Cererea de chemare in judecata

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Calitatea juridică în care părÅ£ile stau în judecată, atunci can dele nu stau în numele lor propriu. PărÅ£ile stau în judecată într-o dublă ipostază: în calitatea ce le derivă din raportul juridic substanÅ£ial (de exemplu, creditor ÅŸi debitor); în calitate ce le derivă din raportul juridic procesual (de exemplu, reclaman ÅŸi pârât, intervenient principal, intervenient accesoriu, chemat în garanÅ£iei)...

Cererea de chemare in judecata

�n afara unor situaţii de excepţie, instanţa nu se sesizează din oficiu. Cu alte cuvinte, de regulă, judecata presupune o iniţiativă din partea aceluia care va avea calitatea de reclamant �n proces. Această iniţiativă este ceea ce numim “cerere introductivă de instanţă” sau “cerere iniţială”. Este o cerere “introductivă de instanţă” sau “iniţială” pentru că, pe de-o parte, exprimă iniţiativa reclamantului, iar pe de alta, �ntruc�t ea iniţiază judecata. �n acest sens, art. 109 C. proc. civ. precizează că: “Oricine pretinde un drept �mpotriva unei alte personae trebuie să facă o cerere �naintea instanţei competente”. Acest text nu oferă el �nsuşi o definiţie a cererii de chemare �n judecată. Totodată sunt de făcut cel puţin alte două observaţii:

a) O cerere �naintea instanţei poate fi făcută nu numai atunci c�nd titularul el “ pretinde un drept �mpotriva unei alte persoane”, ci şi �n situaţii necontencioase sau pentru constarea inexistenţei unui drept;

b) Textul ar putea conduce la interpretarea greşită că cererea adresată unei instanţe necompetente nu este valabilă.  

Or, �n realitate, numai dacă s-ar costata că n-au fost respectate regulile de competenţă generală,cererea va fi respinsă ca inadmisibilă. �n celelalte cazuri de necompetenţă, cererea produce unele dintre efectele ei, dar, prin admiterea excepţiei de necompetenţă, ea va fi soluţionată de organul jurisdicţional �n favoarea căruia s-a pronunţat declinarea de competenţă (art. 158 alin. 1 C. proc. civ.).

�n sens generic, prin cerere ar urma să se �nţeleagă formularea unei pretenţii �n faţa justiţiei, �n vederea satisfacerii ei. Şi tot �ntr-un asemenea sens, pentru a cuprinde toate formele prin care se deschide judecata, s-ar putea vorbi despre “actul introductiv de instanţă”.

Cererea de chemare �n judecată nu trebuie confundată nici cu acţiunea, nici cu sesizarea instanţei. Cererea este actul procedural prin care se pune �n mişcare acţiunea civilă; ea nu este �nsă chiar acţiunea civilă. Adeseori, cererea de chemare �n judecată �ndeplineşte şi funcţia de sesizare a instanţei. Totuşi, uneori sesizarea instanţei reprezintă un act procedural distinct de cerere. Această constatare este evidentă �n situaţia �n care legea instituie obligatoriu o procedură prealabilă de conciliere �ntre părţi, �n “procedura graţioasă”, precum şi �n acele situaţii, altele dec�t cele ce aparţin “procedurii graţioase”, c�nd instanţa este solicitată, printr-o cerere comună a părţilor, să statueze asupra unor elemente de fapt sau de drept dintre ele.

Aşadar, cererea de chemare �n judecată este actul procedural prin care reclamantul, pun�nd �n mişcare acţiunea civilă şi, totodată, de regulă, �nvestind instanţa cu soluţionarea ei, �şi formulează pretenţiile faţă de cel chemat �n judecată, solicit�nd concursul instanţei pentru satisfacerea lor.

�ntre raţiunile cererii de chemare �n judecată pot fi �nscrise şi următoarele: ea semnifică  abandonarea  ideii  de “justiţie individuală”, primitivă – �n care partea se confundă cu judecătorul şi  se  manifestă  voluntarist – �n favoarea “justiţiei sociale”, independentă şi parţială; �ntruc�t, �n principiu, judecata nu se poate realiza din oficiu, cel mai adesea cererea este aceea care �nvesteşte instanţa; judecătorul neput�nd da părţii ceea ce ea nu a cerut, nici, de regulă, mai mult dec�t ea a cerut (ne eat ultra petita partium), cererea este aceea care determină obiectul pretenţiilor şi mijloacele pentru justificarea lui, precum şi limitele judecăţii sub aspectul �ntinderii pretenţiilor şi sub aspectul părţilor; cererea constituie şi actul de somare a p�r�tului, fie pentru anchiesa, fie pentru a-şi pregăti apărarea.

Forma şi conţinutul cererii de chemare �n judecată

Cererea trebuie făcută �n scris (art. 82, alin. 1 şi art. 113, alin. 1 C. proc. civ.) şi �n limba rom�nă (art. 127, alin. 1, din Constituţie şi art. 6, alin. 1 din Legea nr. 94/1992).

�n contextul condiţiilor generale privitoare la cereri (art. 82-84 C. proc. civ. ) şi observ�nd exigenţele legale �n materie (art. 112-114 C. proc. civ.), cererea de chemare �n judecată trebuie să cuprindă următoarele:

1. Arătarea instanţei căreia cererea i-a fost adresată. Această menţiune prezintă interes sub două aspecte: a) potrivit art. 109 C. proc. civ., cererea celui care pretinde un drept trebuie făcută “�naintea instanţei competente”. Or, numai prin indicarea instanţei poate fi verificată competenţa acesteia. Pe de altă parte, numai o instanţă competentă se poate considera valabil �nvestită prin sesizarea ei; b) �n toate cazurile de competenţă terotorială alternativă sau facultativă, reclamantul numai poate reveni asupra alegerii instantei, iar alegerea instanţei se face tocmai prin indicarea acesteia.

2. Identificarea părţilor. �n această privinţă, actuala reglementare este nu numai laconică, dar şi lacunară, at�t art. 82 alin. 1, c�t ş� art. 112 alin. 1, pct. 1 C. proc. civ. vorbim doar de “numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor”. Chiar �n lipsa unor texte adecvate, identificarea părţilor – persoane fizice – trebuie să se facă şi prin prenume, naţionalitate, data naşterii, iar �n cazul persoanelor morale prin denumire sau firmă, naţionalitate, sediu, organelle care le reprezintă legal – asemenea elemente put�nd prezenta deosebit interes �n desfaşurarea judecăţii. Reclamantul se poate afla �n imposibilitatea de a face unele dintre menţiunile arătate, dar aceasta nu trebuie să anuleze dezideratul identificării părţilor c�t mai complet posibil. Identifivarea părţilor, prin atributele menţionate, poate prezenta importanţă, �ntre ele, pentru:

a) stabilirea limitelor litigiului sub raportul subiectelor procesuale;

b) verficarea calităţii şi a capacităţii procesuale;

c) verficarea competenţei instanţei;

d) stabilirea locului unde urmează să se facă comunicarea actelor de procedură;

e) asigurarea condiţiilor necesare pentru exercitarea dreptului la apărare, precum şi pentru sancţionarea �ncercării de disimulare frauduloasă a unora dintre elementele procesului.

3. Calitatea juridică �n care părţile stau �n judecată, atunci can dele nu stau �n numele lor propriu. Părţile stau �n judecată �ntr-o dublă ipostază: �n calitatea ce le derivă din raportul juridic substanţial (de exemplu, creditor şi debitor); �n calitate ce le derivă din raportul juridic procesual (de exemplu, reclaman şi p�r�t, intervenient principal, intervenient accesoriu, chemat �n garanţiei). Interesează �nsă, mai ales, calitatea ce derivă dintr-un raport de reprezentare (mandatar convenţional ad litem, reprezentant legal, mandatar judecătoresc). Reprezentantul trebuie să-şi arate calitatea şi să o probeze. Altminteri, se va presupune că el acţionează �n nume propriu. De asemenea, arătarea calităţii trebuie să se facă şi atunci c�nd persoana acţionează at�t �n nume propriu, c�t şi ca reprezentant. Menţionarea calităţii, atunci c�nd părţile nu stau �n judecată �n numele lor propriu, se dovedeşte a fi esenţială �n unele situaţii.    

4. Obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci c�nd preţuirea nu este cu putinţă. �n cazul bunurilor imobile vor fi menţionate elementele necesare pentru identificarea lor (comună, judeţ, stradă, număr, număr de carte funciară, numărul topografic etc.). Este vorba deci despre pretenţia concretă a reclamantului. Determinarea obiectului trebuie să fie clară, completă, c�t mai exactă cu putinţă, �ntruc�t şi acest reper are multiple semnificaţii şi implicaţii �ntre care: indicarea exactă a obiectului (quod petitur, quod desideratur şi care poate fi dare, facere, pati) pune părţile dintr-un �nceput pe poziţii de egalitate, p�r�tul put�nd deja opta �ntre recunoaşterea pretenţiilor sau formularea apărărilor, raportat la obiect se va verfica respectarea normelor privitoare la competenţa instanţei, legalitatea alcătuirii completului de judecată, taxa de timbru, admisibilitatea unor probe, eventuala modificare sau completare ulterioară a cererii; obiectul constituie elementul indispensabil al dispozitivului şi criteriul de apreciere a situaţiilor de minus, plus sau ultra petita; obiectul – sau, mai correct spus material litigioasă – constituie unul dintre elementele autorităţii lucrului judecat;

5. Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se �ntemeiază cererea. �n esenţă şi at�t c�t este posibil �n acestă primă etapă a procesului civil, reclamantul trebuie să indice �mprejurările de ordin material din care derivă pretenţia sa, titlu juridic pe care se sprijină acea pretenţie şi cauza juridică – �n convenţii acesta �nseamnă echivalentul unei �ndatoriri, iar �n procedură fundamental juridic al pretenţiei. C�t priveşte motivele de drept, nu este necesar să se recurgă la formele sacramentale, nici să se indice exact textele de lege, ci să se indice principiile de drept care fundamentează cererea. Sub ambele aspecte – al motivelor de fapt şi de drept – arătarea acestora, chiar sumară, este indeniabilă pentru a permite p�r�tului să-şi formuleze excepţiile, apărările sau explicaţiile, pentru fixarea cadrului procesului şi pentru prefigurarea fondului acestuia, dar ş� – �n cele din urmă – pentru verificare unuia dintre elementele autorutăţii lucrului judecat: cauza juridică;

6. Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Simplele alegaţii nu pot conduce la admiterea cererii; ele trebuie să se sprijine pe probe. Probele sunt o instituţie dinamică; utilitatea sau inutilitatea lor se remarcă �n chiar cursul desfăşurării procesului civil. Toate probele – mai ales cele ce susţin obiectul şi valoarea cererii, motivele de fapt şi titlu juridic – trebuie indicate. Aceasta, pentru relevarea temeiniciei cererii, aprecierea admisibilităţii mijloacelor probatorii, celeritatea justiţiei, prevenirea surprinderii adversarului, respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

Art. 112 alin. 1, pct. 5 C. proc. civ. aduce c�teva precizări �n plus:

- C�nd dovada se face prin �nscrisuri, se vor alătura la cerere at�tea copii, c�ţi p�r�ţi sunt, precum şi c�te o copie de pe fiecare �nscris pentru instanţă; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu orginalul;

- Se poate depune şi numai o parte dintr-un �nscris privitor la pricină, răm�n�nd ca instanţa să dispună, la nevoie, �nfăţişarea �nscrisului �n �ntregime;

- Dacă �nscrisurile sunt scrise �ntr-o limbas străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri  sau copii cu litere latine, certificate de parte;

- C�nd reclamantul voieşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale prin interogatoriul p�r�tului, se va cere �nfăţişare �n persoană a acesteia, cu menţiunea “la interogatoriu”;

- C�nd se va cere dovada cu martori, se va arăta numele ş� domiciliul acestora.

Pentru acest stadiu al procedurii, legea nu prevede sancţiunea care poate interveni �n cazul nerespectării exigenţelor prevăzute la art. 112 C. proc. civ. Prin corelarea �nsă cu alte dispoziţii, eventuala sancţiune care poate interveni se prefigurează: preşedintele, primind cererea, va dispune citarea p�r�tului la termenul fixat pentru judecată şi comunicarea copiilor de pe cerere şi �nscrisuri, aşadar fixarea termenului este condiţionată, implicit, de depunerea copiilor de pe �nscrisuri (art. 114 alin. 3 C. proc. civ.); preşedintele �i va pune �n vedere reclamantului lipsurile cererii de chemare �n judecată, spre a le �ntregi �nainte de comunicare (art. 114 alin. 2 C. proc. civ.); �n afara excepţiilor prevăzute de lege, dovezile care nu au fost cerute �n condiţile art. 112 C. proc. civ., nu vor mai putea fi invocate �n cursul judecăţii; sub sancţiunea decăderii, partea este obligată, �n cazul am�nării judecăţii, ca �nainte cu cel puţin cinci zile de termenul fixat pentru judecată să depună copii certificate de pe �nscrisurile invocate (art. 138 C. proc. civ.); dacă partea refuză să răspundă la interogatoriu sau dacă refuză să �nfăţişeze �nscrisul, instanţa va putea considera ca dovedite pretenţiile formulate (art. 174 şi art. 225 C. proc. civ.) etc.

7. Semnătura (art. 82 alin. 1 şi art. 112 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.). Acest element este indiscutabil necesar, deoarece tocmai semnătura constituie certificarea manifestării de voinţă a reclamantului. De altfel, art. 133 C. proc. civ. – �ntr-o formulare paradoxală �să – precizează că cererea de chemare �n judecată nesemnată va fi declarată nulă.

8. Data cererii de chemare �n judecată nu este menţionată ca element necesar al acesteia, nici de art. 82 C. proc. civ., nici de art. 112 C. proc. civ. Totuşi, datarea trebuie considerată ca necesară. Cu totul adecărat că cele mai multe ş� mai semnificative consecinţe sunt corelate datei de introducere a cererii de chemare �n judecată, dar şi data cererii poate atrage unele indicaţii (de exemplu, c�t priveşte capacitatea procesuală a părţii).

Art. 133 alin. 1 C. proc. civ. sancţionează cu nulitate cererea de chemare �n judecată care nu cuprinde  numele reclamantului sau al p�r�tului, obiectul ei sau semnătura. Textul art. 133 C. proc. civ. răm�ne vulnerabil sub mai multe aspecte:

a) Ar rezulta, fiind  vorba de sancţionarea “nulităţii”, că dispoziţiile privitoare la elementele cererii de chemare �n judecată au caracter imperativ, deşi, �n realitate, ele au caracter dispozitiv;

b) Ar rezulta, de asemenea, că lipsurile cererii pot fi invocate de oricare parte şi oric�nd, cu toate că numai p�r�tul poate invoca excepţia av�nd ca obiect viciile cererii, şi nu pentru prima dată �n dezbateri de fond, �n apel sau �n recurs;

c) Termenul “nulitate” poate evoca ideea imposibilităţii acoperirii ulterioare a lipsurilor cererii de chemare �n judecată, ceea ce contrazice chiar art. 133 alin. 2 C. proc. civ., cu privire la lipsa semnăturii;

d) �n fine, s-ar putea deduce, greşit �să, că nulitatea nu operează atunci c�nd lipsesc alte elemente din cererea de chemare �n judecată dec�t numele, obiectul sau semnătura. Textul trebuie deci interpretat circumspect.

Potrivit cu natura unor cereri de chemare �n judecată, acestea trebuie să �ndeplinească unele condiţii complementare.

Timbrarea cererii de chemare �n judecată

Acţ�unile sau cererile – inclusiv cererea de chemare �n judecată – introduce la instanţele judecătoreşti, executorii judecătoreşti şi serviciile de publicitate imobiliară, cererile pentru exercitarea căilor de atac �mpotriva hotăr�rilor judecătoreşti, precum şi eliberarea copiilor de pe acte de către instanţele judecătoreşti, executorii judecătoreşti şi serviciile de publicitate imobiliară, se taxează diferenţiat, după criteriul evaluării sau al neevaluării lor �n bani.

Timbrarea cererii de chemare �n judecată trebuie şă se facă anticipat. Altminteri, ea va fi anulată.

Preşedintele, primind cererea de chemare �n judecată, va stabili ziua �făţişării şi va cita părţile �naintea instanţei de judecată, numai după ce constată plata taxei de timbru.

C�teva ipoteze practice prezintă importanţă sub raportul modului diferenţiat de rezolvare: dacă cererea este introdusă �n comun de mai multe persoane pentru acelaşi obiect ori dacă obiectul litigiului este un drept sau o obligaţ�e comună, taxa se datorează �n solidar şi se plăteşte o singură dată; dacă reclamantul se adresează instanţei cu mai multe capete de cerere, iar legea nu prevede o altă soluţie, taxa se datorează distinct pentru fiecare capăt de cerere; c�nd, după sesizarea instanţei, reclamantul �şi modifică cererea de chemare �n judecată, �n sensul majorării pretenţiilor sau a valorii acestora, instanţa va oblige partea – sub sancţiunea nulităţii plusului de pretenţii sau a cererilor ulterioare netimbrate – să achite taxa p�nă la cuantumul legal, cel mai t�rziu p�nă la următorul termen de judecată; dacă, dimpotrivă, după �nregistrarea cererii se micşorează obiectul acesteia, taxa se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară.

Unele categorii de cereri sunt scutite de taxa de timbru.

Netimbrarea cererii se invocă de către p�r�t pe cale de excepţie, �naintea oricăror alte excepţii de procedură.

Efectele introducerii cererii de chemare �n judecată

Cererea de chemare �n judecată se depune fie direct la instanţă, fie se transmite acesteia prin poştă, fie se depune la registratura instanţei, primind dată certă. Primind cererea şi constat�nd plata timbrului, precum şi �ndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege, preşedintele va fixa ziua �nfăţişării şi va cita părţile �n faţa instanţei. Cand reclamantul este de faţă la fixarea termenului, el ia termenul �n cunoştinţă.

Preşedintele, dacă este cazul va sesiza reclamantului lipsurile cererii de chemare �n judecată, pentru ca acesta să le �nlăture, �nainte de comunicare cererii către p�r�t.

Introducerea cererii de chemare �n judecată produce at�t efecte procedurale, c�t şi unele efecte substanţiale, asupra fondului dreptului.

A) Efectele procedurale. Introducerea cererii de chemare �n judecată provoacă, �n esenţă, două efecte procedurale, care se răsfr�ng asupra părţilor şi asupra instanţei:

1. Cererea de chemare �n judecată “creează instanţa”, �n sensul că ea deschide judecata care, de regulă, se finalizează printr-o hotăr�re judecătorească. Există deci �ntre părţi o situaţie juridică nouă, de natură procedurală, precum ş� un raport juridic determinat �ntre părţi şi instanţă, din care decurg c�teva consecinţe:

a) Părţile dob�ndesc drepturi şi obligaţii subiective procesuale, a căror exercitare sau �ndeplinire sunt garantate prin sancţiuni specific procesuale, statuate sau validate de instanţă;

b) Cererea de chemare �n judecată delimitează cadrul procesual �n care se va desfăşura judecata (părţile, obiectul şi cauza litigiului), aşa �nc�t: obiectul acţiunii fiind precizat deja, acesta nu mai poate fi schimbat dec�t modific�nd cererea �n condiţiile prevăzute de lege; competenţa generală a instanţei, precum şi competenţa ei materială şi teritorială vor fi validate ca atare, pe parcursul judecării, �n raport de obiectul acţiunii; �n acele cazuri �n care, potrivit art. 12 C. proc. civ., recxlamantul are a alege �ntre mai multe instanţe deopotrivă competente, cererea �i materiaslizează irevocabil voinţa de a se judeca la o anumită instanţă; potrivit cu obiectul cererii se va aprecia legalitata compunerii completului de judecată; �n raport de elementele cererii, eventual se va justifica sau nu excepţia litispendenţei; obiectul cererii va fi criteriu de apreciere a motivelor de apel sau revizuire, �ntruc�t instanţa s-ar fi pronunţat minus, ultra sau plus petita; modul de transpunere a elementelor cererii �n hotăr�re definitivă sau irevocabilă va justifica sau nu eventuala excepţie a autoritaţii lucrului judecat;

c) Părţile sunt obligate să compare �n faţa instanţei, �n care scope ele vor fi citate. Altminteri, se poate ajunge, după caz, la respingerea cererii ca nesusţinută (art. 616 C. proc. civ.), supendarea judecăţii (art. 242 pct. 2 C. proc. civ.) sau judecarea �n lipsă (art. 242 alin. ultim C. proc. civ.);

d) Părţile sunt obligate să stăruie �n judecată, altfel put�nd intervene sancţiune perimării (art. 248 C. proc. civ.);

e) Părţile – mai �nt�i reclamantul şi apoi p�r�tul – sunt obligate să pună concluzii �n fond (art. 128 şi art. 146 C. proc. civ.), căci, �n caz contrar, instanţa va putea statua asupra fondului litigiului numai �n considerarea elementelor cererii şi, eventual, ale �nt�mpinăriii;

f) De la data introducerii cererii de chemare �n judecată se produce efectul conservator de drepturi al acesteia, socotindu-se – �n cazul hotăr�rilor declarative sau constitutive de drepturi – că procesul a fost c�ştigat de la acea dată;

2. Cererea de chemare �n judecată, dacă ea este făcută nemijlocit, direct �n faţa instanţei, semnifică sesizarea sau investirea acesteia cu soluţionarea litigiului.

B.Efectele substanţiale, asupra fondului dreptului. Cererea de chemare �n judecată conservă şi consolidează drepturile subietive alegate. �n acest vsens pot fi consemnate ca asemenea efecte: �ntreruperea prescripţiei sau a forcluziunii; punerea �n �nt�rziere; transmiterea acţiunilor exclusive ataşate persoanei decedatului.

1. �ntreruperea prescripţiei sau a termenului pentru a acţiona (termenul de forcluziune) este supusă c�torva exigenţe:

a) Cererea de chemare �n judecată, chiar dacă poartă o denumire greşită, trebuie să fie o veritabilă cerere introductivă de instanţă, av�nd ca obiect recunoaşterea unui drept litigious;

b) Cererea de chemare �n judecată trbuie să fie efectivă, adică făcută �n scopul de a fi admisă;

c) Cererea să fie admisă, printr-o hotăr�re definitivă sau irevocabilă.

�ntinderea efectului interrupt de prescripţie este limitată sub un �ntreit aspect:

I) �ntreruperea prescripţiei priveşte acţiunea ataşată dreptului subiectiv alegat prin cererea de chemare �n judecată, nu �nsă şi alte acţiuni, pe care se sprijină alte drepturi subiective, except�nd situaţia c�nd cele două acţiuni, chiar dacă av�nd cause distincte, tind spre un singur şi acelaşi scop, astfel �nc�t cea de-a doua acţiune este virtualmente compromisă prin cea dint�i;

II) �ntreruperea prescripţiei poate profita numai titularului dreptului alegat şi numai �mpotriva aceluia care a fost chemat �n judecată sau a terţilor care au intervenit voluntar �n favoarea lui. Aşa fiind, �ntreruperea prescripţiei nu profită: p�r�tului, c�t priveşte acţiunea acestuia pentru ocrotirea propriului său drept; celorlalţi reclamanţi aflaţi �n situaţia de coparticipare procesuală activă; nici reclamantului �mpotriva altor p�r�ţi, aflaţi �n situaţia de coparticipare procesuală pasivă.

Totuşi, legea civilă prevede c�teva excepţii: �n cazul solidarităţii active, astfel cum rezultă din art. 1035 C. civ., �ntreruperea prescripţiei realizată de unul dintre creditorii solidari profită şi celorlalţi creditori aflaţi �n solidaritate; �n cazul solidarităţii pasive, �n sensul art. 1045 C. civ., acţiunea intentată �mpotriva unuia dintre debitorii solidari �ntrerupe prescripţia faţă de ceilalţi debitori aflaţi �n solodaritate;

III) �ntreruperea prescripţiei operează c�t timp durează judecata – actions quae tempore perimuntur semel iudicio inclusae salve permanent – �ncet�nd odată cu ultimul act de procedură, după care urmează perimarea sau �nceperea unei noi prescripţii.

2. Cererea de chemare �n judecată operează punerea �n �nt�rzierea a p�r�tului. Rezultă de aici c�teva consecinţe:

a) �ntruc�t cererea de chemare �n judecată este asimilată unei somaţii de plată, p�r�tul poate fi obligat la plata de daune – interese moratorii, chiar dacă reclamantul nu a introdus cererea la instanţa competentă sau dacă, ulterior, el a renunţat la judecată. Dacă cererea are ca obiect plata unei sume – neproducătoare de dob�nzi – sau egularizarea unui cont, daunele moratorii �ncep să curgă de la data introducerii cererii de chemare �n judecată, �ntruc�t, pe de-o parte, aceasta constituie o somaţie, iar pe de alta, pentru că creanţa este anterioară cererii. �n caz de condamnare la despăgubiri, daunele moratorii �ncep să curgă de la data c�nd hotăr�rea a fost pronunţată, indifferent de natura datoriei, dacă legea nu a fixat un alt punct de plecare;

b) Dacă litigiul are ca obiect un lucru frugifer, posesorul trebuie să-l predea cu toate fructele lui. Cu alte cuvinte, chiar dacă posesorul este de bună credinţă, el nu poate conserva fructele percepute posterior cererii de chemare �n judecată;

c) C�nd litigiul are ca obiect predarea unui lucru cert, riscul pieirii bunului se strămuţa asupra p�r�tului (art. 1074 alin. 2 C. civ.), chiar dacă lucrul a pierit �n caz fortuit. El va fi scutit de riscul pieirii fortuite a bunului dacă va putea dovedi că acesta ar fi pierit şi la creditor, atunci c�nd şi-ar fi executat obligaţia de predare la termen (art. 1756 alin. 2 C. civ.).

3. Cererea de chemare �n judecată transmite moştenitorilor unele dintre acţiunile exclusiv ataşate persoanei decedatului. Altfel spus, unele dintre acţiunile lui de cuius nu pot fi pornite de moştenitorii săi, dar pot fi continuate de aceştia.