referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Autismul

Categoria: Referat Medicina

Descriere:

Cu mult înainte de deschiderea autismului de tip Kanner, în literatura de specialitate sunt consemnate o serie de date cu privire la copii cu comportamente asemănătoare, prin existenţa deficitului de comunicare, de socializare, de socializare şi de structurare a comportamentelor mature şi armonioase:...

Varianta Printabila 


1
AUTISMUL

    

Definirea termenului
    
Autismul face parte din categoria vastă a polihandicapurilor, n care includem: surdo-cecitatea, sindroamele deficienţei mintale (sindromul Down, oligofrenia fenilpiruvică, idioţia amaurotică, gargoilismul, hipertelorismul, sindromul Turner, cretinismul endemic ş.a.)
    Termenul de autism (autos (gr.) - nsuşi) a fost introdus la nceputul secolului al XX-lea, de Bleuer, care l defineşte ca pe o „detaşare de la realitate, nsoţită de o predominare a vieţii interioare”. Leo Kanner caracterizează autistul ca fiind „retras, mulţumit de sine nsuşi”. n 1940 acesta organizează activităţi logopedice cu o grupă de 11 copii autişti, iar n 1943 reuşeşte să diferenţieze autismul – sindrom comportamental (n toate sferele: acţional, verbal, afectiv, cognitiv etc.) prin trăsăturile sale specifice, de psihoză, schizofrenie sau handicap mintal.
    Cu mult nainte de deschiderea  autismului  de tip Kanner, n literatura  de specialitate sunt consemnate o serie de date cu privire la copii cu comportamente asemănătoare, prin existenţa deficitului de comunicare, de socializare, de socializare şi de structurare a comportamentelor mature şi armonioase:
-    medicul John Haslan descrie un băiat de 5 ani
-    medicul Jean Marc Gaspard Itard l descrie pe  băiatul Victor , de 11.12 ani, găsit ntr-o pădure din Franţa.


Diagnosticare

n diagnoza autismului pot fi făcute confuzii şi substituiri cu alte sindroame care, la rndul lor sunt prea puţin delimitate n teorie şi practică, dar au unele trăsături asemănătoare sau comune cu autismul. De exemplu, „psihoză infantilă”, „encefalopatie infantilă”, „tulburări emoţionale grave”, „schizofrenie infantilă”, „oligofrenie” se referă la fenomene care nu caracterizează n totalitate starea corectă de autism, ca entitate distinctă.
Lorna Wing afirmă că autismul prezintă un comportament ce poate fi definit cel mai bine.

După DSM III, criteriile de disgnostic pentru autismul de tip Kanner sunt:

1.    Debut naintea vrstei de 30 luni.
2.    Lipsa de răspuns la stimulările lumii nconjurătoare.
3.    Deficit marcant n dezvoltarea limbajului.
4.    Dacă vorbirea este prezentă, patternul de vorbire este particular, cu ecolalie imediată şi ntrziată, limbaj metaforic şi inversiunea pronumelor.
5.    Răspunsuri bizare la aspecte ale mediului nconjurător: rezistenţa la schimbare, interes pentru diverse obiecte.
6.    Absenţa ideilor delirante, a halucinaţiilor, absenţa pierderii asociaţiilor, absenţa coerenţei, ca n schizofrenie.

Diagnosticul diferenţial se face cu :
a)    ntrzierea mintală de diferite grade, deoarece copilul autist poate părea ntrziat. Copilul oligofren are nsă un deficit mental global şi omogen, răspunde la stimulările sociale, examinatorul reuşind să nţeleagă  lumea lui ngustă; conversaţia este imatură, limitată la simplu şi concret; i lipseşte detaşarea afectivă specifică autistului.
b)    Deficienţa de auz, pentru că prin răspuns la stimuli sonori, poate fi considerat surd. Examenul audiometric la copilul autist este uneori imposibil. Observaţia relevă faptul că deficientul de auz caută să compenseze lipsa auzului, urmărind cu atenţie interlocutorul, cu care stabileşte un limbaj gestual. Pe de altă parte, ecolalia, jocul şi interesul pentru unele sunete ne dovedesc că autistul aude.
c)    Afazia motorie de dezvoltare n care limbajul nu este dezvoltat nainte de 4 ani. n acest caz, copilul are un contact psihic bun, o afectivitate normală, un limbaj receptiv corespunzător, imită şi foloseşte gestul pentru comunicare. Nu are un deficit senzorial concomitent.
d)    Sindroamele cerebrale degenerative,  care evoluează cu deficit mintal. n aceste cazuri, evoluţia psihică este caracterizată de un regres progresiv n toate, sau numai n unele arii de dezvoltare şi de apariţie a unor semne neurologice.
e)    Sechelele traumelor psihologice prelungite,  legate de separarea sugarului de mama sa sau de o carenţă afectivă, n caz de spitalizare prelungită, plasarea n creşe. Lipsa antrenamentului afectiv l face pe copil apatic şi treptat ntrziat n dezvoltarea psihică. Reinserarea precoce a copilului ntr-un mediu afectuos şi stimulator permite dispariţia simptomelor şi o evoluţie favorabilă ulterioară.


Trăsături caracteristice ale copilului autist

Leo Kanner evidenţiază o serie de trăsături caracteristice, printre care , cele mai importante ar fi:
-    incapacitatea de a adopta o poziţie normală n timp ce este luat n braţe. Dacă debutul bolii este precoce, spre luna a 4-a – a 8-a, se remarcă lipsa mişcărilor anticipatorii atunci cnd sunt luaţi n braţe, precum şi lipsa zmbetului ca răspuns la zmbetul mamei;
-    o exacerbare a memorării mecanice;
-    o incapacitate de comunicare verbală;
-    incapacitatea utilizării conceptelor abstracte;
-    teamă şi emoţii exagerate, nejustificate: lipsit de ataşament faţă de părinţi, el este legat de un obiect oarecare; pericolele reale nu-i provoacă frică, n schimb, se sperie de stimuli obişnuiţi: foşnetul frunzelor, ropotul ploii;
-    incapacitatea imaginativă n activităţi ludice. Jocul, activitatea cea mai importantă a acestei vrste, prezintă cteva particularităţi: este marcat de un caracter stereotip, copilul folosind obiecte puţin complicate, ca: sfoară, hrtie, nisip, apă, butoane, robinete. Jocul colectiv este evitat.
-    producerea ntrziată a unor manifestări ecolalice.
-    crearea impresiei de dezvoltare fizică şi intelectuală normală.
-    izolarea şi retragerea n sine.
-    incapacitatea de a percepe pericolul real.
-    apariţia şi dezvoltarea unor comportamente cu caracter ritual (activităţi de alimentare, de mbrăcat etc.).
-    exacerbarea unor mişcări şi repetarea ndelungată a acestora.
-    existenţa unor răspunsuri paradoxale la stimulii de lumină, de zgomot, de durere etc.
-    comportamente stereotipe şi repetitive. Stereotipiile pot fi gestuale, ca: repetiţii ale mişcărilor minilor, degetelor, braţelor, rotirea corpului n jurul axului său, mersul pe vrfuri. Uneori preferă activităţi ca: deschiderea şi nchiderea uşii, lovirea sau zgrierea unei jucării.
-    Reacţii bizare la schimbări din mediul ambiant. Are a memoria bună pentru diverse aranjamente spaţiale şi preferinţă pentru ordonarea unor obiecte, deoarece el manifestă o „nevoie obsedantă” pentru simetrie. Astfel, poate intra ntr-o criză de mnie şi panică, drept răspuns la schimbarea mediului (a mobilierului, de exemplu), sau de schimbarea secvenţelor din rutina zilnică.

Frecvenţa autismului este discutabilă, pentru că nu au fost efectuate statistici complete n nici o ţară. Un studiu efectuat n 1964 n Anglia, pe populaţia infantilă cuprinsă ntre 8-10 ani, a depistat 4-5 copii la 10.000, cu semne de autism. Un alt studiu făcut n Danemarca, confirmă acest lucru. Se constată că n ţările dezvoltate, frecvenţa autismului este mai mare faţă de ţările slab dezvoltate, ca urmare a mortalităţii crescute n cazul celor din urmă, copiii cu asemenea handicapuri necesitnd o ngrijire medicală specială, realizată cu dificultate.
Se apreciază că autismul are o frecvenţă egală cu a surdităţii, dar mai mare dect cecitatea.
Raportat la sex, frecvenţa este mai mare la băieţi: 3-4 la 1, faţă de fete.
Cercetările nu au putut demonstra transmiterea ereditară legată de sex şi nici prezenţa unui caracter genetic dominant la unul din sexe. S-a remarcat nsă un număr mai mare de autişti printre copiii unici sau printre primii născuţi. Autismul infantil apare de preferinţă n mediile intelectuale şi n aşa-zisele clase superioare, dar nu exclusiv.


Teorii explicative privind etiologia autismului

 Lorna Wing a ncercat să explice natura autismului prin acţiunea factorilor etiologici din două direcţii:
-    existenţa unor factori ce determină anomalii organice;
-    existenţa unor factori ce produc tulburări ale funcţiilor psihologice şi psihofiziologice.
Spre exemplu, un mecanism genetic poate determina att o anomalie structurală, ct şi una biochimică, ce afectează o funcţie sau mai multe ale creierului. Studiile realizate de Coleman şi O'Brien n 1970 semnalează prezenţa, n proporţii diferite, a unor anomalii biochimice n celulele sanguine ale copiilor cu autism clasic.
Din punct de vedere etiologic, au fost elaborate trei categorii de teorii distincte, ce fac posibilă explicarea autismului:
1.    Teoriile organice – consideră că autismul apare ca urmare a unor disfuncţii organice de natură biochimică sau a unei insuficiente dezvoltări structurale a creierului.
2.    Teoriile psihogene – interpretează autismul ca pe un fenomen de retragere psihologică faţă de tot ce este perceput ca rece, ostil şi pedepsitor.
3.    Teoriile comportamentale – consideră că autismul infantil ia naştere printr-un şir de comportamente nvăţate, care se formează n urma unor serii de recompensări şi pedepse ntmplătoare.

1.    Teoriile organice - trebuie luate n considerare, n primul rnd, dificultăţile perceptuale de atenţie şi de nvăţare prezente la autişti. Deşi sunt adoptate de tot mai mulţi specialişti, ele nu oferă siguranţă, pentru că nu precizează n ce măsură implicarea organică este de natură genetică sau traumatică. Etiologiile organice se referă, n principal, la afecţiunile creierului, anomaliile genetice, leziunile subcorticale, disfuncţia sistemului vestibular, ntrzieri ale maturizării.
2.    Teoriile psihogene  - Bruno Bettelheim (1967) invocă pentru prima dată relaţia părinte-copil, bazndu-se pe observarea unor relaţii mai reci ale părinţilor faţă de copiii autişti. Acestea duc la disfuncţii psihologice manifestate prin anomalii ale dezvoltării stării emoţionale, ale sferei cognitive, atunci cnd dificultăţile utilizării simbolurilor devin dominante n tulburările limbajului, anomalii ale capacităţilor perceptive şi ale atenţiei, dificultăţi n imitarea acţiunilor corporale şi altele.
3.    Teoriile comportamentale sunt legate de cele psihogene deoarece implică ntotdeauna componente de ordin psihologic. Comportamentele de tip autist se formează şi se menţin prin recompensări şi pedepse ce se repetă n condiţii asemănătoare sau percepute astfel de copii. n cazul crizelor de furie a autostimulărilor şi altele la baza lor, de cele mai multe ori, stau aberaţii n structura psihică şi de viaţă a părinţilor, intervenţii anormale n educarea copiilor, existenţa unor anomalii la copii care sunt exacerbate de atitudinea şi comportamentul patologic al părinţilor.

Imposibilitatea precizării cu exactitate a factorilor etiologici, duce la supoziţia implicării şi a unor cauze ce sunt răspunzătoare şi pentru alte categorii de handicap. Enumerăm: bolile infecto-contagioase din timpul sarcinii şi al naşterii; cauze ereditare; anomaliile creierului, ntlnite la o treime din autişti.
Se estimează că tot o treime din autişti suferă de meningită, encefalită, hidrocefalie, epilepsie, aceasta ducnd la o şi mai mare dificultate n stabilirea factorilor specifici etiologici pentru autişti.



1 Simptomatologie

V. Predescu precizează faptul că tabloul clinic al autismului se caracterizează prin trei simptome principale:
-    perturbarea comunicării interpersonale (izolarea autistă);
-    tulburarea limbajului vorbit;
-    stereotipiile.
E. Verza grupează principalele anomalii ale autismului astfel:
a)    dificultăţi de limbaj şi comunicare;
b)    discontinuitate n dezvoltare şi nvăţare;
c)    deficienţe perceptuale şi de relaţionare;
d)    tulburări acţionale şi comportamentale;
e)    disfuncţionalităţi ale proceselor nsuşirilor şi funcţiilor psihice.
a)    Dificultăţi de limbaj şi comunicare
-    se manifestă de timpuriu prin slabul interes faţă de achiziţia limbajului;
-    autiştii nu răspund la comenzile verbale şi au o reacţie ntrziată la apelul numelui lor;
-    vorbirea apare mai trziu dect la normali, iar pronunţia e defectuoasă;
-    n jur de 5 ani pot repeta unele cuvinte, iar după nsuşirea limbajului au tendinţa de a schimba ordinea sunetelor n cuvnt, de a nu folosi cuvintele de legătură, de a substitui cuvintele;
-    vocabularul e sărac, vorbirea economicoasă, lipsită de intonaţie, flexibilitate, dezagreabilă;
-    ca urmare a dificultăţilor n planul ideaţiei, formulările verbale sunt stereotipe şi repetitive;
-    bizarităţi n alcătuirea propoziţiilor;
-    fenomenul ecolalic este evident şi dă impresia unui ecou prin repetarea sfrşitului de cuvnt sau propoziţie.
b) Dicontinuitatea n nvăţare şi dezvoltare poate produce confuzii n aprecierea capacităţilor generale ale autistului.
-    incapacitate de a număra, dar abilităţi la operaţii de nmulţire;
-    dificultăţi n nvăţarea literelor, dar uşurinţă n nvăţarea cifrelor;
-    se orientează bine n spaţiu, dar manifestă stereotipii n formarea unor comportamente cognitive, accentuate prin lipsa de interes pentru achiziţii noi.
c) Deficienţele perceptuale şi de relaţionare apar de la naştere:
-    este plngăreţ, agitat n majoritatea timpului, cu ţipete sau: inhibat, fără interes şi dorinţă de a cunoaşte lumea nconjurătoare;
-    unii manifestă interes pentru obiectele strălucitoare sau sunt fascinaţi de lumină;
-    alţii nu percep elementele componente ale obiectelor;
-    unora le place să pipăie, să atingă obiectele, au reacţie negativă la aceasta;
-    unora le place muzica, reacţionează pozitiv la ritm, au abilităţi de a cnta.
d) Tulburările acţionale şi comportamentale sunt cele mai spectaculoase prin amploarea şi complexitatea lor.
-    acţiunile şi comportamentele sunt bizare şi stereotipe, cu aspecte comune, dar cu aspecte comune, dar şi cu diferenţieri pentru fiecare caz;
-    automutilare şi autodistrugere / autostimulare (kinestezică, tactilă, auditivă, vizuală);
-    rotirea braţelor, mersul pe vrfuri, nvrtirea pe loc;
-    nevoia redusă de somn;
-    reacţii diminuate la frig şi durere;
-    schimbarea dispoziţiei brusc, fără motiv;
-    rezistenţa la sedative şi hipnotizante;
e) Disfuncţionalităţi n planul proceselor, nsuşirilor, funcţiilor psihice
- n plan afectiv motivaţional – lipsă de interes pentru contactul social, indiferenţă faţă de suferinţele altora;
-    unii se ataşează exagerat faţă de obiecte fără semnificaţie: cutii goale, bucăţi de hrtie;
-    manifestă frică patologică faţă de obiecte obişnuite;
-    deşi nu ştiu să mintă, lasă impresia că ascund ceva, pentru că nu privesc n faţă persoanele;
-    vorbesc sau acţionează penibil: mănncă de pe jos, se şterg pe părul sau hainele cuiva;
-    nu stabilesc contact afectiv dect cu totul sporadic, fără să adopte atitudini pozitive constante faţă de persoanele apropiate;
-    manifestă izolare, nchidere n eul propriu;
-    pot trăi stări de frustraţie, anxietate şi hiperexcitabilitate;
- caracteristicile gndirii şi inteligenţei rezultă din activitatea de joc. Jocul e de tipul celui al sugarului, de manipulare, fără a acorda un simbol al jucăriei sau un scop jocului.
- deseori se asociază cu forme ale deficienţei mintale severe, ca urmare a unor anomalii ale sistemului nervos central;
- dificultăţile n nţelegerea imaginativă a unor situaţii reale mpiedică formarea de concepte care să permită abstractizări şi generalizări, raportarea corectă la prezent sau proiecţia n viitor.
- aspectul facial agreabil şi o memorie mecanică bună pot crea impresia unei inteligenţe bune;
- nu manifestă atenţie cnd li se vorbeşte sau cnd se produc evenimente cu semnificaţie, pentru că nu nţeleg semnificaţia şi simbolistica lingvistică.
Thomas Weihs (Copilul cu nevoi speciale) menţionează că descrierile tipice referitoare la copiii autişti conţin următoarele observaţii:
-    evită să te privească n faţă;
-    par să nu nţeleagă sau să nu audă ce li se spune;
-    de obicei nu vorbesc, dar dacă o fac limbajul lor are ceva bizar. Se folosesc de cuvinte ca de nişte obiecte, le ntorc pe toate feţele şi se amuză inventnd cele mai ciudate combinaţii, dar nu le folosesc ca pe instrumente de comunicare;
-    evită să folosească „eu” sau „pe mine”. Cel mai des şi vor spune „tu”.
-    se remarcă semne ale unei anxietăţi intense. Stările anxioase se leagă de unele obsesii sau capricii extreme, cum ar fi plasarea obiectelor, conform unui paralelism perfect;
-    interesul pentru mecanisme şi o ndemnare ieşită din comun pentru manipularea acestora, n contrast cu dezinteresul pentru cei din jur şi pentru propria persoană;
-    copiii autişti nu vor evita contactul tactil, mbrăţişarea atunci cnd nu insistăm să stabilim un contact vizual sau verbal cu ei;
-    unii, care evită exprimarea verbală şi par a nu nţelege semnificaţia cuvintelor, pot fi cntăreţi talentaţi;
-    pot să apară probleme privind alimentaţia, refuzul total sau predilecţii obsesive pentru anumite alimente.
-    Weihs afirmă că autiştii sunt „altfel situaţi n lume”, fapt relevat de testele de inteligenţă: De obicei, copilul cu handicap, a cărei ntrziere mintală nu este primară, ci este consecinţa unei patologii care a afectat dezvoltarea, are la testele de inteligenţă, rezultate ce acoperă intervalul cuprins numai n cţiva ani. Un copil de 10 ani poate răspunde la toate ntrebările pentru vrsta de 7 sau 8 ani. Copilul autist poate adesea la ntrebări care depăşesc cu mult vrsta cronologică, dar nu reuşesc să răspundă la ntrebări sub nivelul vrstei sale. Răspunsurile la testele de inteligenţă sunt divers distribuite, ceea ce demonstrează că testele de inteligenţă nu sunt aplicabile copiilor autişti.
-    Copilul autist nu pare să se integreze ntr-o structură socială şi, nu pare să se considere pe sine o persoană.
-    Incapacitatea de a-şi percepe adecvat propriul Eu este descrisă ca o problemă centrală a simptomatologiei autismului, aspect specific pentru faza n care se manifestă incipient autismul, n jur de 2-3 ani.

Din cele expuse, se impune o abordare terapeutică specifică. Ea presupune o evitare a confruntării directe, a „privitului n ochi”.
Dacă dorim să-l facem să meargă cu noi, vom privi numai n direcţia n care vrem să-l conducem.
Trebuie să-i vorbim cu blndeţe, indirect , abuziv, să nu ne impunem voinţa asupra lui, să nu-i dăm ordin.
Prima sarcină ce le revine părinţilor şi educatorilor este să nveţe să trăiască alături de copilul autist, crend o atmosferă pozitivă de simpatie, fără să se desfiinţeze mediul constructiv pe care o familie normală sau şcolară l oferă unui copil n creştere. Nu este de nici un folos pentru copilul autist ca familia să cedeze n faţa fiecărei toane şi să-şi adapteze existenţa la modul lui de viaţă, căci acceptnd acest compromis, se ajunge la o atmosferă insuportabilă.
Stabilirea unui mod de viaţă acceptabil pentru capacitatea adultului de a permite copilului să simtă siguranţa dragostei, n ciuda dificultăţilor sale de a se conforma, n ciuda comportamentului straniu are adesea va trabui ngrădit.
„nţelegerea” bazată pe căldură si empatie poate fi dezvoltată cnd acceptăm situaţia n care se află copilul ca pe o problemă a dezvoltării fiecărui copil n parte, a dezvoltării fiecărui copil n parte, a dezvoltării omului, n general. Conştienţi de aceasta, vom putea căuta n noi nşine forţa de compasiune necesară pentru creşterea unui copil autist.
Pentru stimularea contactului cu ceilalţi şi dezvoltarea relaţiilor interpersonale se recomandă organizarea de jocuri simple pentru stabilirea raporturilor de reciprocitate: jocuri cu mingea, sau care se joacă n cerc, dansuri simple, bătăi din palme simultan cu terapeutul, jocuri de copii mici, cu degetele.
Terapia prin muzică poate stabili o comunicare, fără a fi necesar contactul vizual direct. n cazuri grave, un prim  contact poate fi obţinut bătnd ritmul cu degetul, copiii pot să răspundă la aceasta.
Este important să-i lăsăm copilului autist şansa de autocunoaştere şi autoexprimare, să-i acordăm sprijinul pentru a se realiza n domeniul n care este nzestrat.
Probleme esenţială nu este aceea a dezvoltării intelectuale sau a succesului şcolar, ci a dezvoltării emoţionale şi a contactelor cu ceilalţi. Pentru aceasta este necesară stimularea şi ncurajarea n orice mod a ntregului potenţial şi a personalităţii copilului.
O posibilitate de a-i scoate pe copiii autişti din izolare este teatrul de păpuşi, cnd copilul participă la situaţii dramatice fără să se implice.
Autorul amintit recomandă, pe baza observaţiilor făcute,  punerea mpreună, a copiilor cu autism, n şcoli speciale, cu copii cu Down, paralizie cerebrală, sau n scoli obişnuite, cu copii normali, pot stimula dezvoltarea copilului autist, spre deosebire de situaţiile n care, copii cu aceeaşi afecţiune trăiesc mpreună, accentundu-şi caracteristicile specifice şi involund.
Măsura n care aceşti copii vor reuşi să se integreze  n societate ca persoane adulte nu depinde de inteligenţa, aptitudinile sau posibilităţile de comunicare, ci, n concepţia lui Thomas Weihs, de toleranţa şi de capacitatea de a-i ajuta să-şi folosească fixaţiile ntr-un mod creator spre activităţi manuale (ţesut, tmplărie, gravură), dndu-şi seama de propria valoare şi devenind utili societăţii.



Bibliografie

1.    Verza, E., - Delimitări conceptuale n autism, n Revista de Educaţie Specială, nr. 2/1993, pag. 5-13
2.    Verza, F., E.,  - Introducere n psihopedagogia specială şi asistenţa socială, Ed. Fundaţiei Humanitas, 2002, pag. 201-209
3.    Pavelcu, V., - Psihiatrie, Ed. Medicală, 1989, pag. 773-776
4.    Weihs, T., J., - Copilul cu nevoi speciale, Ed. Triade, Cluj- Napoca, 1998, pag. 89-116
5.    Enăchescu, C., - Tratat de psihopatologie, Ed. Tehnică, 2000, pag. 179-181
6.    Arcan, P.; Ciumăgeanu, D., - Copilul deficient mintal, Ed. Facla, pag. 282
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica