referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Stresul - mecanisme fiziologice si psihologice 1

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

În anul 1872, Darwin publica "teoria evolutiei". În opinia sa, frica, o caracteristica permanenta a omului si a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face fata pericolului. El numeste nu numai emotia, ci si actul emotional ce are loc în fata unei situatii de urgenta: "fuga sau lupta"...

Varianta Printabila 


1 CAPITOLUL  I
PROBLEME GENERALE PRIVIND STRESUL.

STRESUL – MECANISME FIZIOLOGICE ŞI PSIHOLOGICE;
STUDIU DE CAZ ÎN MEDIU ORGANIZAŢIONAL
Psih.Eusebiu Tihan, Psih. Laura Ghiza


EDITURA INSTITUTUL DE ECOLOGIE SOCIALĂ ŞI PROTECŢIE UMANĂ
- FOCUS -


D
E ORIGINE ENGLEZĂ, cuvântul stres circumscrie o serie de substantive înrudite ca înţeles, dar ce au totuşi nuanţe uşor diferite: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasă. În limba română, termenul de stres a fost preluat iniţial cu ortografia din limba engleză (stress) pentru ca mai apoi ortografia să fie adaptată, cu un singur “s”(stres) atunci când au apărut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) şi verbale (a stresa).
În Anglia, în secolul al XVII-lea, stres însemna “stare de depresie în raport cu oprimarea sau duritatea, cu privaţiunile, oboseala şi, într-un sens mai general, adversitatea vieţii”.
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, apare noţiunea conform căreia condiţiile de viaţă agresive (stres) pot antrena suferinţe fizice sau mentale (strain).
În anul 1872, Darwin publică “teoria evoluţiei”. În opinia sa, frica, o caracteristică permanentă a omului şi a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face faţă pericolului. El numeşte nu numai emoţia, ci şi actul emoţional ce are loc în faţa unei situaţii de urgenţă: “fuga sau lupta”.
O altă figură marcantă a acestui secol este William James care în anul 1884 pune întrebarea “Ce este emoţia ?”, iar în 1890 îşi publică “tratatul de psihologie” şi anunţă că procesul psihic este secundar procesului fizic. William James acordă o mare importanţă autoevaluării perceptive, reluată în psihologia cognitivă.
În anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America de Nord, profesor la Harvard, în lucrările sale fundamentale privind emoţia, foloseşte termenul de stres mai întâi în sens fiziologic. În anul 1928, el dă acestui termen şi un sens psihologic, atunci cînd menţionează rolul factorului emoţional în evoluţia bolilor. Imediat după aceasta, Cannon subliniază legătura directă dintre reacţia organică şi reacţia comportamentală de fugă sau de luptă în faţa unui pericol neaşteptat, completând astfel teoria lui Darwin.
Paul-Marie Reilly, fiziolog francez, descrie în anul 1934 un sindrom general de reacţie la orice agresiune, în raport cu activitatea sistemului nervos autonom, şi anume sindromul de iritare.
Cu toate acestea, cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de stres este fiziologul canadian Hans Selye. Încă din vremea în care era student în medicină la Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom descris de pacienţii afectaţi de boli infecţioase, prezentând toţi aceleaşi simptome, însă fără vreun simptom specific. Selye deduce din aceasta că trebuie să fie vorba de un răspuns nespecific al organismului la boală.
Tot în anul 1936, descrie “sindromul general de adaprare” (SGA) ca fiind efortul făcut de organism pentru a răspunde solicitărilor mediului şi concluzionează că răspunsul la diferiţi agenţi stresori este dominat de hiperactivitatea cortexului suprarenal.
Selye introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50, concept ce ocupă un loc important mai întâi în medicină, apoi în psihiatrie. În concepţia lui Selye, stresul nu este decât o reacţie biologică şi generală, adică “o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzător tuturor modificărilor nespecifice, induse astfel într-un sistem biologic”.
El defineşte stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reacţie a subiectului la o agresiune, ultima reprezentând un stresor.
Conform concepţiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viaţa cotidiană. Stresul1 caracterizează o reacţie psihologică complexă extrem de intensă şi relativ durabilă a individului confruntat cu noi şi dificile situaţii existenţiale.
Printr-o extensie nejustificată, în societatea contemporană oamenii se plâng frecvent de stres incluzând în această categorie elemente relativ banale şi stupide rezultate din convieţuirea urbană a oamenilor (stresul călătoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat căpătând formule atipice.
Stresul reprezintă un aspect normal şi necesar al vieţii, aspect de care omul nu poate scăpa. Stresul poate genera un disconfort temporar şi de asemenea poate induce consecinţe pe termen lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea de sănătate a unui individ cât şi bunăstarea acestuia, totuşi, un anumit volum de stres este necesar pentru supravieţuire. Stresul se poate concretiza în diminuarea normalităţii funcţiilor sau chiar în apariţia bolilor, dar poate ajuta persoana aflată într-o stare de pericol şi contribuie în accentuarea achiziţiilor.
Adaptarea constituie condiţia fundamentală a supravieţuirii fiinţelor vii în natură şi societate. Atât în cazul omului cât şi al animalului reacţiile adaptative sunt în covârşitoarea lor majoritate învăţate, dobândite.
Definirea stresului este îngreunată de faptul că această noţiune cunoaşte numeroase accepţiuni. J.B.Stora le-a menţionat2:
    stresul, în sensul său activ, este o forţă care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, căldură, frig), fie psihologic (necaz, tristeţe);
    stresul este înţeles ca rezultatul acţiunii exercitate de un stresor, agent fizic şi/sau psihologic şi/sau social, asupra sănătăţii unei persoane (consecinţele biologice, mentale şi psihice ale acţiunii acestui agent asupra sănătăţii persoanei);
    stresul este concomitent agentul stresor şi rezultatul acestei acţiuni, în diversele sale dimensiuni particulare; această semnificaţie este reţinută în numeroase lucrări apărute după Hans Selye;
    stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecinţele somatice, ci ca apărare a funcţionării psihicului faţă de stimulările senzoriale şi motrice.
Bazându-se pe diverse lucrări, Jonas şi Crocq propun următoarea definiţie: “Stresul este o reacţie fiziologică şi psihologică de alarmă, de mobilizare şi de apărare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) faţă de o agresiune, o ameninţare sau chiar – s-ar putea spune – faţă de o situaţie trăită neobişnuită”.3
O altă definiţie a stresului este cea propusă de Ph.Jeammet şi colaboratorii săi: “Noţiunea de stres, în accepţia ei cea mai largă, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externă sau internă, care întrerupe echilibrul homeostatic. Această acţiune poate fi fizică, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatură, zgomot) sau a agenţilor traumatizanţi, infecţioşi sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai înalte ale integrării senzoriale şi cognitive, perturbarea atingând în acest caz sistemul de relaţie al subiectului cu mediul său”.4
Termenul de stres are în general două accepţiuni5:
a)    situaţie, stimul, ce pune organismul într-o stare de tensiune;
b)    însăşi starea de tensiune deosebită a organismului prin care acesta îşi mobilizează toate resursele sale de apărare pentru a face faţă unei agresiuni fizice sau psihice.
În cazul în care accentul este pus pe starea organismului, pe reacţiile acestuia la agenţii stresori, se au în vedere răspunsurile emoţionale în exces. Aceste răspunsuri emoţionale sunt exprimate vizibil în comportamentul individului, în limbaj, activitatea motorie, precum şi în devierea diferitelor constante psihologice sau fiziologice.
În faza de început a cercetărilor sale, H.Selye a fost tentat să definească stresul ca fiind gradul de uzură şi suferinţă a organismului provocat de modul de funcţionare sau de leziuni. Preluând ideile lui Hipocrate care considera că boala nu este numai suferinţă, ci şi uzură, vătămare, efortul pentru a reveni la starea normală, Selye descoperă mecanismele de adaptare a organismului la acţiunea agenţilor stresori identificând astfel reacţiile de apărare ale organismului, şi anume sindromul general de adaptare.
Sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii6:
1)    Reacţia de alarmă ce reprezintă primul răspuns al organismului, mobilizarea generală a forţelor de apărare a organismului. Acest prim stadiu cuprinde două faze: faza de şoc (caracterizată prin hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasă etc.), cu vătămarea sistemică (generală) bruscă, urmată apoi de o fază de contraşoc, în care apar fenomenele de apărare (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor, involuţia aparatului timico-limfatic etc.).
2)    Stadiul de rezistenţă în care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde ansamblul reacţiilor sistemice provocate de o expunere prelungită la stimuli faţă de care organismul a elaborat mijloace de apărare.
3)    Stadiul de epuizare este foarte asemănător reacţiei de alarmă, când datorită prelungirii acţiunilor agenţilor nocivi, adaptarea organismului cedează.

            
Graficul 1. Stadiile sindromului general de adaptare.
(Sursa: T.Zorlenţan, E.Burduş, G.Căprărescu, Managementul organizaţiei, Bucureşti, Ed.Holding Reporter, 1995)

Prin urmare stresul reprezintă starea de conjuncţie rezultată din acţiunea agentului stresor şi capacitatea de adaptare a organismului. Cu cât o persoană se află mai frecvent în starea de alarmă sau de rezistenţă, cu atât este mai mare riscul instalării epuizării cu toate consecinţele sale negative.
Dacă accentul este pus pe situaţie, pe factorii generatori ai stresului, de această dată se are în vedere caracterul lor neobişnuit, neaşteptat, chiar agresiv care ameninţă starea normală a organismului.
În accepţiunea lui Piéron, stresul poate fi identificat cu agresiunea, cu acţiunea violentă a agenţilor stresori exercitată asupra organismului, iar particularităţile generale ale condiţiei stresante sunt considerate a fi: bruscheţea, intensitatea mare şi caracterul ameninţător al situaţiei.7
Omul se confruntă deseori şi cu situaţii adaptative inedite, intens solicitante şi faţă de care nu are totdeauna reacţii adaptative eficiente, dinainte elaborate. Asemenea situaţii sunt de natură să perturbe prin ineditul şi dramatismul lor schemele adaptative deja elaborate şi existente şi să-l oblige pe individ la identificarea altora noi.
Pentru unii cercetători, stresul reprezintă un eveniment ce produce tensiune sau îngrijorare, iar alţii privesc stresul ca o percepţie individuală a unui eveniment – modul în care un individ interpretează situaţia. Majoritatea experţilor definesc stresul ca fiind răspunsul psihologic şi fiziologic la anumiţi stimuli percepuţi de către individ ca fiind ameninţări. Astfel de stimuli sunt denumiţi stresori sau agenţi stresogeni.
Oamenii percep situaţiile în moduri foarte diferite. O persoană evită zborul cu avionul deoarece îl consideră un factor de stres pe când o altă persoană caută acest mod de călătorie tocmai pentru că este încântat să zboare. Percepţia persoanei asupra stimului sau evenimentului este însoţită adesea de gânduri şi sentimente ce au fost deja învăţate, adesea în copilărie. De exemplu, o studentă respinsă la examenul de absolvire se poate simţi chiar devastată, răvăşită datorită asociaţiei subconştiente cu experienţele nefericite ale eşecului de pe timpul când era copil. Un student cu experienţe neplăcute aproape inexistente în ceea ce priveşte eşecul la examene va aborda căderea mai degrabă ca o provocare decât ca un eşec. Chiar dacă agentul stresor este acelaşi pentru ambii studenţi totuşi percepţiile lor şi răspunsurile la stimul sunt total diferite.

Sursele de stres
Stresul poate fi generat de către o diversitate de situaţii sau evenimente, de la modificarea comportamentului, a obiceiurilor de somn sau de hrănire până la decesul partenerului de căsătorie, a părinţilor sau a copiilor. Volumul de stres indus de aceşti stresori depinde nu doar de percepţia individului, cât şi de factori precum tipul de stresori şi, intensitatea şi durata acestora.
J. Weitz consideră că o situaţie poate deveni stresantă în următoarele condiţii8:
a)    solicitările sunt atât de numeroase încât împiedică prelucrarea adecvată a informaţiei, supraîncărcarea traducându-se de cele mai multe ori prin degradarea performanţelor;
b)    situaţia este percepută ca fiind potenţial periculoasă, motiv pentru care subiectul se simte ameninţat;
c)    în cazul în care subiectul este izolat, acesta resimţind restrângerea libertăţii;
d)    când subiectul este împiedicat să-şi desfăţoare activitatea şi are sentimentul de frustrare;
e)    când presiunea grupului se exercită de aşa natură încât trezeşte teama de eşec, de dezaprobare.
La toate acestea se pot adăuga şi situaţiile caracterizate prin acţiuni cronice ale agenţilor fizici (temperaturi extreme, umiditate, zgomot) sau alte împrejurări care slăbesc rezistenţa organismului (boală, lipsă de somn).
Agenţii stresori sunt factori nocivi sau stimuli psihici cu semnificaţie afectivă puternică. Multitudinea acestor factori provocatori de stres a impus clasificarea lor în funcţie de anumite criterii, astfel9:
a)    În funcţie de numărul agenţilor stresori în acţiune, aceştia pot fi: stresori unici, precum un zgomot puternic cu tendinţa de a se prelungi sau un zgomot puternic survenit brusc în plină noapte şi stresori multiplii, de exemplu zgomotul asociat cu căldura şi cu noxele.

b)    După numărul persoanelor afectate, pot fi identificaţi:
    stresori cu semnificaţie strict individuală. Aceştia sunt regăsiţi în insatisfacţia prelungită a unor trebuinţe fiziologice, cum ar fi: setea intensă şi lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn.
    stresori cu semnificaţie colectivă, “de grup” familial sau profesional. Sunt evenimente precum: nereuşita unui copil la examen, decesul părinţilor, divorţul, perspectiva şomajului într-o organizaţie etc. Aceşti stresori forţează într-o mare măsură capacitatea de adaptare a persoanei.
    stresori cu semnificaţie generală care afectează orice individ. În această categorie sunt incluse evenimentele subite dezastruoase specifice unor situaţii de calamitate naturală, şi anume: inundaţie, cutremure, război, etc.. Ca exemplu ne putem referi la cutremurul din martie 1977, soldat cu foarte multe decese, răniri, distrugeri materiale. Astfel de evenimente întrerup viaţa unei persoane făcând-o să se simtă neputincioasă, inutilă. Deoarece cataclismele afectează populaţii întregi în acelaşi timp, astăzi în lume tind să se formeze adevărate reţele de lucru ce îşi propun pregătirea populaţiei în faţa acestui gen de stres.
c)    După natura lor, agenţii stresori pot fi clasificaţi în:
    stresori fizici. Stresorii ce induc oamenilor un disconfort fizic forţând organismele să se adapteze. Zgomotele, vibraţiile, radiaţiile, efortul fizic prelungit, traumatismele, hemoragiile externe, arsurile, stimulii luminoşi, boala, durerile de cap cronice, temperaturile extreme, cât şi umiditatea, sunt doar câteva exemple. Aceştia cât şi alţi stresori fizici pot deteriora performanţele şi productivitatea persoanei cât şi sănătatea şi bunăstarea acesteia.
    stresori chimici. Aceştia sunt noxele chimice ce au acţiune toxică asupra organismului şi care pot induce si un stres psihic atunci când sunt percepute ca un pericol iminent pentru sănătatea persoanei.
    stresori biologici. Din această categorie fac parte viruşii, bacteriile, paraziţii prin care se instalează diferite boli, stresori ce sunt conştientizaţi ca surse de pericol pentru funcţionarea organismului.
    stresori psihologici. Sunt stimuli cu o semnificaţie nocivă, interpretaţi subiectiv de psihicul uman la nivelul operaţiilor gândirii.

d)    În funcţie de conexiunea cu problemele vieţii, putem vorbi de:
    stresori periferici, ce sunt materializaţi în dificultăţi trecătoare, cum ar fi: vremea urâtă, aglomeraţia, blocajele rutiere, etc.
    stresori centrali. Aceştia sunt cei regăsiţi în problemele importante ce pot provoca perturbări în viaţa unei persoane.
Menţionăm şi studiul de identificare şi clasificare a agenţilor stresori centrali, efectuat în 1968 de T.H.Holmes şi R.H.Rahe, profesori la Universitatea din Washington. Cei doi pun în evidenţă 43 de agenţi stresori clasificaţi de subiecţii investigaţi, cu ajutorul unei scale în care punctajul maxim îl constituie moartea partenerului de viaţă (soţ, soţie) cotat cu 100 de puncte.


1 Tabelul 1. Ierarhizarea evenimentelor de viaţă percepute ca agenţi stresori centrali.
Evenimentul    Puncte
1.    Decesul unuia dintre soţi    100
2.    Divorţ    73
3.    Separarea conjugală    65
4.    Timp petrecut în închisoare    63
5.    Moartea unei rude apropiate    63
6.    Îmbolnăviri sau accidente    53
7.    Căsătorie    50
8.    Concediere    47
9.    Reluarea vieţii conjugale    45
10.    Pensionarea    45
11.    Schimbări în starea de sănătate a familiei    44
12.    Graviditatea    40
13.    Probleme sexuale    39
14.    Sosirea unui nou membru în familie    39
15.    Dificultăţi cu un şef     39
16.    Modificarea situaţiei financiare    38
17.    Moartea unui prieten    37
18.    Schimbarea de situaţie la locul de muncă    36
19.    Creşterea frecvenţei certurilor între soţi    35
20.    Pierderea unei sume foarte mari de bani    31
21.    Preluarea unei ipoteci sau a scadenţei unui împrumut    31
22.    Schimbarea responsabilităţilor      profesionale    30
23.    Părăsirea domiciliului de către unul din copii    29
24.    Probleme de natură juridică    29
25.    Dificultăţi în propria realizare    29
26.    Soţie angajată în serviciu sau disponibilizată    28
27.    Început sau sfârşit de şcolarizare    26
28.    Schimbarea condiţiilor de viaţă    26
29.    Modificarea obiceiurilor personale    25
30.    Probleme de afaceri    24
31.    Schimbare de orar sau de condiţii de lucru    23
32.    Schimbarea domiciliului    20
33.    Schimbarea şcolii    20
34.    Modificarea timpului liber    19
35.    Schimbare în petrecerea timpului liber    19
36.    Schimbarea de activităţi sociale    18
37.    Împrumutul unei sume medii de bani    17
38.    Schimbarea programului de somn    16
39.    Schimbarea ritmului reuniunilor de familie    15
40.    Schimbarea obiceiurilor alimentare    15
41.    Vacanţe, concedii    13
42.    Sărbători de iarnă    12
43.    Încălcări nesemnificative ale legii    11
(Sursa: T.Zorlenţan, E.Burduş, G.Căprărescu, Managementul organizaţiei, Bucureşti, Ed.Holding Reporter, 1995)

Cercetările desfăşurate de-a lungul vremii au evidenţiat existenţa unei lungi liste a cauzelor generatoare de stres, care grupate după natura lor, apar sub forma conflictelor ce pot fi10:
a)    conflicte familiale:
    conflictul copilului cu autoritatea părinţilor, din care poate rezulta fie frustrarea ca urmare a excesului de autoritate exercitată de părinţi, fie depresia ca urmare a dezinteresului părinţilor faţă de copil;
    conflictul copilului cu ceilalţi fraţi datorită concurenţei afective existente între ei, a intereselor divergente etc.;
    conflictul conjugal generat de exercitarea autorităţii unuia dintre soţi, diverse probleme maritale, educaţia şi îngrijirea copiilor etc.;
    conflictul paraconjugal cu socrii, părinţii sau rudele apropiate;
    pierderi sau prejudicii concretizate în boli ale membrilor familiei, decese, divorţuri;
b)    conflicte profesionale ce sunt generate de activităţile profesionale excesive; lipsa relaxării; odihnă insuficientă; diferiţi factori perturbatori ai activităţii, cum ar fi cei sonori sau termici; raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilităţi profesionale care depăşesc posibilităţile; insuccese; nerespectarea termenelor limită;
c)    conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuinţă, criza de timp, poluarea sonoră, accidentele, şomajul, unele programe TV şi chiar terorismul, care poate produce stres psihic social;
d)    conflicte din sfera vieţii intime: complexe de inferioritate, dificultăţi de integrare socio-familială, insatisfacţia legată de unele trebuinţe biologice, tristeţe datorită subsolicitărilor sau monotoniei din viaţa personală.

Clasificarea stresului
Variaţiile individuale explică de ce una şi aceeaşi persoană reacţionează diferit de la un moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reacţiilor psihofiziologice se modifică în timp ca rezultat al familiarizării sau dimpotrivă al sensibilizării cu unii agenţi stresori.
Stresul este o stare a organismului care rezultă din interacţiunea, confruntarea unică sau repetată a individului cu situaţia.11 O situaţie poate fi stresantă pentru majoritatea oamenilor, dar ea poate să nu fie evaluată şi trăită în acelaşi mod de o persoană sau alta.
Eterogenitatea răspunsurilor individuale a dat naştere unui tablou diversificat al formelor de stres.
Unii indivizi sunt capabili să se adapteze mai eficient. Un stresor îi capacitează pe unii să achiziţioneze mai mult şi le poate structura viaţa într-un mod foarte interesant. De exemplu, mulţi indivizi învaţă şi studiază mai bine în condiţii de stres ale unui examen viitor. Înfăptuirea căsătoriei sau pierderea locului de muncă, deşi destul de stresante, pot conduce la reîmprospătarea relaţiilor şi la o mai mare emulaţie.
Alte persoane nu se adaptează tot atât de bine şi acest fapt are ca rezultat nu numai o slabă performanţă şi o productivitate scăzută, ci şi îmbolnăvirea, dereglarea homeostaziei. Angajaţii care au foarte mult de lucru sau multe responsabilităţi, nu numai că-şi realizează sarcinile într-un mod inadecvat, dar se pot chiar îmbolnăvi. Sau, o persoană incapabilă să suporte decesul soţului, poate cădea în depresie, îşi va neglija munca şi va face lucruri ce îi pot periclita sănătatea, poate chiar viaţa.
Aşadar, stresul poate avea efecte atât pozitive, cât şi negative. Stresul pozitiv (eustres) este cel care acţionează ca factor energizant, ajutând persoana să abordeze situaţiile ca pe nişte provocări, într-un mod mult mai eficient. În cazul stresului negativ (distres) organismul supramobilizat refuză să revină la starea normală, individul fiind nervos, gata de reacţie, are tensiunea arterială crescută şi musculatura încordată. Cu alte cuvinte această formă de stres se dovedeşte a fi o greutate asupra mentalului şi a organismului.
Cu toate acestea, din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că ambele forme de stres pot fi dăunătoare dacă sunt menţinute timp îndelungat.
În funcţie de frecvenţa manifestării agenţilor stresori se poate vorbi despre: stres acut (episodic), care încetează odată cu dispariţia agentului stresor; stres cronic (persistent), caz în care agentul stresor se menţine o perioadă îndelungată de timp afectând starea de echilibru a organismului şi stres ciclic provocat de apariţia agentului stresor cu o anumită regularitate. Stresul ciclic poate conduce la fenomenul de autoagravare deoarece chiar anticiparea stresului poate duce la apariţia situaţiilor stresante (de exemplu, sesiunile de examene, vacanţa, negocierea contractului de muncă sau a salariului).
Tipul de stres prelungit indus de către stresorii cronici se dovedeşte a fi  nociv  într-un mod special. Adesea, stresul cronic erodează capacitatea persoanei de a se adapta şi poate conduce la probleme serioase de sănătate. Chiar dacă stresul cronic se dovedeşte a fi greu de controlat, totuşi efectele sale pot fi diminuate într-o oarecare măsură dacă persoana agresată primeşte un puternic suport social provenit din partea grupului ce îl înconjoară. Studiile indică faptul că, aceste grupuri pot îmbunătăţi statusul mental dezechilibrat, de genul depresiei şi stărilor asociate unui risc accentuat de îmbolnăvire, cum ar fi: presiunea sanguină ridicată şi un nivel de colesterol accentuat.
O altă clasificare a formelor de stres a fost efectuată de către specialişti avându-se în vedere natura agenţilor stresori12:
a)    Stresul psihic în care se regăseşte acţiunea combinată a mai multor tipuri de agenţi stresori. O stare tipică de stres psihic o reprezintă cea de examen în care se regăseşte combinată acţiunea următorilor stresori: teama de eşec; evaluarea consecinţelor pe plan şcolar, familial, al microgrupului; starea de start premergătoare examenului; solicitarea intensă din timpul examenului.
b)    Stresul profesional este determinat de acţiunea concomitentă sau nu a stresorilor fizici (zgomot, vibraţii, variaţii de temperatură, luminozitate), chimici (substanţe chimice volatile, iritabile).
c)    Stresul preoperator şi postoperator are la bază caracterele stresului psihic, dar la care se adaugă ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator şi postoperator.
d)    Stresul de subsolicitare ce este determinat de modificarea caracterului anumitor activităţi profesionale. Creşterea ponderii activităţilor de supraveghere şi control, a dialogului cu panoul de comandă sau calculatorul în defavoarea cooperării în echipă conduc la diminuarea comunicării, monotonie excesivă, izolare. De asemenea, obligaţia de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone cărora subiectul nu le găseşte nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse de stres.
e)    Stresul de suprasolicitare. Este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit şi cu sarcini de mare diversitate. Apare frecvent în rândul managerilor, mai ales a celor de nivel superior şi mediu. Studiile efectuate în acest sens13 au evidenţiat faptul că, de regulă, managerii acordă o pondere ridicată din timp problemelor profesionale şi reduc progresiv timpul destinat familiei şi relaxării. Deşi stresul generat de suprasolicitare se manifestă cu intensităţi diferite, ca de altfel toate tipurile de stres în funcţie de particularităţile individuale, datele studiului indică faptul că depăşirea mediei de 65 de ore pe săptămână afectează majoritatea managerilor.
Tabelul 2. Relaţia dintre numărul orelor de muncă şi nivelul stresului.
Număr de ore efectuate săptămânal    Nivelul stresului (%)
    Ridicat         (apreciat de 63% din subiecţi)    Scăzut             (apreciat de 37% din subiecţi)
sub 40 ore    39,8    60,2
41 – 60 ore    68,0    32,0
61 – 65 ore    83,3    16,7
66 ore şi peste    94,4    5,6
(Sursa: T.Zorlenţan, E.Burduş, G.Căprărescu, Managementul organizaţiei, Ed.Holding Reporter, Bucureşti, 1995)

f)    Stresul situaţional este cauzat de schimbări recente în modul de viaţă al indivizilor. Acest tip de stres mai este denumit şi stres cultural, deoarece schimbările pot viza factori de perenitate din viaţa şi educaţia indivizilor. Societatea şi cultura din care provine individul poate intra în conflict puternic cu situaţiile generate de schimbarea locului de muncă (cazul emigrării), a domiciliului (cazul căsătoriei cu o persoană de altă naţionalitate), divorţului (atunci când tradiţia culturală, religia, normele sociale dezaprobă acest act).
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica