Prescrisptia Extinctiva

Categoria: Referat Drept

Descriere:

PrescripÅ£ia, în termenii art. 1837 din Codul Civil, este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaÅ£ie, în condiÅ£iile stabilite de lege. Ea este achizitivă, când conduce la dobândirea unui drept ÅŸi, respectiv extinctivă sau eliberatorie, când permite exonerarea debitorului de îndeplinirea unei obligaÅ£ii prealabile. În ambele cazuri timpul este elementul cheie esenÅ£ial, servind fie la dobândirea, achiziÅ£ionarea unui drept, fie la stingerea, la pierderea lui...

Introducere:

         Prescripţia, în termenii art. 1837 din Codul Civil, este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie, în condiţiile stabilite de lege. Ea este achizitivă, când conduce la dobândirea unui drept şi, respectiv extinctivă sau eliberatorie, când permite exonerarea debitorului de îndeplinirea unei obligaţii prealabile.     În ambele cazuri timpul este elementul cheie esenţial, servind fie la dobândirea, achiziţionarea unui drept, fie la stingerea, la pierderea lui.

         Pentru a opera uzucapiunea sau prescripţia achizitivă trebuie ca uzucapantul să fi posedat un bun în mod continuu şi neîntrerupt, paşnic, public şi sub numele de proprietar. În schimb, pentru a interveni prescripţia extinctivă este necesară simpla inacţiune a titularului dreptului, într-un interval de timp socotit suficient de lung, pentru a atrage stingerea dreptului material la acţiune şi exonerarea, în acest fel, de răspunderea civilă a subiectului pasiv al raportului obligaţional.

         Deşi admisă de legiuitor, instituţia prescripţiei este oare utilă şi, mai ales morală? Iată, aşadar, o primă problemă, care vizează însuşi fundamentul său economic, social şi etic. Fiind chemată să asigure pacea şi liniştea socială, prin consolidarea situaţiilor juridice incerte sau îndoielnice, instituţia prescripţiei se numără printre mecanismele tehnice cele mai redutabile, căci, nu întâmplător Cassiodorius a desemnat-o „patrona generis humani”, iar Cicero a considerat-o ca fiind „finis sollicitudinis et periculi litium”. Chiar Justinian, care personal dezavua o asemenea instituţie, deoarece putea să aibă ca efect consacrarea unei nedreptăţi (impium praesidium), i-a recunoscut însă avantajele şi a procedat la o reformă a acesteia prin contopirea celor două forme de prescripţie, deoarece aveau acelaşi fundament şi se întemeiau pe aceleaşi principii.

Noţiunea prescripţiei extinctive:

Prescripţia extinctivă nu este definită în legea civilă. Totuşi, Decretul 167 / 1958 în art. 1, alin. 1, consacră efectul prescripţiei extinctive “dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost executat în temeiul stabilit de lege”. Putem defini prescripţia extinctivă din dreptul civil ca fiind stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul de prescriptie.

Reglementarea prescriptiei extinctive din dreptul civil:

Actele normative în vigoare, în care se găsesc normele ce formează instituţia prescriptiei extinctive, sunt urmatoarele :

-         Decretul nr. 167 / 1958 , privitor la prescripţia extinctivă care este ”legea generală” sau “dreptul comun” în materie;

-         Codul civil ( în special titlul XX - “despre prescripţia din cartea a III-a “ ) în masura în care a suferit modificări sau abrogări;

-         Alte acte normative, izvoare de drept civil, ca exemplu amintim Legea nr. 29 / 1990, privind contenciosul administrativ , Legea 105 / 1992, privind raporturile de drept international privat.

Caracterul normelor care reglementează prescripţia extinctivă:

O problemă strâns legată de “reglementarea prescripţiei extinctive, este aceea a caracterului – imperativ sau dispozitiv – al normelor ce formează această instituţie”.

Prescriptia extinctivă este calificată ca o instituţie de ordine publică. Totuşi problema care se ridică, este aceea de a şti dacă este bine sau nu să se păstreze caracterul imperativ al normelor prescripţiei extinctive şi în viitoarea reglementare. Se consideră că soluţia potrivită ( opinia profesorului Belein ) este aceea de a reveni la sistemul codului civil – prescripţia trebuie aplicată dacă cel interesat ( de regula pârâtul ) o invocă.

Natura juridică şi delimitarea prescripţiei extinctive:

Prescriptia extinctivă este cunoscută de toate ramurile de drept , şi de aici drept consecinţă – natura juridică a prescripţiei extinctive trebuie stabilită în cadrul fiecarei ramuri de drept.

Din dreptul civil face parte prescripţia dreptului la acţiune ( în sens material ) şi pentru a stabili natura juridică a prescripţiei extinctive, înseamnă a răspunde la întrebarea ce este, pentru dreptul civil, prescripţia dreptului la acţiune ? Pentru a raspunde la întrebare este necesar să stabilim ce efect produce prescripţia extinctivă asupra dreptului subiectiv civil şi pe cale de consecinţă, asupra obligaţiei civile corelative.

Chiar din definiţia dată prescripţiei extinctive rezultă că acţiunea intentată subiectul activ , după acţiunea prescripţiei extinctive, va fi respinsă ca prescrisă, ceea ce echivalează cu refuzul concursului forţei de constrângere a statului.

Putem înţelege efectul prescripţiei extinctive dacă amintim prevederea art. 20, alin. 1 din Decretul nr. 67 / 1958 : Debitorul care a executat obligaţia, după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prescripţiei chiar dacă la data executării nu stia că termenul prescripţiei era împlinit. Concluzia ce se desprinde este următoarea : prescripţia extinctivă nu stinge nici dreptul subiectiv nici obligaţia civilă corelativa. Totuşi se realizează o transformare ori o schimbare juridică:

1.     Dreptul subiectiv civil nu mai este aparat pe cale ofensivă a acţiunii în justiţie, ci numai pe cale defensivă a excepţiei, dacă debitorul şi-a executat voluntar obligaţia sa;

2.     Obligaţia civilă corelativă nu mai poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, dar este permisă executarea sa voluntară, adică de bunăvoie.

Prescripţia extinctivă transformă dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă din perfecte în imperfecte. Sub aspectul naturii sale juridice, prescripţia dreptului la acţiune este un mod de transformare a conţinutului raportului juridic civil.

Delimitarea prescripţiei extinctive:

a)     Prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă ( sau uzucapiune )

Asemănări :

-ambele sunt concepte sau instituţii de drept civil;

-pentru titularii drepturilor subiective civile inactivi, ambele apar ca sanctiuni de drept civil;

-ambele presupun termene;

Deosebiri :

      -există deosebiri din punctul de vedere al sediului materiei;

      -termenele de prescripţie extinctivă sunt mai scurte şi mai multe ( 3 ani, 2 ani, 1 an, 6 luni ), cele de prescripţie achizitivă sunt mai lungi şi mai puţine ( 30 ani, 10-20 ani );

      -efectul prescripţiei extinctive constă în stingerea dreptului la acţiune ( în sens material ), iar prescripţia achizitivă conduce la dobândirea unui drept real principal;

      -pe langă reguli comune privind calculul termenelor, fiecare prescripţie are reguli proprii de suspendare şi întrerupere, iar “ repunerea în termen” este proprie numai prescriptiei extinctive;

b)    Prescripţia extinctivă şi decăderea

Decăderea ( ca sancţiune de drept civil ) este stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat în termenul de decădere.

Asemanari :

-ambele presupun termene;

-ambele sunt instituţii de drept civil;

-ambele au efect extinctiv;

Deosebiri :

-prescripţia extinctivă stinge numai dreptul material la acţiune, iar decăderea stinge însuşi dreptul subiectiv;

-prescripţia extinctivă presupune “termene de prescripţie “ care sunt mai lungi şi mai numeroase decât presupune “termene de decădere “ care sunt mai scurte şi mai putine;

-prescripţia extinctivă are reguli proprii privind întreruperea, suspendarea şi repunerea în termen, pe când decăderea nu cunoaşte o asemenea reglementare;

c)     Prescripţia extinctivă şi termenul extinctiv

Asemănări :

-ambele presupun efectul extinctive;

-ambele sunt concepte de drept civil;

Deosebiri :

-ca izvor : termenele de prescripţie sunt numai legale, termenul extinctiv este după caz : convenţional, legal ori jurisdicţional;

-ca efecte : prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune ( în sens material ),termenul extinctiv stinge şi dreptul subiectiv şi obligaţia civilă corelativă;

-termenul extinctiv poate fi modificat prin acordul părţilor actului juridic, termenul de prescripţie nu poate fi modificat;

-suspendarea, întreruperea şi recuperarea în termen sunt proprii numai prescripţiei extinctive;

Efectul prescriptiei extinctive:

Prin prescripţia extinctivă se stinge numai dreptul la acţiune ( în sens material ).

  Argumente în favoarea acestei opinii sunt :

a)     argumentul de interpretare gramaticală a art. 1 din Decretul 167 / 1958: textul nu foloseste termenul “dreptul” ori expresia “dreptul obiectiv”, ci formula “dreptul la actiune”;

b)    art. 20, alin. 7 din decretul menţionat prevede: debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit. Deci, dacă s-ar fi stins dreptul subiectiv, debitorul ar putea cere restituirea prestaţiei;

Consecintele stingerii prin prescriptie a dreptului la actiune in sens material sunt :

-supravieţuirea dreptului subiectiv civil, ca şi obligaţiei civile corelative  ( acestea se transformă devenind imperfecte, din perfecte );

-imprescriptibilitatea dreptului la acţiune în sens procesual , titularul dreptului la acţiune poate sesiza organul de justiţie;

Principiile prescripţiei extinctive:

Efectul prescripţiei extinctive este cârmuit de două principii consacrate în :

-         art. 1 alin. 2 din Decretul 167 / 1958 “Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii “.În jurisprudenţă s-a hotărât că : “Dobânda fiind un accesoriu al creanţei principale, prescripţia dreptului la acţiune în realizarea acestuia, atrage şi prescripţia dreptului la acţiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu că accesoriul este supus aceloraşi consecinţe ca şi principalul “.

-         art. 12 din acelaşi act normativ : “În cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită”. Acest principiu îşi găseşte aplicaţia ori de câte ori debitorul este ţinut faţă de creditor la prestaţii succesive indiferent de izvorul obligaţiei, precum : chirii, dobânzii, etc.

Domeniul prescripţiei extinctive:

Determinarea “ domeniului prescripţiei extinctive “ înseamnă a stabili drepturile subiectelor civile ale căror acţiuni cad sub incidenţa acestei instituţii , pentru a le deosebi de cele imprescriptibile extinctive. Formează domeniu al prescripţiei extinctive, numai acele drepturi subiective civile ale căror acţiuni sunt prescriptibile extinctive. Criteriile pe care le avem în vedere vizează aceste drepturi civile. Primul criteriu de determinare este reprezentat de natura drepturilor subiective civile, după care distingem :

-domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale;

-domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale;

Alt criteriu este acela al actului normativ care reglementează prescripţia, potrivit căruia avem :

-domeniul prescripţiei extinctive guvernat de Decretul 167 / 1958;

-domeniul prescripţiei extinctive căruia i se aplică codul civil;

-domeniul prescripţiei extinctive care rezultă din aplicarea altor acte normative, izvoare de drept civil ( codul familial, Legea 31 / 1990, etc. );

Domeniul prescripţiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale:

1)    Prescripţia extinctivă şi drepturile de creanţă – în principiu, drepturile de creanţă sunt prescriptibile extinctive, indiferent de izvorul lor.

Exceptii de la principiu :

-acţiunea în restituirea drepturilor la CEC;

-acţiunea având ca obiect partea cuvenită din rezerva de prime în asigurările facultative de persone;

2)    Prescripţia extinctivă şi dreturile reale principale

a)                 Acţiuni reale imprescriptibile extinctive – în înţelegerea domeniului prescripţiei extinctive în categoria drepturilor reale principale trebuie să ţinem seama de dispoziţia, de principiu, cuprinsă în art. 2 din Decretul 167 / 1958 : “Dispoziţiile decretului de faţă nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uzabitaţiune, servitute şi superficie”.

Sunt considerate imprescriptibile extinctive :

          -acţiunea în revendicarea imobiliară, care ,deşi imprescriptibilă extinctiv, această acţiune poate fi paralizată prin invocarea uzucapiunii;

          -acţiunea în revendicare – imobiliară şi mobiliară – întemeiată pe dreptul de proprietate publică;

          -acţiunea confesorie, prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie;

b)                Acţiuni reale prescriptibile extinctive

Sunt de menţionat următoarele :

-acţiunea în revendicarea mobiliară, întemeiată pe dreptul de proprietate privată;

-acţiunea în revendicarea imobiliară ( în cazurile prevăzute de art. 428 Codul civil, art. 561 alin. 1 Cod procedura civila );

-acţiunea confesatorie – prin care se urmăreşte apărarea dreptului de usufruct;

Domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drepturilor nepatrimoniale;

Principiul în această materie este că drepturile nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctive. Existenţa principiului rezultă pe de o parte din interpretarea contrarie a art. 1, alin. 1 din Decretul 167 / 1958 : “Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă n-a fost exercitat în termenul stabilit de lege” , înseamnă că “Dreptul la acţiune, având un obiect nepatrimonial nu se stinge prin prescripţie “. Pe de altă parte, principiul poate fi dedus şi din împrejurarea că legea stabileşte , expres excepţiile de la acest principiu.

Principalele acţiuni, având un obiect nepatrimonial, care sunt prescriptibile, sunt:

-acţiunea în nulabilitate ( adică în nulitate relativă – termenul general de prescripţie este de 3 ani );

-acţiunea în nulitate relativă a căsatoriei ( art. 21 Codul familiei );

-acţiunea în tăgada paternităţii ( art. 55 alin. 1 Codul familiei );

-acţiunea în stabilirea paternităţii ( art. 60 alin. 1 Codul familiei );

Termenele de prescripţie extinctivă:

Noţiunea:

         Prin termenul de prescripţie extinctivă se întelege intervalul de timp stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea pierderii acestui drept. Termenul de prescripţie este esenţialmente un termen legal, deoarece numai prin lege se poate stabili un astfel de termen.

Clasificarea termenelor de prescriptie extinctive:

Cea mai importantă clasificare este , după criteriul sferei de aplicare:

-termene generale;

-termene speciale;

Termenul general de prescripţie:

Termenul general de prescripţie este acel termen care-şi găseşte aplicaţie practică ori de câte ori nu-şi găseşte aplicaţie un termen special de prescripţie.

Termenul general de prescripţie este de 3 ani ( art. 3 alin. 1 Decretul 167 / 1958 ). Acest termen este general în sensul aplicării lui tuturor acţiunilor “personale” (întemeiate pe drepturi de creanţă ) cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de prescripţie, indiferent de izvorul concret  al raportului obligaţional: act juridic ( unilateral sau bilateral ori fapt juridic stricto sensu ). Termenul general de prescripţie este de 30 de ani. Acest termen este stabilit de art. 1890 Cod civil : “toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a definit un termen de prescripţie se vor prescrie peste 30 de ani “. Trebuie să reamintim că “ Dispoziţiile decretului de faţă nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uzabitaţie, servitute şi superficie” ( art. 21 Decretul 167 / 1958 ). Acest termen este general, deoarece îşi găseşte aplicaţie ori de câte ori nu există un termen special.Acest termen se obţine prin “scăderea”, din totalul acţiunilor reale a :

-acţiunilor reale imprescriptibile extinctive;

-acţiunilor reale supuse unor termene speciale ale prescripţiei;

Termenul de 30 de ani se aplică :

-acţiunii de revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate privată;

-acţiunii confesorii;

Termene speciale de prescriptie:

Termenele speciale de prescripţie sunt :

a)     Aplicabile acţiunilor personale nepatrimoniale:

   -termenul de 6 luni aplicabil acţiunii în anulabilitatea căsătoriei ( art. 21 alin. Codul familiei );

   -termenul de 6 luni aplicabil acţiunii în tăgada paternităţii copilului din căsătorie ( art. 55,alin. 1 Codul familiei );

   -temenul de 1 an aplicabil acţiunii de stabilire a paternităţii copilului din afara căsătoriei;

b)    Aplicabile acţiunilor personale, întemeiate pe drepturi de creanţă:

   -termenul de 2 ani aplicabil unor raporturi de asigurare;

   -termenul de 6 luni aplicabil acţiunii în răspunderea pentru viciile ascunse fără viclenie;

   -termenul de 3 ani aplicabil unor sume aflate “în depozit”;

Începutul prescripţiei extinctive:

Regula generală potrivit art. 7 alin. 1 “prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune…”, iar potrivit art. 1886 Cod civil : “nicio prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere”. În concluzie, regula generală, este aceasta : prescripţia începe să curgă la data naşterii dreptului la acţiune.

Regulile speciale privind începutul prescripţiei dreptului la acţiune :

-pentru pur şi simplu, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data naşterii raportului juridic ( art. 7, alin. 2 din Decretul 167 / 1958 );

-pentru dreptul afectat de un termen suspensiv ori de o condiţie suspensivă, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data împlinirii termenului ori realizării condiţiei ( art. 7 alin. 3 din Decretul 167 / 1958 );

-în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită şi în cazurile asimilate, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia ( ori putea ) să cunoască paguba şi pe cel care răspundea de ea, sau de la expirarea termenului prevăzut de lege ( art. 8 din Decretul 167 / 1958 şi art. 12 din Legea 11 / 1991 );

-prescripţia acţiunii în anulabilitate începe să curgă din momente diferite, în functie de cauza de nulitate relativă ( art. 9 din Decretul 167 / 1958 );

-prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru, ale unei lucrări, ale unei construcţii începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea termenului de garanţie pentru aceste vicii ( art. 11 din Decretul 167 / 1958 ).

Suspendarea prescriptiei extinctive:

Definiţie:

Prin suspendarea prescripţiei extinctive se înţelege acea modificare a cursului acestei prescripţii care constă în oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescripţie, pe timpul cât durează situaţiile, limitative prevăzute de lege, care îl pun în împosibilitatea de a acţiona pe titularul dreptului la acţiune.

Caracterele cauzelor de suspendare sunt :

-legale;

-limitative;

Cauzele de suspendare sunt enumerate în Decretul 167 / 1958 , art. 13-14.

Potrivit art. 13 : “cursul prescripţiei se suspendă:

a)     cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă acte de întrerupere;

b)    pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din forţele armate  ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război;

c)     până la rezolvarea reclamaţiei administrate făcute de cel îndreptăţit cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de trei luni socotit de la înregistrarea reclamaţiei”.

Potrivit art. 14 : între părţi sau tutore şi si cei ce se află sub ocrotirea lor, între curator şi acei pe care îi reprezintă precum şi între orice altă persoană care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripţia nu curge cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate.

    În legatură cu cazul de forţă majoră, apare necesar definirea acesteia :

-forţa majoră este un eveniment imprevizibil şi insuportabil precum : cutremurul de pământ, inundaţia şi altele.

Efectele suspendării prescripţiei:

Potrivit art. 15 alin. 1 : “După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul socotindu-se şi timpul scurs înainte de prescripţie “. Pentru perioada anterioară cauzei, suspendarea nu produce nici un efect juridic, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. Pe durata cauzei de suspendare, efectul produs constă în oprirea curgerii prescripţiei, pe toată această perioadă; prin urmare, durata cauzei de suspendare nu întra în calculul termenului de prescripţie. Ulterior cauzei de suspendare, efectul care se produce constă în reluarea cursului prescripţiei, din momentul în care el fusese blocat, oprit; este efectul precizat în art. 15 alin. 1 în termenii “ După încetarea suspendării prescripţia îşi reia cursul… “

Efectul special al suspendării este reglementat de art. 15 alin 2 astfel : “prescripţia nu se va împlini, totuşi înainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la data încetarii cauzei de suspendare, cu exepţia prescripţiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de 1 lună de la suspendare “. Efectul special al suspendării prescripţiei  constă, în esenţa, prorogarea momentului împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, în asa fel încât, între momentul încetării cauzei de suspendare şi momentul împlinirii termenului de prescripţie să se asigure 6 luni ori o luna, dupa cum termenul de prescripţie aplicabil este mai mare ori mai mic de 6 luni.

Întreruperea prescripţiei extinctive:

Definiţie :

Întreruperea prescripţiei extinctive poate fi definită ca modificarea cursului acesteia care constă în înlăturarea prescripţiei scurse înainte de apariţia unei cauze întreruptive şi începerea unei alte prescripţii extinctive.

   Cauze de întrerupere sunt potrivit art. 16 din Decretul 167 / 1958 :

a)     Prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripţia – această cauză presupune de către debitor a poziţiei sale de împotrivire faţă de dreptul subiectiv corelate în formularea aceasta : recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie facută de cel în folosul căruia curge prescripţia. Recunoaşterea la care se referă textul trebuie să fie neîndoielnică.

b)    Cererea de chemare în judecată. Pentru a produce efectul întreruperii se cere ca :

-acţiunea în justiţie să fie efectivă ( adică cu scopul de a fi admisă ); retragerea ori perimarea demonstrează neîndeplinirea acestei condiţii;

   -acţiunea să fie admisă, printr-o hotărâre definitivă; retragerea ori anularea acţiunii dovedeste neîndeplinirea condiţiei;

Efectele întreruperii prescripţiei extinctive:

Efectele întreruperii prescripţiei extinctive sunt stabilite de art. 17 astfel :

“întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a intrerupt-o”. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Întreruperea prescripţiei extinctive produce următoarele două efecte :

-         anterior datei întreruperii, prescripţia este ştearsă, adica înlăturată;

-         posterior întreruperii, efectul care se produce constă în începerea altei prescripţii;

Ca şi în cazul suspendării, efectele întreruperii prescripţiei extinctive se produc în temeiul legii, organului de justiţie nerămânându-i decât să constate producerea lor.

Repunerea în termenul de prescripţie:

Noţiunea de repunere în drept:

Potrivit art. 19 din Decretul 167 / 1958 : “instanţa judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată  ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii, ori să încuviinţeze executarea silita “.

Definiţie:

Repunerea în termen, reprezintă beneficiul acordat de lege titularului dreptului la acţiune care, din motive temeinice nu a putut formula acţiunea în justiţie înauntrul termenului de prescripţie, astfel că organul jurisdicţional este îndreptăţit să soluţioneze în fond, cererea de chemare în judecată, deşi a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripţie.

În esenţă, repunerea în termenul de prescripţie extinctivă este un beneficiu al legii şi , totodată o piedică în calea producerii efectelor prescripţiei, nejustificat.

       Domeniul, termenul şi efectul repunerii în termenul de prescripţie:

În literatura de specialitate s-a precizat că prin “ cauze temeinic justificate” trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări, care, fară a avea gravitatea forţei majore ( care determină suspendarea ), sunt exclusive pentru culpă. Asemenea împrejurari, sunt piedici relative nu absolute ( ca forţa majora ).

Domeniul repunerii în termen a fost conturat astfel : “repunerea în termen este o noţiune care exclude şi forţa majoră şi culpa “.Domeniul ei începe unde încetează culpa şi încetează unde începe forţa majoră.

Exemple considerate de jurisprudenţă :

-existenţa unor împrejurări speciale în care s-a găsit moştenitorul, care l-au împiedicat să afle despre deschiderea unei moşteniri la care era chemat;

-spitalizarea îndelungată;

-părăsirea minorului;

Termenul de repunere în termenul de prescripţie:

Potrivit art. 19 alin. 2  “cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de 1 luna de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie “.

Efectul repunerii în termen:

Efectul constă în socotirea prescripţiei ca neîndeplinită, deşi termenul de prescripţie a expirat. Efectul arătat permite organului de justiţie să treacă la judecata, în fond, a cauzei ( nerespectându-se acţiunea ca prescrisă )

Împlinirea ( calculul ) prescripţiei extinctive:

Definiţie:

Prin împlinirea prescripţiei extinctive întelegem determinarea momentului în care expiră termenul de prescripţie.

Calculul termenului de prescripţie stabilit pe ani şi pe luni:

Potrivit art. 100 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, când termenul este stabilit pe ani sau pe luni, el se va împlinii în ziua corespunzătoare din ultimul an ori lună ; dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare ( cum este Februarie ), termenul se socoteşte împlinit în ultima zi a acestei luni.

Exemplu :

-termenul general de prescripţie de 3 ani, început să curgă la 22 mai 1991 se va împlini la 22 mai 1994;

-termenul special de 6 luni care a început să curgă la 10 iunie 1993, se va împlini la 10 decembrie 1993;

Calculul termenului de prescripţie stabilit pe zile:

Art. 1887 Cod civil prevede că “ termenul prescripţiei se calculează pe zile şi nu pe ore”. Ziua în cursul căreia prescripţia începe nu intră în acel calcul.

Art. 1889 dispune că “prescripţia nu se socoteşte câştigată, decât după împlinirea acelei zile a termenului definit prin lege”. Acest sistem de calcul se numeşte “intermediar”, pentru că se plasează între “sistemul termenului exclusiv”  ( adică pe zile libere ), în care nu se iau în calcul nici prima şi nici ultima zi ale termenului şi “sistemului termenului inclusiv” ( numit şi pe zile pline ), în care intră în calcul atât prima zi cât şi ultima zi a termenului.