incompatibilitatea sangvină ntre mamă şi fetus. b) surdităţile neonatale (perinatale), produse prin leziuni anatomo-patologice n timpul naşterii, hemoragii meningiene, incompatibilitatea sangvină, anoxia (asfixia albastră- neoxigenarea fetusului n timpul travaliului, din cauza cordonului ombilical). c) surdităţi postnatale – determinate de traumatisme cranio-cerebrale, boli infecţioase (meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul, tusea convulsivă, oreionul), otita, boli vasculare, subalimentaţia cronică, traumatismul sonor, cauze medicamentoase (streptomicină, neomicină, canamicină, gentamicină, aspirină, chinină n doze mari).
Gradele deficitului auditiv
Auzul normal percepe sunete la o intensitate de la 0-20 şi chiar 30 dB. Perceperea sunetelor la intensităţi de peste 20 dB, indică pierderi uşoare, medii sau avansate ale auzului, iar pierderile profunde se produc la 90dB.  Decibelul este cea mai mică unitate de măsură convenţională a intensităţii sunetului. Reprezintă a 10-a parte dintr-un bel şi corespunde, aproximativ, foşnetului unei frunze de plop pe o vreme liniştită.

1 Biroul Internaţional de Audiofonologie estimează că:
-    ntre 0-20 dB audiţia este normală (poate auzi o conversaţie fără dificultăţi.)
-    ntre 20-40 – deficit de auz lejer sau hipoacuzie uşoară (poate auzi conversaţia dacă nu este ndepărtată).
-    ntre 40-70 dB – deficit de auz mediu sau hipoacuzie medie (poate auzi conversaţia de foarte aproape şi cu dificultăţi. Necesită proteză).
-    ntre 70-90dB – dificultate de auz severă sau hipoacuzie severă (poate auzi zgomote, vocea. Se poate proteza).
-    Peste 90dB  - deficit profund, surditate sau cofoză (aude doar sunetele foarte puternice dar provoacă şi senzaţii dureroase.).

Caracteristici ale funcţiilor si proceselor psihice la deficienţii de auz
Comparativ cu gndirea auzitorului cea a deficientului de auz are un conţinut concret neevoluat, abstractizarea este mai puţin accesibilă; Unele forme ale deficienţei de auz pot determina o ntrziere intelectuală, ca o consecinţă a destructurării raportului dintre gndire şi limbaj. Memoria are aproximativ aceleaşi caracteristici ca la normalul auzitor, cea cognitiv-verbală se dezvoltă mai lent, n procesul demutizării, n timp ce memoria vizual-motrică şi afectivă este mai bine dezvoltată. Imaginaţia constă n capacitatea de a crea reprezentări noi, pe baza ideilor, senzaţiilor, percepţiilor acumulate anterior.
Prin demutizarea surdomutului şi dezvoltarea vorbirii la hipoacuzici se mbogăţeşte  şi perfecţionează vocabularul şi pronunţia. Folosirea exagerată a limbajului gesturilor poate deveni un obstacol n nvăţarea limbajului oral., dar şi folosirea metodei orale pure, chiar n educaţia timpurie, nseamnă a lipsi copilul de o comunicare reală, atta timp ct limbajul nu este bine instalat.
Specificul integrării socio-profesionale la deficientul de auz
Trebuie avute n vedere anumite caracteristici ncă din copilăria mică:
-    stimularea şi formarea capacităţii de comunicare a copiilor, prin mijloace verbale şi auxiliare;
-    dezvoltarea unor caracteristici ale percepţiei kinestezice, nvăţarea copilului să coreleze complexul sonor cu pipăitul, cu vibraţiile aparatului fonoarticulator, cu particularităţile suflului de aer n emisia vocală;
-    dezvoltarea capacităţilor de imitare a mişcărilor corpului, ale feţei, ale gurii…
-    dezvoltarea percepţiilor auditive, prin antrenamente şi exerciţii, sau prin amplificarea cu ajutorul protezelor;
-    dezvoltarea atenţiei, a capacităţilor de memorare, de reproducere, de motivaţie şi activism prin joc şi alte activităţi;
-    formarea ncrederii n sine etc.

Integrarea socială trebuie ncepută din cele mai mici vrste, prin forme specifice. n condiţiile unei educaţii deficitare, deficientul devine singuratic, se izolează. Majoritatea deficienţilor de auz reuşesc să se integreze bine şi eficient n viaţa socială şi profesională, ajungnd la exercitarea unor profesii apropiate de cele ale auzitorului. Ei nu vor fi orientaţi spre profesii ce solicită auzul. Dintre cele mai frecvente profesii exercitate de deficienţii de auz: tehnician dentar, instalator tehnico-sanitar, croitor, tmplar, strungar, lăcătuş, electrician, zugrav, dar poate urma şi forme ale nvăţămntului tehnic şi liceal sau unele forme ale nvăţămntului superior.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica