Interdictia abuzului de pozitie dominanta

Categoria: Referat Drept

Descriere:

Alteori se urmăreÅŸte limitarea concurenÅ£ei la elemente formale, cu parteneri fără capacitate sau voinţă de a promova acÅ£iuni ÅŸi comportamente proconcurenÅ£iale. Sunt comportamente exclusiviste, unilaterale, cele practicate de o singură firmă dominantă prin excluderea concurenÅ£ilor, a celor care există sau a celor care au intenÅ£ia să pătrundă în industrie...

Din a doua jumătate a anilor ’80 s-a conştientizat la nivelul factorilor de decizie din ţările membre ale Uniunii Europene şi la nivel comunitar necesitatea unor modificări radicale de paradigmă economică concretizate în:

-          restrângerea şi chiar îngrădirea instrumentelor tipice de intervenţie, menite să se substituie mecanismelor pieţei şi înlocuirea lor cu altele, complementare;

-          creşterea gradului de liberalizare economică faţă de concurenţii nerezidenţi prin reducerea numărului, dar mai ales a forţei  barierelor economice;

-          aplicarea unor măsuri menite să asigure o concurenţă normală ca una dintre condiţiile esenţiale pentru funcţionarea pieţei comune;

-          inhibarea decisivă a practicilor anticoncurenţiale ale agenţilor economici stabiliţi în spaţiul comunitar şi, implicit, promovarea şi protecţia concurenţei loiale printr-un sistem de aranjamente operaţionale, comune şi unitare.

              Asemenea reglementări şi aranjamente au vizat interzicerea şi sancţionarea practicilor anticoncurenţiale. Acestora, Tratatul de la Nisa le consacră patru articole:

-          art. 81 – referitor la înţelegerile anticoncurenţiale, orizontale şi verticale, posibile între agenţii care definesc pieţele de oligopol;

-          art. 82 – incriminează abuzul de poziţie dominantă;

-          art. 86 – impune controlul concentrărilor economice (fuziuni şi achiziţii şi interzicerea celor care pot denatura concurenţa corectă);

-          art. 87 – monitorizarea ajutoarelor de stat şi restricţionarea celor care afectează relaţiile de concurenţă şi mediul concurenţial.

              Aceste articole sunt baza legislaţiei primare vizând practicile anticoncurenţiale.

              Problematica politicii comunitare în domeniul concurenţei este mult mai vastă decât practicile anticoncurenţiale şi vizează:

a)      toate acţiunile derulate în timp pentru a crea mediul concurenţial armonizat între statele membre;

b)      măsurile pentru formarea spaţiului economic comun prin liberalizarea economică treptată (intracomunitară şi cu terţii) odată cu trecerea de la formele primare la cele superioare ale integrării europene;

c)      reglementarea situaţiilor speciale (industriile în reţea);

d)     restricţionarea practicilor anticoncurenţiale, a acestor situaţii care pot altera calitatea intrinsecă a mediului concurenţial comunitar (piaţa unică şi unele pieţe locale) denaturarea funcţiilor pe care le incumbă concurenţa corectă, deschisă şi liberă, aptă să-i „filtreze” pe câştigători şi perdanţi în funcţie de avantajul concurenţial. Incriminarea şi sancţionarea practicilor anticoncurenţiale prin PCDC are drept criterii fundamentale:

-          protejarea consumatorilor;

-          prevenirea sau reducerea unor situaţii de eşec al pieţelor care ara conduce la alocarea defectuoasă a resurselor şi costuri sociale nejustificat de mari.

              Art. 82 stipulează că „este incompatibilă cu piaţa comună şi interzisă, în măsura care ar aduce atingere comerţului dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa comună sau pe o parte semnificativă a acesteia”.

              1. Poziţia dominantă: conţinut

              Poziţia dominantă reprezintă acel nivel al puterii economice care permite unei firme să influenţeze în mod covârşitor condiţiile în care se manifestă concurenţa pe piaţa relevantă; ea se comportă în mare măsură independent de concurenţii, clienţii şi, în final, de consumatorii săi.

              În mod convenţional, la nivelul Uniunii Europene se apreciază că, dacă pe o piaţă relevantă, cota unei firme reprezintă:

-          în jur de 10%, poziţia dominantă este exclusă, cu excepţia unor împrejurări deosebite;

-          30-35%, firma se poate găsi în poziţie dominantă, dacă ceilalţi concurenţi au cote modice (1-1,3%);

-          peste 50%, poziţia dominantă este evidentă.

              Poziţia dominantă este influenţată contradictoriu de numeroase împrejurări economice, tehnico-ştiinţifice şi tendinţe definitorii din economia mondială contemporană.

              Identificarea poziţiei dominante a firmei se face şi se susţine cu mare dificultate. Ca regulă, punctul de pornire îl constituie delimitarea, chiar şi aproximativă, a pieţei relevante privită din triplă optică: cea a produsului, cea geografică şi cea temporală.

              Punctele de vedere ale autorităţilor din domeniul concurenţei şi cele ale firmelor sunt în mod natural diferite: autorităţile încearcă să definească piaţa relevantă într-o accepţie cât mai restrânsă; firmele au un obiectiv diferit, militează pentru o accepţie cât mai cuprinzătoare pentru ea, pe această bază să dovedească că poziţia lor pe piaţă este cât mai redusă.

              Dificultăţile importante sunt pentru a defini piaţa geografică.

              În principiu, se consideră că piaţa unică a UE asigură condiţii omogene de concurenţă pentru întreg spaţiul comunitar pentru că: reglementările privind fiscalitatea indirectă sunt în esenţă comune; barierele sunt omogenizate; sunt comune reglementările privind operaţiunile de import-export, transporturile, tratamentul practicilor anticoncurenţiale, circulaţia capitalurilor şi a forţei de muncă, distribuţia competenţelor între organismele implicate în tratarea concurenţei.

              În fapt, pizza geografică din perspectiva arealului geografic în care condiţiile de concurenţă sunt omogene pe de-a-ntregul reprezintă un obiectiv greu de realizat: cultura economică a populaţiei, sistemul de valori, credinţele religioase, tradiţiile, receptivitatea la schimbări, reacţia la „agresiunea” publicitară, costurile de transport sunt diferite nu doar de la o ţară la alta, dar şi în aceeaşi ţară, în aceeaşi localitate, implicit pentru diferite categorii alte populaţiei. Asemenea situaţii sunt fireşti influenţând şi diferenţiind geografic condiţiile de concurenţă şi mediul concurenţial. De altfel UE nici nu-şi propune să realizeze o asemenea omogenizare a spaţiului economic. Obiectivul său este să asigure omogenizarea condiţiilor de concurenţă din perspectiva îngrădirii şi eliminării factorilor anticoncurenţiali care ţin de anumiţi agenţi economici, inclusiv de politicile şi instrumentele promovate de administraţii şi, în principal, de autorităţile publice naţionale, prin regulile pentru o concurenţă loială.

              Abuzul de poziţie dominantă

              PCDC nu incriminează poziţia dominantă în sine. Experienţa istorică a relevat că raporturile de concurenţă, chiar şi atunci când sunt supravegheate şi se derulează în limitele loialităţii, elimină din sector pe agenţii necompetitivi. Procesul este însoţit de creşterea diferenţiată a forţei economice. Proliferarea IMM-urilor, mai ales după anii ’60, nu infirmă cele mai de sus, cu atât mai mult cu cât chiar în interiorul sectorului IMM-urilor are loc procesul de diferenţiere: unele reuşesc, îşi consolidează poziţia, devin în timp întreprinderi mijlocii sau chiar mari; altele stagnează sau evoluează foarte lent, altele sunt marginalizate sau chiar eliminate. Evoluţia UE confirmă tendinţa de consolidare a poziţiilor firmelor performante, care reuşesc în competiţie, reuşită care poate duce până la apariţia unor centre de forţă de tip oligopol sau  cvasimonopol.

              PCDC incriminează abuzul de poziţie dominantă, situaţiile în care cei care ocupă poziţii dominante încearcă şi chiar reuşesc să abuzeze de poziţia ce o deşi, în detrimentul altor agenţi economici şi, în ultimă instanţă, în detrimentul consumatorilor, afectează raporturile de concurenţă şi pot leza comerţul dintre statele membre UE.

              2. Practici şi instrumente ale abuzului de poziţie dominantă

              Abuzul de poziţie dominantă se poate realiza printr-o paletă extrem de largă de acţiuni, enumerarea exhaustivă fiind imposibilă. Sintetizând, dar şi simplificând, acestea s-ar putea grupa în practici de ecluziuni şi practici de redistribuire.

              Delimitarea riguroasă a practicilor de excluziune de cele de redistribuire este dificilă; fiecare categorie conţine elemente din cealaltă. În ultimă instanţă, le includem într-o categorie sau alta în funcţie de preponderenţa obiectivului urmărit.

              3. Practici de excluziune

              Au rolul de a împiedica sau  distorsiona relaţiile de concurenţă, inclusiv „îndepărtarea” din piaţă a concurenţilor şi/sau împiedicarea accesului altora. Alteori se urmăreşte limitarea concurenţei la elemente formale, cu parteneri fără capacitate sau voinţă de a promova acţiuni şi comportamente proconcurenţiale. Sunt comportamente exclusiviste, unilaterale, cele practicate de o singură firmă dominantă prin excluderea concurenţilor, a celor care există sau a celor care au intenţia să pătrundă în industrie.

              Instrumente:

a)      preţul de ruinare este un preţ extrem de scăzut, sub nivelul costului mediu variabil. Preţul de vânzare inferior CVM este considerat preţ de ruinare doar dacă cel care-l practică deţine o poziţie dominantă şi este promovat o lungă perioadă de timp.

              Prin practicarea lui:

-          concurenţii părăsesc piaţa/sectorul;

-          cei care au intenţia să intre pe piaţă abandonează proiectul;

-          pe perioada practicării acestui preţ, iniţiatorul realizează pierderi substanţiale, fără a putea fi imputate unor factori exogeni;

-          în perioada de practicare, cumpărătorii beneficiază de unele avantaje;

-          după îndepărtarea concurenţilor, preţul creşte substanţial pentru a recupera pierderile anterioare şi a asigura pragul minim de profitabilitate revendicat de acţionari. Avantajele temporale obţinute anterior de cumpărători sunt contrabalansate printr-un atac masiv la bunăstarea lor. Practicarea preţului de ruinare este interzisă prin legislaţia concurenţei din statele UE, din SUA, Canada.

b)      contractele de exclusivitate se încheie cu distribuitorii, cu firmele din avalul lanţului valoric sau cu furnizorii unor factori  de producţie exclusivi (licenţe, brevete, materii prime speciale) pentru a împiedica intrarea pe respectiva piaţă a altor concurenţi.

c)      refuzul de a negocia – firma cu poziţie dominantă refuză să furnizeze o resursă esenţială celei din aval, indiferent de preţ, sau întrerupe relaţiile cu un client pentru simplul fapt că acesta refuză să accepte condiţii comerciale suplimentare discriminatorii.

d)     vânzarea legată – prin care compania cu poziţie dominantă distribuie un produs doar dacă se acceptă un anumit lot sau, mai grav, o gamă completă din sortimentele furnizorului.

              O situaţie cu totul specială de poziţie dominantă şi de incriminare a abuzului este aceea a concernului american Microsoft pe piaţa UE căruia i s-a aplicat o amendă de aproape 500 milioane de euro de către Comisia Europeană în 2004, pentru încălcarea regulilor concurenţei respectiv abuz de poziţie dominantă.

              Faptele sunt foarte complexe şi complicate, fiecare dintre părţi aducându-le interpretări „docte” cu ample argumente de specialitate. Întrucât decizia Curţii a rămas definitivă, reţinem, din argumentaţia „inculpării”, că Microsoft se face vinovat de a nu fi transmis informaţiile necesare concurenţilor de pe piaţă şi de a fi condiţionat furnizarea programului Windows şi de achiziţionarea unui alt program – Media Player. În logica comisiei, acest fapt reprezintă un abuz pentru că îi afectează pe beneficiari, care trebuie să plătească un preţ mai ridicat, în mod artificial pentru Windows, ceea ce generează implicit o restricţionare a accesului la acest bun economic marfar. În consecinţă, se solicită, ca instanţa să impună Microsoft să livreze o versiune Windows fără conexiune cu Media Player. În plus, Comisia a argumentat că Microsoft a practicat concurenţa neloială în raport cu concurenţii direcţi, pe care i-a pus într-o situaţie de inferioritate, întrucât a păstrat codurile care permit personalului de la Microsoft să lucreze mai bine cu serverele. În consecinţă, cere Microsoft ca într-un termen scurt să furnizeze informaţiile necesare firmelor care produc programe pentru serverele concurente, iar informaţiile vor fi actualizate pe măsura realizării de perfecţionări în domeniul respectivului software.

              La rândul său, Microsoft a argumentat că nu a exercitat nici un fel de abuz întrucât informaţia pe care se bazează sistemul este proprietatea sa intelectuală, deci nu trebuie şi nici nu are obligaţia s-o transmită concurenţilor. În plus, în viziunea sa, interesele cumpărătorilor nu sunt afectate prin majoritatea preţului întrucât exploatarea programului Windows prin conexiune cu Media Player s-a făcut tocmai pentru o mai bună satisfacere a intereselor lor.

              În final, executivul european a decis sancţiunea de mai sus; cum însă deciziile acestuia sunt susceptibile de recurs la Tribunalul de Primă Instanţă şi la Curtea Europeană de Justiţie, Microsoft a procedat în consecinţă, dar rezultatul n-a fost cel scontat.

              4. Practicile de redistribuire

              Constau în impunerea de către firma cu poziţie dominantă a unor clauze comerciale care-i sunt favorabile, devenind sursă de rente economice. Dintre acestea au relevanţă:

a)         preţurile discriminatorii faţă de anumiţi clienţi. Se numesc preţuri discriminatorii pentru că nivelul lor nu are legătură cu costul, cheltuielile de transport, condiţiile de comercializare. Există preţuri:

-          discriminatorii prin care surplusul consumatorului este captat total sau parţial. Folosirea preţurilor discriminatorii este o practică abuzivă anticoncurenţială întrucât prin ea se realizează segmentarea beneficiarilor, segmentare prin care cel care o promovează obţine pe ansamblu profituri mai mari; în plus, creează între cumpărători situaţii discriminatorii în sensul că avantajele oferite de vânzător unor clienţi nu sunt accesibile şi altora;

-          preţuri discriminatorii reduse practicate faţă de anumiţi distribuitori sau cu firme din aval cu scopul ca pe pieţele din aval să nu pătrundă alţi concurenţi. Această practică este viabilă dacă nu sunt înlocuitori apropiaţi pentru inputuri;

b)        Impunerea preţului de revânzare când agentul a aflat în amonte faţă de cumpărător îi impune acestuia preţul final pe care-l va practica în relaţiile cu clienţii. Preţul de revânzare poate fi impus la un nivel expres sau ca limită; discountul de exclusivitate – o concesie de preţ acordată clientului care se angajează să comercializeze exclusiv bunurile marfare provenite de la furnizorii cu poziţie dominantă. Ambele situaţii sunt şi practici de excluziune. În aceeaşi clasă poate fi inclus şi comisionul de fidelitate faţă de marcă, fapt ce introduce o barieră în accesul altor concurenţi pe piaţa respectivă.

              Astfel, British Airways, graţie poziţiei dominante, a decis să acorde agenţiilor de voiaj un comision suplimentar dacă realizau acelaşi volum de vânzări ca anul precedent sau dacă îl depăşeau la biletele vândute pentru British Airways. Cum agenţiile de voiaj favorizează linia aeriană care acordă cel mai mare comision, cumpărătorilor li se ofereau prioritar sau exclusiv bilete pentru British Airwayis, chiar dacă serviciile oferite de liniile aeriene concurente erau mai avantajoase. În consecinţă, Comisia Europeană a considerat că practica comisionului suplimentar reprezintă un abuz de poziţie dominantă şi a aplicat sancţiunea corespunzătoare.

c)         dumpingul – decizia de a vinde un bun marfar dat pe o piaţă străină, la un preţ scăzut, la un nivel inferior celui de pe piaţa internă. Prin el, concurenţii de pe respectiva piaţă sunt în situaţie de discriminare artificială, fiind marginalizaţi sau excluşi;

d)        condiţionarea contractului de acceptare de către unii parteneri a unor clauze ce incumbă obligaţii suplimentare, fără legătură cu obiectul contractului sau impunerea unor condiţii inegale între partenerii comerciali cărora li se oferă prestaţii identice;

e)         preţul de transfer – folosit în relaţiile dintre filialele aceleiaşi CTN sau între filiale şi compania-mamă. Ele sunt preţuri care nu au legătură cu nivelul şi evoluţia costului. Un asemenea preţ este „administrat” şi sunt afectate veniturile bugetare în locaţia de unde pleacă bunurile, dar şi raporturile concurenţiale pe piaţa bunurilor finale.

              Detectarea abuzului de poziţie dominantă – practic a unei poziţii de cvasimonopol – este foarte dificilă, întrucât demonstrarea restrângerii libertăţii de alegere a consumatorului este greu şi neconvingător recunoscută ca probă.

         Bibliografie:

         Ilie Gavrilă, Tatiana Gavrilă, Competivitate şi mediu concurenţial – Promovarea şi protejarea concurenţei în UE, Editura Economică, Bucureşti, 2008.