referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Implicatii terapeutice ale Quinolonelor

Categoria: Referat Medicina

Descriere:

Pentru tratamentul de durată se recomandă administrarea zilnică a unei doze unice de l g. La bolnavii cu insuficienţă renală avansată doza de întreţinere se reduce la jumătate. La copii (mai mari de 3 luni) se administrează 30 mg/kg şi zi în 2 prize: în infecţiile grave doza poale fi crescută până la 60 mg/kg şi zi în 4 prize...

Varianta Printabila 


1 Implicaţii terapeutice ale Quinolonelor

1.    Ce sunt Quinolonele?
•    Quinolonele sunt agenţi antimicrobieni eficienţi n tratamentul infecţiilor nosocomiale. n mod obişnuit, se administrează pe cale orală, dar cteva pot fi date şi intravenos pentru tratamentul infecţiilor grave.
•    Quinolonele au acţiune bactericidă şi inhibă ADN-giraza bacteriană (topoizomeraza), enzimă care catalizează procesul de condensare a catenelor dublu helicoidalede ADN n timpul diviziunii, astfel nct acestea să ncapă n celulă. mpiedicarea superspiralării (care urmează desfacerii lanţurilor de ADN) face imposibilă segregarea normală a cromosomilor şi plasmidelor, determinnd oprirea diviziunii şi moartea germenilor sensibili.
2.    Activitatea Quinolonelor. Derivaţi Quinolonici.
•    Quinolonele din prima generaţie, ca de exemplu acidul nalidixic, au distribuţie sistemică săracă şi activitate limitată, fiind folosite n primul rnd pentru infecţiile cu bacterii gram-negativ ale tractului urinar.
•    Următoarea generaţie de Quinolone, Fluoroquinolonele (de exemplu: Ciprofloxacin, Ofloxacin, Norfloxacin, Enoxacin, Lomefloxacin) sunt absorbite mai prompt n infecţiile mpotriva bacteriilor gram-negativ, dar şi ăn unele infecţii cu germeni gram-pozitiv.
I. a. Acidul nalidixic (nalidixic acid, negram, nevigramon, nogram) este un derivat chinolonic activ mai ales faţă de bacilii gram-negativi.
Enterobacteriaceele sunt foarte sensibile - concentraţii de 16 μg/ml sau mai - mici sunt active faţă de: 99% din tulpinile de E. coli şi 92% din cele de Klebsiella şi Enterobacter. Proteus mirabilis şi alte specii prezintă de asemenea o sensibilitale mare; Serratia, Salmonella, Shigella sunt ceva mai puţin sensibile, Pseudomonas şi cocii gram-pozitiv sunt rezistenţi.
Rezistenţa enterobacteriaceelor la acidul nalidixic poate fi indusă in vitro. Clinic, germenii devin rezistenţi n proporţie de 25% sub tratament, de aceea administrarea prelungită impune efectuarea de uroculturi şi testarea sensibilităţii. Rezistenţa nu este transferabilă, ceea ce explică răspndirea sa limitată.
Acidul nalidixic se absoarbe din tubul digestiv n proporţie de 96%. Este metabolizat n parte, formnd acid hidroxinalidixic, inaactiv (cu o potenţă de 16 ori mai mare) şi glucuronoconjugaţi, inactivi faţă de bacterii. După 2 ore de la administarea orală a unei doze de l g, plasma cuprinde 20-25 μg/ml, dintre care aproximativ 2/3 acid nalidixic şi l/3 derivat hidroxilat; primul este legat de proteine n proporţie de 93%, cel de-al doilea, de 63%. Timpul de injumătăţire este n jurul a 1,5 ore. Concentraţiile realizate n ţesuturi, inclusiv n prostată, sunt joase, cu excepţia rinichiului, unde nivelul de substanţă activă este mai mare dect n plasmă. Eliminarea se face repede prin urină, 80% sub formă de conjugaţi inactivi, 20% ca acid hidroxinalidixic activ. Dozele obişnuite, administrate repetat, realizează concentraţii urinare de 50-500 μg/ml substanţă activă, mult superioare CMI pentru germenii sensibili. n insuficienţii renală se pot acumula n organism glucuronoconjugaţi, ajungnd pnă la niveluri toxice pentru organismul gazdă.
Acidul nalidixic se administrează pe cale orală, cte l g dimineaţa şi seara timp de 1-2 săptămni (sau mai mult). La nevoie se poate creşte pnă la l g de 3 ori/zi. Pentru tratamentul de durată se recomandă administrarea zilnică a unei doze unice de l g. La bolnavii cu insuficienţă renală avansată doza de ntreţinere se reduce la jumătate. La copii (mai mari de 3 luni) se administrează 30 mg/kg şi zi n 2 prize: n infecţiile grave doza poale fi crescută pnă la 60 mg/kg şi zi n 4 prize.
Acidul nalidixic este indicat n infecţiile urinare acute şi recurente, necomplicate, cu microorganisme coliforme. Dezvoltarea rezistenţei este un factor limitativ atunci cnd medicamentul se foloseşte pentru profilaxia infecţiilor recurente sau n scopul suprimării bacteriuriei cronice la bolnavii cu sondă vezicală a demeure.
Acidul nalidixic este, de regulă, bine suportat. Tulburările digestive - greaţă, vomă, diaree, crampe abdominale - sunt relativ frecvente, dar minore. Uneori apar reacţii alergice - erupţii cutanate, urticarie, prurit, fotosensibilizare, eozinofilie. Ocazional se produc tulburări neurologice reversibile: cefalee, ameţeli cu tendinţa la lipotimie, vedere nceţoşată şi colorată. Au fost semnalate, rareori, reacţii toxice psihotice, convulsii, mărirea presiunii intracraniene: frecvenţa acestora este crescută la dozele mari şi n prezenţa unor factori favorizanţi, ca epilepsia, parkinsonismul, ateroscleroza avansată: riscul este, de asemenea, mai mare la sugari şi la copiii mici. Icterul coleslatic şi leucopenia sunt reacţii adverse rare. La persoanele cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază poate fi declanşată anemia hemolitică.
Acidul nalidixic este contraindicat n primul trimestru de sarcină şi n timpul alăptării, la persoanele cu deficit genetic de glucozo-6-fosfatdehidrogenază, la epileptici. Folosirea la copii (pnă la pubertate) nu este recomandabilă, deoarece la animalele de laborator imature acidul nalidixic (şi alte chinolone) provoacă leziuni ale cartilagiilor şi artropatii diverse. Este necesară prudenţă n prezenţa insuficienţei hepatice avansate. Expunerea la soare trebuie evitată.
Asocierea cu nitrofurantoină, cloramfenicolul şi tetraciclinele nu este indicată, considernd posibilitatea antagonizării acţiunii antibacteriene a acidului nalidixic. Se impune prudenţă n timpul tratamentului cu anticoagulante cumarinice, deoarece acestea pot fi deplasate de pe proteinele plasmatice, cu risc sporit de hemoragie. Acidul glucuronic, eliberat n urină din glucuronoconjugaţi, poate provoca reacţii fals-pozitive pentru glucoză (cnd determinarea se face folosind soluţia Benedict sau tablete cu Clinitest); de asemenea, se pot produce creşteri false ale 17-cetosteroizilor n urină.
b. Acidul pipemidic (pipemidic acid, deblason, pipram), alt antiseptic urinar aparţinnd grupei chinolonelor, are proprietăţi asemănătoare acidului nalidixic. Acţionează bactericid faţă de majoritatea bacililor gramnegativ, inclusiv unele tulpini de piocianic şi faţă de stafilococi. Concentraţiile minime inhibitorii pentru germenii sensibili sunt n jur a 8 μg/ml. Se elimină renal, 96% sub formă activă. Concentraţiile realizate n urină, după o doză obişnuită, sunt de 700-900 μg/ml la o oră şi 100 μg/ml la 12 ore. Se administrează oral, cte 400 mg dimineaţa şi seara, avnd aceleaşi indicaţii ca acidul nalidixic. Este bine suportat. Circa 2% din bolnavi se plng de greaţă şi epigastralgii. Reacţiile alergice - erupţii cutanate, urticarie - sunt rare (0,2%). Poate provoca fotosensibilizare. La bătrni au fost semnalate, ocazional, ameţeli şi tulburări de echilibru. Este contraindicat n insuficienţa renală avansată şi la copii; trebuie evitat sau folosit cu prudenţă la epileptici şi n timpul sarcinii.
c. Acidul oxolinic (oxolinic acid, urotrate, utibid), un alt derivat chinolonic, are proprietăţi asemănătoare acidului nalidixic. Potenţa antiibacteriană in vivo este de 2-4 ori mai mare. Spectrul de acţiune cuprinde enterobactericeele, proteusul, stafilococul auriu. Rezistenţa este ncrucişată cu acidul nalidixic. Se administrează oral n doză de 750 mg de 2 ori/zi, avnd aceleaşi indicaţii ca acidul nalidixic. Tulburările digestive sunt mai rare, dar unele fenomene nedorite nervos-centrale - nervozitate, insomnie, cefalee, ameţeli - sunt ceva mai frecvente.
 d. Cinoxacina (cinoxacin, cinobactin), nrudită chimic cu acidul oxolinic, are proprietăţi asemănătoare acestuia. Realizează concentraţii mari n urină, fiind indicată n infecţiile urinare cu germeni sensibili. Dozele uzuale sunt de 500 mg de 2 ori/zi curativ şi o dată/zi profilactic. Dezvoltă rezistenţa bacteriană ceva mai lent. Reacţiile adverse, de tipul celor provocate de acidul nalidixic, sunt n general minore. Au fost semnalate, ocazional, edeme, creşterea enzimelor hepatice şi a creatininei serice.
e. Norfloxacina (norfloxacin, barazan), o fluoropiperazinil chinolonă, face trecerea către a 2-a generaţie de chinolone. Are un spectru antibacterian mai larg dect acidul nalidixic, cupriznd germeni gram-pozitiv şi gram-negativ aerobi, inclusiv stafilococi, enterococi şi Pseudomonas.
Administrată oral se absoarbe 30-40%. Doza de 400 mg realizează după o oră concentraţia plasmatică maximă de 1,5 μg/ml. Se leagă de proteinele plasmatice mai puţin de 15%. Timpul de njumătăţire mediu este de 3,3 ore. Se elimină urinar 35-40%, prin filtrare glomerulară şi secreţie tubulară, n urină se găseşte 70% n formă nemodificată şi 30% ca metaboliţi slab activi. Concentraţia urinară maximă după doza de 400 mg este de 200 μg/ml; după 12 ore concentraţia scade la 30 μg/ml. Prin scaun se elimină n proporţie de 60-65%, realiznd concentraţii de 278 μg, 773 μg şi 82 μg/g la 12 ore, 24 ore, respectiv 48 ore de la administrare.
Norfloxacina se administrează oral 400 mg de 2 ori/zi. Este indicată n infecţiile urinare şi prostatice cu germeni sensibili: E. coli, P. Mirabilis, P. indol pozitiv, Pseudomonas aeruginosa, Citrobacter freundii, Staphilococcus aureus şi S. epidermidis, streptococi grupă D. De asemenea poate fi utilă n infecţiile gonococice acute necomplicate. Au fost semnalate rezultate bune şi n unele infecţii digestive - diareea călătorilor, dizenterie bacilară, salmoneloză (inclusiv pentru sterilizarea purtătorilor).
Ca reacţii adverse provoacă relativ frecvent (1,8-2,8%) greaţă, cefalee, ameţeli, ocazional (0,3-1%) erupţii cutanate, somnolenţă, depresie, insomnie, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, pirozis, rareori uscăciunea gurii, diaree, vomă, febră, eritem. Poate produce eozinofilie, leucopenie, creşterea transaminazelor şi fosfatazei alcaline (la 1,2-1,8% din bolnavi), mai rar creşterea ureei şi creatininei serice.
Norfloxacina este contraindicată la copii şi n timpul sarcinii. Trebuie folosită cu prudenţă la bolnavii cu risc convulsiv, n prezenţa insuficienţei renale severe doza se micşorează.
 






 


 

Structura chimică a unor chinolone şi fluorchinolone antibacteriene



II.a  FLUOCHINOLONELE ANTIBACTERIENE

O serie de chinolone cu substituenţi fluor şi piperazinil - ciprofloxacina, ofloxacina, enoxacina, pefloxacina, fleroxacina şi altele - au un spectru antibacterian larg, cuprinznd majoritatea bacteriilor gram-negativ, multe bacterii gram-pozitiv şi unii anaerobi. Proprietăţile farmacocinetice sunt avantajoase, permiţnd folosirea att n infecţiile urinare şi digestive, ct şi n infecţiile sistemice cu germeni sensibili.
In vitro, fluochinolonele sunt foarte active faţă de majoritatea Enterobacteriaceelor, Haemophilus, cocii gram-negativ, Neisseria gonorrheae şi N. meningitidis, Moraxella catarahalis. Sunt sensibili Pseudomonas aeruginosa şi Staphylococcus aureus, mai puţin streptococii şi enterococii; de asemenea sunt sensibile Chlamydia trachomatis, Mycoplasma şi Legionella. Unele chinolone sunt eficace şi faţă de Mycobacterium tuberculosis şi parte dintre micobacteriile atipice, n general concentraţiile active sunt cuprinse ntre   l şi 5 μg/ml, dar cifrele variază cu germenul şi cu fluochinolona.
Este caracteristică eficacitatea faţă de bacilii gram-negativ multirezistenţi, stafilococii rezistenţi la benzilpenicilină şi meticilină, tulpinile de gonococ rezistente la penicilină, cele de H. influenzae şi Moraxella catarrhalis secretoare de beta-lactamaze.
Acţiunea este bactericidă şi se datoreşte inhibării ADN girazei microorganismelor sensibile. Mutaţiile cromozomiale spontane, care determină rezistenţa, sunt rare, dar folosirea extensivă şi abuzivă a fluochinolonelor a exercitat o presiune de selecţie considerabilă. Aceasta a determinat sporirea tulpinelor rezistente de Pseudomonas, ca şi dezvoltarea de tulpini de Staphylococcus aureus rezistente att la meticilină ct şi la chinolone.
Asocierea fluochinolonelor cu antibiotice beta-lactamice sau cu aminoglicozide este indiferentă sau are consecinţe aditive, mai rar acţionează sinergic. Foarte rar relaţia este antagonică.
Fluochinolonele administrate oral au o biodisponibilitate care depăşeşte 50%, ajungnd la peste 95% pentru ofloxacină şi pefloxacină. Concentraţiile plasmatice maxime realizate de dozele uzuale sunt cuprinse ntre 1,5 μg/ml (pentru ciprofloxacină) şi 5 μg/ml (pentru fleroxacina). Se leagă de proteinele plasmatice n proporţie de 18-54%. Realizează concentraţii superioare celor plasmatice n ţesutul pulmonar şi mai mici n salivă şi secreţiile bronşice. Ofloxacina şi, n măsură mai mică, pefloxacina, pătrund bine n lichidul cefalorahidian, restul fluochinolonelor nu realizează nivele eficace. Concentraţia este foarte mare n urină şi n fecale. De asemenea, concentraţiile sunt mari n rinichi şi n ţesutul prostatic. Pătrund şi se acumulează n leucocitele polimorfonucleare şi n macrofage. Epurarea se face predominant prin eliminare renală pentru ofloxacină, predominant prin metabolizare pentru pefloxacină (metaboliţii sunt activi) şi prin ambele modalităţi pentru alte fluochinolone. Timpul de njumătăţire este cuprins ntre 3,3 ore (pentru ciprofloxacină) şi 10-11 ore (pentru pefloxacină şi fleroxacină).
Fluochinolonele sunt indicate, n primul rnd. pentru tratamentul infecţiilor urinare complicate, ndeosebi cnd acestea sunt provocate de Pseudomonas aeruginosa sau bacili gram-negativ rezistenţi la alte chimioterapice. Sunt foarte eficace n infecţiile urinare necomplicate şi pentru profilaxia infecţiilor urinare recurente, dar folosirea largă legată de aceste indicaţii trebuie evitată, deoarece favorizează dezvoltarea rezistenţei. Infecţiile gonococice necumplicate - uretrite, cervicite - pot fi vindecate printr-o singură doză orală, dar utilitatea n bolile transmise sexual este limitată de necesitatea de a exclude sifilisul şi de contraindicarea la femeile nsărcinate.
Infecţiile gastrointestinale reprezintă un alt domeniu de indicaţii. Fluochinolonele sunt de primă alegere n gastroenteritele bacteriene grave, n care tratamentul este obligator nainte de rezultatul culturilor; de asemenea, pentru eradicarea purtătorilor de Salmonella typhi.
O indicaţie importantă o reprezintă fi-broza chistică şi exacerbările respiratorii recurente provocate de Pseudomonas acruginosa. Rezultate bune se obţin n bronşitele cronice acutizae (trebuie nsă evitată folosirea abuzivă). De asemenea, n pneumoniile nsoţite de bacteriemie.
Fluochinolonele sunt avantajoase pentru tratamentul osteomielitei cronice cu bacili gram-negativi. De asemenea, sunt indicate n cazuri selecţionate de infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi cu bacilii gram-negativi sau stafilococi - ulceraţii, abcese, celulite, plăgi infectate - dar şi n aceste cazuri trebuie evitată folosirea abuzivă, care determină compromiterea acestor chimioterapice prin dezvoltarea rezistenţei.

1 Fluochinolonele sunt n general bine suportate. Frecvenţa globală a reacţiilor adverse este n jurul a 5%, n 2% din cazuri acestea oblignd la ntreruperea tratamentului. Sunt relativ frecvente (3-6%), greaţa, disconfortul abdominal, voma, diareea; au fost semnalate cazuri rare de colită cu Clostridium dificile. Simptomele nervos centrale (cu o frecvenţă de 1-4%) constau n convulsii, delir, halucinaţii. Reacţiile alergice (0,5-2%) se manifestă prin erupţii cutanate pruriginoase, fotosensibilizare (pentru pefloxacină şi fleroxacină), rareori febră, urticarie, edem angioneurotic, reacţii anafilactice, vasculită. Uneori cresc trecător transaminazele serice; de asemenea se pot produce leucopenie şi eozinofilie. Au fost semnalate cazuri rare de artrită sau tendinită. Fluochinolonele trebuie evitate la copii datorită faptului că experimental pot provoca la animalele tinere afectarea articulaţiilor cu eroziuni şi alte leziuni ale cartilagiilor. Alte reacţii adverse, rare, constau n cristalurie, hematurie, nefrită interstiţială, insuficienţă renală acută.
Cteva interacţiuni medicamentoase pot fi semnificative clinic: micşorarea absorbţiei intestinale a fluochinolonelor de către antiacidele cu aluminiu, magneziu sau calciu, preparatele de fier, sucralfat; inhibarea epurării teofilinei, cu creşterea concentraţiei plasmatice şi risc toxic (mai ales n cazul asocierii cu enoxacina sau ciprofloxacina).


Activitatea antibacteriană in vitro a unor fluochinolone antibacteriene
Tabelul 1
Speciile bacteriene    CMI90(μg/ml)
    norfloxacină    ciprofloxacină    ofloxacină    enoxacină    pefloxacină    fleroxacină
Staphilococous aureus    6,3    1,0    0,4    3,1    0,5    1,0
Escherichia coli    0,12    0,03    0,12    0,04    0,25    1,0
Pseudomonas aeruginosa    2,0    0,5    2,0    4,0    2,0    2,0
Neisseria gonorrhoeae    0,06    0,01    0,06    0,25    -    0,2
Haemophilus influenzae    0,06    0,01    0,03    0,12    0,06    0,12
Mycobaaerium tuberculosis    8,0    1,0    1,3    >5,0    8,0    -
Chlamidia trachomatis    25,8    1,6    0,8    6,3    -    3,1

b. Ciprofloxacina (ciprofloxacin, ciflox, ciprinol, ciprobay, ciprocinal, grenis-cipro, medociprin) este o fluochinolonă cu potenţă foarte mare in vitro. CMl90 sunt: faţă de E. coli 0,03 μg/ml, Salmonella şi Shigella 0.02 μg/ml, Pseudomonas aeruginosa 0,05 μg/ml, N. gonorrhoeac 0,01 μg/ml, Staphylococcus aureus l μg/ml.
Administrată oral Ciprofloxacina are o biodisponibilitate medie de 60%. Dozele de 250 mg, 500 mg şi 750 mg realizează concentraţii plasmatice maxime de 0,8 μg, 1,6 μg, respectiv 2,5 μg/ml. Se leagă de proteinele plasmatice n proporţie de 40%. Se distribuie larg. Concentraţii mari sunt obţinute n rinichi, prostată, parenchimul pulmonar şi mucoasa bronşică. Pătrunde puţin n lichidul ceflorahidian şi n creier. Este metabolizat n proporţie de 14%, metaboliţii fiind activi biologic. Se elimină urinar 65% şi prin scaun 15-30%. Timpul de njumătăţire mediu este de 3,3 ore.
Ciprofloxacina se administrează obişnuit pe cale orala, la mese. Dozele variază n funcţie de indicaţii - pentru tratamentul infecţiilor urinare necomplicate 250 mg de 2 ori/zi, pentru uretria gonococică o doză unică de 250 mg, n infecţiile pulmonare şi osoase 500-750 mg de 2 ori/zi (n funcţie de severitate), n infecţiile grave cu bacili gram-negativ sau stafilococ se poate folosi calea orală - 750 mg de 2 ori/zi - sau se introduce n perfuzii intravenosae, cte 200 mg de 2-3 ori/zi. La bolnavii cu insuficienţă renală avansată (clearence al creaţininei sub 20 ml/minut), doza zilnică se reduce la jumătate - se administrează o singură doză pe zi.
c. Ofloxacina (ofloxacin, floxal, novecin, oflocet, tarivid) are in vitro o potentă antibacteriană mai mică dect Ciprofloxacina. CMI90  sunt de 0,12 μg/ml pentru E. coli, 2 μg /ml pentru P. aeruginosa şi 0,4 μg /ml pentru Staphylococcus aureus. Biodisponibilitatea după administrarea orală este mai mare de 95%. Realizează concentraţii plasmatice superioare - după administrarea orală a 300 mg concentraţia plasmatică maximă este de 3 μg/ml, mai mult n condiţiile administrării repetate. Concentraţiile tisulare sunt, de asemenea, mari. Pătrunde bine prin meninge - concentraţia n lichidul cefalorahidian este de 90% faţă de cea plasmatică. Se elimină urinar, 73% sub formă neschimbată. Concentraţiile urinare rămn superioare CMI90, in vitro, pentru majoritatea bacteriilor, la 48 ore de la administrare. Timpul de njumătăţire mediu este de 5 ore şi creşte substanţial n caz de insuficienţa renală.
Ofloxacina are indicaţiile cunoscute pentru fluochinolone. Se administrează de regulă pe cale orală, n doză de 200 mg dimineaţa şi seara. Infecţiile grave obligă la creşterea dozei pnă la 600-800 mg/zi; eventual se foloseşte calea intravenoasă - cte o perfuzie cu 200-300 mg la intervale de 12 ore. n insuficienţa renală doza se reduce la jumătate.

Tabelul 2
Cţiva parametri furmacocinetici ai unor fhiorochinolone antibacteriene
Fluorochinolona     Biodisponibilitate (%)    Concentraţie
Plasmatică
Maximă*
(μg/ml)    Volum
de
distribuţie    Timp de
njumătăţire
(ore)
    Epurarea R=renală
H=hepatică
(metabolizare)
norfloxacină    30-40    1,5    224    3,3-5    H, R,
ciprofloxacină    60    1,5    348    3,3-4,1    H, R
ofloxacină    95    4,0    102    5    R
enoxacină    50    2,3    175    4,9    H, R
pefloxacină    95    3,2    112    10,5    H (R)
fleroxacină    50    5,0    97    11,2    R, H

d. Enoxacina (enoxacin, abenox, bactidan, comprecin, gyramid) are potenţă bacteriană, in vitro, mai mică dect alte fluochinolone. CMI90, sunt de 0,4 μg/ml pentru E. coli, 4 μg/ml pentru P. aeruginosa şi 3,1 μg/ml pentru S. aureus. Doza de 300 mg realizează o concentraţie plasmatică maximă de 2 μg/ml, iar cea de 400 mg de 2,3 μg/ml. Este epurată att prin eliminare renală ct şi extrarenal. Se elimină n urină 44% nemodificat. Timpul de njumătăţire mediu este de 4,9 ore. Se administrează oral 300- 400 mg la intervale de 12 ore, fiind indicată, n infecţiile urinare şi respiratorii cu germeni sensibili.
e. Pefloxacina (pefloxacin, abaktal, peflox) are o potenţă antibacteriană in vitro apropiată de cea a ciprofloxacinei. CMI90 pentru E. coli este de 0,25 μg/ml, pentru P. aeruginosă 2 μg/ml, pentru S. aureus 0,5 μg/ml. Biodisponibilitatea după administrarea orală depăşeşte 95%. Doza de 400 mg realizează o concentraţie plasmatică maximă de 3,2 μg/ml. Are o penetrabilitate bună n ţesuturi şi n lichidele organismului. Concentraţia n lichidul cefalorahidian este de 40% faţă de cea plasmatică. Epurarea se face predominant prin metabolizare. Proporţia eliminată urinar sub formă neschimbată este de 11%. Timpul de njumătăţire mediu este de 10,5 ore. Pefloxacina are indicaţiile obişnuite fluochinolonelor antibacteriene. Se administrează oral cte 400 mg la 12 ore (n timpul meselor). La nevoie se introduc perfuzii intravenoase cu aceleaşi doze. n caz de insuficienţă hepatică severă intervalul ntre doze, se măreşte la 24-48 ore.
f.    Fleroxacina (fleroxacin, quinodis) are activitatea antibacteriană comparabilă cu cea a ciprofloxacinei. CML90 in vitro pentru E. coli şi S. aureus este de l μg/ml, pentru P. aeruginosa 2 μg/ml. Realizează concentraţii plasmatice superioare - pentru doza de 400 mg concentraţia plasmatică maximă este de 5 μg/ml. Concentraţiile n ţesuturi şi lichidele organismului sunt de asemenea mai mari dect pentru alte chinolone. Este epurată renal şi prin metabolizare.
Proporţia eliminată prin urină sub formă neschimbată este de 50%. Timpul mediu de njumătaţire este de 11,2 ore. Se administrează oral, doza uzuală fiind de 400 mg o dată/zi, n gonoree este suficientă o singură doză.





III. REZISTENŢA LA QUINOLONE

Rezistenţa spontană la quinolone este rară, mutanţii rezistenţi fiind n proporţie de 10-9 n populaţiile microbiene, dar selecţia acestora se face repde n cursul tratamentului- mai ales n cazul  acidului nalidixic.
Rezistenţa este mediată cromosomial şi se datoreşte modificării ADN-girazei, care devine insensibilă, sau micşorării penetrabilităţii quinolonelor prin modificarea proteinelor din compoziţia membranei bacteriene exterioare.
De ce este importantă rezistenţa la quinolone?
1.    rezistenţa la quinolone limitează selecţia medicamentului pentru tratamentul multor infecţii;
2.    organismele rezistente la quinolone sunt cel mai adesea  rezistente şi la alte clase de antibiotice;
3.    quinolonele sunt frecvent prescrise nainte să fie cunoscute rezultatele. Raportnd prompt rezistenţa la acestea, reduce riscul complicaţiilor bolilor cauzate de tratamentul neprevăzut al rezistenţei organismului;
4.    raportnd susceptibilitatea la diferite quinolone avem informaţiile necesare cu privire la terapia următoare ce va minimaliza selecţia mutaţiilor ducnd la rezistenţă.

IV. TOXICITATEA QUINOLONELOR

Reacţiile tractului gastrointestinal, ale SNC şi ale pielii sunt cele mai dese efecte adverse observate pe parcursul terapiei cu fluoroquinolonă.
Patogenitatea efectelor neurotoxice ale fluoroquinolonelor este ncă necunoscută.
Printre noile medicamente, Trovafloxacin cauzează reacţii fine ale SNC, ca de xemplu ameţeală, uşoare dureri de cap ntr-o proporţie considerabilă prientre pacienţi. Tinerele femei par să fie n mod special mai sensibile la aceste efecte, mai ales dacă tratamentul era luat mpreună cu mncarea.
Sparfloxacinul şi Grepafloxacinul au potenţial cardiotoxic mai ridicat dect alte fluorquinolone, dar pe parcursul terapiei nici unul din aceste medicamente nu au senalat reacţii importante. Pentru a evita riscul acestior medicamente, nu trebuiesc prwscrise pacienţilor cu prolongaţie cunoscută a QT intervalului.
Fototoxicitatea a fost descrisă la toate quinolonelor dar derivaţii cu un atom de H n poziţia 8 arată un potenţial mai ridicat la aceste reacţii. Printre acestea se numără Fleroxacin, Sparfloxacin, Clinafloxacin şi Lomefloxacin. Potenţialul fototoxic al altor noi fluoroquinolone este considerabil scăzut dar expunerea intensivă la UV trebuie evitată pe parcursul tratamentului.
Condrotoxicitatea quinolonelor e observată la animalele tinere, poate afecta cartilajul articular şi/sau zona de creştera a oaselor la nivelul epifizei.
Alte manifestări ale efectelor toxice ale quinolonelor se pot remarca la nivelul ţesuturilor de legătură, n tendopatii. Tendinitele şi rupturile de tendoane au apărut la cteva luni după tratament.
Pe lngă acestea, quinolonele sunt medicamente bine tolerate. Potenţialul toxic este cosiderat impotant atunci cnd sunt alese pentru tratamentul infecţiilor bacteriene.


BIBLIOGRAFIE:

1.    VALENTIN STROESCU – „Bazele farmacologice ale practicii medicale”, ediţia a V-a, Ed. Medicală, Bucureşti, 1997;
2.    ANDRIOLE V. T. (ed) – „The Quinolones”, Academic Press,New Zork, 1988;
3.    NEUMAN M. – „Le Quinolones a Spectre Elargi,Therapie”, 1986, 41;
4.    BALL, PETER, 1998 – „The Quinolones: History and Overview”, capitolul 1, 1-28;
5.    http://www.anaerobe.org/ ab98/230p.htm ;
6.    http://www.medline.com
7.    HOOPER  D. C., WOLFSON J. C. – „Fluoroquinolone Antimicrobial Agents”, N. Engl. J. Med., 1991, 34, 6, 384.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica