Izvoarele nescrise ale dreptului european

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Potrivit acestui principiu, statele membre au obligaÅ£ia să adopte toate măsurile care se impun pentru a asigura îndeplinirea obligaÅ£iilor comunitare, abÅ£inându-se de la orice acÅ£iune prin care s-ar periclita realizarea acestor obligaÅ£ii. Principiul loialităţii implică atât măsuri legislative, cât ÅŸi măsuri economice sau de altă natură pentru a garanta promovarea ÅŸi realizarea pe teritoriul statelor membre a măsurilor convenite...

                       IZVOARELE NESCRISE ALE DREPTULUI  EUROPEAN

                Dreptul comunitar constituie un ansamblu de norme juridice ierarhizate care guverneaza raporturile stabilite de catre Comunitatile europene cu diferitele categorii de subiecte de drept: statele membre, statele nemembre ale Comunitatilor europene, alte organizatii internationale, persoane fizice si juritice care nu apartin statelor membre ale Comunitatilor europene.

            Ordinea juridică comunitară reprezintă ansamblul de norme care guvernează raporturile stabilite de către Comunităţile europene cu următoarele categorii de subiecte de drept: statele membre; statele nemembre ale Comunităţilor europene; alte organizaţii internaţionale; persoane fizice şi juridice care nu aparţin statelor membre ale Comunităţilor europene.

            Această nouă ordine juridică este guvernată de două principii de bază:

            - integrarea directă a ordinii juridice comunitare în ordinea juridică internă a statelor membre ale Comunităţilor europene;

            - aplicabilitatea prioritară a dreptului comunitar în dreptul intern al statelor membre.

            Ordinea juridică comunitară prezintă două caractere fundamentale, şi anume:

            A. este o ordine juridică autonomă, caracter afirmat atât de Curtea de justiţie a Comunităţilor europene, cât şi de jurisdicţiile interne.

            B. este o ordine juridică integrată în dreptul statelor membre, caracter afirmat de către Curtea de justiţie a Comunităţilor europene, admis de toate jurisdicţiile interne prin prevederi constituţionale.

Se disting două categorii de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare şi izvoare secundare. O altă distincţie se referă la izvoare interne (tratatele constitutive, principiile generale ale dreptului, legislaţia secundară) şi la izvoare externe (acordurile internaţionale).

            Pe lângă aceste două categori de izvoare se poate vorbi despre izvoarele nescrise, precum principiile generale de drept sau jurisprudenţa Curţii ori izvoare care îşi au originea în afara ordinii juridice comunitare, ca dreptul izvorât din relaţiile externe ale Comunităţilor sau dreptul complementar aparut prin acte convenţionale încheiate de către statele membre pentru aplicarea tratatelor.

            Izvoarele primare cuprind actele juridice fundamentale ale dreptului comunitar:

• Tratatele de instruire a celor trei Comunitati europene;
• Tratatele de modificare a tratatelor de instruire a Comunitaţilor europene;
• Cele doua tratate bugetare;
• Deciziile si tratatele de aderare;
• Deciziile privind resursele proprii ale Comunitaţilor.

            Tratatele constitutive au cea mai mare forţa juridică, acestora subordonandu-li-se toate celelalte izvoare ale dreptului comunitar.

            Cea de-a doua categorie – izvoarele secundare – cuprinde, în mod obişnuit, actele adoptate de instituţiile comunitare în scopul aplicării prevederilor Tratatului: regulamente, directive, decizii. Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezoluţii sau recomandări care sunt folosite de regulă în dreptul internaţional. Având caracter derivat, dreptul secundar nu poate contraveni dreptului primar; în caz contrar, el va fi lipsit de efecte juridice.

            Dreptul comunitar este prin esenţă un drept scris. Totuşi, după exemplul jurisdicţiilor internaţionale sau statale, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a amintit în numeroase împrejurări că o regulă de drept nescrisă nu este, din acest motiv, exclusă de la legalitatea comunitară. Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar sunt principiile generale de drept şi jurisprudenţa.

                   1. Principiile generale de drept

            Principiile generale de drept sunt reguli nescrise pe care Curtea de Justiţie le aplică şi care astfel sunt incorporate în dreptul comunitar. Aceste principii sunt reguli de un înalt grad de generalitate, ce reflectă concepţii şi valori esenţiale ale dreptului şi ale justiţiei, cărora li se supun atât ordinea juridică comunitară, cât şi cea a statelor membre. Ele au fost consacrate prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie. Principiile generale ale dreptului, ca izvoare juridice, se impun, în mod deosebit, datorită caracterului de noutate a dreptului comunitar care se află încă în etapa consolidarii sale.

            Principiile generale de drept reprezintă o contribuţie deosebită la formarea dreptului comunitar.

Principiile proprii sistemului comunitar rezultă din interpretarea dispoziţiilor tratatelor, fiind consacrate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie.

Aceste principii generale ale dreptului sunt:

§  Principiul cooperarii loiale;

§  principiul echilibrului instituţional;

§  principiul nediscriminării după naţionalitate.

           1.1. Principiul cooperării loiale

Principiul cooperării loiale consacrat de Tratat şi promovat, de asemenea, de Curtea de Justiţie este prevăzut la art. 10 CE, care dispune ca statele membre vor lua toate măsurile corespunzătoare, indiferent că sunt generale sau speciale, de a asigura îndeplinirea obligţiilor ce rezultă din Tratat ori din acţiunea întreprinsă de instituţiile Comunităţi şi că ele facilitează acesteia îndeplinirea misiunilor ei. Ele se vor abţine de la orice măsură care ar periclita realizarea obiectivelor Tratatului.

            Potrivit acestui principiu, statele membre au obligaţia să adopte toate măsurile care se impun pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor comunitare, abţinându-se de la orice acţiune prin care s-ar periclita realizarea acestor obligaţii.

            Principiul loialităţii implică atât măsuri legislative, cât şi măsuri economice sau de altă natură pentru a garanta promovarea şi realizarea pe teritoriul statelor membre a măsurilor convenite în comun pe plan economic, social, cultural.

            Potrivit principiului loialităţii, instituţiile comunitare trebuie să conlucreze cu bună-credinţă între ele, nu numai în sensul respectării reciproce a competenţelor stipulate în Tratatele constitutive, ci şi prin adoptarea masurilor organizatorice şi procedurale, care să garanteze îndeplinirea obligaţiilor fiecărei instituţii comunitare, în parte şi a tuturor instituţiilor în ansamblu.

                        1.2. Principiul echilibrului instutiţional

            Principiul echilibrului instutiţional este un principiu nescris în măsura în care, deşi îşi găseşte originea în tratatele comunitare, nu este înscris în mod expres în nici una din dispoziţiile acestora.

            Principiul echilibrului instutiţional este un principiu structural care cârmuieşte raporturile dintre instituţiile comunitare. Principiu general de drept comunitar, degajat de Curtea de Justiţie din interpretarea şi aplicarea dreptului comunitar pe baza principiilor generale de drept inerente tuturor sistemelor juridice, principiilor generale de drept internaţional şi principiilor comune dreptului intern al statelor membre, principiul echilibrului instituţional prezintă unele caracteristici fundamentale. Între acestea sunt caracterul autonom raportat la alte categorii de reguli şi, prin însăşi definiţia sa, caracterul general, fiind un principiu nescris şi un principiu de drept pozitiv.

            Principiul echilibrului instutiţional apare, aşadar, ca o garanţie a drepturilor şi competenţelor care sunt atribuite altor instituţii.

                  1.3. Principiul nediscriminării după naţionalitate

Principiul nediscriminării după naţionalitate este considerat ca derivând din natura dreptului comunitar şi presupune, în primul rând excluderea discriminării adică un tratament egal al pârţilor în situaţii identice şi comparabile. El este prevăzut, prin aplicaţii, în chiar textele tratatelor comunitare.

            Acest principiu are o largă aplicare în dreptul comunitar, cum ar fi în cazul libertăţii de circulaţie a bunurilor, a libertăţii de şedere sau de prestare de servicii, precum şi în materie fiscală.

Principiul nediscriminării se aplică tuturor relaţiilor juridice care pot fi statornicite în cadrul teritoriului comunitar în virtutea locului unde au fost convenite sau a locului unde îşi produc efectele.

Alte principii generale ale dreptului mai sunt:

§  principiul de solidaritate şi egalitate între statele membre;

§  principiul repartiţiei puterilor şi a competenţelor;

§  principiul liberei circulaţii;

§  principiul liberei concurenţe;

       2. Principiile generale deduse din sistemele juridice naţionale

            Principiile generale deduse din sistemele juridice naţionale au fost deduse de Curtea de Justiţie dintr-o analiză de drept comparat şi se înscriu astfel pe aceeaşi linie a compatibilităţii cu structura şi exigenţele sistemului comunitar.

            Principii generale deduse din sistemele juridice naţionale sunt:

§  principiul securităţii juridice.

§  principiul bunei credinţe;

§  principiul proporţionalităţii;

            2.1. Principiul securităţii juridice

Principiul securităţii juridice sau principiul certitudinii juridice este un principiu fundamental al oricărui sistem juridic şi are un rol important în dreptul comunitar. Potrivit lui, aplicarea legii la o situaţie specifică trebuie să fie previzibilă. Principiul poate fi descris ca obligaţia ce revine autorităţi lor publice de a asigura că legea să fie uşor de stabilit de către aceştia cărora li se aplică şi ca aceştia să poată, nu fară temei, să prevadă, existenţa ei, ca şi modul în care va fi aplicată şi interpretată.

2.2. Principiul încrederii legitime

            Principiul încrederii legitime a fost recunoscut ca făcând parte din ordinea juridică comunitară. Ca şi în cazul principiului drepturilor dobândite şi al securităţii juridice, Curtea a încercat să stabilească un just echilibru între respectarea încrederii legitime a persoanelor supuse unei autorităţi administrative într-o reglementare care le este aplicabilă şi exigenţele nu mai puţin legitime ale flexibilităţii reglementării în special în domeniul economic.

Acest principiu se aplică nu numai in domeniul economic dar şi al funcţiei publice comunitare.

           2.3. Principiul proporţionalităţii

 Acest principiu presupune ca legalitatea regulilor comunitare să fie supusă condiţiei ca mijloacele folosite să fie corespunzătoare obiectivului legitim urmărit de aceste reguli şi nu trebuie să depăşească, să meargă mai departe decât este necesar să îl atingă şi când existe o posibititate de alegere între măsuri corespunzătoare, în principiu, trebuie să fie aleasă cea mai puţin oneroasă. Totuşi, s-a accentuat că, într-un domeniu în care organele legislative comunitare au o largă libertate de acţiune, care corespunde responsabilităţilor politice ce le revin prin Tratat, numai dacă o măsură este evident necorespunzătoare având în vedere obiectivul care îi este cerut instituţiei competente să îl urmărească, legalitatea îi este afectată.

            2.4. Principiul autorităţii de lucru judecat

            Principiul autorităţii de lucru judecat - un principiu larg acceptat - înseamnă că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată - non bis in idem. În practică, însă, dacă o sancţiune este aplicată de două ori pentru acelaşi act, într-o procedura diferită, dar potrivit unor reguli având în întregime scopuri diferite, se consideră că principiul este respectat.

            Alte principii generale deduse din sistemele juridice naţionale sunt:

§  principiul respectării drepturilor câştigate în materie socială;

§  principiul nediscriminarii după sex;

§  principiul bunei administraţii;

§  principiul îmbogăţirii fără justă cauză;

§  principiul liberei alegeri a partenerului economic.

                            3. Drepturile fundamentale

            Drepturile fundamentale constituie o catecorie specială a principiilor generale şi ele reprezintă o parte importantă a acestora.

            Având în vedere faptul că Uniunea Europeană nu dispune de un catalog al drepturilor fundamentale, sursele esenţiale le reprezintă principiile constituţionale comune statelor membre şi C.E.D.O.

În asemenea condiţii, necesitatea unei echivalenţe in domeniul drepturilor fundamentale constituia, la landul său, o expresie specifică a necesităţii generale, mai largi, constând într-o omogenitate structurală în raportul dintre ordinea juridică comunitară şi ordinea juridică a statelor membre.

            În acest context, Curtea de Justiţie a fost nevoită să se pronunţe pornind de la existenţa unor reguli mai stricte prevăzute în legislaţia unor state membre.

În 1970, Curtea de Justiţie a precizat că respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile generale ale dreptului. Curtea a mai statuat că apărarea acestora se inspiră din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, dar trebuie asigurată în cadrul structurii şi potrivit obiectivelor Comunităţii. Pană în 1974, Curtea de justiţie a evitat să facă referire la vreun instrument internaţional pentru protecţia drepturilor fundamentale ale omului. Însă. începând din acest an, ea a admis că tratatele internaţionale privind drepturile omului pot să ofere orientări care să fie urmate în cadrul dreptului comunitar, recunoscând astfel Convenţia de la Roma ca principală sursă a drepturilor omului legal protejate şi de asemenea a hotarât că măsurile care sunt incompatibile cu respectarea drepturilor omului astfel recunoscute şi garantate nu pot fi acceptate de către Comunitate.

Astfel, în faţa Curţii de Justiţie au fost puse în discuţie probleme privind protecţia drepturilor fundamentale ale omului în legătură cu care nici unul dintre tratalele comunitare de bază adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general.

Numai Tratatul de la Maastricht prevede în art. 6 că Uniunea Europeana se întemeiază pe principiile libertăţii, democratei, respectării drepturilor omului şi libertăţiior fundamentale precum şi al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate prin Convenţia Europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950, aşa cum ele rezultă din tradiţiile constituţionale comune statelele membre. Prin Tratatul de la Amsterdam au fost introduse în Tratatul de la Maastricht noi dispoziţii în această materie.

            Importanţa CEDO rezidă în faptul că, ratificată fiind de toate statele membre, constituie expresia valorilor lor comune. Având în vedere că C.E.D.O. este un instrument viu, interpretat de Curtea de la Strasbourg, nu este surprinzător faptul că instanţa jurisdicţională de la Luxemburg acordă o mare atenţie jurisprudenţei acesteia, ceea ce nu înlătură existenţa unor discordanţe. La Consiliul European de la Nisa (7-11 decembrie 2000) Parlamentul, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia au proclamat solemn Carta drepturilor fundamentale ale omului asigurându-se astfel la nivelul Uniunii o vizibilitate şi o transparentă mai mare pentru protecţia cetăţenilor Uniunii cu atât mai mult cu cât Carta a fost aprobată de toate guvernele şi parlamentele. Carta drepturilor fundamentale a U.E., proclamată la Nisa în decembrie 2000, constituie un catalog al drepturilor fundamentale aplicabile în Uniune, însă deocamdată nu este integrată în dreptul primar.

            Pornind de la această bază, C.J.C.E. a avut deseori ocazia să consacre unele drepturi fundamentale în ordinea juridică comunitară: protecţia vieţii private, libertatea de exprimare, dreptul la un recurs efectiv, libera exercitare a activităţilor economice şi profesionale, dreptul de proprietate, neretroactivitatea dreptului penal, principiul egalităţii, interdicţia discriminării. Bineînţeles, drepturile astfel recunoscute pot fi exercitate în anumite limite care să nu aducă atingere înseşi substanţei dreptului respectiv. Limitele trebuie să răspundă unui interes general urmărit de Comunitate şi nu trebuie să constituie o intervenţie disproporţionată prin raportare la scopul urmărit.

       Nu s-a putut stabili o demarcaţie netă intre drepturile fundamentale ale omului şi alte principii de drept. Ele pot fi aplicate până la confuziune. O serie de astfel de principii au fost recunoscute de Curtea de Justiţie, dar ele pot intra şi în categoria drepturilor omului. Astfel, s-a acceptat dreptul fundamental la inviolabilitatea domiciliului ca un principiu comun tuturor sistemelor juridice ale statelor membre, dar protecţia activităţilor private ale oricărei persoane, fizice sau juridice, trebuie sa fîe recunoscută şi ca un principiu general de drept comunitar, deoarece în toate aceste sisteme orice intervenţie din partea autorităţilor publice trebuie sa aibă o baza legală şi să fie justificată pe motivele stabilite prin lege şi, în consecinţă, sistemele în cauză prevăd, deşi în forme diferite, protecţia contra intervenţiei arbitrare şi disproporţionate.

            De asemenea, a fost afirmat dreptul de a forma sindicate, nici un fel de restricţii în interesul securităţii şi siguranţei publice, altele decât cele care sunt necesare pentru protejarea acelor interese într-o societate democratică, neputând să afecteze drepturile asigurate prin Convenţia E.D.O.

            Principiul democraţiei a fost luat în considerare atunci când s-a decis că trebuie să fie satisfăcută cerinţa consultării Parlamentului, ca un mijloc prin care acesta să ia parte la procesul legislativ comunitar şi ca un factor esenţial în echilibrul instituţional urmărit de Tratat, fiind astfel reflectată necesitatea participării cetăţenilor la exercitarea puterii prin intermediul adunării reprezentative. Nerespectarea unei astfel de formalităţi esenţiale va putea să etragă nulitatea eventualei măsuri luate de organul în cauza.

            În legătură cu dreptul la respectarea vieţii private, care este cuprins în art 8 al Convenţiei Europene asupra Drepturilor Omului şi care derivă din tradiţile constituţionale comune ale statelor membre, Curtea a precizat că acesta este unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică comunitară, el incluzând în special, dreptul persoanei de a se păstra secretă starea sa de sănătate. Asupra acestor drepturi astfel protejate pot fi impuse restricţii cu condiţia ca ele în fapt să corespundă obiectivelor de interes public general şi să nu constituie cu privire la scopul urmărit, o ingerinţă disproporţionată şi intolerabilă prin care se încalcă însăşi esenţa dreptului protejat.

            În legătură cu dreptul la respectarea vieţii private, care este cuprins în art 8 al Convenţiei europene asupra drepturilor omului şi care derivă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, Curtea a precizat că acesta este unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică comunitară, el incluzând în special, dreptul persoanei de a se păstra secretă starea sa de sănătate. Asupra acestor drepturi astfel protejate pot fi impuse restricţii cu condiţia ca ele în fapt să corespundă obiectivelor de interes public general şi să nu constituie cu privire la scopul urmărit, o interferenţă disproporţionată şi intolerabilă prin care se încalcă însăşi esenţa dreptului protejat.

       În ceea ce priveşte dreptul tuturor persoanelor în proceduri contradictorii, la un proces echitabil, s-a arătat că art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului nu se opune refuzului Curţii de Justiţie de a primi o cerere privind permisiunea de a se prezenta observaţii scrise ca răspuns la opinia avocatului general. Aceasta pentru ca, mai întâi, în cadrul sistemului judecătoresc stabilit de Tratat şi de Statutul Curţii, opinia avocatului general - în contrast cu opiniile adresale judecătorilor sau părţilor care provin de la o autoritate din afara Curţii - conslituie opinia individuală motivată, exprimată, în şedinţă publică, a unui membru al Curţii de Justiţie insăşi, care ia parte public şi individual la procesul prin care Curtea ajunge la hotărârea sa, şi în consecinţă la realizarea funcţiei judiciare incredinţate Curţii. În al doilea rând, având in vedere scopul procedurii contradiciorii, care este de împiedicare a Curţii de a fi influenţată prin argumente pe care părţile au fost în imposibilitate de a le discuta, Curtea poate, din proprie iniţiativă, la propunerea avocatului general, să redeschidă procedura orală, dacă ea consideră ca lipsesc informaţiile suficiente sau că trebuie să existe discuţii pe baza unui argument care nu a fost dezbătut între părţi.

       Drepturile fundamentale care sunt o parte a principiilor generale ale dreptului comunitar nu sunt absolute, ci trebuie să fie avute în vedere în relaţie cu funcţia lor socială şi, în consecinţă, exercitarea dreptului de proprietate şi a libertăţii de a desfăşura un comerţ sau o profesie poate fi restrâns, în contextul unei organizări comune a pieţei, cu condiţia ca aceste restrângeri în fapt să corespundă obiectivelor de interes general urmărite de comunitate şi să nu constituie în relaţie cu scopul urmărit o interferenţă disproporţionată şi intolerabilă, care să afecteze substanţa drepturilor astfel garantate.

            Drepturile fundamentale trebuie astfel respectate în Comunitate, fie pe baza prevederilor din tratat sau a Convenţiei Europene a aparării drepturilor  omului şi a libertăţilor fundamentale, fie pe baza tradiţiilor constituţionale comune ale statelor membre, care pot fi interpretate mult mai larg de catre Curtea de Justiţie.

                        4. JURISPRUDENŢA

            Jurisprudenţa Curţii de Justiţie este o sursă care face parte integrantă din dreptul comunitar, alături de principiile generale a căror aplicare o favorizează. Este, de asemenea, un izvor de prim rang în considerarea statutului Curţii şi a independenţei sale în raport cu statele părţi la diferitele tratate, care sunt, în acelaşi timp, autori ai acestor tratate. Curtea de Justiţie ocupă, între altele, o poziţie care îi permite să aplice dreptul în ultimă instanţă şi să-şi exercite misiunea sa, care este aceea de a asigura respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatului, utilizând o interpretare care îi permite să facă ca, în toate cazurile, să prevaleze finalitatea supranaţională a dispoziţiilor normative pe care ea le pune în practică.

            Influenţa jurisprudenţei asupra dezvoltării dreptului comunitar este considerabilă, datorită faptului că judecătorul comunitar se confruntă cu un sistem de drept în formare, în acelaşi timp având rolul de a veghea respectarea dreptului, Curţii de la Luxemburg i s-a solicitat nu numai precizarea dreptului, ci şi acoperirea lacunelor printr-o jurisprudenţă creativă, pretoriană. Jurisprudenţa a prefigurat astfel, deseori evoluţia legislativă.

            În concret, în unele domenii ale dreptului comunitar jurisprudenţa Curţii a putut fi considerată ca un important izvor de drept, având în vedere lipsa reglementării sau reglementarea lacunară. Pe de altă parte, faptul că multiplele versiuni lingvistice ale actelor comunitare au valoare egală de acte autentice a ridicat iarăşi problema desluşirii sensului precis al normelor.

            Mai menţionăm că o serie de concepte de drept comunitar precum „efectul direct", „prioritatea dreptului comunitar", „autonomia” ori „supremaţia dreptului comunitar", „aplicabilitatea directă", sunt opera Curţii de Justiţe sau au fost perfecţionate de către aceasta şi strâns legate de aceste concepte, Curtea a recunoscut şi dezvoltat principiile generale de drept comunitar, realizând un act creativ de legislaţie judiciară, unele dintre ele aflându-se incluse în tratatele comunitare (principiul solidarităţii şi principiul nediscriminării pe moliv de naţionalitate), iar altele fiind preluate din tradiţiile juridice naţionale ale statelor membre şi adaptate complexului comunitar (principiul egalităţii ca principiu general, drepturile fundamentale ale omului, principiul proporţionalităţii).

            Jurisprudenţa C.J.C.E. constituie un izvor esenţial de drept, ocupând un loc important în cadrul izvoarelor dreptului comunitar.